Evenimentele politice se succed cu
repeziciune. Nici nu apucă o ştire să se aşeze şi să producă
consecinţe – id est, decizii politice coerente şi eficiente –
că deja apare o altă noutate care schimbă, dacă nu registrul,
măcar direcţia. Ce era „cald-fierbinte“ mai acum cîteva
zile, cînd Alina Mungiu punea pe jar clasa politică de la noi
cu nişte principii şi cerinţe puse clar şi fără echivoc la
bătaie, a trecut în plan secund deja. Alina Mungiu solicita
respectarea unor reguli prin care prestigiul şi profesionalismul
candidaţilor la alegerile europarlamentare să fie epurate de orice
fel de ingerinţe ale conjuncturalului. Trecut sau prezent. Erau
cîteva propuneri şi atît. Nevoia de „curat“ şi
„curăţenie“ ne urmăreşte cu neputincioasă fervoare din 1989
şi pînă încoace. Pe bună dreptate şi pe acelaşi
palier, al nedreptăţilor perpetuate. Ne-am revoltat, puţini
înainte de 1989, mult mai mulţi după aceea. Apoi am tot
luptat, militat, sperat. Apoi am obosit, apoi am mai şi renunţat.
Alţii, mulţi dintre noi, s-au resemnat. Au plecat, unii au mai şi
murit. Nu se poate face nimic, aştia sîntem. Şi nu de azi, de
ieri. Dreptate? Adevăr? Cinste? Onestitate? Solidaritatea, atît
de clamată, chiar în aceste zile, de dnii Geoană şi
Tănăsescu pentru depăşirea crizei?
Nu, n-a fost să fie. Am renunţat.
Alina Mungiu, nu. Nu s-a lăsat. Ar fi
de apreciat atitudinea ei constant-radicală şi tenace-încrezătoare
în faptul că societatea românească, nu doar clasa
politică, se va schimba. În bine, desigur. Alina Mungiu a avut
de suportat fel de fel de atacuri şi mizerii, nedrepte oricum.
Dincolo de simpatiile sau de antipatiile generate de vehemenţa cu
care-şi însoţea ieşirile publice. Anii au trecut, Alina
Mungiu a rămas pe baricade. Că ne place sau nu ataşamentul ei faţă
de actualul preşedinte sau de PD-L, ar fi altă căciulă. Dar nu
avem cum să nu remarcăm frumuseţea frustă şi simplitatea
cerinţelor formulate de ea. Nu doar pentru posibila ei candidatură
pe listele PD-L-ului la europarlamentare. Ci pentru faptul că Alina
Mungiu propune nişte criterii clare şi de bun simţ. Şi de ce are
parte, pentru că a fost vizată beizadeaua cea mică a
preşedintelui? De măscările tătînelui şi solidarizarea
PD-LJugend-ului bucureştean în jurul fiicei. Pregătită să
nu renunţe la propria-i prostie, dar şi să fie lansată,
patriotic, împotriva unei prestigioase agenţii de presă
precum Associated Press. Ieşirea – probabil, prost sfătuită –
a fiicei celei mici a căpitanului, la rampa polemicii cu presa
internaţională, este dintre cele mai nefericite. Poate să facă
ICR-ul zeci de concerte cu lieduri de Enescu şi Sabin Drăgoi,
feştelirea prestigiului românesc prin atacul împotriva
presei internaţionale şi prin prezenţa domniţei băsesciene în
Parlamentul European, e de impact. Sîntem solidari cu
pretenţiile Alinei Mungiu. Care, oricît ar irita noua
nomenclatură politică, măcar ne arată, fără echivoc, dacă
regele are ceva pe el sau a adormit de grija mogulilor, a lui
Tăriceanu şi a lui Dinu Patriciu.
Obsesiile personale şi resentimentele
nu au ce căuta în politică la acest nivel. „Tonomatele“
de care pomenea duduia Elena sînt propriile ei ambiţii şi
laşitatea lingăilor care-l înconjoară, azi şi acum, pe
şeful statului. Nu se poate ca generalul Pleşiţă să fie exonerat
– cum s-a decis chiar saptămîna trecută – de orice
răspundere faţă de crimele produse sub regimul comunist şi să-şi
pape, surîzînd mînzeşte, cei peste 60 de milioane
de lei, pensie militară. Şi susţinătorii fervenţi şi vocali ai
preşedintelui să tacă mîlc. Ca şi cum usturoi nu s-a
mîncat, ci doar purcel de lapte cu mango şi kiwi. În
timp ce un Paul Goma a fost – şi este! – văduvit de cetăţenia
română şi stă retras la Paris ca să nu fie înjurat la
Bucureşti de cei care hăhăie în 4X4, între Pipera şi
Voluntari. Nu vom avea un Parlament sau o Românie curat/curată,
dacă nu vom şti să fim curaţi noi înşine, fără să vină
Alina Mungiu să ne cureţe mintea, sufletul şi conştiinţele.
Este simplu, dar deja momentul a
trecut. Au apărut alte subiecte de dat la... curăţat!
A plonjat în imediat chestiunea
împrumutului de la FMI şi discursul răsucit-abscons al
preşedintelui din Parlamentul României, care iar a înflăcărat
spiritele. De la Cotroceni şi Mogoşoaia, şi de la Palatul Victoria
la Corbeanca. Nu a durat mult, şi altă „pleaşcă“ – vorba
mustoasă a noului comisar pentru cultură al Cabinetului Emil Boc –
a căzut pe capul nostru: vizita privat-inopinată, dar anunţată, a
preşedintelui Ungariei în România. Iar s-au inflamat
muşchii retoricii patriotice maghiaro-secuieşti, iarăşi s-au
solidarizat românii de stînga cu cei de dreapta pentru
apărarea Fruntariilor Ţărei şi compactizarea identităţii
româneşti. Cum, necum, nu contează ce-am fost şi ce învîrtim
azi, bani mulţi sau secera şi ciocanul, români sîntem
cu toţii şi trebuie să ne solidarizăm împotriva pericolului
maghiar! Metodă veche de a ne strînge sub faldurile unei
solidarităţi de conjunctură: unul pentru toţi, toţi pentru unul.
Frumos scrie la carte, nu prea avem însă şi parte!
Dar să revenim. Candidatura junei
Elena Băsescu a avut şi partea ei bună: ştie acum şi Alina
Mungiu cum se învîrte roata lumii şi cum vin rufele
spălate la Nufărul: mai mult murdare decît curate. Şi vorbim
în cunoştinţă de cauză.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters