Dupa ce in anul 1998 Romania a fost invitata de onoare a Tirgului International de la Leipzig, se poate constata o scadere a interesului editurilor romanesti de a fi prezente la editia din acest an (22-25 martie 2001). Dezinteresul se manifesta, pe de o parte, prin numarul redus de carti, dar si printr-un stand mai mult decit modest. In comparatie cu tari ca Ungaria, Polonia sau Cehia, standul romanesc a semanat mai degraba cu standul obisnuit al unei mici edituri germane. De cele peste 600 de titluri expuse la standul national romanesc finantat si organizat de Ministerul Culturii a raspuns Lucian Pricop.
In catalogul Tirgului fusesera trecute aproape toate editurile importante din tara, dar ele au lipsit de la Leipzig. Intr-un interviu acordat Europei Libere, dl. Pricop a deplins dezinteresul multor edituri, afirmind: „Pentru organizarea acestei expozitii am lansat invitatii catre toate editurile din Romania. Dintre acestea, 29 au raspuns afirmativ, trimitindu-ne o confirmare. Din nefericire, dupa prezentarea datelor tehnice ale Tirgului, ale standului romanesc, o parte dintre ele au refuzat sa trimita exemplare pentru standul Romaniei.“
In continuare, Lucian Pricop a oferit si citeva explicatii privind reticenta unor edituri de a fi prezente la Tirgul de la Leipzig, care in ultimii ani a devenit o platforma a dialogului cultural si politic, est-vest: „Am sa va ofer si argumentele editorilor: pentru unele edituri, spatiul german nu are relevanta prea mare din punct de vedere economic. Editura Humanitas, care este specializata pe traduceri din limba franceza si pe relatii culturale romano-franceze, nu vede in acest spatiu – mai exact, in Tirgul de la Leipzig – (nu ma refer acum la cel de la Frankfurt pe Main!) un profit cultural si nici economic“.
Pe linga standul national, Romania a mai fost reprezentata si de firma de difuzare Rodipet, care a expus numeroase ziare si reviste. Republica Moldova a absentat anul acesta de la tirg. Potrivit unui diplomat de la Chisinau acreditat la Berlin, absenta are la baza explicatii pur financiare.
La Tirgul de la Leipzig au participat 1800 de edituri din peste 30 de tari. Au avut loc sute de intilniri cu scriitori din lumea intreaga si au fost lansate mii de titluri noi. Intre cartile sezonului intimpinate cu entuziasm de critica se afla si romanul de debut semnat de Catalin Dorian Florescu, intitulat Timp miraculos (Wunderzeit). Romanul lui Florescu a aparut la Editura Pendo din Zürich. Ziarul elvetian Der Bund a comparat proza tinarului scriitor, nascut in anul 1967 la Timisoara, cu scrierile lui Jaroslav Hasek. Intre scriitorii care au citit zilele acestea la Leipzig s-a aflat si Florescu, care traieste de citiva ani in Elvetia si scrie in limba germana.
La editia de anul acesta s-a pus un accent deosebit pe asa-numitele carti electronice, editate pe compact discuri. Pentru prima data au fost prezente si citeva noi edituri electronice, specializate in raspindirea si comercializarea exclusiva a unor scrieri prin Internet. Aceste edituri primesc de la autori numai texte prelucrate electronic, care nu mai trec prin mina unui lector platit de editura, ci apar exact asa cum au fost concepute de autori. Inclusiv forma grafica ramine nemodificata. Autorii stabilesc tirajele cartilor lor, suportind cheltuielile de tiparire. Profitul se imparte intre editura electronica si autor. Cartile se produc in functie de cererea cititorilor, care pot comanda titlurile numai prin Internet. Editurii ii revine, in consecinta, doar productia propriu-zisa si inregistrarea numarului ISBN in conformitate cu legile in vigoare.
Organizatorii au renuntat la desemnarea unei tari ca invitata de onoare, insa nu si la acordarea Premiului pentru buna intelegere europeana. Anul acesta, laureatul premiului de la Leipzig a fost scriitorul italian Claudio Magris.
Berlin

