Acum ştim (renumărarea voturilor nu
va duce la nimic semnificativ, să nu ne facem iluzii, după secole
de istorie românească şi decenii de comunism internaţional)
că avem un preşedinte (re)ales.
OK.
Poporul în sus şi românii
în jos au decis. Traian Băsescu.
Care tot bate capul, alături de
susţinătorii săi, că este de „dreapta“. După ce a fost
comunist, fesenist, democrat, ministru şi primar general a devenit
şi democrat liberal.
OK.
S-a pomenit şi aliat cu „popularii“
europeni, a devenit şi democrat-liberal de conjunctură. I s-a
oferit şi „anticomunismul“ ca stafidă pe cozonacul său
ideologico-politic şi i s-a şi vîrît în cap şi
că este de „dreapta“. Ştim cine l-a făcut „de dreapta“,
sînt detalii publice şi de notorietate. „Unificarea dreptei“
a venit precum ardeiul iute lîngă ciorba de burtă după un
chef zdravăn la „Mărul de aur“.
OK, iar!
Mai nou apar voci democrat-liberale
(Orest Onofrei, senator PD-L de Suceava), care doresc să lipească
şi eticheta de „creştin-democrat“ lîngă celelalte
etichete. Ca să fie ghiveciul complet. „Ein Volk, Ein Reich, Ein
Prezident!“ Uniţi în cuget şi credinţă întru a
„dreptei“ biruinţă! Toate poveştile acestea cu „dreapta“
şi „dreapta“, repetate precum tema principală şi unică din
Bolero-ul lui Ravel, nu folosesc decît la o uriaşă
diversiune. Pentru că reunificarea PD-L-ului cu PNL-ul şi
aglutinarea celorlalte formaţiuni politice sau parlamentare (UDMR,
minorităţi, aşa-zişii independenţi) sub umbrela unei
pseudodrepte unite este o improvizaţie de moment. În absenţa
unui program coerent şi pragmatic – cu costuri sociale mari, însă,
cine şi le asumă? –, se bate monedă doar pe sosirea delegaţiei
FMI şi (ex)tragerea unei noi tranşe de parai pentru România.
Este greu, se pare, să obţii bani, dar va fi şi mai greu să-i dăm
şi înapoi. Grecia, aflată azi la ananghie rău de tot, refuză
un împrumut de la FMI. De ce, oare? Pentru că soluţiile
trebuie să le găsim „prin noi înşine“. Nu este vorba
doar de banii care lipsesc de pe piaţa de capital, ci şi de
capitalul de neîncredere al populaţiei, în actuala
conjunctură, în instituţiile Statului. O fi avînd
Traian Băsescu cinci milioane de susţinători – drăguţi foc cei
care l-au votat oftînd, atîrnaţi de un suspin cu
„totuşi“ în coadă: „pleac-ai noştri, vin ai noştri,
noi rămînem tot ca proştii“, clama politologul de dreapta
Constantin Tănase, care a păţit-o rău de la ruşii cu ceasuri pe
mîini şi tancuri pe străzile Bucureştilor –, dar tot cu
instituţiile statului va trebui să lucrăm. Că dăm ciubuc la
vreun funcţionar de primărie, că mituim un vameş sau plătim
onorariul unui medic cu nume ca să ne păstrăm numărul rudelor în
viaţă neschimbat.
Dreapta şi stînga românească
nu mai există de multă vreme. Sînt două grupări, nici măcar
distincte, izvorîte precum Oltul şi Mureşul din Haşmaşul
Mare, din fesenismul postrevoluţionar care a reuşit în 20 de
ani să anihilize orice fel de opoziţie democratică în
România. De stînga sau de dreapta. Cu ideologie şi
program. Cele două mari grupări politice de de azi, că se
autointitulează de „stînga“ – sună ca dracu şi e
„urît“, e cîh, tot ce e de stînga, nu... –
sau de „dreapta“ – e de bonton să fii niţel „reacţionar“,
„naţionalist“ cu măsură, „conservator“, precum Marghiloman
şi P.P. Carp, nu ca Daniela Popa şi Popescu-Piedone, desigur –
duc o crîncenă luptă pentru accesul la gologani. Fonduri
guvernamentale, europene. Luptă pentru putere, indiferent dacă se
numeşte ea administrativă, economică sau judecătorească. Chestia
cu separarea puterilor şi echilibrul lor o fi bună în altă
ţară. Nu în România. Unde numai datul cu gura are
relevanţă şi orice vorbă de duh şmecherească ţine loc de
argumente, dacă nu există mijloace coercitive sau „organe
abilitate“, „Ia vedeţi, mă, ce p... mea vrea şi ăsta, i s-a
urît cu binele...? Să găsim ceva să-i închidem
botul!“. Să plece din ţară sau să dispară definitiv. Precum
Anna Politkovskaia sau Natalia Estemirova în democraţia lui
Putin.
Nu degeaba îi scotea ochii Traian
Băsescu lui Mircea Geoană cu vizita la Moscova. Numai că Geoană
nu-i mai comunist decît Băsescu însuşi. A fost un
tertip care a ţinut. Şi gata. Acum ne vom înfrăţi cu toţii,
vom crea o nouă majoritate parlamentară atît de dorită –
îndemnurile la „trădare“ patriotică au fost constante în
ultimele săptămâni – liber consfinţită. Aşa că vom
încheia anul cu multe „succesuri“. Vom avea „Guvern de
Crăciun“ – un hit al lui Mircea Geoană, preluat cu nonşalanţă
de Emil Boc. Astfel, toată lumea românească – inclusiv
minorităţile, care au fost întotdeauna cu puterea – va fi
mulţumită. Fericită. Deja preţurile la „carcasa“ de porc sînt
mai mici decît cele de anul trecut, ca şi brazii, ca şi
ofertele turistice. Locurile pentru noaptea de Anul Nou în
diferitele localităţi sînt deja epuizate în proporţie
de 90% – unde e criza, fraţilor? –, şi bucuria de a fi, în
sfîrşit, cu toţii de „dreapta“ ne adună sub Pomul de
Crăciun sub patronajul lui Moş Crăciun. Şi el de redevenit de
„dreapta“, pentru că fostul Moş Gerilă, de stînga, a
fost pensionat. Vă dorim „La Mulţi Ani!“. Evident, o urare de
„dreapta“...
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters