In perspectiva campaniei nationalei noastre de accedere in vreuna din grupele mondiale, pe data de 13 decembrie 2003 a avut loc la Bucuresti, la arenele CIAC, meciul amical de pregatire desfasurat in compania nationalei Olandei. De fapt, a fost o serie de opt conferinte sub forma unui simpozion: Sufocarea – Traind arhitectura in vremuri de tranzitie. Totusi, a fost o intrecere. O intrecere cu caracter national, un meci de Cupa Davis, in care reprezentatii nostri si-au putut verifica relevanta studiilor, valoarea metodelor si sprinteneala prezentarilor, iar ai lor posibilitatea intilnirii cu un oras ca Bucurestiul, cu ajutorul conferintelor echipei Romaniei si prin turul de oras din data de 12. In deschiderea turului, pasii ne-au purtat inspre „la maison du peuple“. Aici este muntele in care domnul Oroveanu sapa un muzeu. Si a sapat destul de mult. Imediat linga intrare, citiva muncitori cu fes acopera cu alb metri patrati de foita de aur.
Sus, dupa un labirint aiuritor, cu, drept fundal, o spartura in Casa prin care se vede Opera Center, dl. Vanstiphout, Wouter, belgianul din delegatia olandeza, incearca sa compare moral gestul arhitectei Petrescu cu gestul recent al arhitectului Koolhas din China: CCTV – aproximativ 50.000 de metri patrati de Casa a Poporului, dar cu un design cool (!?). Sprincene si umeri prind contururi ascendente… aaa… daa… aagh… Ziua de 12 a mai rezervat astfel de puncte culminante: la ruinele excavate ale Manastirii Vacaresti, unde Ole Bouman devine depresiv in fata unei atit de neterminate si aiuritoare utopii, si in Piata Palatului, motiv – noul sediu ACMS, crescut pe o casa distrusa acum 14 ani si martora unui naucitor curcubeu acum 2 ani. Povestioarele astea minuscule le captau interesul adversarilor nostri, prevestind tactica adoptata de echipa a doua zi: history – what to make of it, how to deal with it (Crimson).
Brosura intilnirii dezvaluie a doua zi spectatorilor veniti la CIAC cluburile de provenienta ale componentilor celor doua formatii: Olanda – Crimson, Archis, NAI, Vrije Universiteit, Amsterdam; Romania – Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu“, Arhitectura, plus trei independenti. Ca gazde, primim serviciul in meciul inaugural Stefan Ghenciulescu vs. Wouter Vanstiphout. Discursul jucatorului nostru s-a desfasurat in doua seturi, primul – „eternul inceput“ ca metoda traditionala de celebrare a discontinuitatii, iar al doilea – „arhipelagul de spatii private“, ce pune in lumina un personaj bucurestean pe cale de disparitie: spatiul public, impaiat in totalitarism si exterminat in capitalism.
Stefan Ghenciulescu incheie punctul cu o executie tehnica surprinzatoare: un plan al unei zone din Drumul Taberei, desenat in maniera modernista si completat cu insemnari exacte ale chioscurilor, mormanelor de gunoi, gradinilor de zarzavat si, in general, a tot ce nu fusese prevazut de proiectanti. „Vernacular spectacular“, replica lui Wouter Vanstiphout, ingroasa insa raspicat sugestia planului modernist: da!, ma bucura esecul unui model urbanistic rigid, pentru ca a transformat sute de orase generice in locuri extrem de specifice. Exemplele lui sint din Sardinia, Delhi si Rotterdam. Apoi incepe sa topaie de fericire ca se vede „fortat“ sa gasesca frumusete in mediocritate, poezie in pragmatism, istorie in absenta monumentelor si viitorul in trecut. In cea de-a doua intilnire a zilei, a urmat Vera Marin cu Vechea locuire socialista vs. noua suburbie capitalista, succedata de decanul de virsta al delegatiei olandeze, Koos Bosma, cu Shadow city, proiect ce scurtcircuiteaza din nou istoria cu o obsesie: atacul vertical din timpul razboaielor mondiale, ce nu creeaza doar reactii militare, ci si civile, intr-o experienta spatial-urbana specifica.
De la fotografiile alb-negru de arhiva, adunate de Koos Bosma, trecem in ambianta color a imaginilor urbane ce transmit aceeasi stare de panica din adaposturile anti-aeriene: baricade si adaposturi ridicate in razboiul Bucurestilor. Este vorba de TRIAJ – al doilea dosar al acestui proiect: Colonizarea capitalista a orasului socialist. Transformarea postcomunista a spatiului urban, in prezentarea Marianei Celac si a lui Iosif Kiraly. Echipa noastra de dublu readuce discutia in zona primei intilniri a zilei: prabusirea resorturilor ce tineau la un loc convietuirea socialista, cu efect imediat in specificitate si personalizare. Pe tot parcursul expunerii, strazile Viitorului, Stefan cel Mare si Porumbaciu s-au descarcat de la dreapta la stinga, metru-cu-metru, aratind inelele de crestere ale unui oras fascinant. Replica vine din partea Martienei de Vletter, care aduce in discutie o perioada semnificativa din istoria Olandei: anii ’70, Architecture and Urban Planning in the Seventies: Emotions in the Netherlands, cind arhitectura si chiar urbanismul se aflau in perioada eroica a participationismului in defavoarea principiilor si esteticii, trasatura neintilnita in restul Europei, indopata pe atunci cu modernism. Ultima intilnire a serii il are la serviciu pe Vladimir Vinea, cu Centrul istoric Bucuresti.
Pericole si oportunitati de interventie, care vrea sa indemne la actiune, serviciul fiindu-i returnat „in a Dutch way“ de catre Ole Bouman, omul cu cel mai scurt c.v. din flyer: incepind cu prezentarea istoriei Archis-ului, publishing is acting, arunca racheta in tribune si cere spectatorilor sa produca ei punctul decisiv: „could Archis be Bucharest?“. Capitanul echipei noastre, Calin Dan, pune insa capat intilnirii, printr-un set suplimentar cu tie-break, la care au mai participat Ruxandra Balaci, Cosmin Gradinaru, Mihai Oroveanu, Florin Tudor, Mona Vatamanu si el insusi, capitanul Calin Dan. Partida a durat aproximativ 7 ore si 35 de minute, s-a desfasurat in incinta CIAC, moderatoare fiind Irina Cios. Am apreciat jocul relaxat, precis si imaginativ prestat in dialogul cu istoria de catre echipa olandeza, precum si intuitia, emotia si curiozitatea echipei romane in relatia sa cu Bucurestiul.

