OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cea de-a treia ediţie a RFF (Roma Fiction Fest – festival dedicat filmelor, documentarelor, serialelor şi miniserialelor de televiziune) s-a desfăşu-rat în perioada 6-11 iulie, la Cinematograful Adriano. Publicul italian a putut viziona în avanpremieră mondială 250 de filme de televiziune din 27 de ţări, un spectacol popular global care a avut un succes enorm (biletele au fost distribuite gratis). Cîteva numere, care demonstrează că Oraşul Etern nu este avar: 800 de jurnalişti acreditaţi, 1.500 de invitaţi (producători, regizori şi actori) şi 6 milioane de euro (cît Festivalul de la Veneţia!), buget pus la dispoziţie de Regiunea Lazio, Ca-mera de Comerţ din Roma şi APT, Asociaţia Producătorilor de Televiziune din Italia.

Directorul artistic al Festivalului, Steve Della Casa, critic de film, a decis să decerneze anul acesta Premiile Speciale RFF unor oaspeţi prestigioşi: actorii italieni Terence Hill şi Virna Lisi, actorul britanic Kenneth Branagh şi creatorii serialului american Lost, Damon Lindelof, Carl-ton Cuse şi Jack Bender, care au fost premiaţi de actorul Matthew Fox.

Pe 7 iulie, Roma a trăit o zi de nebunie (mii de persoane în faţa cinematografului, la 8 dimineaţa) pentru actorul Matthew Fox, doctorul Jack Shephard din serialul american Lost, care a ţinut un masterclass împreună cu scenariştii Damon Lindelof şi Carlton Cuse şi cu regizorul Jack Bender.

Carlton Cuse a povestit cum se naşte un episod: opt (!) scenarişti se întîlnesc în fiecare dimineaţă, la Los Angeles, într-o sală numită „Writers’ Hall“, vorbesc timp de două ore despre religie şi politică, apoi scriu pe tăbliţe albe, toţi împreună, lucrînd la zece episoade în acelaşi timp, cu ajutorul unei persoane, Greg Nations, care ţine „firele“ evenimentelor şi ale persona-jelor, cu tabele cronologice. Cuse spune că Greg este „bibliotecarul“ serialului, care „nu ştie ce vom face (s-ar împuşca!), dar ştie ce-am făcut pînă acum“. La întrebarea ce vor face după Lost, Lindelof şi Cuse răspund la unison: „Vom intra în Dharma Initiative!“. Întrebat cine este adevăratul lider al grupului de supravieţuitori, Lindelof răspunde: „Cinic vorbind, ca să fii un lider trebuie să ştii să minţi, deci Ben este unicul lider, Ben is the best liar in the show“. Singura întrebare la care nu vor şi nu pot să răspundă este ce se va întîmpla în Lost la anul, în ultimul sezon; aflăm numai că „Viaţa şi Moartea vor continua să se întîmple şi că Insula va zbura, dar nu se ştie unde!“. Întrebarea cea mai haioasă o pune un tînăr de 19 ani, un fan îmbrăcat într-o uniformă de la Dharma Initiative, cumpărată la Londra: „Dacă Insula are puterea să vindece orice, de ce Locke continuă să fie chel?“.

O altă întîlnire care a încîntat publicul de la Roma a fost aceea cu actorul-regizor britanic Kenneth Branagh, care a primit Premiul RFF pentru întreaga carieră, fiind protagonist al unei excelente serii de trei filme produse de BBC, Wallander, ecranizare a romanelor scriitorului suedez Henning Mankell, în regia lui Philip Martin (Prime Suspect). Trebuie să-l vezi în acţiune ca să înţelegi că acest Kurt Wallander nu e un detectiv obişnuit. Nu are o minte brici, nu e atletic, nu e în formă, nu rosteşte replici beton, nu face nici un efort ca să placă, nu dă răspunsuri şi pune multe întrebări. Ascultă liniştit şi tăcut, ca peisajele suedeze pe care le străbate cu maşina. Branagh (49 de ani), cunoscut actor shakespearian, e perfect în rolul comisarului filozof creat de Mankell. La conferinţa de presă a spus: „Am înţeles ca actor că trebuie să faci cît mai puţin ca să exişti pe ecran: dificil, dar fantastic. Wallander nu suportă durerea şi nu-i e ruşine să plîngă. Ca un personaj shakespearian, e fascinat de latura obscură a personalităţii umane şi are o dimensiune poetică“.

Scandal la Vatican

În cadrul secţiunii „Factual“ a fost prezentat un documentar controversat, care acuză Biserica Catolică de a fi închis ochii în faţa abuzurilor sexuale ale preotului mexican Marcial Maciel, acuzat de pedofilie, fondatorul puternicei congregaţii religioase ultraconservatoare „Legionarii lui Hristos“, creată în 1941, care are sedii în 20 de ţări. Este vorba despre Vows of Silence al regizorului american Jason Berry, care a spus: „Sînt catolic şi mă întreb de ce Biserica nu poate să înfrunte scandalul abuzurilor sexuale asupra minorilor, care s-a abătut asupra multor preoţi în SUA şi în Irlanda“.

Un documentar cutremurător, în care vorbesc foştii seminarişti şi preoţi abuzaţi (mexicani, americani şi irlandezi), un film care va crea polemici. Un act de acuzaţie împotriva Bisericii Catolice, care ar fi ascuns cazul în perioada pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea. Anchetele la care a fost supus Maciel (decedat în 2008) au fost întrerupte şi s-au reluat numai după moartea Papei. Filmul lui Berry se bazează pe o carte interesantă, Legionarii lui Hristos (de Jason Berry şi Gerald Renner), în care seminariştii abuzaţi susţin nu numai violenţele sexuale, dar denunţă şi un climat general de îndoctrinare şi tiranie psihologică în cadrul ordinului religios fondat de Maciel, care ar fi fost protejat de Vatican deoarece avea o mare capacitate de a aduna fonduri; „Legionarii lui Hristos“ aveau un buget de peste 650 de milioane de dolari, cu care au construit şcoli şi universităţi. La începutul carierei sale, Maciel a fost ajutat de dictatorul spaniol Francisco Franco. În 2009, Vaticanul a început o altă anchetă în legătură cu Marcial Maciel, condusă de cinci episcopi în Europa, SUA şi America Latină. Unul dintre foştii seminarişti mexicani abuzaţi explică în film: „La Vatican le e frică să vorbească. Eu am tăcut pînă în 1994, cînd am citit în ziarele mexicane o scrisoare a Papei Wojtyla, în care îl cita pe Maciel ca pe un exemplu demn de urmat de către tineri. Atunci am realizat că nu mai puteam să tac“.

Premiile pentru cel mai bun TV movie şi pentru cel mai bun regizor i-au revenit filmului german Buddenbrooks de Heinrich Breloer, cu Armin Mueller-Stahl şi August Diehl, după romanul lui Thomas Mann, produs de Bavaria Film cu un buget de 16 milioane de euro. Excelent din toate punctele de vedere!

Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a fost acordat fantasticei Isabelle Adjani, protagonistă a filmului La Journée de la Jupe (Franţa, 2008) de Jean-Paul Lilienfeld, care a primit şi Premiul pentru cel mai bun scenariu. Adjani, îmbătrînită şi îngrăşată, e o profesoară care, într-o zi obişnuită de şcoală, o ia razna şi îşi ameninţă elevii cu pistolul.

Printre filmele ignorate de juriu, ne-au convins Collision (Marea Britanie, 2009), miniserial în cinci episoade, regizat cu mînă sigură de Marc Evans, El Castigo (Spania, 2008) de Daniel Calparsoro, miniserial în două episoade, Flics (Franţa, 2008), cu doi actori interesanţi, Frederic Diefenthal şi Yann Sundberg, şi Fear Itself: In Sickness and in Health (SUA, 2008), regizat de John Landis, un indiscutabil „master of horror“. Mai merită văzute Grands Reporters (Franţa, 2008) de Gilles de Maistre, L’Homme aux cercles bleus (Franţa, 2009) de Josee Dayan, cu o formidabilă Charlotte Rampling, şi americanul Helter Skelter de John Gray, despre viaţa lui Charles Manson, interpretat de un surprinzător Jeremy Davies.

La categoria seriale lungi vă recomandăm Die 25. Stunde (Germania, 2008) şi Lie to Me (SUA, 2008), cu un protagonist de excepţie: Tim Roth.

Mai încercaţi să vedeţi, dacă aveţi unde, documentarul BBC The Seven Ages of Rock, în şapte episoade; este obligatoriu acela despre naşterea fenomenului grunge la Seattle, din care am aflat că Mr. Kurt Cobain ar fi vrut să aleagă numele Pooh Pooh Box (!) în loc de Nirvana şi că „Smells Like Teen Spirit“ nu este un vers extrem de poetic, după cum credeam noi, ci numele unui deodorant (Teen Spirit) cu care se dădea prietena lui Kurt...

O anecdotă de la RFF, festival organizat în perfect stil italian („lasă-mă să te las“): o sală plină aştepta proiecţia unei situation comedy de Alex de la Iglesia, cunoscut regizor spaniol. Ni s-a spus că e anulată, pentru că „nu reuşim să-l găsim pe proiecţionist“!

În ciuda acestor mici probleme, în ultimii trei ani RFF a construit un proiect unic în lume, care depăşeşte ideea tradiţională de festival de film, fondată mai degrabă pe autori decît pe produs. Roma Fiction Fest vrea să fie un punct de întîlnire între spectacolul popular şi vastul public din faţa micului ecran.