OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Noile medii de comunicare nu beneficiază încă în România de prea multă atenţie editorială, fapt care se reflectă în cele foarte puţine titluri autohtone sau în traduceri care tratează acest subiect. Motiv pentru care trebuie semnalată apariţia volumului Conversaţii libere, scris de doi entuziaşti ai Internetului: Robert Scoble, fost angajat Microsoft, actualmente o voce puternică a web-ului, autor al unuia dintre cele mai citite site-uri la ora actuală, www.scobleizer.com, şi Shel Israel, expert în inovaţie tehnologică, ale cărui gînduri le puteţi găsi pe site-ul http://redcouch.typepad. com/. Tema cărţii este acel instrument de comunicare pe care unii încă îl mai privesc ca pe un moft, dar pe care autorii mai sus-pomeniţi şi-au propus să-l prezinte într-o nouă lumină: blogul. De departe cel mai de succes produs al lui web 2.0, blogul este instrumentul care va oferi ocazia companiilor – în cazul în care ele permit acest fapt – să intre în era conversaţională, cu condiţia să se expună publicului, fie că acest public este ales, fie că este accidental. Existenţa publicului este însă esenţială pentru supravieţuirea blogului, deci cu cît mai mult public, cu atît mai multă poftă de scris sau de conversat.

 

Aceştia încep prin a mărturisi un crez personal, poate şocant la început: blogul este instrumentul unei revoluţii care are loc în comunicarea dintre companii şi clienţii lor. Revoluţie? Da. Pe parcursul a 15 capitole şi a cîtorva studii de caz relevante, cei doi vor demonstra cum blogul a avut un rol important în evoluţia anumitor companii, fie ele coloşi multinaţionali, fie companii mici, locale, adesea formate din cîţiva angajaţi. Blogul se constituie ca un liant între companii şi clienţi, între companii prietene şi/sau rivale, între angajaţi şi clienţi etc., ignorînd problema distanţelor fizice. Scoble şi Israel recunosc din primele pagini că sînt fani incontestabili ai blogging-ului şi e adevărat că acesta i-a ajutat foarte mult în carierele lor, dar cartea nu este un imn de laudă de aproape 300 de pagini închinat acestui fenomen. Nu, cei doi şi-au folosit experienţa de blogging şi au conceput cartea în urma numeroaselor interacţiuni pe care le-au avut cu diverse companii, cu deţinători de bloguri, consultanţi, clienţi, foşti şi actuali angajaţi ai unor companii mari şi rezultatul se vede în cele 300 de pagini de mărturii reale, uneori chiar şi defavorabile, dar bine analizate şi argumentate. Au învăţat că, în cazul unei companii mari, de exemplu, lucrul pe care clienţii îl apreciază cel mai mult este transparenţa acesteia şi disponibilitatea pe care o arată în a sta de vorbă cu ei, caracteristici analizate pe studii de caz asupra unor companii care au fost dispuse să-şi ia în seamă clienţii, dar şi asupra acelora care au preferat să se închidă în sine. Există însă şi studii de caz care arată cum un blog gestionat greşit a adus prejudicii unei companii. A se reţine: un blog gestionat greşit, nu un blog pur şi simplu.

 

Una dintre descoperirile majore pe care le-au făcut autorii în periplul lor prin lumea blogosferei mondiale este aceea că blogging-ul este afectat de cultura de care aparţine o companie, fapt care nu ar trebui totuşi să fie o surpriză. Ştiut fiind faptul că unele culturi sînt mai „vorbăreţe“ decît altele, mai deschise comunicării, e greu de înţeles mirarea lor cînd au constatat că, în Franţa, numărul blogurilor este mai mare decît în Germania sau în Japonia unde sînt mai mulţi bloggeri decît în China (ţară în care Internetul încă mai are de suportat o cenzură acerbă).

 

Un alt punct de discuţie foarte important este raportul companie-presă-client. A comunica cu publicul prin intermediul presei înseamnă, vrînd-nevrînd, o pierdere mai mare de timp, dar, mai ales, pierderea mesajului iniţial. În schimb, blogul, în calitate de mijloc de comunicare, poate acţiona pe loc, în timpul unei crize, să spunem (există exemple de situaţii de criză care au fost rapid rezolvate sau chiar evitate prin intermediul blogului, dar şi unele care au ştirbit din prestigiul companiei, poate şi din cauza faptului că nu a existat un blog care să transmită un mesaj), astfel încît relaţia dintre companie şi clienţi să nu aibă de suferit. Blogul este un produs ieftin, dar cronofag. Oricine are de gînd să înceapă a scrie un blog trebuie să fie pregătit să investească timp atît pentru a citi alte bloguri, cît şi pentru a scrie frecvent pe blogurile lor şi mai ales pentru a răspunde comentariilor, pentru a participa activ şi deschis la conversaţia care va aduce beneficii companiei în care este şef sau angajat.