OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inainte de a scrie se pune chestiunea apartenentei. Ea voaleaza scrisul. Insinuind ca-i confera acestuia sens, ii fura pamintul de sub picioare. Semnificatia ei se manifesta ca o forta superioara, situata dincolo de orice criterii literare.
Care este cetatenia dumneavoastra? Cind imi aduc aminte de inceputurile mele in Germania, nu-mi vine in minte, de fiecare data, decit aceasta intrebare. O priveam permanent ca pe o expresie a neincrederii. Se prea poate ca ea sa sugereze deruta autohtonului, a germanului din Reich, cum i se spunea odinioara, fata de o situatie care-i scapase de sub control. Eu insa eram un emigrant1 dezorientat, care se simtea in situatia unui strain pus sub urmarire.
Un emigrant care se vede nevoit sa se afirme in doua directii: din necesitatea de a-i baga in cap autohtonului care-i este apartenenta si de a-i explica strainului prin ce se deosebeste de el. In ambele cazuri, cei carora li se adreseaza il asculta sceptici. Nici autohtonul, nici strainul nu se arata convinsi de statutul sau special. Pe care ambii il considera o insolenta.
Un emigrant nu poate fi autohton si nu vrea sa fie nici strain. Este adevarat ca a trait in strainatate, reclama insa limba autohtonilor ca fiind limba sa. Acest model de baza este valabil si pentru un scriitor cu statut de emigrant.

Ce inseamna german?
Problema minoritatilor germane se asociaza nemijlocit cu chestiunea germanitatii insesi. Cunostintele germanilor despre ei insisi n-au fost niciodata atit de precare ca astazi. Aceasta fiind, dupa cum se stie, urmarea rupturii lor de istoria germana pe care o sechestrase national-socialismul. Germanitatea nu mai este celebrata, ci este asumata ca un sentiment al rusinii.
Fiecare are grija sa rosteasca un text corect din punct de vedere politic. Corectitudinea acestui text este controlata in permanenta de opinia publica. Exista o suspiciune reciproca privind incalcarea regulilor de catre celalalt. Un bun german pune mare pret pe a nu sti ce semnificatie are cuvintul german. Drept urmare se recurge la niste notiuni superficiale. Cum este cazul formulelor „de limba germana“ si „literatura de limba germana“. De parca limba nu ar fi altceva decit suma unor sunete turnate in litere. Ca si cum in expresiile ei n-ar salaslui un model cultural.

Limba si reglementari lingvistice
Depindem de o anumita limba, fiind supusi unor reglementari lingvistice: „german din Romania“, „roman de origine germana“, „roman“. Ce este de fapt un german din Romania?
Nimeni din familia mea nu s-a considerat niciodata drept german din Romania. Bunicii mei fusesera in tineretea lor cetateni ai monarhiei bicefale, asadar germani din Ungaria. Tratatele de la Paris din 1919 ii transformasera in cetateni romani, asadar in germani din Romania, fara ca ei sa-si fi parasit satul natal. Ei insisi sustineau ca sint svabi banateni si germani. La recensamintele populatiei se inregistrau cu regularitate drept germani. Romana, ca si, anterior, maghiara, raminea pentru ei o limba straina. Lucru valabil pentru familia mea si valabil pentru intregul sat.
in Romania, notiunea de „german din Romania“ era rezultatul unei reglementari lingvistice de sorginte politica. Prin dubla apartenenta pe care o sugereaza – teritoriu roman, cultura germana – urma sa li se dea satisfactie atit autoritatilor national-comuniste, cit si unei minoritati care tinea la autonomia sa culturala.2

Roman de origine germana este, pe de alta parte, expresia unei derute, semnificativa pentru opinia publica din Germania Federala, o formula prin care autohtonul nestiutor reactioneaza zilnic la aparitia unor exotici nou veniti. Cei cu o gindire lenesa, cazul cel mai frecvent, vorbesc oricum despre un roman. O societate aflata sub incidenta mass-mediei le aplica subiectelor un tratament lozincard.
Nebulozitatea modului in care este definit ar trebui, la o adica, sa-l lase rece pe emigrant, el stiind mult mai multe despre el insusi decit autohtonii constrinsi sa-si manifeste amabilitatea. Dar chestiunea il deruteaza chiar si pe el, vazind ca recunoasterea si acceptarea sa sint puse sub semnul intrebarii de catre centru sau, cum se obisnuia sa i se spuna odinioara, de catre patria-muma. O asemenea deruta are urmari, inclusiv pentru scriitorul imigrat in Germania.

Limba si politica
Minoritatile nu sint prevazute nicaieri. Cind se vorbeste de minoritati se pune accentul in permanenta pe unele aspecte specifice, pe cazurile exceptionale. Sint evitate criteriile unui caz normal. Inclusiv in chestiunile literare. Ai impresia ca scriitorul care apartine unei minoritati nu este perceput ca scriitor. De parca nu ar fi vorba decit de o formula necesara pentru a-l clasifica din punct de vedere sociologic.
Orice exegeza a literaturii unei minoritati trateaza triumfal inconvenientele si defectele acesteia. Si anume nu ca urmare a lipsei de talent, ci ca pe o conditio in sine. Autorii unei minoritati sint tratati de preferinta ca grup, ba mai mult, ei insisi cad in capcana, prezentindu-se drept grup.
Atit acceptarea, cit si delimitarea culturii unei minoritati au ratiuni politice. Cum interesul fata de literatura unei minoritati este difuzat prin mediile de informare in masa, chestiunea este tratata ca o tendinta anume. „Grupul de actiune Banat“ a devenit si el in mecansimul de receptare din Republica Federala o marca de fabricatie.

Indiferent de cauzele prin care se argumenteaza specificitatea, nu exista, in ultima instanta, nici o deosebire intre motivatia membrului unei minoritati de a scrie si cea valabila in cazul membrului unei majoritati. in calitatea sa de scriitor, scriitorul este pretutindeni acelasi. Neincrederea si disperarea fata de o limba sint identice atit la centru, cit si la periferie. Pentru orice om care este capabil de asa ceva.
Visul cel mare al unui scriitor care apartine unei minoritati este acela de a fi recunoscut de catre centru. Vrerea lui este aceea de a fi perceput ca scriitor german. Scriitorul care apartine unei minoritati lupta toata viata lui pentru a obtine o asemenea recunoastere. Ocazional, aceasta ii influenteaza scrisul. Ceea ce ii asaza insa activitatea literara sub semnul precaritatii, el insusi devenind vulnerabil. Se pare insa ca nici el nu este total nevinovat de indoielnica sa imagine.

Scriitorul german din Romania ca emigrant
intrebarile care i se pun cel mai des unui scriitor german din Romania sint urmatoarele: Cind ati invatat germana? Scrieti si romaneste? Ati crescut bilingv? Limba dumneavoastra s-a modificat ca urmare a emigrarii? Urmeaza o scurta pauza, dupa care, de cele mai multe ori, cineva zice: Va mai duceti pe-acolo?
Nici unul nu te intreaba care este deosebirea intre a scrie in comunism si a scrie in societatea occidentala. Un subiect care, in opinia mea, ar fi unul major. El ar descrie cu ceva mai multa precizie dilema scriitorului imigrat.
Unor astfel de paradoxuri se expune un autor care a emigrat, dar nu traieste in exil. Care prin decizia sa s-a dezis in egala masura de provincie, de comunism si de nationalismul roman. Despre pericolul carora vorbeste si astazi. Insistent si uneori chiar fara pic de chef.
Asa, de parca ar fi nevoit tot timpul sa dezminta ceva. De parca dezmintirea ar fi devenit genul sau preferat, indiferent de subiectul abordat de pana lui.

Centru sau periferie
Minoritarul trebuie sa creada in centru, pentru a putea face ca izolarea lui sa devina productiva. Centrul reprezinta in viziunea periferiei o metafora a autenticitatii. Cind un scriitor de la periferie face afirmatii referitoare la centru, el recurge la o exagerare care-i usureaza viata si-i legitimeaza activitatea.
Interactiunea dintre centru si periferie este circumscrisa, prin simplificare, de notiunea de schimb. Pentru acest schimb, ochii care se privesc nu sint situati la aceeasi inaltime. Periferia este fascinata de centru, centrul isi etaleaza de-a dreptul cu brutalitate ignoranta cu privire la periferie. Centrul n-are nevoie de periferie, exprimind acest lucru intr-un mod remarcabil de limpede.

Fiind dependent de centru, autorul de la periferie este nevoit sa simuleze. Nu poate fi permanent autentic. Ca sa fii in permanenta autentic ar trebui sa declari ca periferia este centru si sa-ti proclami un spatiu literar propriu. Dar asta n-ar insemna decit sa te pozitionezi in provincie. La ora unei literaturi regionale pe care o cunoastem. Care si-a gasit justificarea, avind parte chiar de oarecare momente de stralucire, atita timp cit a existat eterogenitatea unui context general habsburgic.
Disparitia acestuia a facut ca toate aceste individualitati sa devina mai rigide, mai nemtesti. Apartenenta a devenit, din cauza celui de-al Treilea Reich si Razboiului Rece, o fundamentala chestiune existentiala.
De atunci incoace, scriitorul care apartine unei minoritati germane si care se ia cit de cit in serios in plan literar trebuie sa se inteleaga pe sine ca scriitor german, ca parte a intregii literaturi germane. Fapt care se repercuteaza asupra scrisului sau si asupra constiintei sale de sine. El asteapta insa ca glasul criticii literare sa-i valideze conceptiile.

Descrierea identitatii colective a minoritatii nu reda in suficienta masura identitatea unui scriitor provenit din rindul acesteia. Limba sa nu este in mod necesar cea a minoritatii, ci este limba literaturii germane. Situatia lingvistica a unei minoritati este, de cele mai multe ori, dezastruoasa. Stiinta o descrie eufemistic prin notiunea de interferente lingvistice.
Pentru scriitorul apartinind unei minoritati, recunoasterea autentica este aceea provenita din partea centrului. Pentru a face cariera literara, minoritarul tinde sa patrunda in centru. in centralele mecanismului literar al metropolei, la marile edituri germane. Nici pe vremea Reich-ului nu era altfel. Scriitori precum Wittstock, Zillich3 sau Alscher4 cautau accesul la editurile germane, publicatiile lor de acolo ii legitimau, inclusiv in regiunea lor natala.
in aceste imprejurari, limba lor suferea vreo transformare? Nicidecum, fireste. Germana conservatoare pe care o scriau ei se potrivea cu germana celui de-al Treilea Reich, tot asa cum forma lor epica traditionala se potrivea cu strategiile literare propagate in Reich.
Cei mai multi dintre scriitorii demni de a fi luati in serios au ajuns odinioara, in cursul carierei lor, la centru. Subiectele lor proveneau de la periferie, iar editurile de la centru.

intre centru si periferie domneste neintelegerea
Exista un interes al centrului fata de periferie bazat pe elementul exotic. Acesti comici legionari literari si subiectele lor ii procura metropolei o copioasa distractie. Metropola o foloseste, la fel ca in sport, ca pe un bogat rezervor de talente. Centrul isi ia ceea ce poate primi. El nu numai ca este lider de opinie, dar are si cu ce plati.
Dorintei de afirmare, dorintei de normalitate a periferiei, centrul ii raspunde prin mitizarea acesteia. Fenomenul poate fi observat cel mai bine in cazul Bucovinei. Asertiunea lui Celan cu privire la peisajul in care traiau oameni si carti a fost urmata, indubitabil, de un val de kitsch.
Astfel, periferia devine marca de fabrica. E privita ca o marca postala. Frumusetea si importanta marcilor postale rare consta, primordial, in raritatea lor. Celan are valoarea unui Mauritius Albastru, dar tot asa ne apare si Rose Ausländer5, in pofida numeroasele ei poezii proaste.
Centrul percepe ofertele periferiei, fara a le evalua cu adevarat. Herta Müller si Eginald Schlattner au parte, temporar, de o apreciere similara. Pe de o parte, poeta cu inovatii lingvistice si imagini pregnante, pe de alta, autorul provincial, captiv al celor mai simple mijloace, care-si petrece timpul liber scriind.

Comunicarea dintre centru si periferie a fost extrem de redusa prin Razboiul Rece si sovietizarea Europei Rasaritene. Pentru minoritatile germane, acest lucru a echivalat cu taierea cordonului ombilical. Ele au cautat noi cai si mijloace pentru ca, intr-un fel sau altul, sa-si mai poata pastra legaturile. Depindeau de radio, de cartile de contrabanda.
in conditiile izolarii, scriitorul raminea sub incidenta a doua fenomene care il determinau sa se restringa: controlul exercitat de provincialism si de aparatul totalitar. La vremea respectiva, prin „Grupul de actiune Banat“, ne-am manifestat fronda fata de ambele.
Atita vreme cit autorul traieste la periferie se orienteaza cu incrincenare spre centru. Acest lucru este valabil si in privinta limbii. Autorul isi insuseste din auzite unele tendinte, imitindu-le. Ceea ce incepe el, in izolarea sa, sub forma unei lovituri eliberatoare, nu face decit sa amplifice caracterul dubitabil al activitatii sale. Atragindu-si renumele de epigon, iar uneori acuzatia de plagiat.

Limba si realitatea minoritarului difera una de cealalta. El contracareaza imitind centrul si simulind un univers normal. La periferie, siguranta se naste prin imaginatie. Imaginindu-ti centrul, imaginindu-ti trecutul. Ambele amplifica artificial marja de actiune a minoritatii. Pentru germanii din Europa Centrala si de Sud-Est, celebrarea trecutului habsburgic nu este mai putin importanta decit fascinatia centrului german.
Emigrind in centru inseamna intotdeauna sa capitulezi in fata imposibilitatii de a solutiona contradictiile periferiei. Dar odata ajuns la centru, scriitorul care apartine unei minoritati va afla curind ca dilema lui se perpetueaza. Trezit la realitate, el se incapatineaza in acelasi timp sa-si aduca periferia in centru, inclusiv limba folosita acolo. Nu trebuie decit sa analizam rolul cuvintelor de origine straina, al cuvintelor create artificial: la Pastior, la Celan. Sau rolul dictionarelor si al dictionarelor de specialitate la acesti autori. Elementul de referinta este preponderent cuvintul scris, nu cel vorbit. Efectul este protestul, revolta indreptata impotriva ordinii centrului.

Receptarea si sertarul
in lagarul din Rasarit, scriai pentru sertar atunci cind voiai sa te sustragi cenzurii si autocenzurii. Sertarul era un mit, in el se ascundea ceea ce se considera a fi autentic, capodopera secreta. Cine avea ceva in sertar isi acorda un credit in plus. Acum o stim cu totii: putini aveau ceva prin sertar.
in Occident, daca scrii pentru sertar inseamna ca scrii pentru opinia publica occidentala. Pentru toti cei care nu sint autohtoni exista sertarele corespunzatoare. Cheia de la aceste sertare o detine mecanismul literar. Exista sertarul strainului care scrie in limba germana (Libuse Monikova), al imigrantului din a doua generatie care scrie in limba germana (Feridun Zaimoglu), sertarul germanului din Romania (Franz Hodjak).
Autorul german din Romania se poate lauda cu doua momente in care a fost receptat de catre metropola. in deceniul al treilea, in calitate de scriitor de etnie germana (Erwin Wittstock, Otto Alscher) si, incepind din deceniul al optulea, ca victime ale dictaturii lui Ceausescu (Herta Müller).
Au existat, fireste, si cazuri de evadare din acesti parametri. Cel mai proeminent este Oskar Patior. El si-a ascuns provenienta in fata opiniei publice, abtinindu-se de la orice afirmatie politica si implantindu-si radacinile intr-un discurs avangardist. Dar nici el nu a scapat de eticheta de german din Romania. Nimeni nu scapa de intrebarea referitoare la grupul de concetateni din care face parte. Care este cetatenia dumneavoastra?

Bun venit la centru!
Identitatea unui scriitor poate fi dedusa din opera acestuia. Descriindu-i mijloacele, subiectele, motivele, poti trage concluzii cu privire la modul in care isi intelege identitatea. Biografia nu prezinta importanta decit in masura in care penetreaza textul, repercutindu-se asupra formei si subiectului acestuia.
Astfel, la scriitorii germani din Romania, se pot constata unele aspecte comune, dar si mari deosebiri. Ele fac necesara depistarea unui sistem de referinta comun. Care se compune din: relatia cu compatriotii (svabii banateni, sasii din Transilvania), cu regiunea de origine (Banat, Transilvania), cu tara Romania si cultura acesteia, cu literatura si cultura germana, cu istoria culturala a imperiului habsburgic, cu Germania zilelor noastre. Precum si din interesul fata de radiografierea trecutului comunist si a celui national-socialist.
Diferentele dintre autori decurg din natura relatiei respective si din evaluarea fiecareia dintre temele de referinta.
Descrierea naturii si a evaluarii acestor multiple relatii permite o privire clara asupra straturilor identitare ale autorului respectiv. Nici o identitate nu va putea fi definita drept inconfundabila. Dimpotriva, vor fi identificate elemente transculturale si impulsuri hibride.

Din cauza situatiei lor speciale, inconfundabilitatea germanilor din Romania este pusa astazi si mai mult sub semnul intrebarii decit intr-o situatie normala: majoritatea germanilor din Romania, sasi sau svabi, au emigrat, prezenta acestei minoritati in Romania s-a redus la nivelul unei marimi de dimensiuni simbolice. Germanii din Romania si-au pierdut, practic, existenta lor istorica reala.
Majoritatea scriitorilor care s-au ivit din mijlocul acestei minoritati traiesc in Germania. Bun venit la centru! Pe baza acestei situatii statistice, unica din perspectiva istoriei culturii, semantica statutului minoritatii poate fi cercetata in conditii de laborator. Ea ne dovedeste urmatorul lucru: si la centru poate fi celebrata in continuare o existenta culturala marginala sub forma unei culturi a autorilor expulzati. Exista un spatiu propriu de difuzare a acestor produse, inclusiv a celor literare, un ciclu inchis, cu o schema proprie a valorilor care, in afara acestuia, n-au nici un fel de semnificatie. Avem de-a face cu perpetuarea provinciei reale, disparute, printr-una culturala. Cine face jocul acestui ciclu a cazut in capcana identitatii.

Teritoriu fictiv
Dar autorii care conteaza au apucat-o pe un alt drum, pe piata literara ei concureaza la egalitate cu colegii lor autohtoni. Ceea ce nu-i face nici pe departe autohtoni. Dincolo de specificitatea tematica si particularitatile lingvistice, poate fi constatat, de la caz la caz, si un proces de constientizare a identitatii. Adica incercarea de a pune piciorul, cel putin din punct de vedere poetic, pe un tarim solid – acela al constiintei de sine.
Autorul german din Romania nazuieste adesea sa cucereasca un teritoriu tert, situat dincolo de periferie si centru.

Uneori e vorba de unul geografic: pentru Paul Celan, acesta era Parisul, prin care si-a trasat meridianul, pentru Dieter Schlesak, acesta vrea sa fie Italia. Oskar Pastior si-a creat un univers lingvistic propriu, universul crimgotic, in timp ce Herta Müller isi extrage teritoriul poetologic din analiza morala a dictaturii.
Ocazional, se poate constata, ca urmare a distantei permanente fata de universul autohton, ca modul de a vedea Romania se atenueaza, ca imaginea Romaniei devine una aparte, nostalgica. Extrem de clar razbate acest lucru din scrisorile trimise de Paul Celan lui Petre Solomon la Bucuresti, dar si din luarile de pozitie ale lui Dieter Schlesak, referitoare la apartenenta sa ca autor si din fascinatia Hertei Müller fata de imagistica limbii romane.
Pina si din cele mai diverse abstractiuni strabate modelul de baza al culturii unei minoritati. Acest model semnifica faptul ca un minoritar nu se poate identifica nicaieri pe deplin. El ne mai arata, totodata, cum limba se metamorfozeaza in expresia unei situatii identitare confuze, amplificind, in aceasta postura unica, productivitatea literara. Operele autorilor apar insa ca un teritoriu fictiv, spre care converg multiplele paradoxuri reale ale existentei unei minoritati.

––––––––––––––
* Eseul de fata a fost publicat sub titlul „Sprachdesaster und Identitätsfalle. Der Schriftsteller als Rumäniendeutscher“ in revista müncheneza Südostdeutsche Vierteljahresblätter, nr. 2, 2000, p. 81-86. Textul acestui eseu este fundamental pentru a intelege ceea ce Paul Celan numea cindva „saltul unui om marcat de muntii Carpati dincolo de masivul Carpatilor“ (scrisoare adresata lui Alfred Margul-Sperber de la Paris, 1963.). Statutul incert, identitatea pliata pe hiatus-uri istorice si clivaje conjuncturale sint surprinse prin perspectiva trairilor si experientei autorului insusi care, parasind Romania in deceniul al optulea, continua sa-si caute cu obstinatie definitia sa in jocul istoriei, rolul sau in qui-pro-quo-ul modernitatii si sfisierea sa launtrica intr-o lume agitata si egolatra.

––––––––––––––
1. Notiunea germana Aussiedler se refera la persoanele de origine etnica germana, apartinind unor minoritati germane din afara spatiului germanofon, care s-au decis sa se repatrieze, revenind in Germania ca emigranti imigrati. Din titlu reiese ca este vorba despre scriitorul german originar din Romania, stramutat, repatriat in Germania, si de noua sa conditie.
2. Notiunea Rumäniendeutscher, respectiv rumäniendeutsch aparuse inca din perioada interbelica pentru a se face o deosebire neta fata de instrumentalizata notiune oficioasa germana din aceeasi perioada alldeutsch (pangerman). Este insa adevarat ca notiunea Rumäniendeutscher, respectiv rumäniendeutsch convenea perfect si conceptiei ideologice dominante in deceniile al saptelea si al optulea ale secolului al XX-lea. Si la fel de adevarat este insa si faptul ca o serie de reputati critici si teoreticieni literari din deceniile amintite (Gerhardt Csejka, Peter Motzan, Stefan Sienerth, Emmerich Reichrath etc.) o foloseau cu remarcabila nonsalanta, golind-o de orice posibile conotatii ideologizante.
3. Autori originari din Transilvania.
4. Svab banatean.
5. Ca si Paul Celan, originara din Bucovina.
Traducere si note de George GuTu