Revista presei ungare. Un roman „empatizabil“

Autor: DEMÉNY Péter | Categoria: Internaţional | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Romanul lui Bogdan Suceavă are un succes surprinzător în Ungaria. Să fiu bine înţeles: nu mă mir, Doamne păzeşte, pentru că aş vrea să sugerez că e o carte mediocră. Cred însă că succesul unui volum nu depinde numai, şi poate nici în primul rînd, de valoarea ei intrinsecă literară. Dar atunci de ce depinde?

Nu ştiu care ar fi răspunsul corect. Cert e că în acest an, dat fiind faptul că România a fost invitata de onoare a Tîrgului de Carte de la budapesta, organizat între 23 şi 26 aprilie, au fost traduse în limba maghiară o serie de opere ale literaturii române contemporane: Cruciada copiilor de Florina Ilis, Postbărbaţi de Ruxandra Cesereanu, Întoarcerea huliganului de Norman Manea, Zilele regelui de Filip Florian, o antologie: Nuvela românească a secolului XX şi altele.

De ce Venea din timpul diez a produs zarvă în sensul pozitiv al cuvîntului? De ce nu Postbărbaţi, care este o reacţie literară la cartea O femeie de Péter Esterházy?

Repet, nu ştiu. Ştiu doar că despre Venea din timpul diez au apărut recenzii în Élet és Irodalom http://www.es.hu/index.php?view= doc;24364), în Litera (www.litera.hu/print/ 58625), pe blogul despre cărţi Könyvesblog (http://konyves.blog. hu/), în Regénytár (un fel de „depozit de romane“ – http://regenytar.hu/ konyv.php?id= 961#konyv) etc.

Bineînţeles, recenzii foarte diferite. Autorul articolului din urmă, Gábor Nagy, se miră că „oricît de complezentă ar fi prefaţa (Prefaţă către cititorul maghiar. Cu prilejul apariţiei ediţiei în limba maghiară a romanului Venea din timpul diez – textul original a apărut în Observator cultural, numărul din 30 aprilie), de parcă în România n-ar exista maghiari“. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, într-un roman n-ai de ce să cauţi principiile political corectness. Un scriitor, dacă e demn de acest nume, nu scrie pentru a ajuta „prietenia dintre naţionalităţile conlocuitoare“ sau pentru a atinge vreun scop politic.

Dar să nu-l nedreptăţim pe Nagy – după ce a dat un rezumat al acţiunii, el scrie: „valoarea romanului stă în episoadele lui“. E adevărat că în frazele ce urmează el vorbeşte despre neajunsurile operei, susţinînd că „majoritatea personajelor – cu excepţia colonelului şi a profetului – este schiţa unor tipuri“.

Trebuie citit ca un reproş şi ceea ce spune Márta Nagy în Litera şi anume că Venea din timpul diez este o satiră politică cinică presărată cu elemente suprarealiste, iar stilul ei, o mixtură din articole de ziar, discursuri politice şi eseuri ştiinţifice, pe care autorul le-a pus laolaltă şi le-a parodizat“.

Cea mai elaborată şi mai empatică scriere, de departe, mi se pare a fi însă articolul lui István Csuhai din Élet és Irodalom, un fel de Observator cultural de la Budapesta: „Dacă iau în considerare doar aspectele ideologice ale romanului, puţine sînt volumele mai actuale şi în care se reflectă mai exact împrejurările societăţii maghiare de azi“. Şi mai departe: „Problema principală a romanului este o experienţă comună tuturor societăţilor est-europene: de ce trebuie să-şi piardă minţile o societate, dacă ea se eliberează de sub presiunea pe care a simţit-o de-a lungul timpului?“ Bineînţeles, nici Csuhai nu poate formula un răspuns adecvat (întrebarea e oricum retorică), dar cred că aici trebuie căutată explicaţia succesului mediatic literar al Timpului diez. Societatea maghiară este una care se înfruntă cu probleme poate şi mai acute decît cea românească (eu cel puţin, trăind între ele chiar şi din punct de vedere geografic şi nu într-una dintre capitale, ci la Cluj, cred că aşa stau lucrurile) şi caută cu disperare „o soluţie“. Bineînţeles că romanul „sucevean“ nu poate să-i ofere una, dar se pare că a reuşit să formuleze cîteva dileme într-un mod pertinent.

Poate că mai există un motiv. „Clanul Caragiale“, tradiţia cea mai puternică a limbii, literaturii şi mentalului colectiv al românilor, este din ce în ce mai cunoscut în Ungaria. După o perioadă tristă şi fără umor în care numai cîţiva regizori de marcă au reuşit să facă O scrisoare pierdută adevărată (spectacolul de la Cluj al lui Gábor Tompa din 2006 se cuvine a fi amintit), Lajos Parti Nagy a făcut în sfîrşit o traducere care nu e „corectă“, ci îndrăzneaţă: poetul a tradus mentalitatea, nu înţelesurile. Din traducerile anterioare, nimeni care nu vorbeşte limba română nu a înţeles de ce este Ion Luca unul dintre monştrii sacri ai României. Parti Nagy a tradus De-ale carnavalului şi cred că a reuşit să spargă gheaţa. Nu-i întîmplător că la Tîrgul de Carte din aprilie el a prezentat Venea din timpul diez…

În tot cazul, Csuhai face aluzie şi la Mateiu, înţelegînd deci nu numai umorul şi (auto)ironia lui Suceavă, ci şi balcanismul trist, decadenţa păcătoasă, melancolia depravaţiei. Ceea ce nu înseamnă că Bogdan Suceavă face parte din „clanul Caragiale“, nici că ar fi epigon. Înseamnă doar că, datorită şi împrejurărilor favorabile, a reuşit să îmbine elemente ale mentalităţii româneşti exportabile literar. Preluabile şi, ca să zic aşa, „empatizabile“. Şi asta face mai multe pentru „prietenie“ decît un personaj introdus numai ca să fie acolo.

Recomanda articolul prin:

Comentarii utilizatori

bogdan suceava si "Venea din timpul diez"Florence Deshône - Joi, 17 Decembrie 2009, 11:40

B Suceava: avec des moyens artistiques originaux réussit à donner une image, hélas, proche de la réalité puisqu'elle englobe tous les aspects troubles et troublants de la transition roumaine. L'amérique s'y intéresse, le roman méritairait d'être connu aussi dans l'espace francophone si les éditeurs français étaient mieux conseillés!