OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romulus BUCUR
Carticica pentru pisica
Cu ilustratii de Tudor Jebeleanu, Editura Aula, Brasov, 2003, 32 p., f.p.


Romulus Bucur nu este un poet care scrie mult. De la Cintecel(e), volumul aparut in 1998 si premiat de ASPRO, poetul revine abia la sfirsitul anului 2003, cu Carticica pentru pisica. Titlul ales de editor ar fi trebuit schimbat cu Tratat de pisica. A fost insa prea tirziu, pentru ca volumasul fusese deja tiparit. Si-uite asa Tratat de pisica a ramas Carticica pentru pisica. Ramine ca, la a doua editie, poetul sa revizuiasca pirdalnica denumire a carticelei care i-a dat atitea batai de cap.
Carticica pentru pisica include 16 poeme pe care, de-a lungul vremii, Romulus Bucur le-a scris. Tema simpaticei feline domestice are stramosi ilustri. De altfel, intr-unul dintre poeme, autorul alege „RANDOM“ si primeste raspuns de la istetul si supraincarcatul lui computer: „cummings creanga eliot tomozei“. Se reconstituie astfel un spatiu cultural al autorilor care au „scris“ viata pisicii.

Ce aduce Romulus Bucur in acest univers deja constituit? In primul rind, propria, inconfundabila sa formula, amestec de acuitate a simturilor, in contact direct cu realitatea, si de savanta stiinta de a ambiguiza discursul poetic. Poate ca nicaieri pina la aceasta Carticica… jocul ambiguitatilor din poezia lui Bucur nu capata atit rafinament. Daca am fi primit, cum in ultima instanta si-a dorit autorul, un Tratat de pisica, am fi fost receptorii unei carti aflata la conjunctia dintre tratatul doct-ironic despre felina cu pricina sau l-am fi aflat pe autorul insusi tratat, doftoricit de prezenta domesticului animal, care domestic animal trece uneori granita, devenind intruchipare (puternic) erotizata a femeii. Senzatia finala e accentuata de excelentele desene ale lui Tudor Jebeleanu, care ilustreaza cartea. In Carticica pentru pisica nu citim doar poemele lui Bucur, ci si prima exegeza a lor. O exegeza in desene alb-negru purtind semnatura la fel de inconfundabilului Tudor Jebeleanu. Artistul vede poemele intr-o cheie erotica, comentindu-le cu prospetime si cu umor. Mita de pe coperta trei (de la pagina cinci?), ce tine in labute/minute o secera si-un ciocan, e doar una dintre demonstratiile de inventivitate ale graficianului.

Cheia relaxata prin care „citeste“ Tudor Jebeleanu poemele mi se pare si mie cea mai potrivita. De aici pornind, se pot lesne sesiza subtilitatile acestor poeme. La suprafata, trebuie sa observam ca lui Romulus Bucur ii place – cine nu stie din volumele sale anterioare? – sa-si aranjeze savant versurile. Structurile pentru care opteaza sint variabile, dovedind o preocupare ce-l asaza in rindul rafinatilor poeziei noastre. Este insa un rafinament al erei high-tech, ce converteste in poezie pasiunea (mistuitoare) a poetului pentru tot ce inseamna computer. Subtilitatea formala se prelungeste in poeme construite, spuneam, pe temeiul unor ambiguitati indelung gindite: „un pisoi tinut in brate/ si mingiiat e/ mai putin decit o iubita// mai usor de imblinzit insa// te apropii lent fara/ miscari bruste ii/ dai de mincare si/ te retragi ii vorbesti/blind incet/ vocea/ ti se tansforma in tors// apoi in mieunat sfisietor“. E, desigur, acelasi Bucur pe care-l stim din Cinci, din Greutatea cernelii pe hirtie, din Literatura, viata sau din Cintecel(e), poet cu un excelent simt al detaliului realist, filtrat printr-o sensibilitate autentica, detaliu pe care-l proiecteaza, cu subtilitate, in semnificatii generale.

Scepticismul emblematic al poeziei sale e substituit in Carticica pentru pisica de o atitudine ce amalgameaza ironia, umorul si un atenuat sentiment al iubirii, difuzat ambiguu intre dragostea pentru felina si „felina“, pentru pisica si femeie. „Sint mica urita si neagra/ pot veni sa stau in poala ta si/ pot la fel de bine pleca// de obicei seara mi-e foame/ si-mi place sa fiu mingiiata/ – atunci devin violent-tandra –/ peste noapte insa nu ramin niciodata// daca ma superi/– si-i asa de usor/ te leg de pat si te biciuiesc/ cu furie (sin)ucigasa/ te uit apoi oricine ai fi fost// sint o pisica meseriasa“ (descintecel). Scepticul Bucur este substituit, fara teama, de un sentimental care-si joaca timiditatea pe tarimul celor doua pasiuni mai mult sau mai putin deghizate, mai mult sau mai putin camuflate: pentru pisica si pentru femeie.

Subtilitatea subtilitatilor pare a fi devierea discursului catre „motanime“, spatiu din care Bucur il recruteaza pe „motanul marius“, profesor de „limba felina“: „e mindru de ascendenta sa/ aristocratica-romana-totusi/munceste e profesor/ de limba felina…“, dar si pe „motanul“ din epitaf care cade secerat ca un erou romantic: „la cinci dimineata a murit motanul:/ a tipat scurt si s-a prabusit din fotoliu/ am refuzat si sa-l vad/ lasindu-i pe ai casei/ sa se ocupe de asta“. Moartea motanului e asezata, cu umor, la sfirsitul cartii, lasind, totusi, finalul deschis. Pisicile, ele, ramin „imortale“ ca si sentimentul/sentimentele fata de ele.
Carticica pentru pisica poate fi citita, la suprafata, ca istoria animata a neamului pisicesc, talmacita in poeme de Romulus Bucur si in imagini de Tudor Jebeleanu. In structura de adincime, cea mai recenta carte a lui Romulus Bucur da masura talentului si rafinamentului unui poet, ca sa fiu in spiritul cartii, „de rasa“. Fiecare „piesa“ a acestei carti este o mica bijuterie, slefuita pina la a da impresia maximei naturaleti.