OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În timp ce omenirea întreagă aștepta cu sufletul la gură să afle ce decizie va lua președintele SUA, Barack Obama, pentru ca economia americană să nu se prăbușească și astfel mult potenta Americă să intre în incapacitate de plată, noi, românii, inclusiv minoritățile naționale, ne-am pricopsit cu o dare de seamă asupra stării națiunii. Române, of course. Pe de o parte, delegația mixtă FMI-Banca Mondială ne-a firitisit cu note bune la purtare, iar noi am avut un comportament civilizat. Nu tu demonstrații violente ca la greci, nu tu mitinguri zgomotoase ca la portughezi sau, mai de ultimă oră, israelieni – merge bine guvernul Netanyahu și creșterea economică e semnificativă, doar prețurile la case și pămînturi sînt groaznice, nu poți trăi doar cu juice de portocale și protecția Tsahal-ului –, nu tu proteste pentru diverse măriri de taxe și impozite ca la spanioli sau irlandezi, nu tu gălăgie în Parlament ca la italieni.

Totuși, Teoria Bazei ne spune că aceste procente aplicate la cifrele cu care operăm noi nu înseamnă mare lucru, dar Hélas!, trendul este bun! Și bucuria băutorilor de șpriț mare. Ce vremuri, cînd neaoșul șpriț – vin amestecat cu sifon, ca să curgă mai repede Dunărea dincolo de Brăila și Galați – făcea legea în România și vinul de Lechința îl dedulcea pe Hrușciov să-și ducă trupele de ocupație în țara lui de băutori de vodcă.

A lot of money, ar murmura un student la London School of Economics ce studiază problemele globale. Este în interesul întregii omeniri ca America să nu se prăbușească, acordurile de la Bretton Woods să nu se dezintegreze, derivativele de creditare și obligațiile cu garanții în active să funcționeze.

Obama nu are o sarcină ușoară pentru regăsirea echilibrului financiar și a relansării economice, reevaluarea sistemului de sănătate, reglementarea financiară și limitarea piețelor. Pare simplu, nu? Nu e. Nu am vrea să fim în pielea președintelui american.

Și noi?

Și noi, de cealaltă parte a lumii, îl ascultăm pe prim-ministrul României, Emil Boc, fericit că am ieșit bine la controlul de la Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, rudele dumisale de la Răchițele sînt mulțumite că au fost decorate in corpore, inclusiv simpaticii părinți, pentru merite deosebite aduse comunității. Dar cel mai tare se bucură, mai ales, primul ministru al primului ministru, președintele Traian Băsescu, care spune că stăm bine cu procentele și că o ducem mai bine ca alții. Așa zice el. Președintele. Și ne asigură că totul este sub control, iar România este pe calea cea bună.

România se îndepărtează tot mai mult de discursul cinic oficial, vehiculat de guvern și de președinte. Sînt milioane de oameni simpli și obișnuiți, care nu circulă prin lume, o românime care are venituri medii/modeste/mici, dar care a trăit și trăiește într-o Românie eternă, dincolo de vremelnicii ei conducători. Nu totul este urît, murdar și împuțit, cum i se pare – poate așa simte, de ce să nu-l credem? – unui distins poet. Nu totul e hoție și descurcăreală, stat minimal, „cui nu-i convine să se care, cine nu se descurcă să piară“.

România trăită sub protecția SPP-ului este alta decît cea percepută de un om obișnuit. Guvernanții sînt deseori lipsiți de relația cu oamenii acestui pămînt. Cu substanța lăuntrică. Pare cumva straniu și inadecvat să facem apel la acest registru al memoriei, iar nu la cel al contului din bancă și al declarațiilor la ANI și DNA.

Am vrea să amintim că mai sînt și că avem la îndemînă și alte valori, dincolo de ideologii, cum ar fi stînga (ab)uzată a domnului Ion Iliescu sau dreapta creștin-democrată, fără repere reale, a domnului Valeriu Stoica. Ne putem raporta la valori mult mai importante decît gălăgia în jurul unor procente – care nu spun mare lucru –, cifre, scheme și statistici cu care sîntem mereu aburiți (cifrele erau măsluite și în vremea comunismului, în anii cînd se raportau producții record de porumb la hectar).

Ce vrem să relevăm, cumva resemnați și neputincioși, dar nu mai puțin îndîrjiți: dincolo de „România under Băsescu“, există și o altă Românie. În care să trăim frumos, cel puțin. Nu neapărat și bine.