Un club bucurestean. Unul underground. De citeva zeci de ani, marca inregistrata a culturii alternative. Atmosfera studenteasca – birfe, intrigi, resentimente, ambitii si planuri teribile de-a schimba lumea. Zimbete nonconformiste, atitudini conspirative. Toale pe masura si multa, multa bere.
Privesc in jur cu incredere. Studentimea de astazi isi continua cu dezinvoltura rolul sau subversiv dintotdeauna.
Aceleasi spirite revolutionare, crezind cu disperare intr-o lume perfectionabila. Construita de ei pe un alt calapod. Acela de a trai mai bine.
Stand-up comedy. O noua moda ce ne-a cuprins si pe noi odata cu febra mallurilor, McDonald’s-urilor si a blogurilor. Un semn incurajator ca ne aflam pe drumul cel bun al sincronizarii occidentale. Sincer, fara ironie. Considerate de unii superficialitati ale societatii contemporane, aceste aspecte nu pot trada decit adaptarea romanilor la secolul pe care-l traiesc. Si asta nu poate fi decit de bine.
„in fond, ce este acest stand-up comedy decit haina contemporana a teatrului lui Caragiale? Fara comparatii valorice. Luind in calcul doar intentia vadita de a corecta moravurile societatii romanesti prin ridiculizarea comportamentelor sale. Adica o comedie de moravuri, nu“? Trag cu urechea la discutia celor doi studenti care diseca probleme teatrale la a nu stiu cita bere. Boboci, clar. Nedeprinsi inca sa gindeasca liber, raporteaza totul la ceea ce li s-a spus. Din fericire, Caragiale figureaza inca in programa de bac. Fapt ce le permite o lunga conversatie pe tema transformarilor suferite de societatea romaneasca din epoca miticilor pina la cea a omului european.
incepe show-ul. inclin sa le dau dreptate baietilor. Curat comedie de moravuri. Si nu stiu exact ce sentimente trezeste in mine imaginea Romaniei europenizindu-se tragic printre hohote de ris. Studenti provinciali, comportindu-se ireprosabil la curtile universitatilor occidentale. Romani entuziasti sarbatoresc un an in UE, bind nonsalant cafeaua in Debrecen. Investitori ne fura centrul vechi pentru a construi zgirie-nori. De Craciun, jumatate din romani sacrifica intr-un ritual pagin porci, fara sa-i eutanasieze conform cerintelor europene. Cealalta jumatate maninca toba de la Carrefour, in timp ce fac shopping in magazine de fite din infloritoarele centre comerciale. Aceasta ar fi radiografia literarizata a banalului discurs comic. Laitmotivul se distinge cu usurinta.
Noi cu ale noastre, Europa cu ale ei. Misterioase cai pentru romanul obisnuit sa traiasca intens in traditiile sale stramosesti. Si nu ma pot abtine sa nu ma intreb. Cum intelege si asimileaza romanul integrarea europeana? Ce viitor intrevede ca o continuare fireasca a prezentului? S-a epuizat de mult aceasta tema. Mi se pare ca orice alta tentativa de clarificare ar esua lamentabil in redundanta. Si totusi, de ce romanii nu stiu inca ce este cu Europa asta, ce vrea ea de la ei, cu ce ii ajuta sa traiasca mai bine? Cu cine ar trebui sa tina? Cu progresul si dezvoltarea inevitabila inspre capitalism? Cu stilul acesta de viata atit de romanesc, incit a devenit inconfundabil?
Argumentele logice, explicatiile plauzibile, solutiile optime se pierd in marea masa a speculatiilor. Si-am obosit de la atita palavrageala. Desigur exista si strategii de integrare practice si realiste. Din acelea concrete, care nu cocheteaza cu absurdul, ci se muleaza perfect pe mentalitatea romaneasca. ii intelege nivelul de dezvoltare. O ajuta sa-si descopere si inteleaga identitatea. Pe cea veche, nationala. Dar, mai ales, pe cea noua, europeana. Doar ca toate aceste aspecte zac uitate intre paginile cartilor de ideologie. Scrise cu ani buni inainte de evenimentul integrarii, acestea anticipeaza cu maxima fidelitate realitatile de care ridem astazi cu dezinvoltura la show-urile de tip stand-up comedy.
Cum am ajuns in aceasta ipostaza? Simplu. Ignorind ideile unor oameni cu o educatie, mentalitate, comportament si cultura deja europene. Oameni care au calatorit, studiat si profesat in strainatate. Sint multi astfel de oameni. Putin mediatizati, ce-i drept. Si poate de aceea nu atit de populari ca Becali. Nu s-au transformat in eroi nationali. Si-au pastrat discretia, desi nu au ezitat sa-si faca opiniile cunoscute. E drept, in rindul unor initiati. Si initierea aceasta nu tine neaparat de o elita intelectuala, cit de rabdarea de a renunta la ignoranta pentru a-ti face o educatie civica.
Afisez snobism cultural? Departe de mine gindul acesta! Ma roade doar un soi de curiozitate acerba de-a afla raspunsul la intrebarile ce-mi bombardau creierul in contextul underground al teatrului la care asistam. Cum ar fi fost receptat spectacolul daca cei din sala (si de pe scena, deopotriva) ar fi citit cartile acestea de ideologie proeuropeana? Ce revelatii s-ar fi produs in sufletele lor? Ce atitudini ar fi adoptat? Ar mai fi ris in hohote de gafele romanilor nepregatiti inca psihologic sa-si asume statutul de europeni sau i-ar fi incercat tristetea in fata spectacolului dezolant al unui roman provincial care incearca si el sa supravietuiasca istoriei pe care tocmai o scrie?
Cert este ca nu se poate vorbi inca decit despre o infima cantitate de bursieri care-si depasesc inhibitiile si complexele de inferioritate deoarece se considera intelectual egali oricarui tinar occidental. Romani care privesc calatoria in strainatate nu ca pe un lux interzis odinioara, ci ca pe un fapt banal. Investitori si afaceri profitabile care fac din Bucuresti o capitala europeana, respectindu-i identitatea. Gustul tobei din Carrefour care echivaleaza reteta traditionala a bunicii. Studenti rebeli care-si constientizeaza functia subversiva pe care o au in societate si decid sa-si consume teribilismul in actiuni constructive, chiulind de la cursurile culturii oficializate pentru a construi una alternativa, mulata pe necesitatile lor concrete.
Poate atunci cind exemplele de mai sus vor fi generalizate, stand-up comedy nu va mai ride cu atita pofta de stingaciile romanului inconstient de rolul pe care trebuie sa-l joace pe scena europenizarii sale. Laitmotivele se vor metamorfoza in imagini cu o Romanie care iese din izolare si anonimat. isi invinge complexele provinciale si se arata lumii in adevarata sa lumina. Cea a unei lumi noi, in continua schimbare. Care-si construieste singura viitorul, nu mai asteapta sa-i fie impus de altii. Curat utopie, ar spune studentii mei. Si totusi, ce s-ar face lumea fara idealisti care sa cocheteze cu imposibilul, demonstrind ca doar actiunile temerare schimba mersul lucrurilor?

