OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dificultatile din ce in ce mai mari pe care le intimpina editarea unor periodice de specialitate, indeosebi cele cu profil cultural –, ajung, treptat, sa ni se infatiseze ca absolut firesti: cunoasterea cauzelor nu reuseste decit sa ne intareasca un soi de fatalism pe care il exersam de un timp incoace. Mai stim ca, cu cit informatia continuta in aceste reviste este mai specializata, riscul ca aparitia lor sa fie pusa sub semnul incertitudinii creste direct proportional. E si cazul prestigioasei Revue Roumaine d’Histoire de L’Art, publicatie anuala, editata de Institutul de Istorie a Artei care gazduieste in paginile sale si lucrari ale unor reputati istorici de arta straini. Ultimele doua numere care fac obiectul recenziei de fata au aparut in 1997 si respectiv 1998. Fatalismul pe care tindem sa-l adoptam nu poate sa risipeasca ingrijorarea ce ne incearca in fata acestei stari de lucruri.

Un amplu studiu iconografic-iconologic, in cea mai pura traditie panofskiana, apartinind lui Remus Niculescu, are ca obiect un desen foarte putin cunoscut al lui Felice Giani aflat la Biblioteca de Arta si Arheologie din Roma, reprezentind citeva personaje reale din anturajul artistului iluminist. Tema pe care o ilustreaza – Tineri artisti in drum spre Acheron –, avind ca scheme iconografice Arcasii lui Michelangelo si Juramintul Horatilor al lui David, devine pretextul unui manifest artistic: autoportretizindu-se alaturi de maestri si confrati, Felice Giani aduce un elogiu prieteniei, pus sub semnul unor afinitati spirituale, al unor idealuri comune. In acelasi timp, autorul studiului remarca o atitudine programatic anticlasica, artistul simtindu-se mai degraba apropiat de artisti ca Mantegna si Michelangelo decit de David. Simpatiile iacobine, cultura clasica solida, rafinamentul si temperamentul melancolic ni-l infatiseaza ca pe un spirit complex, plin de nuante, menit sa suscite interesul oricarui istoric de arta.

Doua articole avind ca obiect opera lui Brancusi – unul semnat de Paola Mola si celalalt de Franco Sborgi – ne atrag atentia prin problemele pe care le pun. (Se observa in ultimii ani o revigorare a interesului pentru opera marelui sculptor, fapt semnalat si in recenzia facuta de Ioana Vlasiu, in numarul din 1998, la a treia editie a cartii lui Barbu Brezianu, Brancusi in Romania.)
Primul articol aduce in actualitate problema raportului dintre Brancusi si sculptorul impresionist Medardo Rosso. Ipoteza unei influente a artistului italian asupra lui Brancusi trebuie privita cu circumspectie: e vorba, spune autoarea studiului, de doua conceptii diferite din punct de vedere formal: daca la primul forma e supusa unei deveniri, deschisa spre spatiul locuit, supusa capriciilor luminii si privirii, in cazul lui Brancusi avem de-a face cu „imaginea stabilitatii fiintei