OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Rasvan POPESCU
Razboi in bucatarie
Editura Paralela 45, Liga Pro Europa, 2001, 100 p., f.p

Rasvan Popescu a scris scenariul Razboi in bucatarie – filmul, in regia lui Marius Th. Barna, a fost lansat in versiunea finala mai ampla realizata pentru marele ecran in urma cu o luna – dupa propriile spuse gindindu-se „la Bosnia, la Kosovo, la ceea ce s-ar fi putut petrece daca in martie 1990 scinteia de la Tirgu-Mures s-ar fi raspindit“. Scenariul, de o acuta actualitate, a fost distins cu o bursa europeana la Festivalul International de Televiziune de la Geneva in 1997.
Prozatorul si jurnalistul Rasvan Popescu, in prezent membru al Consiliului National al Audiovizualului, nu este la prima isprava. Prea tirziu (1997) si Terminus Paradis (1999) l-au impus ca un scenarist de prima mina si un prozator nu mai putin talentat. Razboi in bucatarie abordeaza curajos tema conflictului etnic si a nationalismului intr-un crescendo bine sustinut epic care releveaza zguduitor terifianta psihoza a atitudinii soviniste dusa pina la extrema dezumanizare.

Problematica (in)tolerantei si a multiculturalitatii, aflata intr-un permanent raport direct cu istoria, cu prejudecatile paguboase ce decurg din neasumarea unui trecut traumatizat si traumatizant, prezinta riscurile cliseului si tezismului. Scenariul lui Rasvan Popescu, insa, are meritul de a fi scris simplu si onest, conferind povestii atributele posibilului.
Scenariul are ca punct de plecare conflictul interetnic romano-maghiar care a degenerat in singeroasele evenimente de la Tirgu-Mures. Un tinar soldat roman dezerteaza din plutonul trimis „sa faca ordine“ si se refugiaza in grajdul unui canton feroviar undeva aiurea, unde nici un tren nu opreste vreodata. Fata cantonierului, care se intimpla sa fie chiar ungur, se indragosteste de el si cei doi tineri se gasesc dintr-o data in postura de a infrunta ostilitatea dusa pina la paroxism a batrinului tata. Tinarul dezertor se vede obligat, dupa repetatele incercari ale batrinului de a-l ucide, sa-l lege pe cantonier cu lanturi in propria casa. Fata nu riposteaza dar sufera si accepta sacrificiul ca unica solutie.

Epicul, dupa cum se vede, este putin, dar simplu doar in aparenta. Scenariul insista foarte bine pe amanunte si pe simbolistica lor.
Povestea de dragoste a lui Ovidiu si a Imolei atinge violenta si tandretea cu un firesc uimitor. Iubirea lor, intelegindu-se mai mult prin semne, injunghierea tatalui si legarea lui intr-un colt al casei, incercarile nereusite de a-l hrani pe batrinul care refuza sa manince legat, confectionarea unui sac de piept pentru viitorul copil sint scene extrem de sugestive si declansatoare de reala emotie. Iata scena arderii uniformei tinarului dezertor in curtea cantonierului ungur: „Flacarile inghit si ultima amintire a uniformei. Ramine gol in mijlocul curtii, in hohotele ei de ris. Apoi fata se opreste, brusc serioasa, cu ochii fix in ochii lui. Cu miscari lente, el ii scoate bluza si-o arunca la rindul lui pe foc. Ea il mingiie usor pe par, in dreptul timplei. Imaginea se indeparteaza pe masura ce el o dezbraca. Nu simt frigul, nu simt nimic. Nu mai sint decit doua siluete goale, indepartate, in pustiul de zapada.“ (p. 57).

Conflictul interetnic transgreseaza lent din spatiul public in cel privat, din mijlocul inclestarilor stradale in gospodarie, in bucatarie. Drama astfel concentrata este redusa la esenta. Problematica capata cu adevarat forta la un nivel cit mai individual: „– Ce aperi tu? Amarita asta de bucatarie?! Ce-ai cu mine, ce nu-ti place la mine? Uite, cu fiica-ta ma inteleg perfect [...]. Trebuie sa incapem toti in bucataria asta nenorocita“ (p. 64 si urm.).
Urmarit de istorie in viata reala, dar si in cosmaruri, individul se apara astfel cu dirzenie incepind chiar din propria bucatarie sau, dimpotriva, poate aici este spatiul ultimei mari confruntari.
Povestea este, in fond, un mesaj. Avertizeaza, face un apel estetic la luciditate, la a nu lasa cu nici un chip nesupravegheat virusul teribil al intolerantei etnice. Granita dintre cele doua atitudini este, pina la urma, extrem de fragila. Batrinul cantonier moare in noaptea in care se hotaraste sa renunte la protestul absurd si sa manince. Prea tirziu, raul fusese deja facut.
„Am sa mai spun o data «Razboi»-ul: Romeo si Julieta, varianta interetnica. Am s-o spun pina va intra in cap...“ (Rasvan Popescu in Cuvintul inainte).