Rusia, Campioana Europei

Autor: Alexandru HÂNCU | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Nu îmi place Rusia. Ce vreţi, nu sînt francez. Nu agreez destinul care ne-a făcut vecini şi mă seacă la inimă că nu putem lua ţara pe sus, s-o tîrîm în sens opus, departe de Marele Prieten. Prea mare şi prea generos prietenul, ca să nu ne aducă nepreţuite daruri. „Am informat Moscova, să ştie de noi“ – chestii de genul ăsta, cînd ţi-e lumea mai dragă. Dacă livrarea se oprea la comunism şi postcomunism, tot ar fi fost ceva, dar, în lumina evoluţiilor fireşti de la Kremlin, dărnicia riscă să continue, la infinit. Sigur, unii vor contraataca imediat cu Tolstoi, Ceaikovski, Tarkovski (eu zic şi Nikita Mihalkov, care e aşa, mai ca noi – admiţînd că ar putea fi cineva ca noi). Argument interesant. Am citit, totuşi, la un autor englez, că popoarele nu se judecă după vîrfuri.

Dar după vîrfurile de atac? Eh?

Posibil. Vorbim, însă, de ceva mult mai important. În doar 120 de minute, Naţionala Rusiei ne-a împăcat cu lumea şi cu viaţa, confirmîndu-ne că fotbalul n-are cum să dispară. Decît odată cu Universul, ceea ce e OK. Cu aceeaşi ocazie, Naţionala Rusiei a cîştigat Euro 2008 în sferturile de finală, învingînd Olanda. Restul nu contează: spre exemplu, Germania pe primul loc, cu diplomă, ştampilă, Cupă, tot. Înainte de-a vedea ce şi cum, o lămurire esenţială: în acest text, Victor Piţurcă şi România sînt personaje imaginare, fără absolut nici o legătură cu Victor Piţurcă şi cu România.

Iluzia finală

E ceva de mult ştiut, în fotbal: nu-i musai ca finala unui Turneu Final să aibă loc chiar în finală. Spre exemplu, la Mondialul din ’82, am avut Italia-Brazilia, în faza a doua a grupelor. În ’90, Germania-Anglia, în semifinale, iar în 2006, Franţa-Brazilia, în sferturi. În 1954 a fost şi mai frumos: finala s-a jucat în 1953, într-un amical, pe Wembley, care a schimbat istoria fotbalului. Anglia a pierdut pentru prima dată la ea acasă, fiind desfiinţată de Ungaria, cu 6-3, prin ceea ce Brazilia va consacra ulterior sub numele de „fotbal-artă“. Filmul partidei a fost descifrat corect în Germania (federală): „Sehr gutt. La anu’, îl rupem pe Puskas în meciul din grupe şi, cînd ne întîlnim iar în finală, luăm diplomă, ştampilă, Cupă, tot“. Desigur.

Comentariul lui Victor Piţurcă: „Eu sînt născut în ’56, în ’82 eram la FC Olt Scorniceşti, în ’90 făcusem Revoluţia în Franţa şi nu m-au luat în lot, iar în 2006 cum să ne calificăm – am fost în grupă cu Olanda! Ne-am calificat în schimb în 2008, deşi am fost în grupă cu Olanda. Dar la noi, succesele sînt ignorate“. Întocmai.

Cine uită trecutul e condamnat să-l repete. De pildă, la Euro ’88, Olanda a învins URSS în finală, fiindcă l-a avut pe Van Basten în teren. După fix 20 de ani, Federaţia Rusă n-a uitat şi, văzîndu-l pe Van Basten antrenor, n-a renunţat la Guus Hiddink – fost selecţioner al Olandei. Aşa cum aranjase UEFA grupele, erau toate şansele ca Guus să aibă ocazia să învingă Naţionala pe care o antrenase.

Victor Piţurcă: „Mare brînză. Eu am învins naţionala pe care încă o antrenez“. Sigur, e vorba de trădare aici. Van Basten a trădat Olanda prin felul cum şi-a condus echipa. În schimb, Olanda l-a trădat pe Hiddink, conform principiului „nimeni nu-i profet în ţara lui“ – deci, el şi Olanda sînt chit.

Victor Piţurcă: „Şi eu am fost trădat, în 2000, cînd m-au dat afară de la naţională Hagi, Gică Popescu şi Becali. Deci, sîntem chit“.

E limpede: politica e întotdeauna foarte interesată de fotbal. Din fericire, fotbalul e rareori interesat de politică. A crede contrariul ar fi iluzia finală.

Adevărul e că sîntem englezi

În stilul care îi face de neînlocuit, bătrînii fotbalului englez, ca Sir Bobby Robson, au şi următoarea vorbă: „You can coach defence, but you can’t coach attack“. Ceea ce, aparent, înseamnă că îi poţi învăţa pe jucători cum să se apere, dar nu-i poţi învăţa cum să atace.

Victor Piţurcă: „Mie-mi spui?“.

Trecînd însă de aparenţe, aflăm că Sir Bobby şi alţii ca el spun altceva: dă-le atacanţilor ocazia să atace şi lasă-i în pace, ştiu ei ce fac. De-aia s-au făcut atacanţi. Creează-le condiţii şi îţi vin cu goluri. În primul rînd, nu le interzice să atace. Apoi, nu le cere să înscrie din afara careului. Golurile se dau, cel mai adesea, din careu. Adu-le mingea acolo. Nu de alta, dar e poarta aproape – lucru pe care şi Marco Van Basten l-a uitat, brusc. Guus Hiddink n-are întotdeauna personalul pe care şi-l doreşte. Dar îşi trimite atacanţii să atace şi să dea goluri din careu. Uneori, l-au ajutat arbitrii – vezi aventura sud-coreeană. Alteori, arbitrii l-au îngropat: vezi aventura australiană din 2006, ucisă prematur de un penalti imaginar acordat Italiei. Asta-i politică, pe el îl interesează mai mult fotbalul. Pe bani, normal. Ca şi pe jucătorii lui. Există un paralelism inevitabil între Ungaria ’54 şi Rusia ’08. Ambele au ales să joace fotbalul aşa cum ne-a fost lăsat de la Dumnezeu, drăguţul – cum zice mama mea. Spectacol, căci ăsta-i rostul lui. Şi cînd spectacolul e bun, victoria e inevitabilă.

Victor Piţurcă: „Exact. Dacă tot mă luaţi cu englezisme, voi ştiţi, bre, ce înseamnă «Victor» în engleză? Nea’ Mister Cornel Dinu, careva? Învingător, bre, asta înseamnă. Şi în latină, tot asta, dar e irelevant, fotbalul latin e în declin, după cum v-am demonstrat. Am învins, bre, era inevitabil. Rămîn la Naţională pînă în 2010. Inamovibil. Uitaţi-vă în dicţionar ce înseamnă“.

În acelaşi timp, Ungaria ’54 şi Rusia ’08 reprezintă Estul. Acela, potrivnic vieţii. Ca şi băieţii lui Puskas, flăcăii lui Arşavin sînt un minunat instrument de propagandă. Pe vechi, stalinism à l’hongroise, azi neo-kagebism à la Putin. Şi legătura cu fotbalul?

Zero. Trust me.

Variante care este şi care nu sînt

Campioana reală la Euro 2008, o ştim deja, se numeşte Rusia. După un singur meci? Sublim, colosal, dar unul singur? Da, e arhisuficient. E mai mult decît speram! Fotbalul-fotbal trăieşte. În Rusia, dacă prin alte părţi nu se poate. Mai departe, Campioana cu diplomă, ştampilă, Cupă, tot ce trebuie, se va stabili în urma semifinalelor Germania-Turcia, Rusia-Spania şi a finalei turneului.

Victor Piţurcă: „România a învins Germania cu 5-1, Rusia cu 3-0 şi Spania cu 1-0. Da, bre, meciuri amicale, dar ce, ăla de pe Wembley, din ’53, de-mi împuiaţi capul cu el, n-a fost tot amical? Ce mai vreţi? Zău dacă pot eu să înţeleg ceva“.

Eu ţin cu Rusia, ceea ce n-am crezut că o să spun vreodată, darămite să mai şi scriu. Dacă va pierde jucînd fotbal, e în regulă. În fond, Spania are să-i plătească ditai poliţa lui Hiddink, pentru porcăria sinistră din 2002. Nu mai antrenează Coreea de Sud şi, oricum, n-avea el puterea să aranjeze nimic, au făcut-o alţii. Dar, deh, aşa sînt unii, ţin supărarea. Dacă Rusia pierde jucînd fotbal prost, e tot în regulă, nimeni nu-i perfect. Dacă Rusia pierde ocult, fiindcă reprezintă Estul acela, aberant, e iarăşi în regulă. Ce nu pricep politicienii îndrăgostiţi subit de fotbal, sforarii de culise, maeştrii propagandei, manipulatorii de opinii publice e că pe stadion minciuna explodează. De pildă, cu vreo două excepţii, jucătorilor Ungariei ’54 li se rupea de comunism. Ei trăiau pentru fotbal. Iar la Revoluţia din ’56, cînd Occidentul n-a intervenit, primii care au crăpat pe străzi, visînd la libertate, au fost suporterii din galeriile marilor echipe de fotbal din Budapesta.

Doi, trei, şi!!!

Sigur, există şi varianta ca Rusia să cîştige ocult. Oligarhii, dragii de ei, ajung să creadă că realitatea e cea din capul lor – şi îi conving şi pe alţii. Hm, ar fi horror. Dar mi se pare SF. Şi dacă ar fi aievea, tot nu contează. Una sînt jucătorii, alta sînt aranjorii. Sfertul de finală cîştigat de Rusia în faţa Olandei ne-a reconfirmat credinţa în fotbal. N-avem de ce să o pierdem.

Victor Piţurcă: „Bre, România a terminat Europenele pe locul 12. Peste Franţa, vice-campioana mondială, Polonia, Austria şi Grecia, campioana europeană. Anglia nici nu s-a calificat. UE are 27 de membri. În UEFA sînt 53 de asociaţii. V-am scos pe locul 12? V-am scos!!! Repet, zău dacă pot eu să înţeleg ceva. Bölöni n-a bătut Ungaria şi eu n-am jucat cu Bölöni, la Steaua? Iar Ungaria, ce, a fost la Euro? Mai repet încă o dată : ce tot vreţi?“.

Bombardaţi asiduu cu breaking news despre non-evenimente şi analize care se întîlnesc cu adevărul la infinit, riscăm să ratăm lejer istoria, care se scrie în faţa ochilor noştri şi care poate fi utilă. Inclusiv în fotbal. Rusia lui Hiddink ne-a deschis iar ochii. Mulţumim frumos.

Romania: …Ho, ho, ho/Take your suitcase, and just go …

Recomanda articolul prin: