Ricoşeu. O istorie a Americii

Autor: Fanny CHARTRES | Categoria: Literatură | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Marc Dugain

Blestemul lui Edgar

Traducere din limba franceză de Daniel Focşa

Editura RAO, Colecţia „Ficţiune“,

Bucureşti, 2008, 384 p.

La 41 de ani, Marc Dugain era un om de afaceri, expert în domeniul finanţelor, PDG*-ul unei companii de aviaţie regionale. Se plictisea (o spusese în cîteva interviuri). Un fel de depresie proprie businessmanului, cum se spune. Ca să se simtă mai bine, s-a apucat de scris. Mai era ceva: moartea iminentă a bunicii lui, o bătrînă de 95 de ani, fata unui croitor evreu din Varşovia, care se căsătorise cu un soldat ce supravieţuise războiului din 1914-1918. Un om întors din război cu chipul mutilat.

Aşadar, în 1998, PDG-ul Marc Dugain a lăsat deoparte avioanele, bilanţurile, estimările, dosarele în curs privitoare la peisajul aerian. În 15 zile, el scrie La Chambre des officiers, un scurt roman ce spune povestea bunicului condamnat să suporte ruşinea unei feţe desfigurate de la nas pînă la bărbie. Acest soldat tînăr, ce semăna cu Paul Newman, se întoarce din război, cîteva săptămîni mai tîrziu, cu capul găurit de un ciob de obuz.

Bunica este uluită de povestea nepotului, descoperind acolo un adevăr despre război pe care nu ştiuse niciodată să-l formuleze. Citeşte manuscrisul şi moare, fără să cunoască nemaipomenitul succes al cărţii: mii de exemplare vîndute (publicate la Editura Lattès), 18 premii literare, peste 20 de traduceri, un film a lui François Dupeyron, prezentat la festivalul de la Cannes şi premiat cu două Césars, onoarea de a fi studiat la şcoală. În acel moment, Marc Dugain poate să părăsească lumea afacerilor. O face foarte repede şi pentru totdeauna.

Zece ani mai tîrziu, la 51 de ani, are deja cinci cărţi publicate. Aproape toate au depăşit 100.000 de exemplare vîndute. Bestsellerurile lui Marc Dugain explorează lumi complicate, cu o artă a detaliului just şi cu un simţ extrem de simplu al povestirii.

În La Chambre des officiers (1999) sau Heureux comme Dieu en France (2002) părea obsedat de cele două războaie mondiale, fascinat de oamenii obişnuiţi, purtaţi de destin. Se spunea că scrisul lui este elegant şi sursa de inspiraţie – clasică, luîndu-şi subiectele din istoria Franţei, pe care-i plăcea să o „scotocească“. Marc Dugain a revenit cu o carte dedicată lui… John Edgar Hoover, legendarul şef al FBI-ului, puterea din umbră, maestrul secret al unei Americi cu mîinile murdare. Îţi trebuie destul tupeu ca să scrii un roman despre unul dintre bărbaţii cei mai urîţi din Statele Unite ale Americii, care a marcat epoca, ducînd o luptă în numele unei concepţii morale foarte personale.

Blestemul lui Edgar se deschide cu descoperirea unui manuscris semnat Clyde Tolson. Într-un scurt prolog, naratorul cumpără acest text fără să fi citit nici un rînd din el. Fals sau autentic, oricum, nu contează prea mult. Nu caută, explică el, obiectivitatea în memorii: „Pretinsa obiectivitate a unui memorialist este la fel de dăunătoare adevărului pe cît e intenţia de a falsifica faptele. Oricum ar fi fost, acest document era esenţial pentru cercetările mele“.

Introducerea odată terminată, intrăm direct în amintirile lui Clyde Tolson, care cuprind perioada dintre 1932 şi 1972. Este executantul, secundul perfect, iubitul discret, tovarăşul fidel şi iubitul lui Hoover. „Prezentul meu era în mîinile sale, din ziua în care ne întîlniserăm. Un lucru îndeosebi ne făcea de nedespărţit. Veneam amîndoi din adîncurile unei Americi tăcute şi muncitoare. Ajunseserăm, datorită muncii noastre şi simţului datoriei pe care îl aveam, la cele mai înalte responsabilităţi în stat. Ştiam că Edgar nu va lăsa pe nimeni să ne dea la o parte.“ De la Roosevelt la Nixon, cititorul urmează destinul acestor doi oameni, creşterea influenţei FBI-ului, ascultările telefonice, dosarele secrete. O maşină de război uriaşă, construită în întregime de Hoover, care să-i permită să călătorească în timp, pentru că el ştie totul despre toată lumea: Roosevelt şi începuturile, Eisenhower şi petrolul, Joe, după aceea John şi Bob Kennedy. Dar şi McCarthy, „vînătoarea de vrăjitoare“, mafia, Cuba, Marylin, CIA. Hoover este în spatele fiecărui eveniment, trăgînd sforile ca un Machiavelli electric. „Edgar era de calibrul omului care îşi măsoară valoarea după numărul duşmanilor lui şi este adevărat că nu i-au lipsit, într-atît de aspru disputată i-a fost poziţia de unic gardian la templul valorilor Statelor Unite ale Americii.“

Marc Dugain se mişcă în istoria americană cu multă siguranţă. Îl preface pe Tolson în martorul impecabil, justificînd totul cu fascinaţie. Terminăm acest roman oarecum tulburaţi din cauza intrigii cu bătaie lungă, dar şi a unei morale atît de provocatoare. Totuşi ultimii ani ai celor doi complici sînt evocaţi puţin cam repede, însă evoluţia lui Hoover este un regal de reflecţie romanescă. După James Ellroy, care a zugrăvit America în zgomot, furie şi harababură, Dugain apare ca un Zola din al treilea mileniu: migălos, cu o perspectivă parţială, ca şi cum ar fi ascuns în umbră, cu o scriitură reţinută, care evită orice patetism.

În camera ofiţerilor sau în mapele FBI, Marc Dugain dezbracă genealogia puterii. Limbajul dublu. Secretele tăinuite sub istoria oficială. Absurdul, ca o continuare dezolantă a speciei umane.

–––––––––––

* În franceză: président directeur général.

Recomanda articolul prin:

Etichete: Marc Dugain, Blestemul Edgar

Comentarii utilizatori

felicitari pentru recenzie, dar...Daniel Focsa - Marti, 18 Noiembrie 2008, 13:48

Dar nu faceti nicio referire la calitatea traducerii. Este buna ? Este proasta ? Dupa autor, traducatorul are cea mai intima relatie cu textul, pentru ca il rescrie in romaneste.