OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romania, Borderland of Europe (Romania, tara de frontiera a Europei – vezi si proiectul de coperta) urmeaza sa apara in septembrie 2001 la Editura Reaktion Books din Londra.
Cartea este o interpretare generala a Romaniei, sub toate aspectele (istorie, cultura, politica, mentalitati, raporturile cu „ceilalti“ etc.). Structura volumului este urmatoarea: Introducere; I. Privire pe harta; II. O insula latina; III. Cum s-a facut Romania; IV. Comunismul romanesc; V. Intre trecut si viitor; VI. Romani si straini; VII. Incursiune in Panteon; VIII. O plimbare prin Bucuresti; Incheiere.
La rascruce de civilizatii este primul subcapitol al capitolului I.

Prima dificultate pe care o prezinta Romania este chiar aprecierea locului ei pe harta Europei. Carei zone ii apartine: Europei Rasaritene, Balcanilor, Europei Centrale?
Nu este greu de constatat, din punct de vedere strict geografic, ca Peninsula Balcanica nu cuprinde si Romania. Limita ei nordica o formeaza Dunarea, iar Romania se afla la nord de Dunare; face exceptie doar Dobrogea, regiune situata intre Dunare (la vest si la nord) si Marea Neagra (la rasarit). Si totusi... nu doar pamintul, muntii si riurile definesc un spatiu de civilizatie. Romania este, in buna masura, balcanica, printr-o lunga istorie, prin multiple raporturi umane si culturale. Dunarea mai mult uneste decit separa. In Antichitate, triburile tracice ocupau jumatatea de nord a Peninsulei Balcanice si teritoriul actual al Romaniei. Expansiunea romana si procesul de romanizare s-au petrecut atit la sud cit si la nord de Dunare. In Evul Mediu, Bizantul a oferit romanilor principalul model politic, cultural si religios, in buna masura prin intermediul slavilor balcanici. Si turcii au inaintat tot prin Balcani si i-au atasat pe romani, timp de mai multe secole, stapinirii lor, alaturi de celelalte popoare balcanice; dintre acestea, grecii au exercitat, la inceputul epocii moderne, o influenta culturala foarte puternica. Hotarit lucru, Romania nu poate fi desprinsa de Balcani, dar cum este, totusi, un teritoriu propriu-zis balcanic, istoricii si geografii romani au optat pentru incadrarea ei in „Europa de sud-est“, formula care cuprinde Balcanii plus Romania. Iata problema rezolvata, cel putin terminologic!

In fapt, lucrurile sint mai complicate, fiindca Romania nu este o tara omogena sau, mai bine-zis, nu a fost, pina nu de mult. Romania de astazi (care s-a nascut abia la 1859 si si-a dublat teritoriul la 1918) este, in mare, alcatuita din trei tari istorice: Tara Romaneasca, la sud, intre Dunare si Carpatii de miazazi; Moldova, la est, intre Nistru si Carpatii rasariteni; si Transilvania, la apus, despartita prin arcul Carpatilor, de celelalte doua tari. Simplificind lucrurile, am fi tentati sa spunem ca Tara Romaneasca, lipita de Dunare, se infatiseaza ca predominant balcanica, in timp ce Moldova priveste nu numai spre sud, dar si spre nord, catre Polonia, si spre rasarit, catre stepele rusesti, iar Transilvania apartine Europei Centrale si, intr-o masura apreciabila, spatiului occidental de civilizatie. Multe valuri au venit dinspre rasarit, de la scitii antici pina la rusi in epoca moderna, si multe altele dinspre apus, de la celti si romani pina la unguri (porniti initial dinspre Urali, dar stabiliti in Cimpia Panonica, la vest de spatiul romanesc) si germani.
Romania este asadar, in acelasi timp, balcanica, rasariteana si central-europeana, fara sa apartina pe deplin nici uneia din aceste diviziuni, de altfel destul de artificiale.

Dar asezarea geografica, oricit ar fi de importanta pentru destinul unei tari, nu traseaza o evolutie de neclintit. Intervin si conjuncturile istorice (comunismul, de pilda, a facut ca o buna parte a Europei, atasata Uniunii Sovietice – pina in inima Germaniei – sa fie perceputa la un moment dat drept „rasariteana“; odata iesite din comunism, aceleasi tari sint considerate astazi „central-europene“). Poate interveni uneori o alegere decisiva. O asemenea alegere au facut romanii in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cind s-au decis sa se rupa de spatiul rasaritean si sa se orienteze spre Occident. In scurt timp, societatea romaneasca a adoptat, in linii generale, modelul cultural si politic apusean. Partial, in realitate, si inca si mai mult in imaginar, Romania a devenit o prelungire a Europei occidentale.

Iata, asadar, o tara care priveste spre toate punctele cardinale ale Europei. Individualitatea ei se exprima si prin faptul ca pina acum nu a ales, in mod decisiv, o anume directie.
Spatiul romanesc se infatiseaza ca un spatiu de margine. De-a lungul istoriei s-a aflat mereu la limita marilor ansambluri politice si de civilizatie. Aici a fost o margine a Imperiului Roman (frontiera dintre lumea romana si cea barbara taind in doua Dacia – Romania de astazi). Aici a fost si marginea Imperiului Bizantin, apoi a Imperiului Otoman. Si civilizatia occidentala tot pina aici s-a extins. La inceputul epocii moderne, exact in spatiul romanesc se intilneau trei mari imperii: otoman, habsburgic si rus. Fata de Rusia, fata de Germania sau de Austria, fata de Turcia, romanii s-au aflat mereu la margine. Si astazi ei se afla tot la margine, la marginea Uniunii Europene, candidati, cu sanse inca nesigure, la integrare in constructia europeana.

Aceasta permanenta situatie de „frontiera“ a avut doua efecte complementare si contradictorii. Pe de o parte, un anume grad de izolare, receptarea atenuata a diverselor modele, perpetuarea structurilor traditionale si o mentalitate atasata de valorile autohtone. Pe de alta parte, dimpotriva, extraordinara combinatie de infuzii etnice si culturale venind din toate directiile. Romania este o tara care a asimilat, de la o epoca la alta, sau diferentiat in functie de regiuni, elemente turcesti si franceze, maghiare si ruse, grecesti si germane... Cu greu s-ar mai gasi in Europa un amestec atit de variat, o sinteza alcatuita din atitea culori diferite. Asezat la rascruce de drumuri si civilizatii, spatiul romanesc este prin excelenta deschis; l-a caracterizat o permanenta instabilitate si o neincetata miscare de oameni si valori. Exista in toate o masura. Depasirea masurii poate provoca reactii adverse. Receptiv la modelele straine, dar simtindu-se uneori covirsit de ele, romanul incearca in acelasi timp sa se apere, salvindu-si fondul autohton. Unii romani privesc spre Europa, altii nu vor sa priveasca in afara. Europenismul si autohtonismul ilustreaza o polarizare intelectuala tipica societatii romanesti. Ne deschidem catre ceilalti sau ne inchidem in noi insine? Confruntarea dintre aceste doua tendinte opuse a insotit procesul de modernizare a ultimelor doua secole. Evident, nu romanii au inventat dramatizarea raporturilor cu „ceilalti“: aceasta este o trasatura universala a imaginarului. Poate insa ca romanii dramatizeaza in mod deosebit, admirind sau respingind, preluind fara nuante sau refuzind din principiu. Este rezultatul contradictoriu al unei istorii contradictorii.

Sa mai spunem – complicind in continuare lucrurile – ca cele trei tari din care s-a alcatuit Romania moderna, se divid la rindul lor in mai multe regiuni. Tara Romaneasca este formata din Oltenia, Muntenia si Dobrogea; Moldova, din Moldova propriu-zisa, Basarabia si Bucovina; iar Transilvania (nume generic prin care se intelege teritoriul situat la apus de Carpati), din Transilvania propriu-zisa, Banat, Crisana si Maramures. Sint zece provincii care au avut, sau au capatat la un moment dat, in functie de evolutiile istorice, trasaturi proprii; ele se deosebesc unele de altele, intr-o masura mai mica sau mai mare (deseori atenuate in ultima jumatate de secol, dar inca perceptibile). Elementul de legatura l-a reprezentat prezenta aproape pretutindeni, ca populatie majoritara, a romanilor. Dar si intre romani exista deosebiri si, cu atit mai mult, in compozitia etnica generala a regiunilor sau in raporturile lor cu diverse alte spatii europene. Sint regiuni care au privit spre apus, altele spre Balcani, altele spre nord sau spre rasarit. Sint regiuni cu populatie aproape exclusiv romaneasca, altele in care, alaturi de romani, traiesc (si mai ales au trait) numeroase alte neamuri, ele insele de limbi, culturi si religii foarte diferite: turci si tatari, maghiari, germani, sirbi, rusi, ucrainieni, evrei... Aproape o sinteza a Europei!