OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De curind revista de poezie americana The Bitter Oleander (volumul 7, numarul 1) a publicat un lung si interesant interviu cu poeta clujeana Ruxandra Cesereanu, din care am selectat citeva pasaje, credem noi, semnificative. In prima parte a acestui interviu, poeta isi delimiteaza zona de spirite afine din literatura romana si din cea universala. Dintre autorii straini autoarea si-i alege ca maestri pe Rimbaud cu Iluminari si O coborire in Infern, pe Georg Trakl pentru fricile sale nemotivate si pentru poemele cromatice, pe Saint John Perse cu ale sale poeme fluviale si pe T.S. Eliot, al carui The Waste Land ar putea constitui un model pentru poemele foarte lungi pe care autoarea le numeste „catedrale“. Pentru ca scrie poeme cu „agenda“ feminina, Ruxandra Cesereanu nu putea ramine indiferenta la anxietatile si crizele din poezia Sylviei Plath, iar mai tirziu, in jurul virstei de treizeci de ani, poeta ii descopera pe Ezra Pound cu Cantos si poemul lui Ginsberg, Howl. Din rindul poetilor romani afini cu scrisul sau, autoarea o citeaza pe Angela Marinescu, o „dark lady“ a poeziei romane, si pe poetii Ion Muresan, Nichita Danilov, Gellu Naum, Leonid Dimov, Judith Meszaros, Emilian-Galaicu Paun si chiar Nichita Stanescu, cu poemele sale halucinante. Biografia scriitoarei a fost modificata de intilnirea, la virsta de saisprezece ani, cu scoala latino-americana a realismului magic, astfel incit proiectele adolescentei de a deveni medic au fost abatute spre o cariera filologica, autoarea absolvind sectia Spaniola a Universitatii din Cluj. Desi a debutat cu un grupaj de sapte poezii in revista Tribuna, cind avea doar 18 ani, primul volum l-a publicat la virsta de 30 de ani, abia in 1993.

Poemele sale „intunecate“ nu erau pe placul cenzurii din epoca Ceausescu, care interzicea folosirea unor cuvinte ca moarte, cutit, singe sau lacrimi. Cu toate acestea, a publicat un miniroman, acceptind unele mici interventii ale cenzurii, aparut, spre disperarea autoarei, la doua luni dupa caderea regimului comunist. Anul 1993 a insemnat pentru ea aparitia a doua volume de versuri simultan, 1994 i-a adus Premiul Asociatiei Scriitorilor din Cluj pentru volumul Toamna peste oras, iar penultimul volum si totodata preferatul sau, Ocean schizoid, a aparut in 1998, precedat fiind de varianta americana publicata la Editura Sigmund Freud (Binghampton, New York). In 1999 i-a aparut antologia Femeia cruciat, iar printre proiectele sale prezente se numara si o antologie de poeme traduse in limba engleza cu ajutorul lui Adam J. Sorkin, cel mai prolific traducator american si prieten al poetilor romani contemporani.

Cind vorbeste despre propria poezie, Ruxandra Cesereanu foloseste termeni imprumutati din artele poetice ale secolului XX. Primele ei poeme, considerate un fel de „garbage poetry“, erau apropiate de limericks, si poeta a considerat ca, fiind prea apollinice si departate de fata sa dionisiaca, ascunsa, ele nu ar merita sa fie publicate. Descoperirea acestei laturi s-a produs in paralel cu revelarea feminitatii sale latente, eveniment petrecut in jurul virstei de 18 ani. Schimbarea formulei poetice a fost una instinctiva, fara o explicatie rationala precisa. Aceasta arta poetica a fost formulata intr-un credo intitulat Poetul ca bestie (animal). Ruxandra Cesereanu crede, pe urmele lui Rimbaud et comp, ca poetul trebuie sa-si redescopere latura salbatica, fiind simultan vinat si vinator, anatomist care diseca si cadavru de disecat, victima si calau. Mecanismul care declanseaza aceasta stare de criza se bazeaza pe imaginile poetice, utilizarea culorilor de un cromatism violent, expresionist (rosu, violet, verde, negru) fiind un procedeu la care poeta recurge adesea. Caracterizata de un critic roman drept o „sperietoare“, Ruxandra Cesereanu prefera, spre a se autocaracteriza, o alta formula critica, care i se pare ca o defineste perfect: „un bisturiu visindu-si floarea“.

La inceput, Ruxandra Cesereanu a scris dintr-o nevoie constientizata de a reteza cordonul ombilical care o lega de mama sa, une vraie mère terrible. De aici a rezultat si obsesia ei ca lumea e un urias pintece, deopotriva protector si agresiv. Cele patru volume si antologia au ajutat-o, crede ea, sa se purifice, sa se curete de latura ei demonica. Un model mental, o obsesie de asemenea indepartata in timp a constituit-o poezia Angelei Marinescu, o poeta unica prin modul cum vreme de zece volume nu si-a domolit deloc gradul de violenta interioara. In prezent, Ruxandra Cesereanu considera ca a retezat si acest cordon ombilical si ca a devenit, in sfirsit, propriul sau mentor. Relatia cu cel mai fidel cititor al sau, Corin Braga, este la antipodul relatiei Ted Hughes-Sylvia Plath, care i-a inspirat poezia The Huddle Sparrow and the Beakless Eagle, citita cu un succes semnificativ la un simpozion al poeziei romano-britanice. Toate poemele ei sint scrise, dupa cum marturiseste autoarea, in „transa“, fara a recurge insa la lumile artificiale la care ar putea avea acces prin droguri sau alcool.

In finalul interviului, dupa ce a trecut in revista epoca Ceausescu, tocmai buna pentru a fi exportata pe piata americana, poeta face legatura intre feminism, pseudofeminismul de tip comunist si ideologia totalitara. Le sint binecunoscute cititorilor serialele publicate in revista Memoria sau in Apostroful clujean, dedicate torturii si celebrului binom foucauldian „surveiller et punir“, pe care, de data aceasta, Ruxandra Cesereanu-universitara le urmareste de-a lungul intregii istorii umane. Interviul Ruxandrei Cesereanu este urmat de un grupaj de sapte poezii traduse in engleza de acelasi Adam J. Sorkin in colaborare cu Claudia Litvinchievici. Le-am semnalat cititorilor interviul realizat de Philip K. Roth din The Bitter Oleander in speranta ca acesta nu va ramine un caz izolat si va fi urmat, poate, de alte asemenea tentative reusite de publicitate in favoarea culturii romane.