OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu m-am dat niciodată în vînt sau în alte fenomene meteorologice după solistul Led Zeppelin. Poate pentru că, ascultîndu-i la mulţi ani de la destrămarea trupei, liberul arbitru a funcţionat mai bine decît dacă aş fi trăit perioada aceea, în care masele erau magnetizate îndeosebi de Robert Plant. Poate pentru că, undeva în profunzimi, funcţionez după principiul că e cool să fiu contra curentului general. Sau e posibil, pur şi simplu, ca el să fi fost mult prea extrovertit pentru gustul meu, spre deosebire de Jimmy Page, care mă extazia.

Rich woman e semiobscură, seducătoare, dar distantă. Vocea lui Plant e dominată şi, în acelaşi timp, evidenţiată de senzualitatea sacadată a vocii lui Alison. Ruperile de ritm din primele 20 de secunde mi se par (acum, după ce am digerat albumul) un indiciu al versatilităţii cu care va curge restul pieselor. Tristeţea resemnată din balada country Killing the blues e trăită de cei doi la unison: nici unul dintre ei nu conduce tonalităţile, ci există o întrepătrundere lină. În Sister Rosetta goes before us, Krauss e lăsată pe cont propriu. Interpretarea ei e un aliaj de suavitate solemnă şi amărăciune, suprapunîndu-se perfect semanticii versurilor; ritmurile de vioară, aproape balcanice, se tînguiesc şi păşesc în urma vocii. În contrast, instrumentalul din Trampled rose conduce atmosfera, Alison topindu-se în tensiunea lui. Mi se pare o variantă îmblînzită a piesei lui Tom Waits; mai puţin apăsătoare, mai puţin dureroasă, dar păstrînd continuitatea tensiunii.

Tempourile se schimbă radical în piesa fraţilor Everly, Gone, gone, gone (Done moved on), care s-a scuturat de orice nuanţă rock’n’roll, convertindu-se fără ezitări sau regrete la registrul country. Aici, Plant îşi lasă să se manifeste reminiscenţele rock, în timp ce Krauss e pentru prima dată energică în Raising sand.

Interesant mi se pare destinul piesei Please read the letter. Ea a aparţinut unui album al lui Plant, realizat în colaborare cu Jimmy Page (Walking into Clarksdale, 1998), care a fost şocant de lipsit de succes comercial; această melodie nu a impresionat atunci. Ei bine, varianta cîntată de Plant şi de Krauss a cîştigat Premiul Grammy pentru Cea mai bună înregistrare a anului trecut. Ironică întîmplare, dar deosebit de grăitoare pentru ce au reuşit să inspire cei doi cu proiectul lor.

Stick with me baby nu m-a impresionat prin nimic, e fadă de la cap la coadă. Dar cu atît mai bine, pentru că urmează Nothin’, care loveşte din plin, sinuoasă şi cu un instrumental ideal. Porţiunile cîntate şoptit de Plant subjugă impulsurile de forţă ale viorii lui Krauss, tamburina şi chitarele electrice. Hibrid trist şi totuşi sprinten, Let your loss be your lesson păstrează backgroundul country al lui Krauss şi arată că este capabilă de tonalităţi ce tind spre rock, fiind impregnată oarecum de pronunţia alunecoasă a lui Plant.

Fundaţia acestui album este oferită cu siguranţă de experienţa celor doi, la care se adaugă aceea a lui T-Bone Burnett, producătorul proiectului şi chitarist la 10 dintre piesele albumului. Trecutul muzical destul de variat al lui Robert Plant se insinuează în specificul bluegrass-country, iar vocea lui se îngemănează cu aceea a lui Krauss. Meritul acestei sinergii le aparţine desigur celor doi, dar fără Burnett nu ştiu dacă puntea dintre ei s-ar fi născut aşa de rotund.

Şi pentru că totul a decurs armonios, iar lui Robert Plant îi e clar că Led Zeppelin nu mai poate prinde viaţă, cred că nu e foarte îndrăzneţ să preconizăm că vorbele „We have got to keep it up. Stick around for the next couple years“, pe care le-a rostit la sfîrşitul concertului de promovare a albumului Raising Sand în Portland, ascund o dorinţă de a continua colaborarea cu Krauss. Să aşteptăm.

_______________

1. Gen muzical specific Statelor Unite ale Americii, cu rădăcini în muzica tradiţională a imigranţilor din Marea Britanie şi din Irlanda, căreia i se adaugă influenţe blues şi jazz. Spre deosebire de genul country, bluegrass pune accentul pe instrumentele cu coarde (vioară, banjo, chitară clasică, mandolină şi contrabas).