România, tărîm seismic

Autor: Ștefan STOICA | Categoria: Politic | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Experimentele lui Mihai Tatulici au dat roade. Realitatea TV se poate lăuda că l-a creat pe Homo Jurnalisticus, biped, dar inept, care apare la un sfert de oră după cutremur şi declară că instinctul jurnalistic a învins – în cazul lui şi al colegilor de redacţie – frica. Şi dă-i şi luptă apoi, cu seismul, cu autorităţile, înarmat cu platitudini capabile să umple ore de emisie, eliberat de instincte vetuste şi bucuros că se poate sustrage modelelor etologice.

Cînd eşti martor la un asemenea spectacol trist, îţi vine să te ascunzi de România. Dar unde să te duci? În Islanda poate, unde fotbalul se joacă pe stînci, dar e curat, presa lucrează pentru oameni şi nu se reproduce pe sine, unde riscul consangvinizării este doar biologic, şi nu politic, iar criza este o treabă serioasă, capabilă să doboare Guvernul, şi nu pretext pentru tot felul de suprasarcini fiscale cu potenţial distructiv, cum se anunţă acest impozit forfetar care terifiază IMM-urile. Chinuit permanent de nostalgia unei normalităţi plicticoase, nicicînd trăite, rămîi totuşi aici, fie din neputinţa de a fugi, fie pentru că eşti curios să vezi ce se mai poate întîmpla. De exemplu, într-o justiţie care cercetează în libertate doi granguri din poliţie, deşi aceştia orbitează în jurul unei afaceri ce miroase a prejudiciu de sute de milioane pentru stat, în vreme ce şmenari de duzină, care fluieră a pagubă la centrul şi pe tuşele unui fotbal mizer, sînt arestaţi. Îţi pui, legitim, întrebarea de ce nu reprezintă şi primii un pericol public, în calitatea lor de înalţi responsabili ai poliţiei ce uzează de funcţii pentru a face trafic de influenţă.

Apoi, nu prea desluşeşti motivele pentru care Gigi Becali trebuia eliberat, deşi a recunoscut, implicit, că a instituit un regim judiciar paralel atunci cînd o ordonat reţinerea şi anchetarea celor care îi furaseră maşina. Iar eliberarea sa s-a produs tocmai în Vinerea Mare, lăsînd, astfel, mesianismul de Pipera să inunde, încă o dată, ecranele televizoarelor, după ce a tulburat şi mai mult mintea şchioapă a patronului de la Steaua. Rezultatul acestei bîjbîieli judiciare – o creştere nemeritată a cotei de popularitate pentru Gigi şi noul său refugiu politic, PRM-ul lui Vadim Tudor, partid capabil, acum, potrivit sondajelor, să-i propulseze pe amîndoi în Parlamentul European, spre umilinţa veşnică a României.

Iar nedumeririle nu se opresc aici. Aceleaşi sondaje anticipează că EBA va parca şi ea neregulamentar în legislativul comunitar, menajată, pe de o parte, de o presă care s-a conformat brusc, şi doar în acest caz, principiilor corectitudinii politice şi, pe de altă parte, sponsorizată generos cu simpatie din visteria prezidenţială şi la propriu de clanul Udrea. Estimp, „marginalul“, „exoticul“, „oportunistul“ consort al Principesei Margareta e tîrît prin mocirlă cu ATV-ul de condeierii prezidenţiali, ca să se înveţe minte şi să nu mai trădeze nobilul ideal al restaurării Monarhiei, în care, de altfel, cohorta de ipocriţi ce iau în batjocură candidatura lui Radu Duda nu a crezut niciodată. Acesta nu a comis o crimă de lezmajestate împotriva Regelui Mihai, ci i-a adus, prin această candidatură, un afront lui Traian Băsescu, suveranul absolut al politichiei româneşti. Ofensa trebuia amendată prompt şi a fost, inclusiv (dezamăgitor!) de către una dintre inteligenţele încă nemumificate şi aparent nesubordonate Cotroceniului. De ce nu putea fi lăsată o candidatură presupus găunoasă pradă factorului timp şi, eventual, presiunii jurnaliştilor de investigaţie, pentru a se descompune? Sau de ce nu putea fi considerată această provocare insolită, venită din afara politicului, temeiul unei dezbateri pe marginea viitoarei reforme a instituţiei prezidenţiale şi, în general, a sistemului politic?

Timpul presează. Vin europarlamentarele, iar guvernarea obeză nu şi-a instalat, încă, masivu-i trup în toate locaţiile administrative din teritoriu. Balaurul executiv cu două capete vrea să muşte acum, decisiv, din şefii deconcertaţi ai deconcentratelor, lăsaţi în urmă de PNL şi UDMR. Aşa merg lucrurile în democraţia românească, unde doar judecătorii sînt inamovibili, nu şi funcţionarii care ar trebui să reprezinte pilonii de nezdruncinat ai administraţiei. Noua guvernare procedează aidoma precedentelor şi pune la cale o deratizare politică, menită să şteargă pînă şi amintirea celor instalaţi de vechiul Guvern în structurile şi agenţiile teritoriale. Date fiind dimensiunile groteşti şi poftele insaţiabile ale noii puteri, mişcarea e asimilabilă unui tsunami politic. Aflat în declin şi conştient că poate pierde punctele pe care i le-ar putea aduce intens disputata comunitate maghiară – curtată, în an electoral, de aproape toţi prezidenţiabilii –, Traian Băsescu a suspendat temporar marea epurare. Miza pentru preşedinte, dar şi pentru adversarii săi este enormă. Cine cîştigă maghiarimea poate trece în pole-position în cursa pentru cîştigarea ţării. Este singura redută pe care o mai poate ataca Traian Băsescu, încă favorit la propria succesiune. Electoratul excedat de politică îi este inaccesibil actualului şef al statului. Majoritatea mută, cea care a ales să nu mai aleagă, încearcă să fugă de România prin absenţa de la vot. Iar vina îi aparţine şi celui care s-a legitimat, întotdeauna, cu sufragiile poporului.

Recomanda articolul prin: