Marc Dugain
Blestemul lui Edgar
Traducere din limba franceză de Daniel Focşa
Editura RAO, Colecţia „Ficţiune“,
Bucureşti, 2008, 384 p.
La 41 de ani, Marc Dugain era un om de afaceri, expert în domeniul finanţelor, PDG*-ul unei companii de aviaţie regionale. Se plictisea (o spusese în cîteva interviuri). Un fel de depresie proprie businessmanului, cum se spune. Ca să se simtă mai bine, s-a apucat de scris. Mai era ceva: moartea iminentă a bunicii lui, o bătrînă de 95 de ani, fata unui croitor evreu din Varşovia, care se căsătorise cu un soldat ce supravieţuise războiului din 1914-1918. Un om întors din război cu chipul mutilat.
Bunica este uluită de povestea nepotului, descoperind acolo un adevăr despre război pe care nu ştiuse niciodată să-l formuleze. Citeşte manuscrisul şi moare, fără să cunoască nemaipomenitul succes al cărţii: mii de exemplare vîndute (publicate la Editura Lattès), 18 premii literare, peste 20 de traduceri, un film a lui François Dupeyron, prezentat la festivalul de la Cannes şi premiat cu două Césars, onoarea de a fi studiat la şcoală. În acel moment, Marc Dugain poate să părăsească lumea afacerilor. O face foarte repede şi pentru totdeauna.
Zece ani mai tîrziu, la 51 de ani, are deja cinci cărţi publicate. Aproape toate au depăşit 100.000 de exemplare vîndute. Bestsellerurile lui Marc Dugain explorează lumi complicate, cu o artă a detaliului just şi cu un simţ extrem de simplu al povestirii.
Blestemul lui Edgar se deschide cu descoperirea unui manuscris semnat Clyde Tolson. Într-un scurt prolog, naratorul cumpără acest text fără să fi citit nici un rînd din el. Fals sau autentic, oricum, nu contează prea mult. Nu caută, explică el, obiectivitatea în memorii: „Pretinsa obiectivitate a unui memorialist este la fel de dăunătoare adevărului pe cît e intenţia de a falsifica faptele. Oricum ar fi fost, acest document era esenţial pentru cercetările mele“.
Marc Dugain se mişcă în istoria americană cu multă siguranţă. Îl preface pe Tolson în martorul impecabil, justificînd totul cu fascinaţie. Terminăm acest roman oarecum tulburaţi din cauza intrigii cu bătaie lungă, dar şi a unei morale atît de provocatoare. Totuşi ultimii ani ai celor doi complici sînt evocaţi puţin cam repede, însă evoluţia lui Hoover este un regal de reflecţie romanescă. După James Ellroy, care a zugrăvit America în zgomot, furie şi harababură, Dugain apare ca un Zola din al treilea mileniu: migălos, cu o perspectivă parţială, ca şi cum ar fi ascuns în umbră, cu o scriitură reţinută, care evită orice patetism.
În camera ofiţerilor sau în mapele FBI, Marc Dugain dezbracă genealogia puterii. Limbajul dublu. Secretele tăinuite sub istoria oficială. Absurdul, ca o continuare dezolantă a speciei umane.
–––––––––––
* În franceză: président directeur général.

