OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu un an in urma, scriam despre Tirgul de Carte de la Frankfurt pe tonul obidit al unui soarece de biblioteca mutat cu arme si bagaje intr-o librarie Barnes and Noble. Fie din naivitate, fie dintr-o obisnuinta mentala suspect de persistenta, cuvintele „carte“ si „industrie“ aveau aerul unui mariage incongru caruia ii poti intelege ratiunea, fara ca pentru asta sa-i admiri neaparat rezultatul.

Dar, odata ce se mai ridica putin valul de ceata al preconceptiilor proprii, ajungi sa intelegi ca ceva din farmecul cartii se rasfringe si asupra industriei insesi si ca ceea ce aducea cu o diorama/diagrama decupata din Bourdieu e de fapt spectacolul viu al unor agenti carora nu le lipseste pasiunea, imaginatia si gustul (controlat) al riscului. Cu alte cuvinte, daca esti dispus sa renunti la modelul vintage al scriptoriului sau la acela, mai modern, al salii de lectura, are si uzina partile ei simpatice.

Dar, lasind gluma la o parte, sa revenim la statistici: Frankfurter Buchmesse, la ora actuala cel mai mare tirg de carte din lume, nu este numai gazda a peste 7.000 de participanti din mai mult de 100 de tari, cu o oferta care ajunge la aproape 400.000 de mii de titluri, fara sa mai punem la socoteala produsele si serviciile conexe; in plus, le asigura editorilor germani asistenta organizatorica in vederea participarii la alte 25 de tirguri internationale si intretine cel mai vizitat site web din domeniul industriei de carte. Fapt inca si mai semnificativ, contribuie intr-o maniera deloc neglijabila la promovarea literaturii germane pe plan mondial. Dar aceasta contributie nu se limiteaza la asigurarea spatiului de expunere sau a unui cadru pentru evenimente cu o audienta mai mult sau mai putin impresionanta; pentru reusita unei asemenea intreprinderi, e nevoie de un intreg sistem strategic care combina initiativele individuale cu implicarea institutionala. Crearea unui Deutscher Buchpreis, de pilda (echivalentul teuton al mult mai cunoscutului Booker Prize si ajuns acum la cea de-a treia editie), al carui cistigator este anuntat in ajunul deschiderii Tirgului de la Frankfurt, este doar unul dintre factorii care au dus la cresterea constanta a prezentei germane pe piata traducerilor.

Regula de baza a industriei de carte, ca de altminteri a oricarei alte intreprinderi lucrative din cadrul unei economii de piata, se gaseste in orice manual de specialitate, iar la Frankfurt, mai mult decit oriunde altundeva, poate fi observata pe viu la o privire cit de superficiala: nu este suficient sa produci, e nevoie sa mai si vinzi. Si, ca s-o faci cu succes, oferta trebuie sa fie nu numai atractiva, ci si adaptata cererii: nu ne permitem luxul de a ignora cu superbie (desi putem sa orientam) interesul consumatorului, oferindu-i poezie atunci cind cauta proza sau indexuri de toponime in loc de atlasuri geografice. Iar cu asta ajung la un motiv de amaraciune care, de aceasta data, nu are nimic de-a face cu propriile-mi (a)perceptii cu privire la lumea cartii, ci cu modul in care este gestionata prezenta Romaniei la cel mai mare eveniment editorial al anului. Desi ne-am bucurat de avantajul unei pozitii extrem de convenabile, in centrul parterului Pavilionului 5, alaturi de Ungaria si Polonia, de pilda, numarul redus de vizitatori si acela, inca si mai redus, de potentiali parteneri de afaceri prezenti acolo au reprezentat indiciul unei lipse de vizibilitate pe care nuanta aleasa pentru decorarea standului, un portocaliu intens (culoarea toamnei la Frankfurt, folosita – cu ceva mai multa zgircenie – si la standul invitatei de onoare, Catalonia), n-a reusit cu nici un chip sa o corecteze.

