Pe strada Mântuleasa, la numărul
7-9, pe locul fostei şcoli intrate deja în mitologia
bucureşteană, urmează să se ridice un turn, de 17 etaje.
Încă o zonă istorică bucureşteană protejată e pe
cale să fie distrusă. În pofida interdicţiei de a se
construi în perimetru clădiri înalte. Edilii aruncă
pisica moartă de la unul la altul, arhitecţii se împart în
două tabere – cei cu „spirit vizionar“, care vor un Bucureşti
dezvoltat „pe verticală“, şi cei care cred că occidentalizarea
şi modernizarea Bucureştiului nu trebuie făcute în
detrimentul zonelor ce păstrează farmecul vremurilor de altădată;
cei care deplîng „fosilizarea“ Bucureştiului şi cei care
doresc conservarea clădirilor vechi şi construirea altora
în armonie cu acestea. Bucureştenii asistă şi ei,
împărţiţi în aceleaşi două tabere, la ruina
treptată, încurajată de administraţia oraşului, a
cartierelor vechi.
În urmă cu cîţiva ani,
cînd s-a dărîmat pe nepusă masă şcoala Mântuleasa,
mă aflam încă în faza de proiect a doctoratului meu,
care este acum în stadiul final. Tema era aleasă – o istorie
a străzii Mântuleasa din perspective multiple, via Mircea
Eliade şi proza sa scurtă. Au urmat cîţiva ani de
documentare la Arhivele Naţionale ale Municipiului
Bucureşti, de-a lungul cărora mi s-au dezvăluit, treptat,
secretele acestei mahalale bucureştene.
Cine mai rupe azi din gardul Mântulesii?
Cunoscînd pulsul vremurilor în
care trăia şi avînd deopotrivă grija propriei mîntuiri,
dar şi a intrării în conştiinţa generală, înţeleptul
cupeţ Manta, căruia îi aparţineau livezile întinse de
pe ceea ce numim astăzi strada Mântuleasa, avîndu-şi
acolo şi un rînd de case, a hotărît să ridice o
biserică. Murind înainte de vreme, cum o dovedeşte pisania,
le-a lăsat pe cele două Mântulese, soră şi soţie, să-şi
dispute locul în istorie. Adevărata Mântuleasă, văduva,
avea să se îngrijească de toate cele lumeşti îndată
după despărţirea cupeţului Manta de lumea celor pieritoare. În
mod ironic, locul părea să se afle şi atunci la bunul plac al
trecătorilor: „a rupe din gardul Mântulesii“ era o
sintagmă bine-cunoscută în epocă şi vorbea despre unica
posibilitate a trecătorilor de a se apăra de cîinii
mahalalei, folosind nuiele din gardul amintit; gestul înscris
astfel în memoria generală, în aparenţă inofensiv şi
plin de haz, poartă un substrat simbolic mai adînc, ce atrage
atenţia asupra poziţiei deţinute de văduvă în comunitate,
după moartea soţului ei. Astăzi, pe locurile Manţilor pare să
stăpînească iarăşi nepăsarea – a trecătorilor, a
unora dintre locuitorii caselor, dar mai ales a edililor…
Parcări subterane în pivniţele lui Eliade
Istoria Mântuleştilor (dar şi a
mântulescenilor), de-a lungul timpului, e întortocheată
şi greu descifrabilă acum. Au rămas însă indicii care
vorbesc despre multe personaje fascinante, iar unica mărturie a
trecerii lor prin lume o constituie azi cele cîteva case care
au rămas în picioare. Locul şcolii Mântuleasa are o
istorie cu totul aparte: aici deţinea, la 1907, o bucată de teren o
profesoară ce locuia pe Calea Moşilor şi dorea să-şi facă o
casă chiar lîngă şcoală, pretinzînd încă 300
de metri de teren comunal (a căror destinaţie era lărgirea curţii
şcolii). Care îi vor fi acordaţi de către Primărie…
Importantă este însă motivaţia
cererii adresate oficialităţilor: proprietara acuză existenţa
unei pivniţe atît de adînci pe terenul ei de casă,
încît făcea imposibilă ridicarea oricărei
fundaţii. Interesant cum ficţiunea întîlneşte
realitatea, mai ales dacă mai adăugăm şi că Manţii avuseseră
moşie întinsă la Cernăteşti, deci, cu siguranţă,
pivniţe mari, din cele rare, de piatră, unde să-şi adăpostească
licorile din preţioasa regiune viticolă. Folclor local, intuiţie
sau documentare – nu mai putem şti azi, cert e că pivniţele
eliadeşti, cu sau fără semne, existau cu adevărat pe locul fostei
şcoli, întocmai ca în nuvelă. Şcoala Mântuleasa
e un topos esenţial în geografia mitică eliadescă – de
aici încep aventurile protagoniştilor nuvelei Pe strada
Mântuleasa, un spaţiu privilegiat sub auspiciile căruia celor
ce ştiu să vadă semnele li se revelează informaţii tainice,
codate, metafore şi imagini criptice, călăuzitoare către
dimensiunea sacră a lumii.
