OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se poate deja trasa o traiectorie urmata de dezbaterile Centrului de Cercetare a Imaginarului din Cluj. Tema propusa de Sanda Cordos in cea de-a cincea sedinta (desfasurata miercuri 29 octombrie a.c.), Rezistenta in literatura, revine la o perioada ce pare sa constituie pina acum un obiect de studiu predilect pentru membrii „Phantasmei“, si anume cea comunista. La deschiderea Centrului, in discursul de inaugurare, Corin Braga definea doua directii de cercetare: imaginarul social si imaginarul artistic. Se pare ca, pina in prezent, balanta discutiilor inclina spre imaginarul social: conceptele de „dezintoxicare a creierelor“ (propus de Ruxandra Cesereanu) si cel de „locuri ale memoriei“ (propus de Ovidiu Pecican) sint urmate de o discutie care restringe domeniul, ocupindu-se de perioada totalitarismului romanesc in deceniile sapte si opt.

Cercetarea Sandei Cordos se situeaza intr-un punct diametral opus celei a Ruxandrei Cesereanu: in locul unei discutii despre deprogramarea creierelor in perioada postcomunista, ea se plaseaza in plina istorie a rezistentei literare de dupa odioasele „Teze din iulie“. In ce termeni se cere insa studiata problema e mai dificil de spus. Chiar cel de „rezistenta“, inteles de Sanda Cordos ca „un mod de existenta al scriitorului (in unele cazuri, al intelectualului) in spatiul public totalitar, in raport cu puterea politica“, a avut parte, la rindul lui, de oarecare rezistenta. In acest sens, s-au propus echivalente: Ruxandra Cesereanu a optat pentru „supravietuire“ prin literatura, Marius Jucan pentru „subversiune“. Discutiile au acuzat si un anumit balans al conceptului de „rezistenta prin cultura“ intre politic si literar, Marius Jucan, Horea Poenar sau Cornel Vilcu ridicind intrebarea: „rezistenta fata de ce?“, mai bine zis, „rezistenta cum?“. Fiindca, asa cum a afirmat Marius Jucan, e mai degraba vorba de o rezistenta pasiva, deloc eroica, prin literatura si nu in literatura, ceea ce face ca istorici occidentali ai domeniului ca Timothy Garton Ash sau Katherine Verdery nici sa nu pomeneasca rezistenta din Romania. Lucrurile trebuie, asadar, revizuite si nuantate pentru a construi imaginea romaneasca a rezistentei, fara ca sensul cuvintului sa sufere o diminuare sau sa ascunda o inflatie de sens.

S-a propus ca iesire din impas crearea unor tipologii. Corin Braga, spre exemplu, a sugerat delimitarea intre colaboratorii activi, aserviti sistemului politic, si cei pasivi, folositi de partid, iar apoi intre rezistentii pasivi, din „cultura tolerata“ (cum o numeste M. Iorgulescu), si cei activi, in cea mai mare parte din diaspora. S-a discutat, de asemenea, daca rezistenta a avut un aspect organizat, presupunind un pattern de comportament colectiv, sau unul mai degraba spontan si haotic, anarhetipic.
Ce relevanta poate avea astazi conceptul de rezistenta in literatura? Ce s-ar putea face cu ruinele comunismului, altceva decit o „restaurare“ atit istoriografica, cit si una de istorie a mentalitatilor? Chestiunea, pusa de Horea Poenar, a trimis discutia pe propriile urme, spre propria motivare a celor implicati in ea. A deosebi o carte valoroasa prin subversivitate de una valoroasa din perspectiva estetului ar readuce discutiile pe un teritoriu pe care generatia actuala l-ar putea considera inactual. Sugestia deschisa in dezbaterea de la Centrul de Cercetare a Imaginarului a fost aceea de a analiza implicarea subiectiva fantasmatica a fiecaruia dintre participanti: inaintea unei sinteze asupra metodelor de cercetare a imaginii, este necesara o cercetare a imaginii descompuse premergatoare.