OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fiecare om era pentru el o stea minunata – frumoasa, pretioasa si luminoasa. il privea pe om in fata, vorbea cu el, se simtea raspunzator pentru el.
in 1986 Ryszard Kapuscinski isi nota in jurnal cuvintele lui Stanislaw Brzozowski1, scrise in urma cu 76 de ani: „Doamne! Doamne! Cu adevarat greu lucru este astazi sa fii polonez, sa vrei sa gindesti, sa vrei sa muncesti“.
intr-adevar, pentru Ryszard Kapuscinski nu a fost usor nici atunci, in perioada intunecata, sufocanta a Legii martiale, nici mai devreme nici mai tirziu. Toata viata lui a muncit, a gindit si a scrisA creat o opera unica in felul ei – o povestire despre lumea celor exclusi din lume, vazuta prin ochelari polonezi, scrisa cu condeiul polonez al unui scriitor polonez. Opera lui Ryszard Kapuscinski face parte din cele mai importante semne ale prezentei poloneze pe culmile culturii contemporane.

I.
Acum citiva ani participasem la o conferinta la Barcelona. in pauza a venit la mine un grup de studenti catalani, care m-au intrebat daca-l cunosteam pe Ryszard Kapuscinski. Cind le-am raspuns afirmativ, m-au rugat sa le povestesc despre Rysiek. Mi-a fost mai usor s-o fac atunci, decit acum. Rysiek Kapuscinski era citit, admirat, iubit pretutindeni. I-am relatat entuziasmul interlocutorilor mei din lumea intreaga, iar el a zimbit doar usor si a dat din mina, stinjenit. Nu avea nimic din ingimfarea unui scriitor care atinsese culmile popularitatii pe toa-te continentele, care era premiat si onorat pretutindeni, care era citit si admirat de mai multe generatii.
Provenea din patura saraca poloneza, din Pinsk. imi spusese cindva ca vrea sa scrie o carte despre Pinsk, ca sa-si plateasca datoria fata de propriile radacini. Pacat, n-a reusit s-o faca. A ajuns doar sa faca o descriere remarcabila – demna de condeiul lui Gogol – a calatoriei sale spre Pinsk.
Gloria mondiala i-a adus-o imparatul, un portret al curtii imparatului Abisiniei2. imparatul a devenit portretul tuturor curtilor si al oricaror dictaturi. Rysiek a legat aici concretul cu universalul. Pe buzele unuia dintre curteni a pus un monolog, care va ramine pentru totdeauna un clasic al genului:

„Noi, cei din suita, traiam ca printre pietre de moara, asteptind doar ca sa ne striveasca cineva. Trebuia sa trecem pe o lista numele propuse si sa le trimitem mai sus. Asupra noastra asadar se pravalea multimea favoritilor si ne ataca, fie cu rugaminti, fie cu amenintari, aici auzeai o tinguire, acolo un juramint de razbunare, unul obtinea o favoare, altul impingea bani, unul promitea marea cu sarea, altul facea un denunt. Protectorii favoritilor sunau fara intrerupere, fiecare propunind introducerea pe lista a propriului protejat si se-nfuriau, si amenintau. Nu trebuie insa sa ne miram de protectori, cita vreme ei insisi faceau asta sub presiunea insistenta a celor de jos; presiuni insa se exercitau intre ei, caci ce injositor ar fi fost ca un protector sa-si plaseze favoritul, iar altul nu. Da, pietrele de moara erau in miscare, iar noua, celor din suita, ne albeau capetele obosite. Oricare dintre protectorii influenti putea sa ne distruga, dar era oare vina noastra ca nu putea fi bagat in suita intregul imperiu?“
intr-adevar, curtenii nu erau vinovati pentru aceasta.
Iata o exemplificare a artei scriitoricesti a lui Ryszard Kapuscinski.

II.
Cu ani in urma s-a intimplat sa particip la un seminar al Universitatii de vara din San Sebastian, impreuna cu Rysiek, pr. Jozef Tischner si Jorge Ruiz. Am avut mult timp sa stam de vorba. in timpul uneia dintre discutiile noastre l-am intrebat pe Rysiek: Spune, cind ti-ai schimbat de fapt vederile asupra comunismului? Doar in tinerete ai crezut in comunism.
Rysiek a reflectat si mi-a raspuns ca decisiv a fost anul 1956.
„Dar intotdeauna am fost – a explicat Rysiek – si am ramas de partea celor saraci si exclusi.“
Aceasta este, cred, o cheie pentru intelegerea mesajului scrisului lui Ryszard Kapuscinski.

O alta cheie este credinta nestramutata in sensul intilnirii si dialogului cu „Celalalt“, cu o alta cultura si o alta traditie, cu o alta memorie si o alta experienta, cu o alta biografie, cu un alt popor, cu o alta religie.
in aceasta credinta exista un profund umanism si un eroism autentic al opozitiei fata de orice forma de intoleranta, xenofobie, nationalism etnic si fanatism religios. Era si o capacitate profunda de intelegere a celor saraci, oprimati si injositi intr-o lume a dictaturii, a banilor si a politiei. Si mai era in aceasta atitudine si un protest impotriva arogantei europocentrismului, care nu vrea sa vada soarta si suferintele locuitorilor „periferiilor istoriei“ – din Columbia si Brazilia, din Iran si Algeria, din Angola si Sudan.
O atare perspectiva scriitoriceasca i-a permis lui Ryszard Kapuscinski sa creeze o opera unica si irepetabila.

A devenit un fenomen al literaturii polone si europene. Nimeni nu a stiut sa descrie lumea acelor oameni cu atita tandrete, intelepciune si exactitate. Cei mai multi dintre noi, marcati de propria noastra istorie – de impartiri si anexari teritoriale, de ocupatia germana si cea sovietica, de Hitler si Stalin, de Oswiecim3 si Katyn, de dictatura comunista si datele simbolice ale lunilor de protest poloneze – nu reusim si nu vrem sa intelegem o istorie a durerii Altuia. Nu ne-am gindit la genocidul din Ruanda, la cosmarul comertului cu sclavi, la iadul colonialismului, la marea foamete din Etiopia, la tirania lui Amin din Uganda, la originile revolutiilor din America Latina si la natura revolutiei conservatoare din Iran.
Cit din toate acestea a fost – si ramine – ignoranta noastra si cit aroganta?
„De cite ori – scria Ryszard Kapuscinski – ma intorceam din Africa, oamenii nu ma intrebau «Ce fac tanzanienii din Tanzania?», ci «Ce fac rusii din Tanzania?». Si in loc sa intrebe de liberienii din Liberia, intrebau «Ce fac americanii din Liberia?». [...] Nimic nu ii supara pe africani mai mult decit sa fie tratati intr-un asemenea mod instrumental, ca niste obiecte. Considera aceasta o umilire, o degradare, o palma“.
Cartile lui Rysiek au explicat, explica si vor continua sa explice ca nu este permis sa-l umilesti pe Celalalt.

III.
Era fascinat de decolonizare si de accesul la libertate al popoarelor cucerite, captive, terorizate. Si apoi cu amaraciune observa procesul degenerarii noilor state, criza democratiei, omniprezenta coruptiei, recidivarea nationalismului si a fanatismului religios.
Nu suporta nationalismul. „Nationalistul – scria – considera poporul sau [...] drept valoare suprema, iar toate celelalte popoare drept ceva inferior (si adesea demn de dispret). Nationalismul, ca si rasismul, este un instrument de identificare si clasificare la care se recurge [...] cu fiecare prilej. Este un instrument grosolan, primitiv, care aplatizeaza si face superficiala imaginea Celuilalt. [...] Pentru nationalist, persoana Celuilalt are o singura trasatura – apartenenta nationala. [...] Cind traiesc intr-o lume a nationalismelor inflamate, nu am nume, nu am profesie, nu am virsta – sint doar polonez. O caracteristica infricosatoare a nationalismului o reprezinta faptul ca o componenta intrinseca a acestuia este ura fata de Celalalt. Ura aceasta poate fi diferit dozata, dar prezenta ei este certa“.

Decolonizarea a trecut prin diferite faze. O prima etapa a fost cistigarea independentei. „Domneau optimismul general, entuziasmul, euforia. Oamenii erau convinsi ca libertatea inseamna un acoperis mai bun deasupra capului, un castron mai mare cu orez, prima pereche de incaltaminte din viata. Ca se va intimpla o minune – inmultirea piinii, a pestelui si a vinului. Nimic din toate astea nu s-a intimplat. Dimpotriva – a crescut puternic numarul acelora care duceau lipsa de mincare, scoli si munca. [...] intreaga amaraciune, furie si ura s-au intors a-tunci impotriva propriilor elite, care erau ocupate cu umplerea rapida si lacoma a pungii. intr-o tara in care nu exista un sector industrial privat dezvoltat, unde plantatiile apartin strainilor, iar bancile sint proprietatea capitalului strain, singura cale de a face avere o reprezinta cariera politica.
in general, saracia si dezamagirea celor de jos, cupiditatea si lacomia celor de sus creeaza o atmosfera otravita, tensionata, prevestitoare de razboi; declarindu-se aparatorul celor asupriti si umiliti, cineva iese din tarc si aspira la putere“.
Iata-l pe Akintola, premierul Nigeriei Occidentale.

„in ultimele luni nu mai iesea din resedinta sa, pazita de politie – se temea. Cu cinci ani in urma era un avocat care cistiga mediu. Dupa un an de la ocuparea functiei de premier era deja milionar. Pur si simplu transfera banii din conturile guvernului in cele personale. Oriunde te-ai fi dus, pretutindeni se aflau casele sale, in Lagos, la Ibadan [...]. Avea douasprezece limuzine, de altfel, nu mergea cu ele, ci doar ii placea sa le priveasca de la balcon. [...] Ne invirtim aici intr-o lume a unor averi fabuloase facute din politica, mai exact, din gangsterism politic, din pulverizarea partidelor, falsificarea alegerilor, uciderea adversarilor, trasul cu arma in multimile flaminde. Toate acestea trebuie vazute pe fundalul unei saracii descurajante, pe fundalul tarii pe care o conducea Akintola – arsa, pustiita, inecata in singe“.
A urmat lovitura de stat care l-a alungat pe Akintola.
Ryszard Kapuscinski a inteles perfect ca „toate exploziile sociale, aceste clipe, in care apa linistita si statatoare incepe sa se agite si sa clocoteasca, sint momente de haos general, de dezorganizare, de confuzie teribila. E usor atunci sa mori din cauza dezordinii, din greseala, pentru ca cineva nu a auzit ceva sau nu a observat ceva la timp. in asemenea zile intimplarea traieste clipe marete, devine realul stapin si cirmuitor al istoriei“.
Ryszard Kapuscinski, ca si cei mai mari scriitori ai genului, Curzio Malaparte sau Ksawery Pruszynski, a inregistrat vigilent dialectica necesitatii si a hazardului in momentele in care istoria este scapata din lant.

IV.
„Iranul – isi amintea Ryszard Kapuscinski – acolo era a douazeci si saptea revolutie pe care o vedeam in Lumea a Treia. in fum si in bubuituri erau schimbati conducatori, cadeau guverne, pe fotolii se instalau oameni noi. Dar un lucru era invariabil, indestructibil, ma tem sa o spun, vesnic: neputinta. intr-un fel, sediile acelea ale comitetelor din Iran imi aminteau ceea ce vazusem in Bolivia si Mozambic, in Sudan si Benin. Ce-i de facut? Tu stii ce e de facut? Eu? Nu stiu. Poate tu stii? Eu? As opta pentru o atitudine de maxima angajare, cu asumarea tuturor riscurilor. Dar cum? Cum sa te angajezi total? Da, asta este o problema. Toti sint de acord ca este o problema, care merita sa fie discutata. Sali cu o atmosfera inabusitoare, pline de fum. Discursuri mai bune si mai proaste, citeva chiar stralucite. Dupa un discurs bun, toata lumea simte o multumire – doar au participat la ceva ce a fost cu adevarat reusit“.

Am citit aceasta carte despre revolutia din Iran in 1982, in inchisoarea din Bialoleka4. Aveam in fata ochilor salile pline de fum, in care discutasera despre propria lor neputinta, cu citeva luni in urma, activistii „Solidaritatii“, acum inchisi, emigrati sau ascunsi in ilegalitate. Cred ca Rysiek avea undeva in spatele capului imaginea codificata a acelorasi sali. El stia mai mult decit noi, pentru ca vazuse mai mult. Dar era la fel de neputincios ca noi toti.
Cel care a trait atitea revolutii a inteles multe lucruri, foarte multe lucruri. A inteles ca in ele inving „cei care au ajuns mai tirziu. Adesea ei sint oameni din esaloane mai indepartate sau cei care au rezistat in ascunzisurile adinci ale provinciei. Caci revolutia ii devora pe toti care au stat in apropierea baricadei, de ambele parti ale acesteia. [...] Un paradox al acestei situatii care, asemenea unui vapor ce se scufunda, ii duce la fund pe toti“.

