OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sculptura de simpozion, sau – conform unei sintagme vehiculate in comentariile anilor ’70-’80 – „actiunea tabere“ reprezinta un domeniu important al plasticii noastre contemporane. De la cea dintii editie a primei tabere: Magura, 1970, pina la simpozioanele, rare, ale anilor ’90, adevarate „parcuri“ de sculptura in aer liber s-au constituit in diverse locuri din tara – cadru natural/situri urbane –, ceea ce a dus la acumularea unui patrimoniu de incontestabila valoare si care, studiat sistematic, ofera date pretioase unei istorii a artei volumetrice romanesti outdoor din ultimele decenii, complementara celei indoor.
Citeva generatii de sculptori au traversat si traverseaza exeperienta simpozioanelor. Unii traiesc si lucreaza azi in strainatate, dar toti pastreza intre amintirile importante repere precum Magura, Arcus, Casoaia, Oarba de Mures. Salistea Sibiului, Galati si altele. Virsta de aur a taberelor o reprezinta anii ’70-’80, actualmente organizarea lor insemnind un act de curaj si tenacitate, eventual individual. Patrimoniul de care vorbeam, compatibil cu cele din alte tari, aduce, probabil, cele mai convingatoare argumente privind o dimensiune specifica a sculpturii noastre contemporane, aceea a unei modernitati configurate prin recuperarea fondului arhaic, popular, coroborata cu mostenirea brancusiana. Simpozioanele au fost si sint dominate de sculptura in taille directe (lemn, piatra), careia i se adauga lucrarile in metal, ceramica.

Citeva din aceste simpozioane s-au concentrat in judetul Covasna: Arcus, Reci, Covasna (in 1997 a fost initiat unul mixt: pictura/sculptura, la Intorsura Buzaului). Primele trei si-au desfasurat editiile in perioada 1974-1988. Un om plin de initiativa, preocupat de situatia patrimoniului local, de pastrarea si valorificarea lui, a declansat realizarea unui program in acest sens – este vorba de Petre Strachinaru, directorul Centrului de cultura Arcus. Gestul sau are valoare de exemplu pentru altele care ar trebui sa ii urmeze, dat fiind ca problemele lucrarilor din judetul Covasna sint de regasit si in alte locuri.
Piesele din lemn sint cele mai expuse intemperiilor, dar primejdiile nu le pindesc doar pe ele. De fapt, factorii naturali de agresiune sint adesea depasiti de „interventia umana“. Deoarece aceste ansambluri de lucrari au statut de patrimoniu doar in discutiile dintre specialisti, „detaliu“ caruia i se adauga delasarea autoritatilor administrative, numeroase sculpturi au fost dezmembrate in timp, ori chiar distruse complet de turisti sau localnici, uneori transformate, se pare, in surse de energie calorica… Lucrurile stau cel mai grav la Reci, unde rezultatele a doua editii cu participare notabila au fost nimicite, cu doar citeva exceptii.

Un proiect benefic al lui Petre Strachinaru, concretizat cu sprijinul Directiei Arte Vizuale din Ministerul Culturii, a fost publicarea unui album-repertoar cuprinzind editiile celor patru simpozioane susmentionate, din judetul Covasna. Acelasi director al Centrului de cultura Arcus a organizat intre 28 si 30 iulie a.c. o intilnire la institutia pe care o conduce, unde a invitat artistii participanti la editiile succesive ale taberelor din judet, critici si factori de raspundere publica, pentru a se discuta despre prezentul si viitorul lucrarilor alcatuind tezaurul de simpozion de pe plan local si nu numai. Surprinzator, foarte putini sculptori au onorat invitatia, desi dezbaterea privea destinul unor opere ale lor. S-au vizitat locurile celor trei tabere desfasurate in anii ’70-’80, constatindu-se pe viu tragedia de la Reci si situatii dramatice, in citeva cazuri, ori grotesti, la Covasna (turisti folosind componentele unor lucrari ca auxiliare pentru confortul sederii la iarba verde)… In discutiile de la Arcus s-au adunat idei bune: eforturi pentru recunoasterea legislativa a calitatii de patrimoniu national a roadelor sculpturii de simpozion, integrarea acestora in circuite cultural-turistice, conservarea si restaurarea lucrarilor, publicarea unor cataloage, a unor repere de exegeza a domeniului; s-au pus bazele constituirii unei Asociatii cultural-artistice Arcus.

Pledam pentru aparitia si coordonarea unor initiative similare celei de la Arcus, ceea ce ar putea reprezenta o contributie la rezolvarea problemelor „muzeului“ de sculptura in aer liber pe care ni l-au daruit (daruiesc) simpozioanele din toata tara – este, deocamdata, singurul „muzeu de arta contemporana“ existent in Romania.