OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Noua relatie dintre Rusia si Occident, despre care se vorbeste atit de mult a prins contur treptat si se finalizeaza in aceste zile. La sfirsitul saptaminii trecute, presedintele Bush a fost la Moscova si Sankt Petersburg, iar saptamina aceasta in Italia se pune punctul final al parteneriatului special intre NATO si Rusia. Nu este nici logodna, nici mariaj. Mai curind vorbim de ceva care arata ca o relatie de afaceri in care concurenta si confruntarea acerba lasa loc unei cooperari in domenii specifice de interes comun. Este si aceasta o schimbare majora, care deschide un nou capitol de istorie.
Noua relatie s-a vadit si in raportul personal dintre presedintii Bush si Putin, etalat simbata mai ales la Sankt Petersburg, bijuteria urbana cladita de Petru cel Mare, tarul care a aprins ambitia europeana a Rusiei. Cu o zi inainte, la Moscova, cei doi lideri semnasera un tratat de reducere cu doua treimi a arsenalelor nucleare ale tarilor lor in decurs de un deceniu.

Esenta acestei relatii, noutatea care ii da credibilitate o constituie faptul ca Rusia priveste spre Occident decis si, intr-o viziune optimista, ireversibil. O atrage, in cuvintele ziarului New York Times, puterea gravitationala a comertului, a pietelor financiare si a democratiei. Dupa caderea comunismului si destramarea Uniunii Sovietice, redusa la o populatie abia jumatate cit cea a Americii, cu o economie impietrita in proiectul sovietic, Rusiei nu i-au ramas optiuni foarte diferite de cele ale majoritatii fostelor tari socialiste. A pornit-o incet, ezitant si lacunar pe calea democratiei si a economiei de piata. Pe acest drum, ea isi urmeaza interesele naturale, iar aceste interese o intorc cu fata spre Occident, de unde spera sa obtina capital de investitii, asistenta tehnica si expertiza comerciala. Ea insasi tinta a terorismului, Rusia cauta solidaritatea restului lumii. Grozavia de la 11 septembrie a creat conditiile unei cooperari greu de imaginat inainte. Rivalitatea cu China o impinge in aceeasi directie, iar extinderea NATO ii lasa putine optiuni strategice viabile in afara unui parteneriat cu alianta occidentala.
Acest parteneriat nu face Rusia membra a NATO. Ce se urmareste? Este doar un cadru mai mult sau mai putin institutional de consultari si cooperare cu doua obiective principale: intii, de a atrage Rusia in loc de a o indeparta; si doi, de a face extinderea aliantei tolerabila la Moscova. Rusia devine un partener al NATO incetind sa mai fie un adversar ori un concurent. Un partener in domenii ca neproliferarea armelor nucleare, lupta antiterorista si comertul.

Aceasta noua relatie nu trage o perdea peste o realitate care este in unele privinte chiar respingatoare. De la asistenta nucleara catre Iran si ceea ce unii analisti numesc „romanta cu Saddam Hussein“, trecind prin razboiul brutal din Cecenia si mentinerea trupelor rusesti in diverse tari din care a promis sa le retraga, inclusiv Republica Moldova, pina la asalturile contra libertatii presei, Rusia nu este partenerul ideal. Occidentul nu poate inchide ochii in fata acestor grave imperfectiuni. Este deci un parteneriat realist. Caci oricit de noua si diferita devine relatia, Rusia si Statele Unite inca mai considera necesar sa pastreze cite doua mii de focoase nucleare de fiecare parte indreptate contra celeilalte parti. Iar explicatia data de presedintele Bush pentru aceasta spune ceva despre indoieli si suspiciuni: „Prietenii, spunea presedintele american, nu au nevoie de arme indreptate impotriva celuilalt. Asta intelegem amindoi… Dar cine stie ce se va intimpla in zece ani? Cine stie ce vor spune viitorii presedinti si cum vor reactiona ei?“.
Pentru Romania, ca aspiranta la NATO, aceste evolutii sint extrem de importante si utile. Relatia romano-rusa trebuie privita la Bucuresti cu acelasi realism cu care Alianta Atlantica priveste noua era in raporturile sale cu Rusia. Euforia nu e justificata, dar nici raceala. Prin NATO si direct, Rusia poate deveni un partener insemnat al Romaniei intr-un context absolut nou si promitator. Daca aceasta perspectiva se dovedeste viabila, atunci ar putea fi o era noua si in relatiile romano-ruse. Dar e totusi un „daca“ destul de mare. Vorba lui Bush: cine stie ce se va intimpla in zece ani?


(Text transmis la Radio Europa Libera)