Un
eveniment monden consumat la Constanţa se conjugă pe neaşteptate cu mişcările
tectonice de pe scena vieţii politice româneşti. Botezul nepoatei unui cetăţean
român de etnie romă, mare mahăr prin Slatina, un anume Sandu Anghel, zis Bercea
Mondialu, de către fratele preşedintelui României, un anume Mircea Băsescu,
atrage atenţia şi asupra unor alte fenomene, care nu sînt doar strict politice.
Pe scena
vieţii politice româneşti, mai la vedere sau mai pe ascuns, descoperim
amestecul lumii interlope din România cu reprezentanţi ai vieţii politico-economice,
mixajul unor interese oculte cu cele financiare, un lung şi intens proces de
maculare a vieţii sociale, a ceea ce, altfel, este învăluit în vorbe
meşteşugite şi intenţii narodniciste. Popor, români, FMI, criză, salarii şi
pensii nesimţite, Basarabia – o intenţie bună, de altfel, susţinută să nu
moară, după depăşirea momentelor festivist-emoţionale.
Toate
detaliile, aparent nevinovate, ale unui botez scot la lumină fel de fel de
orori. Am stat cîteva ore şi ne-am documentat despre biografia şi activitatea
acestui Bercea Mondialu din România, cu ramificaţii oculte şi în afara
României. File de poveste şi, iată, subiect de cronică politică. Cum dintr-un
simplu bişniţar ajunge om de afaceri, cum devine din simplu rom din Slatina,
şef de trib local, barosan interlop, cămătar, evazionist fiscal, om de lume,
cap de familie, nouă copii, zece nepoţi, un adevărat „Godfather“ autohton. Un
om implicat în numeroase scandaluri cu violenţă, cu dosare de urmărire penală,
care nu produc efecte. Mereu scapă de puşcărie. Aflăm şi de „naşul“, Theodor
Stolojan, care a botezat nu se mai ştie al cîtelea copil, apare şi o altă naşă,
fosta preşedintă a Tribunalului Municipal Bucureşti, Maria Huza, multe nume
sonore de oameni politici, magistraţi, poliţişti din Craiova, Slatina,
Strehaia, Vîlcea şi Piteşti.
Multe
nunţi şi botezuri, înmormîntări şi parastase, unde banii curg cu milioanele şi
transformă România lui Bercea Mondialu într-un stat mafiot imposibil de
reformat. Citim despre sute de mii de euro, de zeci de mahmudele, de kilograme
de aur, maşini de lux, luni de miere la Palma de Majorca, costume Versace –
wow..., dar Mr. Gigi Becali nu merge la Londra şi cumpără de mii de parai ţoale
cînd se închide şi prăvalia ca să nu fie deranjat? –, lux şi mizerie, cerşetori
şi analfabeţi, muritori de foame şi prostituţie (vreţi să mergeţi acum-acum pe
Plevnei?); o lume unde ginerele cu numele „Ambasador“, soţul Isaurei, şi-a
decorat pereţii casei cu dolari, o lume unde moartea pîndeşte la tot pasul şi
disperarea de a trăi e mînă în mînă cu cea de a muri.
Ţiganizarea
României lui Bercea Mondialu este de natură etică, un proces lent de degradare
şi nu trebuie pus neapărat pe seama romilor. Eticul este cel care distruge
ţesătura socială a unui neam, iar etnicul ar putea coagula energiile unui
popor. Sînt multe chestiuni grave pe care evităm să le abordăm, prinşi în
carameaua luptelor politice intestine. Mai nou, anul trecut, numitul Bercea
Mondialu este numit şi preşedintele romilor din România de către regele romilor
din România. O lume paralelă, cu alde Caiac şiCimino şi Roşianu, lume cu manelişti precum Florin Salam şi Adrian
Copilu Minune, cu Guţă – aflaţi pe aceeaşi parte a baricadei cu Cristian Preda
şi Monica Macovei, vajnice zise beizadele ale „Reformei“ (care reformă?) –
româneşti.
Altfel,
prin toate partidele politice parlamentare sînt frămîntări de suprafaţă, ce ar
vrea să susţină ideea că un proces de reformă este în curs. Se caută noi
lideri, se promovează aparent noi strategii pentru gestionarea unei ţări. Care
nu se ştie bine dacă e în criză sau nu. De altfel, avem sentimentul că nu se
ştie exact care este situaţia reală a ţării. Din toate punctele de vedere. Un
raport, chiar şi secret, ar fi de dorit să ajungă în zece zile pe biroul
prim-ministrului. Care el, prim-ministrul, să evalueze corect ce-i de făcut şi
să se ia deciziile absolut necesare. Nu la televizor, nu la sediul partidului,
nu la Cotroceni. Se doreşte aşa ceva? Avem rezerve.
Nu se
doreşte decît păstrarea şi, eventual, consolidarea puterii unui partid şi a unui
grup de susţinători-profitori. Reformele de care se face caz rămîn de dorit. Ca
şi faimoasa găselniţă cu „reforma Statului român“, mult vînturată şi repetată
apăsat mulţimilor româneşti, dornice de orice, dar nu de reforme de fond, de
către preşedintele în exerciţiu al României.
Generalul
turc Mustafa Kemal, ajuns primul preşedinte al Republicii Turcia, a reformat
realmente un stat şi l-a pus pe orbita modernităţii. Oricîte bombăneli am putea
ridica astăzi asupra mijloacelor uneori neortodoxe utilizate, crearea şi
reformarea din temelii a Statului turc a fost opera unui om care chiar a vrut
să reformeze o ţară şi un neam. Dar la noi, în România? Să ni se dea voie să
avem serioase rezerve despre dorinţa reală de reformare, modernizare şi ducere
a României pe un făgaş real al progresului şi bunăstării. Retorica utilizată de
preşedinte şi de partidul care-l susţine cu tărie rămîne doar un frumos
execiţiu de promovare a imaginii şi de aburit gloata. Din România, care nu e
doar a lui Bercea Mondialu.