Pe de altă parte, Biserica Mântuleasa
e un foarte interesant monument din prima jumătate a secolului al
XVIII-lea, cu elemente particulare demne de toată atenţia, iar în
zonă se află mai multe clădiri proiectate de arhitecţi celebri
(Octav Doicescu, Tiberiu Niga). Enumerînd doar aceste cîteva
elemente de interes, din mai multe registre – istoric, literar,
arhitectural –, ne întrebăm care oraş european n-ar fi
exploatat imediat încărcătura simbolică a unui astfel de
loc? Itinerare culturale de toate felurile ne aşteaptă în
orice ţară europeană, unde orice referinţă culturală, cît
de măruntă, e imediat exploatată – în Barcelona se poate
urma itinerarul Carvallho, faimosul detectiv al lui Montalban, care
se sfîrşeşte cu cîrciuma preferată de personaj. S-ar
putea sfîrşi şi itinerarul Mircea Eliade cu un popas în
clubul La Scena, unde călătorul să asculte romanţe vechi
româneşti interpretate de Maria Răducanu. De altfel, Eliade
vorbeşte despre un triunghi alcătuit din străzile Mântuleasa,
Popa Soare şi Bulevardul Pache Protopopescu, numai bun pentru a
alcătui un astfel de traseu cultural, încărcat de istoria
locului, povestea caselor şi a oamenilor, precum şi de cea a
căutătorilor de semne eliadeşti. Sau e de preferat, oare, varianta
construirii unor blocuri-turn, care ar solicita parcări subterane de
sute de locuri… în pivniţele amintite?
Un proiect dedicat străzii
Ideea proiectului „Mântuleasa,
studiu de geografie mitică bucureşteană“ a luat naştere cînd,
în martie anul curent, lîngă Biserica Mântuleasa
s-a amplasat lucrarea lui Vasile Gorduz, un cap de bronz al lui
Mircea Eliade. Întîlnindu-ne aici, profesori,
cercetători, doctoranzi şi iubitori de Bucureştii vechi cu
locuitorii zonei, peste măsură de încîntaţi să stăm
de vorbă despre strada lor, ne-am gîndit că potenţialul
cultural al zonei ar putea fi valorificat şi în mod concret.
Astfel a apărut proiectul Fundaţiei Pro Patrimoniu, al cărei
vicepreşedinte, Maria Berza, este sufletul unor alte evenimente
legate de salvarea Bucureştiului vechi (precum cel care a
implicat zona centrului istoric). Printre scopurile proiectului se
află: studierea şi conservarea acestui spaţiu, restituirea lui
drept circuit cultural (identificarea unor circuite culturale
potenţiale), realizarea unei expertize tehnice care să scoată în
evidenţă importanţa unor astfel de zone istorice, conservarea şi
protejarea (dar, mai ales, revalorificarea) unor monumente,
biserici, statui, clădiri etc. de interes cultural, organizarea unor
dezbateri pe teme conexe etc. Adică transformarea străzii
Mântuleasa dintr-un spaţiu aflat la voia întîmplării,
pe unde se mai plimbă doar nostalgicii incurabili sau cititorii lui
Eliade, într-o zonă vie, unde se întîmplă
lucruri, care să trezească interesul deopotrivă turiştilor
străini, cît şi bucureştenilor care vor să cunoască
istoria oraşului, viaţa lui adevărată.
