OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Toata lumea (nu chiar…) este indignata din cauza noii reglementari, hotariri, decizii, ce-o fi, a Curtii Constitutionale prin care CNSAS-ul nu mai are baza legala de functionare (daca am inteles bine baletul comunicatelor si al comentariilor si declaratiilor insotitoare). O dulce ipocrizie insoteste elanul combatantilor pentru deconspirarea celor care au facut politie politica in regimul comunist, in curs de transformare in regim capitalist cu aportul substantial al celor care au servit politia de toate felurile (inclusiv mult hulita pe fata si admirata pe ascuns Securitate): „Eu am vrut sa fac cercetare stiintifica...“, „Eu am vrut sa studiez la cele mai bune facultati de profil din lume...“, ca doar n-o sa auzim confesiuni de genul „Mie imi placea sa lovesc doar in burta, icnitura scoasa de cel lovit avea un sunet aparte...“, ne batem gura degeaba: la vremuri noi, tot aia am ramas. Ba e concurenta mai mare la capatuiala, e liber la dosare.

Multi (oarecum, sint destui cei carora nu le pasa...) sint indignati de taxa de prima inmatriculare (doar cei direct implicati...) sint revoltati de greva spontan organizata a celor de la CFR si din cauza ca au avut de suferit de pe urma frigului, a intirzierilor si a cozilor la casele de bilete ca sa-si recupereze banii. Dar cite nu suporta romanul fara sa se revolte, bombanitul, injuratura si un pahar de tuica la birtul din preajma garii tinind loc despagubirilor ce nu vor veni niciodata! Exista aceasta Romanie pe care o vedem la televizor, cu politicieni care se sacrifica pentru binele obstii si chiar daca fura si mint adorm cu sufletul impacat ca totul este pentru Tara si Neam. Nimic nu a fost si nimic nu este zadarnic pentru binele si propasirea romanilor. Dar tot din Romania fac parte si cei care nu apar la televizor decit daca se intimpla vreo nenorocire, un necaz mare, pedeapsa de la Dumnezeu pentru netrebniciile noastre. E vorba de Romania tacuta si absenta din imediat, care nu-si face iluzii despre trecut si nici nu-si pune sperante intr-un viitor fara contururi ferme.

La ce bun daca sintem muritori? „Desertaciune si goana dupa vint“, chiar daca se dovedeste ca nu e chiar „vinare de vint“ – formula Ecleziastului din editia mai noua a Bibliei, si nu cea clasica a lui Gala Galaction-Radu –, aceasta este stradania pentru o viata mai buna si imbelsugata. in aceste zile pline de aplomb si furie civica, in acest timp plin de mascari si mizerii de toate felurile – oportunismul ca forma de integrare europeana si pupincurismul ca forma de fond a capatuielii prin toate mijloacele, (doar am zis, nu am dat cu parul...) – am citit cartea lui Alexandru Vlad, Curcubeul dublu. Un scriitor rafinat si discret, stilist al epicului si riguros observator al eticului. Avem aici o Romanie fara televizor si partide, fara securisti – imputiti, oare sint si din aceia placut mirositori? –, fara politicieni si sclifosite vedete TV, fara multe dintre idioteniile care ne umplu serile de nervi si ne golesc sufletele de speranta. Avem o lume rural-arhaica, nu foarte vesela si nici foarte datatoare de nadejdi, o Romanie asa cum e, cu lenesi si betivi, cu sate depopulate de harnicii tarani si populate de te miri cine, avem spiritul de observatie al scriitorului vesnic la pinda sa surprinda si pasari, si plante si flori, si cerul, si detaliile lumii din preajma care ne scapa din fuga masinii, si trecutul ce zace in vechiturile de linga noi, si atitea altele.

Alexandru Vlad nu se grabeste, nici nu vrea sa denunte tarele comunismului care si-a batut joc atroce de oameni. Este diferenta dintre marele Varlaam Salamov si mai cunoscutul mare Alexandr Soljenitin. Unul demasca si acuza, celalalt, care nu a suferit mai putin si nici nu a vazut mai altfel lucrurile, incearca sa povesteasca ce s-a intimplat. Alexandru Vlad asta face acum: ne arata ca sintem cum sintem intr-o carte nonfiction, facindu-ne sa ne bucuram ca forta epicii lui Liviu Rebreanu si finetea psihologica a lui Marin Preda nu s-au dus pe apa simbetei prin facultatile de filologie, producatoare de mici genii pe banda rulanta. O anume stiinta a decupajului si o anume rabdare pentru detalii compun o realitate nu prea vesela, dar nici disperanta. Este Romania de care ridem imbecil ca ar fi eterna, sint romanii de care ne place sa ridem si la care sa ne raportam, evident, cu superioritate.

Curcubeul dublu (Polirom, 2008) este o exceptionala dare de seama despre Romania de linga noi, o Romanie din care facem parte, chiar daca traim la Roma si tinjim la cimitirul din capatului satului, la Moeciu sau Rasinari. Romania lui Alexandru Vlad este asa cum este, dar si cum o percepe cu o atentie vesnic in alerta, cu ochiul mai activ decit urechea, si cu o constiinta de sine detasata de ambitiile contingentului. Nu stim daca mai este loc pentru aceasta Romanie in atentia noastra aflata in vinzoleala tot timpul. Chiar si cu ochii priponiti la gura lui Basescu si la privirile celor de la CNN, ar trebui sa spunem ca ea exista si sa multumim cite unui Alexandru Vlad ca ne mai atrage atentia asupra ei. Poate intr-o buna zi o descoperim fiecare dintre noi. Pe cont propriu. inauntrul sau in afara noastra.