OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Au petrecut ziua hoinarind pe strazile din Philadelphia. S-au uitat in vitrinele magazinelor si, cind a inceput sa-i doara picioarele din cauza gerului, au intrat intr-un magazin universal sa se incalzeasca. Era un vast centru comercial si in fiecare colt roiau cumparatorii. Copila a observat, cu interes, cosuletele de sirma care alunecau pe cabluri mobile deasupra tejghelelor. Transportau banii si chitantele intre tejghele si casa. Vinzatorii trageau de niste sfori cu minere de lemn pentru a cobori cosuletele, si de alte sfori pentru a le expedia din nou. Manechine, ca niste papusi care reprezentau adulti, etalau palarii de dama din satin, toci sau palarii cu boruri largi, ornate cu pene de egreta. O palarie din asta costa mai mult decit salariul meu pe o saptamina, a spus Tateh.

Mai tirziu, cind au iesit din nou in strada, au trecut prin fata unor cladiri cu fatade metalice, unde, linga platformele de depozitat marfuri, erau trase camioane. Vitrinele depozitelor si magazinelor de marfuri angro nu prezentau prea mult interes. Putin mai incolo, insa, ochii fetitei au fost atrasi de o vitrina murdara in care erau etalate tot felul de flecustete ale unei companii cu comanda prin posta. La vremea aceea oamenii de afaceri constatasera ca se pot face bani si cu obiecte de farsa si cu trucuri magice de salon. Trabucuri care iti explodau pe buze, flori de cauciuc de pus la rever din care picura apa, cutii cu praf de stranutat, telescoape care iti innegreau ochiul, carti de joc care faceau explozie, basici care se asezau pe scaune sub pernite si emiteau sunete obscene, prespapieruri din sticla cu scene de iarna in care, daca le rasturnai, incepea sa ninga, mici clopote ale libertatii din plumb, inele magice, stilouri care faceau explozie, carti de interpretare a viselor, dansatoare egiptene din buric confectionate din cauciuc, ceasuri care pocneau, oua care explodau.“

Lucrurile grave nu pot fi bagatelizate
Aparent, simpla insiruire minimalista, o lista oarecare, o alaturare de lucruri mai degraba nesemnificative, nespectaculoase, fragmentul de mai sus creioneaza o imagine cit se poate de realista asupra epocii si, mai ales, o imagine vie asupra Americii vazute de E.L. Doctorow in romanul Ragtime. Numit roman postmodern si inscris chiar, intr-o istorie a literaturii americane, in seria „divertismentelor lui Doctorow“, Ragtime se dovedeste pe cit de serios, pe atit de grav, amplu si la limita frescei sociale. Este tipul de nonfictiune, autoreferentiala, roman al carui continut se potriveste definitiei lui J. Barth: „realitatea este un loc placut de vazut, dar in care nu ti-ar placea sa traiesti si in care literatura nici nu a zabovit multa vreme“.

E adevarat ca romanul nu are o constructia impresionanta si coplesitoare a marilor romane. El se alcatuieste din mers, din detalii, unele aparent minore, aparent nesemnificative, exact ca fleacurile din lista de mai sus, iar Doctorow mai degraba isi joaca decit isi asuma rolul de autor. insa capitolele romanului ating teme majore, ating socialul cu exponentii sai din vremea respectiva, ating istoria mare, se ocupa de investigarea si analiza crizelor si a construirii unei noi lumi noi, cu cautarile si rateurile ei, intra chiar in analiza psihologica si nu evita citusi de putin marile personaje-personalitati reale si autentice ale vremii. Dincolo de cele trei familii ale caror destine se desfasoara paralel la inceput, apoi incep sa se incruciseze oarecum intimplator, ca sa sfirseasca influentindu-si si schimbindu-si destinele, apare Freud, impreuna cu Jung, intr-o calatorie, apare notoriul Houdini si anarhista Emma Goldman, Ford s.a.m.d. Personaje cit se poate de reale care intervin in fictiune si nu sint mistificate.

Socialul si fetele sale
in plus, nu lipsesc din roman curentele si modele vremii, si chiar tendintele viitoare. Partidele si politica, industrializarea, miscarile momentului si chiar o paralela intre America si Europa dezvaluita prin ochi diferiti, deci ipostaze si perspective diverse. Un fel de scris vizionar al lui Doctorow, chiar daca tehnica construirii narative este fragmentata si fragmentara. in prefata, Paul Cernat il numeste foarte cuprinzator „un roman retro despre identitatea americana“.
Despre Doctorow se stie ca se trage dintr-o familie de emigranti evrei din Rusia si a copilarit in cartierul Bronx, New York. Este nascut in 1931 si a publicat Ragtime in 1975. Ragtime este o muzica definita printr-un ritm sincopat, la moda in perioada interbelica si care a influentat dezvoltarea jazz-ului. Este era ragtime, iar unul dintre personaje, negrul, cinta intr-o trupa. Perioada istorica in care se desfasoara evenimentele din roman este perioada cuprinsa intre inceputul secolului al XX-lea si pina la Primul Razboi Mondial. Este, dupa cum spune Cernat in prefata, „un portret contradictoriu, deloc flatant, in care accentul cade asupra mizeriei imigrantilor, asupra discriminarilor etnico-rasiale, a saraciei, si exploatarii. Cealalta parte a istoriei americane este reprezentata de creativitatea tehnologica si de succesul economic al marilor inventatori, de mogulii Morgan si Ford, de senzualitatea detractata a high-life-ului, dar mai ales de familia din NY, intruchipare tipica a Americii standard“.

Sint definite in roman, in ipostaze diverse, tipuri diferite ale familiei americane. Pe de o parte, familia tipica, middle class, albi, protestanti, dar incepind sa fie roasa de prefacerile din exterior, un inceput de criza – ei sint Mama, Tata, Fratele cel mic, Baiatul, Bunicul, Doctorow nu le da nume, sint cei pe care autorul nu-i admira citusi de putin; urmeaza exponentii altei paturi sociale: familia de evrei, imigranti, saraci, la inceput ratacitori, apoi integrati social si reusind sa-si schimbe conditia, pe de o parte, prin munca si talentul lui Tateh, pe de alta parte, intrind in lumea albilor prin casatoria lui Tateh cu Mama, aici poate cel mai mult se simte din umbra autorul implicat si nu atit de detasat cum este in restul romanului; si, nu in ultimul rind, familia de negri, reticenta, curajoasa, revoltata, martira pina la urma, reusind sa lupte impotriva nedreptatii si a discriminarii, dornica de evolutie si educare, dar sfirsind tragic, cu toata aura eroica care ii ramine ca eticheta.

Toate evenimentele sint determinate de micile lupte si conflicte dintre aceste trei straturi exponentiale, evident, in contextul creat de background-ul social si istoric al acelei periaode. Doua Americi, sau o America Ianus cu doua fete. Oricum, romanul este limpede, dinamic, contrapunctic, dar fara planuri si fire narative paralele care sa plece unele din altele, se poate rezuma intr-o singura poveste, pe oricare dintre interpretari s-ar porni, si poate de aceea a si fost ecranizat cu succes. Are personaje bine creionate, desi nesofisticate, bine definite, care cistiga mai mult la autentic decit la rafinament, si foarte simpatice. Ca cititor iti alegi sigur dintre ei pe cineva de admirat, de detestat, de contrazis. Pozitia naratorului e greu de definit de la inceput, el se tradeaza doar de doua sau de trei ori si il poti identifica pe autorul insusi, dar nu cu certitudine. Aparitia unor personaje reale pe linga cele pur fictionale este cea care plaseaza romanul cumva in ambiguitate, dupa tehnica numita azi story telling, sa faci din orice o poveste: daca personajele reale, autentice (Ford, Houdini etc.) pot sa traseze limitele temporale si cadrele concrete, transformind evenimentul descris in consemnare, in reportaj, in documentar, personajele simbolice, fictionale, il desprind de realitatea concreta si-l aduc in poveste.

In poveste via istorie
Oricum, ipostazele se deschid unele din altele si se construiesc cumva unele pe altele, altele sint si personaj simbolic, construct livresc, dar exemplificat printr-o figura concreta.
Este infatisat, de exemplu, cel mai puternic om al Americii timpului, Morgan, caruia i se putea foarte bine spune, caci nu este altceva, „Finantistul“: „Dar realizarile lui Ford nu l-au plasat in virful piramidei oamenilor de afaceri. Un singur om ocupa locul acela atit de elevat“. El este marele finantist care se misca printre salariatii umili si indatoritori si cugeta la cum de se poate sa fie totusi mai puternic decit un rege care are concret paminturi si stapineste cu adevarat peste oameni. Si el apartine noului val de parveniti, dar aduna colectii de arta, face calatorii, crede in reincarnare, vor sa se initieze, umbla mult prin Europa si aduce de acolo o multime de lucruri de valoare pe care le aduna intr-un muzeu, are preocupari intelectuale si vrea sa construiasca in Egipt propria sa piramida; insa este dezamagit in momentul in care ofera un dineu la care ii invita pe cei doisprezece cei mai puternici oameni ai momentului si-si da seama ca „cei doisprezece cei mai puternici oameni din America aratau, fara exceptie, ca niste cururi de cai“: „Odata, cu ani in urma, oferise un dineu la resedinta lui din Madison Avenue, la care a invitat cei doisprezece mari magnati din America, cei mai puternici oameni afara de el.

Spera ca energia colectiva a vietilor lor ar putea zgiltii peretii casei. Dar Rockefeller l-a socat cu declaratia ca sufera de o constipatie cronica si o buna parte din hotaririle lui erau luate in timp ce statea pe closet. Carnegie motaia peste paharul cu coniac, Harriman debita ineptii. Elita lumii de afaceri, adunata in aceasta incapere, nu gasea nimic de discutat. Morgan era oripilat. Inima i se cutremura. Creierul ii era strabatut de curentii electrici ai unui univers gaunos“. Dincolo de ironia crunta a autorului, care se simte in spatele tabloului cu linii ingrosate pina la grotesc, si furia ce ii transforma episodul intr-un minipamflet, nu ne dam seama care era realitatea: Morgan era bovaric si intelectual, deci exceptia, pentru ca gusta arta si cultura, singurul care isi depasea limitele, sau e o fictiune care sa sublinieze trista dimensiune si banalitatea marilor magnati americani din epoca industrializarii?

Tot romanul este de fapt construit folosind contrastul la un nivel sau altul, intr-un fel sau altul. Cert este ca scena mesei – in care mai sint descrise si nevestele grasane si zgripturoaice cu „fundurile grase, drapate in matasuri, cu sinii flescaiti pe sub decolteuri“ – se incheie cu decizia lui Morgan de a fi imortalizati intr-o fotografie. Un cadru-flash, unul dintre multele desavirsite ale romanului, ale carui pasaje pot fi, multe dintre ele, astfel de mici flash-uri pe care le poti decupa in scene fotografice. Un album al Americii, cum a mai fost numit romanul, cu toate pozele in ordine cronologica.
in loc de incheiere as vrea sa aduc un omagiu si multumirile mele de cititor extraordinarei traducatoare, doamna Antoaneta Ralian. Multe din scenele imposibile din roman si ritmul scriiturii care trebuie sa para egala sint salvate prin marea sa iscusinta.