inca si mai ineficienta este atomizarea strategica, lipsa unei initiative comune concentrate asupra unui scop pe care, presupun, l-au avut in vedere toate cele 35 de edituri participante: promovarea culturii romane prin mijloacele posibile intr-un astfel de context. Si, cum promovarea inseamna, in cazul acesta, (si) intrarea pe piata externa, ma tem ca mai avem ceva de invatat pina la absolvirea examenului de marketing cultural. in conditiile unei oferte de carte extrem de vaste in absolut toate domeniile (oferta care va creste constant pe parcursul anilor urmatori, ceea ce i-a determinat pe participantii la sondajul efectuat de organizatorii tirgului sa introduca fenomenul supraproductiei pe lista principalelor amenintari la adresa bunei functionari a industriei cartii), nu ne putem multumi sa asteptam, cu pliantele si cataloagele pe masa, sosirea unor potentiali parteneri interesati care sa ne solicite informatii suplimentare. E nevoie de ceva mai mult decit de un stand si citeva cutii de carti, oricum ar fi acestea, e nevoie de ceva mai mult decit de niste sticle cu vin si un numar de lecturi publice pentru a convinge nu doar ca sintem buni, ci ca sintem mai buni decit altii.

Iar daca acest lucru nu se intimpla sau nu se intimpla asa si atit cit ne-am dori, nu este cazul sa ne repliem in complexele care ne bintuie de secole si sa apelam la eternele explicatii care-l asaza mereu pe „saracul om supt vremi“. Da, poate ca in viitorul previzibil nici o editura din Romania nu va oferi sau primi 8 milioane de dolari pentru dreptul de publicare a unei carti. Dar performanta se masoara si altfel: in numarul de traduceri straine, in premiile cistigate, in calitatea titlurilor publicate, in succesul, coerenta si stabilitatea colectiilor si programelor editoriale, in sincronizarea cu piete de carte mai dezvoltate si mai dinamice. Asemenea indicatori n-ar trebui neglijati, pentru ca si ei contribuie la impunerea editurilor din Romania ca posibili parteneri de dialog. Absenta unui studiu care sa ofere o imagine de ansamblu a industriei romanesti de carte este doar unul dintre multele lipsuri pe care le resimt nu numai editorii romani, ci si strainii interesati sa isi formeze o viziune clara asupra unei eventuale piete de investitii, precum si institutiile printre ale caror atributii se numara acordarea culturii romane la – cu o expresie de care s-a uzat si abuzat de vreun secol si jumatate incoace – „marele concert european“ (si nu numai).

Iar pentru aceasta operatiune de armonizare nu e citusi de putin nevoie sa producem un nou Eminescu: ar fi suficient sa dam atentia cuvenita micilor detalii din care este format ansamblul, de la furnizarea de informatii complete, corecte si articulate cu privire la produsul pe care il oferim si pina la ambalarea acestuia intr-o forma care sa corespunda tendintelor actuale in materie de design, si nu unor mode sau modele incremenite in proiect undeva prin anii ’70. investirea cu functie de reprezentare a unor autori cu potential real pe piata mondiala, sublinierea reusitelor de pina acum si crearea de evenimente interesante si atractive in cadrul carora numele noi sa fie sustinute de prezente deja consacrate (cum sint deja, de pilda, Nora Iuga, Herta Müller sau Norman Manea) sint doar citeva aspecte pe care organizatorii standului de la Frankfurt ar trebui sa le aiba in vedere, caci mie, una, imi da de gindit faptul ca dintre scriitorii prezenti acolo succesul cel mai notabil (in materie de captare a interesului editorilor si agentilor straini) l-a obtinut Filip Florian, un autor care nu figura pe lista MCC.

Se pare, asadar, ca nu datele ne lipsesc pentru a deveni mai vizibili decit pina acum si ar fi pacat sa nu profitam de ele din pura lipsa de chef si fler sau din pricina unei gestionari defectuoase a resurselor. Pina cind editurile romanesti vor ajunge sa participe la Tirgul de Carte de la Frankfurt cu standuri individuale, ne ramine sa dam un raspuns comun la o intrebare comuna: avem o literatura – cum o promovam?