Rysiek a inteles cu multi ani mai devreme ca o caracteristica a politicii revolutionare este populismul: „neconcretizat, confuz; o politica a negocierilor, a concilierii contradictiilor, o aminare, pactizare; o politica ce nu conduce la nici un fel de solutii definitive, care lasa intacte structuri; un limbaj al poporului, dar o actiune fara popor, atacuri impotriva oligarhiei, dar numai verbale, confuze si inselatoare“.
A inteles ca „in politica adesea cistiga cel care, cu orice pret, fara scrupule etice si fara mila, vrea sa cistige. in politica e nevoie de hotarire, presiune, agresivitate. Toti vad cine vrea sa obtina puterea, simt asta. Se supun unei hipnoze, urmaresc luptatorii si-l voteaza pe cel care a luptat cu mai multa verva, cu mai multa vointa de a cistiga. Vor sa se supuna celui mai puternic, ca astfel ei insisi sa se simta mai puternici“.
A inteles ca in felul acesta a putut sa se nasca nazismul. A repetat, dupa Karol Ludwik Koninski5: „Miscarea celor de jos – de un tip grosolan, respingator, etern, care vrea sa invinga, sa invinga pe oricine“.
intr-adevar: un tip etern... Cit de bine stia Rysiek nu doar sa scrie, ci sa si citeasca!

V.
Pretutindeni vedea Polonia, la fel precum Ksawery Pruszynski6, ale carui scrieri le-a pretuit enorm. De aceea aceasta vedere poloneza devine astazi o componenta intrinseca a culturii universale. La fel ca viziunile lui Karol Wojtyla din Bazilica San Pietro, care au schimbat lumea, ca vederea lui Czeslaw Milosz din Golful San Francisco; ca viziunile din Cenusa si diamant al lui Andrzej Wajda; ca viziunea conditiei Domnului Cogito7 de catre Zbigniew Herbert.
A reflectat – atent si precaut – asupra experientei timpului sau si a generatiei sale. Meditind la experienta Africii, nota: „Raul este un blestem al lumii si de aceea pe vrajitori, care sint agentii, purtatorii si pepinierele acestuia, trebuie sa-i tin cit mai departe de mine si de ai mei, pentru ca prezenta lor otraveste aerul, raspindeste molima si face ca viata sa fie imposibila, sa se transforme in opusul sau, in moarte. Daca a murit cineva apropiat, a ars casa, mi-a murit o vaca, ma zvircolesc sau zac prada unui atac de malarie, stiu ce s-a intimplat: cineva mi-a facut vraji. Prin urmare, eu singur, daca am forta, sau daca sint prea slab, atunci satul meu sau neamul meu incepem sa cautam vinovatul-vrajitorul. Acel vrajitor, ex definitione, trebuie sa traiasca si sa actioneze printre altii, intr-un alt sat, in alt neam sau in alt trib.

Banuiala noastra contemporana si repulsia noastra fata de Celalalt, fata de Strain se naste si din acea teama a strabunilor nostri tribali, care vedeau in Celalalt, in Strainul de trib, purtatorul raului, sursa nefericirii. Doar durerea, focul, molima sau arsita si foametea nu au aparut de la sine. Cineva trebuie sa le fi adus, raspindit, inmultit. Dar cine? Nu ai mei, nu cei apropiati, nu ai nostri – caci acestia sint buni: viata este posibila numai printre oameni buni, iar eu traiesc. Vinovati sint asadar Altii, Straini. De aceea, cautind razbunare pentru nedreptatile si esecurile noastre, intram cu ei in conflict, purtam razboaie. intr-un cuvint, daca ne-a lovit o nenorocire, originea acesteia nu este in noi, este [...] in afara mea si a societatii mele, e undeva, departe, in Altii“.
Ma intreb: oare Rysiek a vazut in Africa trecutul nazismului sau viitorul singeroaselor razboaie din Balcani? Sau poate si una si cealalta?
in 1987 a vazut un film despre colaborarea francezilor cu nazistii. „Receptii la ambasada Germaniei din Paris, cu SS-isti in publicul din teatru, corul din München da un concert in Piata Operei.

Atentia mea nu a fost atrasa de faptul ca Chevalier cinta pentru Wehrmacht, ci de altceva. De modul in care incearca nemtii sa le fie pe plac francezilor, de cum se straduiesc ei sa le intre in gratii. Noua n-au dorit sa ne fie pe plac. Parisul insemna pentru ei Europa, acolo era cultura – noi eram barbarii, vitele, salbaticii, care trebuiau legati de roata si apoi arsi de vii. Fascismul a fost cancerul culturii apusene, la fel cum stalinismul a fost cancerul Estului. Fascismul (organizare superioara, bocanci lustruiti) a fost un produs al Vestului. Stalinismul (intunecat, cenusiu, murdar), al Estului.
Pentru Hitler, evreii erau un produs al Estului, „inundasera“ Europa adunindu-se din Rusia, din Polonia, din Galitia, erau barbarismul rasaritean, fractiunea cea mai degenerata a acestuia.
Mi-amintesc de la ce incep nemtii, cind, in primavara anului 1940, trecem granita la Brzesc (mergem la Gubernia Generala unde se afla tatal meu). Nemtii conduc intii coloana noastra spre baia publica instalata provizoriu, unde au loc spalarea si despaducherea.

Acest film m-a facut sa-mi dau seama de unul din motivele furtunoase ale sprijinului nostru dat autoritatilor postbelice, respectiv – o deviza a lui Hitler era, printre altele, lupta cu bolsevismul. Pentru noi, copii inca, rationamentul era simplu: de vreme ce Hitler lupta contra bolsevismului, el trebuie sa fie un lucru bun, demn de a fi sprijinit. Iata cum s-a produs identificarea cu bolsevismul, ceva ce nu poate sa mai conceapa cineva nascut ulterior (asa cum nu va intelege ca una dintre trasaturile fundamentale ale unei situatii totalitare este blocarea informatiilor chiar la nivelul individului: omul tace, vede si stie, dar tace. Tatal se teme sa-i spuna fiului, sotul, sotiei. Aceasta tacere ii este fie impusa, fie singur opteaza pentru ea, ca o strategie de rezistenta. Cei care au trait stalinismul si cei care afla despre el din carti si povestiri nu se pot intelege pentru ca au trait la niveluri de informatii complet diferite), nu este vorba doar de faptul ca cineva nu a stiut, dar si de faptul ca a vrut sa nu stie sau nu a vrut sa stie: a-ti pune o intrebare care nu se afla in plan, neplacuta autoritatilor, era un act sinucigas“.
Ma gindesc daca exista o modalitate de a explica toate acestea ultrareactionarilor contemporani ai revolutiei morale.

VI.
A evitat textualitatea, polemicile conjuncturale, lupta violenta. A privit rezervat si cu o reflexie calma la disputele poloneze. „Astazi nu exista o stinga sau o dreapta – nota el – exista doar oameni cu o mentalitate deschisa, liberala, receptiva, orientata spre viitor, precum si oameni cu o mentalitate inchisa, sectara, ingusta, intoarsa spre trecut“.
Cu multa intelepciune a abordat problema rafuielilor cu istoria. Scria: „Cel mai des aplicata operatie in cazul trecutului, fata de istorie, este procedeul reducerii. Imaginea ramine vaduvita de toate semitonurile si nuantele sale, din toata bogatia de culori ramin doar albul si negrul [...]. Atmosfera de lupta este dominanta. Oamenii sint fie eroi, fie tradatori. Pretutindeni se aude zanganitul armelor, tropaitul picioarelor, respiratia grabita a celor ce lupta.

Atitudinea eroica este intotdeauna o raritate, o exceptie. insa, cum eroii sint totusi cei care ies la lumina din trecut, din asa-numita carta a istoriei, se creeaza impresia ca omenirea, in majoritatea ei, este eroica. Cu toate acestea, de cele mai multe ori sintem obisnuiti, comuni, slabi, ocupati doar de gindul la supravietuire, pasari cu pene cenusii, cu aripi scurte“.
Altundeva se opunea terorii faptelor nude. Era de parere ca un om care a trait istoria si „a experimentat pe propria-i piele“ stie ca „un fapt extras din contextul mai larg al imponderabilelor [...] privat de climatul si atmosfera care l-au insotit, un fapt ca atare nu spune mult si inseamna putin, si adesea, din contra, capata un sens inexact si o semnificatie falsa“.
Cit de mult as dori sa cred ca cei care vor veni dupa noi ne vor judeca dupa reteta lui Ryszard Kapuscinski si nu dupa ideile unor lustratori latratori.

VII.
Ryszard Kapuscinski a fost in cultura noastra un exemplu rar de scriitor cosmopolonez. Cosmopolonezul Kapuscinski inseamna acela care vrea sa-i cunoasca pe Altii deoarece intelege ca pentru a te cunoaste mai bine pe tine insuti, trebuie sa-i cunosti pe Altii, caci tocmai Ei sint oglinda in care noi ne privim, stie ca, pentru a ne intelege mai bine pe noi insine, trebuie sa-i intelegem mai bine pe Altii, sa ne putem compara, masura, confrunta cu ei. El, cetatean al lumii, este impotriva izolarii Celorlalti, impotriva inchiderii portilor in fata acelora. Xenofobia, pare sa spuna, e o boala a celor speriati, suferind de complexul inferioritatii, inspaimintati la gindul ca vor ajunge sa se priveasca pe ei insisi in oglinda culturilor Altora. Si intreaga opera a lui Ryszard Kapuscinski este o consecventa construire de oglinzi, in care putem sa ne vedem pe noi insine mai bine si mai clar.
Sa recunoastem, ar fi greu sa faca cineva un portret mai bun al lui Rysiek, este chiar cel pe care el insusi l-a facut, cind l-a caracterizat pe marele Herodot.

VIII.
A fost nu doar un mare scriitor si un martor exceptional al timpului sau. A fost de asemenea un om extraordinar de intelept. A inteles si a explicat faptul ca „lumea noastra, asa-zis globala, este in fapt o planeta a mai multor mii de provincii, dintre cele mai diferite, care nu se intilnesc niciodata. Calatoria prin lume inseamna calatoria de la o provincie la alta, iar fiecare dintre ele este o stea ce lumineaza singuratic si doar pentru sine“.
Rysiek a fost prietenos fata de fiecare dintre aceste provincii, si fiecare om a fost pentru el o stea minunata, frumoasa, pretioasa si luminoasa. il privea pe om in fata, vorbea cu el, se simtea raspunzator pentru el.

in clipa aceasta de mare tristete dupa pierderea lui Rysiek, pierdere atit de dureroasa pentru cei apropiati lui si pentru noi, prietenii lui de la Gazeta, pe care i-a onorat cu intelepciunea, prietenia si opera sa, ma bucur ca vorbele sale au fost si sint atit de importante pentru colegii de generatie ai fiului meu de 20 de ani si pentru prietenii lui. Pentru ca Rysiek ne-a lasat ceva nepretuit: a semanat in noi, cititorii sai, o saminta a binelui, care inevitabil va da rod. in pofida grosolaniei intunecate, dominante astazi.

IX.
in finalul ciclului Lapidarium Ryszard Kapuscinski citeaza scrisoarea lui Kazimierz Malewicz, pictor, catre Pawel Ettinger, istoric de arta: „Fiecare om ar trebui sa profite de viata lui pe lumea aceasta ca sa faca un lucru bun sau o fapta buna, caci pe lumea cealalta nu va mai reusi sa o faca“.
Rysiek, dragule, Tu vei reusi. Ai reusit deja...

Articol aparut in cotidianul Gazeta Wyborcza din 29 ianuarie 2007

Traducere de Luiza SAVESCU

–––––––––––––––
1. Stanislaw Leopold Brzozowski, pseud. Adam Czepiel (1878–1911) – filozof si teoretician al culturii, critic literar, publicist, scriitor. Opera si activitatea sa au exercitat o puternica influenta asupra intelectualilor din Polonia interbelica. (n.tr.)
2. Abisinia – vechea denumire a Etiopiei. (n.tr.)
3. Oswiecim – Auschwitz (germ.). (n.tr.)
4. Bialoleka – cartier industrial in partea de nord-est a Varsoviei. (n.tr.)
5. Karol Ludwik Koninski (1891–1943) – critic literar, eseist si publicist. (n. tr.)
6. Ksawery Pruszynski (1907–50) – scriitor si publicist. (n.tr.)
7. Pan Cogito (1974), volum de versuri de Zbigniew Herbert. (n. tr.)

Adam Michnik (n. 1946, Varsovia) – redactor-sef al cotidianului de mare tiraj Gazeta Wyborcza, istoric, eseist, jurnalist politic. A devenit o figura emblematica a opozitiei ilegale, democratice din Polonia anilor 1968-1989, pentru activitatile sale de disident (in special legate de sindicatul „Solidaritatea“) fiind inchis timp de 6 ani. A fost distins cu prestigioase premii si medalii internationale. Articolele sale sunt publicate in Gazeta Wyborcza, dar si in ziare si reviste straine (Der Spiegel, Le Monde, The Washington Post). Printre volumele publicate de A. Michnik in ultimii ani se numara Confesiunea unui disident convertit (2003) si Furia si rusinea (2005).