De peste Atlantic, din îndepărtate ţinuturi cu gangsteri,
traficanţi, terorişti, femei fatale, narcomani, vedete şi decoruri de carton –
cel puţin asta este imaginea vieţii americane, desprinsă dintr-un film de
acţiune prost –, Adrian Sângeorzan a început să trimită după 2000, către cei
de-acasă, literatură: poezie la început, mai apoi proză. Nu ştiu deocamdată
dacă pentru medicul din New York literatura e un hobby sau ceva mai serios.
Poezia sa e neconvingătoare, dar proza ar putea atrage atenţia printr-o
aparenţă de insolit. De la proza memorialistică (Între două lumi – Povestirile
unui doctor de femei) sau cvasiautobiografică (Circul din faţa casei) Adrian
Sângeorzan a trecut de curînd la „ficţiunea-ficţiune“: Vitali e un roman
cosmopolit, cu eroi senzaţionali şi cu o acţiune trepidantă, desfăşurată pe două
continente.
Adrian SÂNGEORZAN, Vitali, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, 288 p.
Cîteva indicaţii de pe coperta întîi spun cîte ceva despre
proiectul/intenţiile/ambiţiile acestui roman, dar nu suficient ca să-ţi dai
seama de la început pe ce raft să plasezi cartea. Mai întîi, o recomandare a
lui Andrei Codrescu, scrisă ca un mesaj care tocmai se derulează în partea de
jos a ecranului TV, în timpul unei emisiuni: ,,...REI CODRESCU: ADRIAN
SÂNGEORZAN A SCRIS UN HOLDEN CAULFIELD, ROMAN CU EXTRADIMENSIUNE POLIT...“. Şi,
într-un colţ, precizarea: „LIVE“. Prin urmare: acţiune în direct, suspans,
adrenalină. Plus, în colţul opus, ora: „10:38 PM“. (Un film de urmărit numai cu
acordul părinţilor?!)
Lipseşte „sufletul“ tabloului
Dar primele cîteva zeci de pagini ale romanului nu prea se
potrivesc cu „avertismentele“ comerciale de pe copertă, aşa încît cititorul se
poate iluziona o bucată de vreme că are în faţă chiar literatură. Vitali începe
cu un tablou destul de viu al Moscovei anilor ’90, tablou în care intră o suită
întreagă de amănunte ale unei societăţi debusolate după dezintegrarea
imperiului sovietic. Sărăcie, alcool, conflicte interetnice, atentate teroriste
cecene şi, peste toate acestea, timide iniţiative capitaliste. Într-un plan
secund, cîţiva bătrîni evocă, unii cu mîndrie nostalgică, alţii cu furie
potolită, victoria bolşevicilor, la început de secol. În prim-plan, ruşii
tineri sau de vîrsta a doua se uită cu jind şi cu speranţă înspre Statele
Unite. Tabloul moscovit are o oarecare complexitate; cu toate acestea, ceva e
neconvingător aici. Detaliile se acumulează fără ca aceasta să ducă la crearea
unei atmosfere. Sînt detalii verosimile şi puse cap la cap „corect“, ceea ce
lipseşte e, s-ar zice, „sufletul“ tabloului, pe care l-ar putea reconstitui
convenţional oricine, după ce s-a documentat cît de cît. Impresia e de
realitate second-hand, filtrată de ecranul televizorului, nu de realitatea
trăită cu adevărat, aşa cum şi-ar dori probabil autorul. Nu ştiu dacă acesta a
fost vreodată la Moscova şi dacă el cunoaşte îndeaproape lumea rusă, dar sînt
sigură că un autor care scrie despre Moscova (sau despre oricare alt loc),
chiar dacă nu a fost niciodată acolo, trebuie să ştie să procedeze ca şi cum ar
fi fost. Însă Adrian Sângeorzan nu are capacitatea de a crea iluzia realităţii.
Ceea ce nu-i lipseşte, în schimb, acestui autor este
„ştiinţa“ (nu spun chiar ,,arta“, ar fi prea mult...) de a povesti. E, de
altfel, principala calitate a scrisului său şi, totodată, trăsătura ce induce
în eroare, într-o primă fază, determinîndu-te să aştepţi de la carte mai mult
decît ar fi de aşteptat. Adrian Sângeorzan povesteşte cu plăcere, cu nerv,
naraţiunea sa curge bine, cel puţin pînă într-un anumit punct. Discursul e, în
general, simplu, alb, e firesc şi, de aceea, convingător, cîtă vreme nu alunecă
în literaturizare. Ceva-ceva tot a învăţat Adrian Sângeorzan din lecţia prozei
americane.
