OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Vizita protocolară a lui Barack Obama în Canada, conform unei vechi cutume a administraţiei prezidenţiale americane, a generat, pe lîngă entuziasmul hollywoodian, şi destule alte nepotriviri, să le zicem aşa, legate de prezenţa trupelor canadiene în Irak şi de petrolul din Alaska. Actualul turneu al soţiei fostului preşedinte Bill Clinton în cîteva ţări din Asia naşte deja comentarii în presa americană, legate de declaraţiile ambigue ale titularei Departamentului de Stat. O afirmaţie precum aceea că „respectarea drepturilor omului şi problema Tibetului nu trebuie să fie un impediment major în relaţiile sino-americane“ a generat multe şi critice luări de poziţie ale unor oficiali, dar şi ale unor active ONG-uri americane, extrem de sensibile la problematica respectării drepturilor omului.

 

Dar vrem să atragem atenţia asupra situaţiei grave din Rusia. Vrem să atragem atenţia asupra unei situaţii care ar putea deveni gravă şi în România. Scăderea masivă a preţului petrolului şi recesiunea ce deja produce efecte grave în toate economiile au făcut ca exporturile de materii prime şi de petrol ruseşti să scadă vertiginos. Economia rusă se poate prăbuşi, la rîndul ei, fără ca lumea din afara Rusiei să fie bine informată. Marile carteluri mafiote ce stăpînesc ţara, în cîrdăşie vădită cu clasa politică, pot duce Rusia la dezastru, dincolo de mina optimistă şi de mîna de fier a premierului Putin. Rusia lui Putin este o democraţie „à la turca“, adică se întîmplă ce vrea sau nu sultanul. Cel rus, desigur, care ştie bine şi nemţeşte, nu doar ruseşte. Duma de Stat şi Guvernul sunt doar o faţadă a puterii complexului militar-economic condus de Putin şi de Serviciile Secrete. O ţară condusă şi administrată de Serviciile Secrete nu poate fi o democraţie. Şi nici nu se doreşte, preferinţa pentru autocraţie a cetăţeanului rus este veche, şi nu a fost torpilată decît de anarhişti sau de dizidenţi precum Saharov sau Soljeniţîn. Restul e vodcă şi puşcăria vieţii de zi cu zi, dincolo de opulenţa afişată de „noua clasă“ de ciocoi şi de capitalişti ruşi. Degeaba pleacă prin lume trupe de balet clasic şi vedete de patinaj modern, exportul de armament şi autocraţie este mult mai profitabil. Puterea efectivă nu se împarte în Rusia, ci doar se aplică. Cui nu-i convine poate să plece – sau poate fi împuşcat. Cum s-a şi întîmplat cu o femeie bravă precum jurnalista Anna Politkovskaia. Nici pînă azi asasinii ei, agenţi FSB, nu sînt condamnaţi.

 

Dar în România? Sigur că în România există separarea puterilor în stat. Preşedintele Traian Băsescu conduce ţara cu ofiţeri SRI, SIE şi cu comisari ICR care fac politica preşedintelui, dar pune bază pe deciziile Parlamentului, ale Guvernului şi ale Curţii Constituţionale. Cică. De ochii lumii, e multă libertate de expresie. Democraţie în toată puterea cuvîntului, domnia legii, mereu şi mereu cu Constituţia în mînă! La Cotroceni, ca şi în Harghita-Covasna, la Budapesta, ca şi la Cabana Vînătorilor din Sinaia. Atacurile virulente ale şefului statului la adresa ziariştilor şi a „mogulilor de presă“, ca şi împotriva celor dedaţi „sistemului ticăloşit“ impus de „grupurile de interese“ sînt chezăşia actualei şi viitoarei democraţii româneşti, bazate pe sfînta ocrotire prezidenţială şi pe Serviciile Secrete binecuvîntătoare şi mai mult ascultătoare. Faptul că bugetul de stat s-a votat cu o lejeră majoritate de voturi şi că au fost prinse în el doleanţele sindicale ale PSD+PC consfinţeşte unitatea întru cuget şi simţire a clasei politice în jurul democraţiei impuse de preşedintele Traian Băsescu. Totuşi. Totuşi, nu dă bine, de ochii lumii, ca unii să strîngă, solidari, cureaua, iar alţii s-o lărgească uninominal şi în folos personal. Toate intenţiile decizionale ale Ministerului Turismului sînt nişte bazaconii (am şi uitat, oare, de idioţenia cu brandul de ţară, Fabulospirit, care a costat statul român peste 100.000 de euro aruncaţi aiurea?). Toate cheltuielile suplimentare de aducere la Bucureşti de la Cluj a unor slugi şi femei de serviciu ale Guvernului puteau fi evitate. Ca şi banii plusaţi pe te miri unde, la cancelaria prezidenţială, să zicem. Apar şi fonduri care nu se justifică în vremuri de criză, la ICR (un omor sau o nelegiuire nu pot compensa o seară de lieduri; România trebuie schimbată, nu doar imaginea) sau pentru Festivalul „Zile şi nopţi de literatură“ – ca să ce, la urma urmelor...? Dar ce mai contează cîteva zeci de mii de euro, din bugetul de criză, cică, dacă scriitorii suferă atît de pe urma nerecunoştinţei naţiunii? În rest, inteligenţia românească, o parte a ei, se văicăreşte că nu e iubită şi apreciată cum se cuvine de întregul popor. Şi, din dragoste pentru un protector viril, se adună ciopor în jurul lui Traian Băsescu pentru revizuirea Constituţiei şi pemtru desfăşurarea unei campanii electorale în vederea obţinerii unui nou mandat. Acum, dacă avem oficial buget, va fi bine. Şi fără comentarii.