OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mircea DANIELIUC
Apa in cizme, Editura Univers, Bucuresti 2000, 326 p., f.p.


Pentru a vorbi despre romanul Apa in cizme trebuie sa ne referim implicit la coerenta viziunii lui Mircea Daneliuc care uneste opera cinematografica si literatura sa prin aceeasi stilistica si imagine despre lume. Stilul de a scrie al autorului s-ar putea defini printr-un exceptional simt al umorului – protector al unei sensibilitati ultragiate –, dar si prin acea vedere enorma si simtire monstruoasa, inrudite cu perceptia caragialiana, dar raportate de Mircea Daneliuc la prezentul imediat – social sau individual.
Aceeasi colocvialitate, aceeasi limba curenta, periferica, de mahala bucuresteana din filme, individualizeaza si scriitura sa. Expresivitatea atit de percutanta din limbajul personajului principal, Iustin Raetchi, 40 ani, bassist si solist al unei formatii rock, este consecinta distantei ironic-detasate, uneori retrospective, cu care transcrie continutul subiectiv al propriei experiente sau, alteori, a verbalizarii sentimentului de revolta si de imens dezgust. Iustin Raetchi este singurul socat, frustrat, ranit de aceasta lume si care supune unui continuu examen de constiinta motivatiile caustice sau generoase ale actelor sale.

Excesul de trivialitate din limbaj nu este o inventie stilistica artificiala; autorul nu creeaza o limba inexistenta ci o introduce pe aceea a strazii – debordind de vulgaritate – in literatura. Extrem de atent construita, lumea unui asemenea roman si modalitatea prin care aceasta se exprima ar putea inaugura un nou gen in literatura noastra postdecembrista: romanul aparut in interiorul culturii populare (termen echivalent sensului popular culture – o realitate estetica si sociala noua in spatiul cultural romanesc), atit de familiara sferei occidentale. Acest fenomen concureaza literatura inalta, oficiala, avind un statut propriu. Supozitia formulata poate fi sprijinita de diverse contexte, teme reperabile in text consacrate de modelul culturii populare: proliferarea mijloacelor audio-vizuale (aluzii frecvente la programele de stiri difuzate la diverse televiziuni romanesti – Antena 1, TVR), concerte de rock date de Iustin Raetchi, muzica hip-hop, agreata de amanta sa Petruta Ionescu (Pusa), imprimari de CD-uri. Toate acestea sint elemente ale consumismului cotidian, preluate de societatea romaneasca a ultimilor ani. Doza considerabila de senzational este indiciul unei lumi kitschizate, dominate de superficialitate, inconsistenta, promiscuitate. Componentele limbajului confirma aceeasi ipoteza: „un sidiu marfa“, „eram terci“, „atractioasa“, „perioade fecalizante“. O mare pondere o detin expresiile violent triviale, necitabile de obicei.
Stirile de scandal din presa despre cadavrele transate de cetateni chinezi completeaza o alta latura de roman senzational. Se presupune ca un cunoscut al lui Iustin Raetchi ar fi disparut intr-un asemenea mod, desi nu exista nici o proba certa. Acesta este si motivul condamnarii la moarte a lui Iustin si-al executiei in public. Este un final absurd, care plaseaza totul sub semnul relativitatii si al aleatorului absolut.

O relatie extra-conjugala cu o interpreta de hip-hop devine sursa unor nebanuite sfisieri interioare, puseuri de gelozie. Imaginea fetei care acceptase sa faca dragoste, la sugestia si in prezenta sa cu un prieten comun ii revine in memorie insuportabila. Rupe aceasta legatura pentru a o relua cu stingacii de adolescent, dupa ce incercase razbunari ineficace cu alte partenere. In final, fata nu ezita sa se casatoreasca cu fiul lui Raetchi. Perpetua glisare in adincimea maculata a lumii este redata prin metafora recurenta a „apei in cizme“: „Trecuse de cizme s…t. Se scufundase in mil si se uita alarmat cum il suge. Se zbatu dar nu reusi nimic. Il apuca panica. Dupa citeva gesturi necontrolate, trase cu mina de cizme, dar inutil, pentru ca le simtea ca o tona. Erau intepenite in clisa s…t. Se tiri spre mal ud si inghetat, cu groaza in creier.“
Un motiv de a considera romanele lui Mircea Daneliuc „printre marile revelatii ale prozei noastre postbelice“ (Nicolae Manolescu) este si atenta constructie a lor. In primele pagini, autorul apeleaza la un procedeu cinematografic, intr-o incercare de portret fizic a personajului principal. De la un stop-cadru care fixeaza un detaliu fizic, unghiul se mareste pina la redarea intregii fizionomii astfel vizualizate descriind o miscare de jos in sus a unei camere de luat vederi.

Pina la penultimul capitol, romanul este aproape in intregime o lunga marturisire, la persoana I, a lui Iustin Raetchi. O serie de marci textuale inserate la sfirsitul unor fragmente precum: „Ti-am mai spus asta, nu ti-am mai spus?“, „da-mi un pix“ probeaza forma unui discurs adresat, irepetabil in timp si spatiu.
In fine, in acest roman, parodia este un mijloc de constructie dar si de viziune. Exista doua parodii care includ si persoana lui Iustin Raetchi. Prima fiind imaginata chiar de personajul in cauza, reia aluzii ale episodului Bill Clinton – Monica Lewinski. Eroul se viseaza in fata ofiterului de stare civila, avind dubla identitate: de presedinte american si pe a sa personala. A doua este o parodie la revolutia din 1989, o reconstituire a aceluiasi scenariu, dar perspectiva este a celui care cunoaste secrete politice de culise. Ca orice om, Iustin este condus la televiziune de un grup de fani, trece de filtre de control, face parte si apoi se retrage din Comitetul Revolutionar. Textele comunicatelor in direct (apelurile catre populatie, vestile despre teroristi) sint identice cu cele transmise in ’89, dar apar secondate de comentarii demistificatoare, fiind astfel reduse la simple diversiuni: „Trebuie oprita varsarea de singe! Ce varsare de singe, ca doar umblai prin oras, nu era nimic!“