Prea multe fapte ieşite din comun, prea mult
senzaţionalism
Personajul-narator e o copie (la a nu ştiu cîta mînă) a lui
Holden Caulfield. Un adolescent „teribil“, Vitali Ahmantov, povesteşte (uneori
cu haz, alteori fără) întîmplările tumultuoasei sale adolescenţe. Familia sa ar
putea trece drept o tipică familie rusă dacă n-ar interveni un ,,mic“ accident:
mama lui Vitali, o femeie tînără, divorţată după doar cîţiva ani de mariaj, e
dansatoare prin baruri moscovite şi amantă de ocazie pentru oameni cu bani,
pînă cînd, intrînd în „combinaţiile“ unor gangsteri, fraţii Korbatov, se
stabileşte la New York, unde îi ajută în afacerile lor dubioase şi se
îmbogăţeşte, la rîndul ei. Vitali însuşi serveşte de mijlocitor sau paravan în
mai multe asemenea afaceri; i se cere, de pildă, să „transporte“ nişte
diamante, pe care le înghite la Moscova, pentru a le elimina, într-o scenă
scatologică îndoielnică, la New York. De acum înainte, întîmplările
„senzaţionale“ se vor înlănţui cu o rapiditate şi cu o densitate neverosimile
în naraţiunea lui Vitali. Prea multe fapte ieşite din comun, prea mult
senzaţionalism, pe de o parte; prea mică priza la concret şi o neglijabilă
intuiţie a psihologiilor, pe de alta. Imaginea vieţii americane se compune,
parcă, din şi mai multe clişee decît aceea a vieţii moscovite.
Toate experienţele ororii, de la alienarea prin alcool şi
droguri pînă la colaborarea cu mafioţii, tăinuirea crimei şi, în final, chiar
crimă, sînt concentrate într-un singur personaj, în Vitali, un superadolescent
potrivit pentru un scenariu de film de duzină. Vitali se bate cu colegii de
şcoală, caută aventuri sexuale, asistă „în direct“ la atentatul terorist din 11
septembrie, se droghează pînă cînd e pe punctul de a-şi pierde minţile, trece
apoi printr-o tabără de reeducare (pentru copii de bani gata) situată undeva în
deşert, unde se reabilitează surprinzător de repede (şi chiar e cooptat ca
ajutor de instructor!), apoi se înrolează ca voluntar în armata de Marines profesionişti
şi săvîrşeşte acte de vitejie în Irak. În război, ucide fără prea multe
remuşcări, pînă cînd e rănit şi scos apoi definitiv din luptă, devenind erou. O
editură importantă vrea să-i cumpere la preţ bun povestea (care începe cu un
străbunic, erou al forţelor bolşevice...), dar refuză oferta, păstrîndu-şi
povestea pentru sine. O va scrie, probabil, el însuşi şi o va publica în
patria-mamă, unde se întoarce după incredibilele peripeţii americane.
Paranteze „picante“, trîntite între două momente de acţiune
Pe măsură ce lectura înaintează, îţi dai seama că romanul se
dezvoltă pe o singură dimensiune, cea epică. Textul are doar suprafaţă, nu şi
adîncime. Interesul pentru psihologie ori pentru problema morală este
cvasiabsent. De la un punct încolo, mai precis din momentul în care acţiunea se
mută din Moscova pe teritoriu american, personajele par a nu avea nici
subconştient, nici conştiinţă, sînt doar nişte carcase, nişte maşini de generat
acţiuni „palpitante“. Scenele de război seamănă cu relatarea unor secvenţe de
film comercial:
„Aproape că ne-am ciocnit unul de altul. Doar că eu aveam
deja cuţitul în mînă şi i l-am înfipt fulgerător în piept, cît am putut de
adînc. Era un briceag mic, dar solid, şi cred că i-a atins inima, pentru că am
simţit pentru un moment pulsaţia ei în vîrful lamei. L-am răsucit de cîteva ori
în timp ce cecenul, care era un tip mai solid ca mine, încerca să-mi tragă
înapoi mîna cu briceagul. Aproape că m-a sugrumat cu cealaltă, însă am reuşit
să-l dau pe spate, şi acolo a rămas. I-am ţinut gura astupată ca să nu urle şi
i-am răsucit gîtul pînă i-au trosnit vertebrele, aşa cum învăţasem la orele de
arte marţiale. I-am înşfăcat Kalaşnikovul care era gata armat [...]“.
În acelaşi registru – de un gust artistic îndoielnic – sînt
„filmate“ şi scenele de sex, în care autorul a colectat toate clişeele
comerciale posibile. Nu mai dau exemple. Oricum, scenele cu pricina par lipite
în povestea pe care o deapănă Vitali, nu au nici o funcţionalitate epică, au
mai degrabă rolul de paranteze „picante“, trîntite între două momente de
acţiune „senzaţională“. „Acţiune“ cît cuprinde, puţină politică mondială, plus
ceva sex, şi astfel romanul e gata...
Adrian Sângeorzan se pricepe să povestească, dar nu prea
ştie sau nu prea are ce. Şi-atunci, deschide televizorul şi se inspiră. Dar
n-aş fi sigură că ştie ce canale să aleagă.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters