OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Revista retelei pentru prevenirea abuzului si neglijarii copilului – publicatie tip caiet a Programului de formare de experti pentru bunastarea copilului in familie si societate, editata de Centrul de Educatie Permanenta si Universitatea de Vest Timisoara (Facultatea de Sociologie si Psihologie). Director fondator: Ana Muntean. Secretariat de redactie: Agneta Nica, Ramona Pasca. Comitetul stiintific al revistei reuneste nume de autoritate in domeniul psihologiei: prof. dr. Stefan Buzarnescu, decan al Facultatii de Sociologie si Psihologie din cadrul Universitatii de Vest Timisoara, Françoise Carpena-Caillard, profesor in Psihologia Copilului, Universitatea Paris VIII, Franta, prof. dr. Serban Ionescu, director al Institutului de Psihologie din cadrul Universitatii „René Descartes“ (Sorbona – Stiinte Umaniste si Sociale), Paris, Franta, dr. Kari Killen, Institutul de cercetari in domeniul bunastarii copilului, Oslo, Norvegia s.a. Asezat sub deviza „Copiii de azi sint parintii de miine“, Nr. 9 – coordonat de dr. Radu Vrasti, medic primar psihiatru si colaborator al Organizatiei Mondiale a Sanatatii – se ocupa de problema alcoolismului la copii. Editorialul semnat de acelasi dr. Radu Vrasti explica, pe scurt, De ce un numar despre copiii cu parinti alcoolici?. Cele aproape 80 de pagini ale „dosarului“ cuprind date, studii, comunicari, interviuri pe tema alcoolismului infantil. Iata citeva titluri: Reflectii asupra alcoolismului si a sarcinii de dr. Françoise Carpena-Caillard, Consumul de alcool in dezvoltarea sarcinii si dezvoltarea copilului de dr. May Olofsson, Practici de educatie parentala in familiile de alcoolici de dr. Radu Vrasti, Consumul de alcool si droguri de catre elevi in contextul cercetarii securitatii comunitare de psih. dr. Maria Roth si colab. Semnalam, de asemenea, Destainuirile unui alcoolic (Lae), prezentarile grupului de combatere a alcoolismului „Alcoolicii Anonimi“, interviul realizat de Agneta Nica cu Gabriel Ciupe, directorul general al Directiei Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului din Hunedoara, Codul conduitei etice a psihologilor, precum si numeroasele informatii din domeniul prevenirii si tratarii alcoolismului infantil.


de ici, de colo

Din Nr. 1/2002 al revistei oradene de cultura Familia retinem, in primul rind, rubrica Sertarele exilului, in care Norman Manea include un text evocativ despre Imre Kertész, laureatul Nobel pe 2002, si un articol despre acelasi scriitor semnat de Alan Riding (Un supravietuitor al Holocaustului care se simte ca acasa la Berlin) si reprodus dupa The New York Times din 4 decembrie 2002. Intr-o nota finala, titularul rubricii precizeaza: „Aceasta lapidara evocare mi-a fost prilejuita s...t de afectuosul text al criticului Ion Simut (Nobelul pentru un scriitor evreu din Europa centrala, Familia, Nr. 10/2002), in care sintem «imperecheati», eu si Kertész, intr-un mod atit de convingator, incit nu se mai stie, la un moment dat (chiar daca se stie prea bine), cine a luat Nobelul anul acesta“, adaugind: „Printre multele asemanari dintre mine si prozatorul budapestan, domnul Simut o mentiona si pe aceea ca Imre Kertész nu a fost publicat inca in Romania, nici eu in Ungaria. Pentru un scurt interval, asemanarea a fost, totusi, anulata: prima mea carte tradusa in ungureste sta sa apara la Editura Europa din Budapesta. Sper din toata inima ca aceasta diferenta sa fie de foarte scurta durata. Sint convins ca editurile romanesti se vor grabi, cit mai curind, sa-l prezinte pe ilustrul confrate maghiar, abolind aceasta pasagera diferentiere“. Ne ramine sa speram ca juriul Nobelului pentru literatura pe 2003 va aboli, la rindul sau, „diferentierea“, acordindu-i trofeul lui Norman Manea.
Din sumarul revistei ar mai fi de semnalat articolul lui Ion Simut despre Vectorul Eminescu (un titlu, totusi, destul de neinspirat, prin vecinatatea – nesustinuta prin nimic din text – cu cel al emisiunii „Vectorul Cristoiu“...) si doua noi interventii prezentate sub egida Colocviului revistei Familia despre Reabilitarea fictiunii. Autorii – Constantin Pricop si Mircea A. Diaconu – se arata destul de rezervati, fara a fi catastrofisti, dar si fara a impartasi entuziasmele excesive ale altora...

Nr. 1-2/2002 al revistei „alternative“ craiovene de cultura Mozaicul are in prim-plan un dosar cu tema Libertatea – ispita si capcana, cuprinzind eseuri de Ion Militaru, Gabriel Cosoveanu, Sergiu Ioanicescu, Marian Victor Buciu, Horia Dulvac si Catalin Ghita. Ne-au atras atentia, prin seriozitate si rigoare, textul semnat de Gabriel Cosoveanu – Conceptul tuturor posibilitatilor (mai ales retorice) – si cel al lui Ion Militaru – Istorie si libertate –, carora le putem alatura interventia, nu lipsita de interesante sugestii, a lui Aurelian Zisu, cu titlul Eminescu si libertatea.
In afara temei, ar mai fi de semnalat doua „lecturi paralele“ pe marginea cartii Anii ’60-’90. Critica literara de Ion Bogdan Lefter, O radiografie a criticii de Adrian Marino si Cita teorie incape intr-o cronica de Sorina Sorescu.

Bataios, radical, implicat in „miezul“ celor mai aprinse dispute cultural-politice ale momentului, numarul 2/2003 al revistei iesene Timpul este unul dintre cele mai provocatoare (in sensul bun al cuvintului) aparute in ultima vreme. Partea a doua din amplul comentariu „Istoria“ lui Emil Constantinescu. O carte importanta cu o primire rautacioasa semnat de Gabriel Andreescu constituie una dintre cele mai lucide si mai pertinente analize pe marginea masivului op al fostului presedinte. Citam, pentru inceput, citeva dintre numeroasele pasaje critice: „Emil Constantinescu sugereaza in sprijinul atitudinii sale reci fata de regele Mihai conditia de presedinte al unei republici, dator deci sa vegheze asupra valorilor republicane. [...] Un astfel de argument este cu atit mai artificial cu cit Constantinescu nu se grabeste sa invoce in nici un fel datoria de a apara caracterul secular al statului roman. Aducerea, de catre Emil Constantinescu, a virfurilor Bisericii ortodoxe in prim-planul vietii politice a insemnat o adevarata tradare a responsabilitatilor sale constitutionale“; ceva mai departe: „De ce oare trimiterile lui Adrian Severin au motivat o sedinta CSAT, iar violul flagrant al statului de drept nu a devenit o preocupare pentru siguranta nationala? Pentru generatia al carei spirit a fost frint de comunism (si, iata, Constantinescu face parte din ea), ceea ce tine de serviciile secrete ramine valoarea cea mai pazita a statului; nu democratia, nu drepturile omului“; „Cel mai uluitor din atitudinea lui Emil Constantinescu imi pare faptul ca, in volumul pe care-l recenzam, singurele tratate cu respect ramin serviciile de informatii. [...] De ce nu a cerut clarificarea actiunilor criminale, macar a celor faimoase, ale Securitatii [...]? [...] Pe vremea mandatului sau, mai declara fostul presedinte, nu a fost urmarit nici un om de cultura. Aici Emil Constantinescu chiar insala opinia publica – tot in favoarea serviciilor secrete. Ori o fi invatat de la «profesionistii» SRI ca intelectualii care se ocupa de minoritati, autonomie culturala, devolutie si federalism – despre care serviciile trimiteau presedintelui informatii la pachet, ca sa preintimpine scandalurile din presa – nu sint demni de calificativul «oameni de cultura»? Daca nu ar fi fost atit de umilit de oamenii serviciilor de informatii – in coniventa sau nu cu securistii –, ai zice despre Constantinescu ca a fost chiar omul lor“. Apreciind pozitiv critica intemeiata aplicata de fostul presedinte intelectualilor „civici“, Gabriel Andreescu se raliaza, in cele din urma, opiniilor pozitive exprimate, la lansarea celor patru volume, de catre Vladimir Tismaneanu. Diagnosticul de ansamblu este exact: „Nu-ti poti permite sa faci o analiza a perioadei istorice prin care am trecut fara sa treci in bibliografie Timpul darimarii, timpul zidirii. Cartea contine date de interes public, explica conjuncturi, aduce in citeva cazuri culisele la lumina, intr-un cuvint, informeaza. In plus, cartea povesteste o experienta sufleteasca. [...] In fond, daca ar fi fost asa cum il arata uneori acest volum, fara morga pe care o imbraca precum un costum si de care nu scapa nici cind povesteste, fostul presedinte ar fi avut mult mai mult succes. Emil Constantinescu si-a dorit colaboratori si nu clienti; [...] a fost oportunist in detalii, dar nu ipocrit pe fond; a irosit din puterea pe care a avut-o, dar el este cel care a cucerit-o. Emil Constantinescu a indreptat istoria Romaniei in directia cea buna, dar a fost si el un biet presedinte asezat sub vremi“.

In – oarecum – alta ordine de idei, chiar daca textul de pe ultima pagina (Sarcofagul de hirtie) semnat A.C. taxeaza (mult) prea radical canonul „rezistentei prin cultura“, nu ne putem abtine sa nu semnalam – cu riscul de a fi din nou acuzati de nu stim ce – „scrisoarea a VIII-a“ a lui Dan Petrescu catre Liviu Antonesei. Citam doar concluzia pertinentei incursiuni a eseistului in „preistoria“ rezistentei prin cultura: „Ne multumim asadar sa inregistram cele doua contributii esentiale ale mistagogiei lui Mircea Eliade la propaganda ceausista: rezistenta prin cultura si, intr-o anumita masura, protocronismul, in sustinerea caruia il indemna pe Edgar Papu sa fie mai decis – v. Norman Manea, studiul citat, dar si aceasta fraza dintr-un interviu acordat de Noica lui Handoca in 1981: «...generozitatea lui sEliadet merge pina la a subscrie multor prioritati romanesti (din pacate nevalidate la timp in lume)»“... Plina de tilc este si „revizitarea“ relatiilor apropiate dintre Eliade si „ambasadorul itinerant“ Virgil Candea: „Candea sa-i fi slujit de model pentru Albini, un securist cumsecade si cunoscator al gnozei valentiniene ce-i strabate multe proze?“.
In fine, ar mai fi de mentionat articolul lui Florin Lazarescu (www.liternet.ro), in care sint puse la punct catastrofismele de moda veche ale poetilor care se lamenteaza ca „nu se mai citeste“. Si, nu in ultimul rind, editorialul lui Liviu Antonesei (Chestiunea universitara) – un oportun semnal de alarma privind (non)selectia si nivelul – eufemistic vorbind – ingrijorator ale multor studenti filologi de azi...


din presa cotidiana

In pagina de „Literatura, Arta, Mentalitati, Atitudini“, cotidianul craiovean Cuvintul Libertatii din 1-2 martie 2003 publica un interviu acordat lui Nicolae Coande de catre Nichita Danilov („Cred ca e timpul sa ne cistigam cititorii“). Cunoscutul poet iesean abordeaza, fara complezenta, teme diverse, ajungind la ceea ce ni s-a parut a fi partea cea mai interesanta a dialogului: efectele polemicii sustinute mai an de catre „alternativii“ ieseni „in contra“ Uniunii Scriitorilor. Citam in extenso un pasaj la care multi ar trebui – probabil – sa mediteze: „De atunci si pina azi, lucrurile s-au mai schimbat s...t. De fapt, noi – e vorba de 40 de scriitori – ceream infiintarea unei noi reviste de cultura, infiintarea unei alte filiale a Uniunii Scriitorilor in zona si, fireste, impartirea proportionala a fondurilor de catre Uniunea Scriitorilor in cazul in care aceasta filiala ar fi fost aprobata. Declaratia a fost semnata intr-un moment in care avusesera loc alegerile la asociatie, rezultatul alegerilor considerindu-se a fi unul neconform cu realitatea. Vorbesc aici de rezultatul alegerilor din cadrul filialei noastre. Deci, s-au cerut lucruri clare. De aici, de la aceste trei cereri ale noastre si pina la subiectele ridicole legate de semnatari, de persoana mea, de familia mea, de presupusele mele intentii, «manipulari», cumetrii si alte bazaconii cu care s-au afisat in presa cei care s-au simtit cu musca pe caciula pentru proasta diriguire a revistelor, e o cale destul de lunga. Numai un om limitat in gindire si, din pacate, au fost citiva, unii care habar n-aveau ce se petrece la Iasi, care nu cunosteau nici macar cererile inscrise in Declaratie, dar care au tinut mortis sa-si exprime punctele de vedere, putea crede ca un Mihai Ursachi, un Emil Brumaru sau un Al. Calinescu, Al. Dobrescu, Liviu Antonesei, Al. Andriescu, Vasile Baghiu, Petru Cimpoesu, Dan Lungu sau Mariana Codrut – mentionez aici, din lipsa de spatiu, doar citeva nume din cele 40 – ar fi semnat protestul lasindu-se «manipulati», cum s-a spus atunci. s...t Totusi, consider ca polemica a avut rolul ei. Pe de o parte, ne-am spus public, fara menajamente, parerile. Cei care au avut puterea de a intelege, de a fi intelepti cu adevarat, indiferent din ce «tabara» au facut parte atunci, au stiut sa traga linie peste tot ceea ce a fost rau si sa ia masuri ca aceste lucruri sa nu se mai repete. Dar, cum stii, nu toata lumea s-a nascut inteleapta! Pe de alta parte, dupa aceasta polemica, s-a revigorat revista Timpul, a aparut Clubul de lectura pentru profesionisti, Clubul 8, club al celor mai tineri scriitori din zona, si-a reluat activitatea in colaborare cu Centrul Cultural German, s-a infiintat o editura care s-a specializat deja publicind in genere carti de debut, unii scriitori s-au orientat spre alte filiale ale Uniunii Scriitorilor s...t, si-au luat rubrici in cotidienele locale, au inceput colaborari cu alte reviste din tara, cu alte cuvinte au inceput sa fie mai putin constrinsi de jocul de interese local. Au inceput sa vada lucrurile, ca sa zic asa, mai larg“.