Imaginea turiştilor străini prin
Bucureşti, străbătînd temerari noroaiele Lipscanilor şi
fotografiind entuziaşti vitrinele artizanatelor kitsch din fostele
prăvălii ale hanurilor, inconştienţi de pericolul pe care-l
presupune zona chiar şi pentru un „nativ“, nu e străină
nimănui. Pe strada Mântuleasa am putea vedea oare grupuri de
asiatici cu aparatele de fotografiat spînzurîndu-le pe
piept, ascultînd fascinaţi explicaţiile unui ghid care să le
povestească istoria caselor pe care le văd? Despre simbolistica
animalieră în Ţara Românească, în secolul al
XVIII-lea, exemplificînd cu fresca din pridvorul Bisericii
Mântuleasa? Despre Mircea Eliade, a cărui privire învăluie
întreaga stradă Mântuleasa, din mica piaţetă aflată
lîngă biserică? Într-un număr viitor vom reveni cu
detalii legate de acest proiect şi programul lui.
Un bloc de 17 etaje, pe locul fostei şcoli Mântuleasa
În luna noiembrie a anului
trecut, Consiliul local al sectorului 3 îşi dădea avizul
pentru construirea unui turn de 17 etaje, pe locul fostei şcoli
Mântuleasa, la numărul 7-9 al străzii. Avizul a fost dat
printr-un Plan Urbanistic de Detaliu, de către Primăria de sector,
deşi Gheorghe Pătraşcu, arhitect-şef al Capitalei, afirmă că
astfel de avize trebuie date în funcţie de Planul Urbanistic
Zonal şi că nu este de căderea Primăriilor de sector să facă
acest lucru. Mai mult, arhitectul-şef al Capitalei susţine că
proiectul a trecut pe la el, dar a fost respins.
Strada Mântuleasa este însă
zonă protejată, precum se poate vedea din planul elaborat de UAIUM
în urmă cu şapte ani, incluzînd în arealul său
douăsprezece clădiri considerate monumente istorice. Printre care
şi Biserica Mântuleasa, monument de secol XVIII specific Ţării
Româneşti, prezentînd anumite elemente unice pe
teritoriul ţării noastre. Întrebat dacă nu cumva casele din
zonă ar putea fi afectate de ridicarea unui turn, precum şi care
este viziunea personală a Domniei Sale, de arhitect, referitor la
armonizarea unei astfel de construcţii cu restul clădirilor din
zonă, dl Ştefan Dumitraşcu ne-a declarat: „Eu sînt pentru
o simbioză. O soluţie eclectică, care îi e specifică
Bucureştiului din momentul în care s-a construit. Acest
eclectism între vechi şi nou e singura şansă de revitalizare
a zonei. Priviţi cazul clădirii Millennium Business Center, care a
făcut ca Biserica Armenească să devină mult mai vizibilă. Cred
că nu trebuie exclusă posibilitatea de a amplasa clădiri înalte
în zone din Bucureşti care sînt protejate, avînd
totuşi clădiri de o valoare arhitecturală instabilă. Sper că
noua clădire de birouri şi biserica Mântuleasa se vor potenţa
reciproc. La fel ca Rockefeller Center şi St. Patrick Cathedral“.
Arhitectul Ştefan Dumitraşcu consideră că aceste zone „vor
muri“ dacă vor rămîne intangibile şi nu se vor construi
alte clădiri în perimetrul lor. Din punctul de vedere al
legalităţii avizului dat de Domnia Sa, Ştefan Dumitraşcu
afirmă că documentaţiile de urbanism de tip PUD (Plan
Urbanistic de Detaliu) nu sînt decît o detaliere a PUZ
(Planul Urbanistic Zonal, realizat de Universitatea de Arhitectură
şi Urbanism acum 7 ani), iar acesta nu prevede că în
„spaţiile periferice“ ale centrului istoric (din acestea făcînd
parte şi Mântuleasa, zona protejată nr. 22) ar fi interzisă
ridicarea de clădiri cu regim de înălţime mai mare. În
plus, acest aviz ar fi unul „de principiu“, proiectul urmînd
a necesita aprobarea a 27 de comisii (printre care Comisia
Ministerului Dezvoltării Regionale şi cea a Ministerului Culturii)
înainte să primească undă verde.
Arhitectul-şef al Capitalei, dl
Gheorghe Pătraşcu, ne-a declarat că nu are la îndemînă,
fiind plecat din oraş, documentaţia necesară pentru a comenta pe
larg problema, dar că nu găseşte deloc viabilă ridicarea acestei
clădiri, cel puţin nu din punct din vedere urbanistic. „Poate că
este legal, dar cu siguranţă nu este moral. Oricum, din punct de
vedere profesional este o aberaţie“, ne-a spus arhitectul
Pătraşcu.
Contactat de noi, ministrul Theodor
Paleologu cunoştea deja problema ridicării blocului de pe strada
Mântuleasa, pe care o discutase cu consilierii săi,
redirecţionîndu-ne către Andrei Găitănaru, consilier de
comunicare în cadrul Ministerului Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului Naţional, care însă nu a putut fi găsit.
În loc de concluzii: că
Bucureştiul e un oraş viu, ce trebuie să evolueze, o ştim cu
toţii, dar el poate evolua la fel ca Barcelona, Praga, Londra sau
Milano, unde vechiul şi noul se întîlnesc într-o
armonie bine cumpănită de arhitecţi. Nu ne putem închipui
cum un bloc-turn de 17 etaje (Cathedral Plaza are 19, pentru
comparaţie) ar reuşi să potenţeze o bisericuţă care i-ar ajunge
pînă la nivelul întîi, şi nici că sutele de
corporatişti (sau clienţii acestora) vor ieşi din birourile lor în
pauza de masă, pentru a vizita Biserica Mântuleasa. Oricum, nu
vedem cum soluţia „Rockefeller Center – St. Patrick“, pusă
deja în aplicare la Cathedral Plaza şi Millennium Business
Center, ambele stîrnind scandaluri notabile şi proteste
felurite, ar putea „revitaliza“ Bucureştiul… Nu ar
fi oare mai viabilă construirea de blocuri-turn în afara
zonelor istorice – în încercarea de a valorifica şi
cultura urbană locală – prin reliefarea potenţialului acestora
pentru turism cultural (e vorba de case-muzeu, trasee culturale cu
ghid, organizarea evenimentelor de stradă, care să retrezească
spiritul civic local, a dezbaterilor şi întîlnirilor de
tot felul etc.)?
Pe site-ul firmei proiectante a
clădirii (KXL S.R.L) se poate vedea cum va arăta viitorul bloc,
dacă ciocnirea de opinii, viziuni şi interese se va finaliza cu
victoria Primăriei de sector. Pînă atunci, iubitorilor
Bucureştiului vechi nu le rămîne decît calea resemnării
sau a protestului.
- Marina Echeriu: Protest pentru lumină
Cu arhitectul Marina Echeriu m-am
întîlnit în „casa cea veche“, cum o numeşte
ea, pe care o locuieşte în strada Mântuleasa. La o
ceaşcă de cafea cu cardamon, mi-a povestit amuzată că tocmai
preparase douăzeci de borcane de dulceaţă de zarzăre, din
„zarzării“ mântulesceni. Mi-a spus povestea casei aflate
în aceeaşi curte, proiectate de arhitectul Octav Doicescu în
1935, o casă în stil neoromânesc, cu frumoşii stîlpi
ornamentaţi specifici acestui stil. Casele Capră (numele aparţine
străbunicului Marinei Echeriu, cel dintîi proprietar al
terenului din strada Mântuleasa) se ascund astăzi în
adîncul unei curţi pavate cu ceea ce gazda noastră numea
klinker. Mi-a arătat un tablou al pictorului interbelic Alexandru
Moscu (care a locuit în casă din 1935), în care se văd
clădirile de pe cealaltă parte a străzii Mântuleasa,
acoperite de zăpada grea a unei ierni bucureştene. Mi-a
povestit despre pivniţele cele vechi, existente acolo dinaintea
construirii casei. Despre faptul că actuala curte ocupă o parte din
spaţiul fostului azil Şuţu, unde a murit Mihai Eminescu (cealaltă
ieşire dă în strada Plantelor). „Şcoala era una
încîntătoare“, spune Marina Echeriu, care a urmat
clasa întîi a ciclului primar chiar pe Mântuleasa.
„Avea patru săli de clasă puse pe un hol central, o lumină cum
nu am văzut în nici o altă construcţie şcolară. Parti-ul
şi funcţionalitatea ei erau atît de bine gîndite,
cum rar mi-a fost dat să văd. Pe vremea copilăriei mele, strada
era una liniştită, plină de grădini, uneori stăteam cîte o
zi întreagă, noi, copiii, şi număram maşinile care treceau:
dacă erau trei-patru într-o zi, mare minune… Acum toate
porţile sînt blocate cu tablă, înainte priveai în
grădini, de ce să nu priveşti?“.
Despre importanţa zonei, atît
din punct de vedere arhitectural cît şi din cel al istoriei
locale, Marina Echeriu aminteşte cu bucurie casa Bacalbaşa,
restaurată de proprietari, care arată exact „ca pe atunci“, de
diferite personalităţi care au locuit pe Mântuleasa:
profesori de la Şcoala de Arhitectură, pictori, traducători; o
vreme a locuit şi Celan în zonă, pe Pictor Ştefan Luchian,
iar alături, pe strada Popa Soare, Mircea Vulcănescu şi familia
sa. Am încheiat cele cîteva ore ale întîlnirii
privind mai multe seturi de fotografii cu adevărata înfăţişare
a curţii de pe Mântuleasa, metamorfozată inexplicabil pentru
proprietara care a părăsit-o în 1964, pentru a se întoarce
aici abia 40 de ani mai tîrziu. Am plecat făcînd la
nesfîrşit acelaşi exerciţiu de imaginaţie: cum va fi
arătînd lumina aceea incredibilă care scălda sălile de
clasă de la şcoala Mântuleasa, în toate momentele
zilei, dar mai ales în înserarea care se prelinge acum pe
frunzele castanilor ce tivesc marginea străzii, în dreptul a
ceea ce a fost, pînă acum cîţiva ani, şcoala lui
Mircea Eliade.|
Petiţie împotriva unui turn de
17 etaje pe strada Mântuleasa
Destinatar: PMB, Ministerul Culturii şi Cultelor, Primăria Sectorului 3
În zona protejată în care
se înscrie strada Mântuleasa (Cf. PUZ zone protejate
construite – Municipiul Bucureşti Zona protejată nr. 22 –
Mântuleasa) există intenţia construirii unui nou turn.
Clădirea, care ar urma să se construiască pe terenul de la
numerele 7-9, a fost aprobată printr-un Plan Urbanistic de Detaliu,
la pachet cu alte două construcţii de patru şi de zece etaje, pe
data de 6 noiembrie 2008. Pe lîngă diverse aspecte legate de
exceptarea de la lege, acesta ar duce la o depreciere considerabilă
a celorlalte construcţii din zonă şi la o schimbare majoră a unei
structuri urbane tradiţionale bucureştene. Zona cuprinsă
între Bulevardul Carol, strada Traian şi Calea Călăraşi
este una dintre puţinele în care, pînă acum, nu au avut
loc intervenţii majore.
Prospectul străzii este
îngust şi strada a devenit deja un canal de circulaţie auto.
Amplasarea acestui turn pe locul fostei şcoli Mântuleasa
vizavi de o frumoasă construcţie interbelică, ar crea încă
o şicană în circulaţia foarte anevoioasă. Un turn de
birouri de mari dimensiuni ar însemna o necesitate de parcare
de cîteva sute de maşini, zona neavînd nici în
momentul de faţă locuri de parcare suficiente.
Strada Mântuleasa este una dintre
primele străzi atestate documentar din Bucureşti. Biserica
Mântuleasa este singura biserică de epocă brâncovenească
din Bucureşti. Şcoala Mântuleasa, demolată acum
cîţiva ani, era un exemplu tipic de construcţie de şcoală
primară de secol XIX (la care a învăţat, printre alţii,
Mircea Eliade).
Printre casele de pe strada Mântuleasa
se găsesc vechi case de secol XIX, dar şi exemple admirabile de
arhitectură interbelică (arhitecţii Niga, Doicescu etc.). Chem pe
toţi cei pe care depersonalizarea şi distrugerea sistematică a
Bucureştiului îi interesează să semneze această petiţie,
pentru a o putea prezenta Primăriei Municipiului Bucureşti,
Ministerului Culturii şi Primăriei Sectorului 3, în speranţa
că vom putea opri mutilarea străzii Mântuleasa.
Arhitect Maria Ileana Echeriu
Adresa la care puteţi semna petiţia: http://www.petitieonline.ro/petitie/impotriva_unui_turn_de_17_etaje_pe_strada_mantuleasa-p57504047.html
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters