OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind, la inceputul anilor ’90, m-am enervat cam prosteste ca Paleologu s-a trezit sa se autodemaste ca fost informator al Securitatii, eram convins ca numarul scriitorilor si al intelectualilor in general care facusera turnatorie era mai degraba modest. Securitatea, ma gindeam eu, recruta mai ales printre fostii detinuti, pe unii silindu-i, sub o forma sau alta, sa colaboreze inca din inchisoare.

Ceilalti scriitori erau folositi ca propagandisti ai regimului. Era de-ajuns... Mai ales in felul asta, credeam eu, se discreditasera, publicul avea dreptate sa nu se mai uite la noi, sa nu ne mai citeasca, sa prefere literatura straina etc. Asta ii si reprosam lui Paleologu: prin marturisirea lui nu facea decit sa inteteasca dispretul publicului pentru scriitori.
Ei bine, ma inselam!
Nu putini, ci foarte multi au fost scriitorii si intelectualii care au acceptat sa lucreze pentru Securitate. Acum, ca s-a intredeschis cutia Pandorei, imi dau seama cit de naiv eram.
Dar de ce avea nevoie Securitatea de atitia scirta-scirta pe hirtie, de atitia studenti, medici, ingineri, de ce avea nevoie de atitia informatori si de spioni amatori? Ca sa se spioneze intre ei? Ca sa se toarne unii pe altii? De ce? Nu aveau destui profesionisti sau informatori cu angajament scris, de ce le trebuia mereu altii si altii...

in Ziua din 3 august a.c., Ioan Grosan da o explicatie perfect valabila: Si vreau sa mai adaug ceva, foarte important, dupa parerea mea: esenta intregii actiuni a Securitatii, cel putin dupa 1965, nu era in a depista nu stiu ce „dusmani ai poporului“, ci de a inculca fiecarui cetatean, prin santaj, presiuni, amenintari de tot felul, un teribil sentiment de culpabilitate, de a-i lega o perpetua (s.m.!) tinichea de coada. Ei au vrut sa ne distruga talentul, vocatia, aspiratiile; au vrut un lucru poate la fel de grav ca bagatul la beci: au vrut sa ne decapiteze moral. in ceea ce ma priveste, nu le-am facut si nu le voi face jocul.
Eu cred ca ar mai fi de adaugat ceva. Mai-marii Securitatii se gindeau si la eventualitatea prabusirii regimului (la care au si contribuit!). De aceea le lega la cit mai multi tinicheaua de coada, ca sa-i aiba la mina, la o adica. Cinici si lucizi, ei nu credeau in perenitatea regimului si nu aveau in minte decit un gind: cum sa se salveze cind regimul se va prabusi. Si-atunci de ce sa ne miram ca au fost atit de putini care sa marturiseasca inca de la inceput ca au acceptat sa fie informatori? Santajul a functionat cincisprezece ani si mai bine...
-
Turnatori din toate domeniile de activitate – uniti-va!
Va dati seama, daca, dupa 1990, ar fi fost uniti, daca n-ar fi avut ambitii politice care sa-i duca la invrajbire, daca n-ar fi fost unul pentru Iliescu si altul pentru Basescu, daca s-ar fi crutat reciproc si s-ar fi ajutat, sprijinit etc... Din fericire, nu se prea stiau intre ei si, mai ales, nu aveau un sef. Marele Inchizitor lipsea...
-
Anul trecut, cred, fostul general de Securitate Plesita s-a laudat la TV, la emisiunea celui mai antipatic jurnalist din televiziunea romana, ca l-a tras pe Goma de barba. Daca n-ar fi fost Mariana Sipos, care s-a zbatut, vorbind in dreapta si-n stinga, nici macar n-as fi stiut. Goma a amenintat cu proces. Ma rog, amenintarile lui Goma ramin de cele mai multe ori verbale... Dar nu asta conteaza. Inadmisibil e ca foarte putini au protestat. Un protest a circulat pe undele internetului, gratie tot Marianei Sipos. Majoritatea celor care l-am semnat eram din diaspora. in patrie, indignarea n-a durat nici macar cit un chibrit aprins. Oare de ce? Doar pentru ca Goma a devenit un fel de imprecator care a reusit sa jigneasca pe toata lumea, s-a certat cu fostii prieteni, i-a insultat pe cei care l-au ajutat, pe scurt, a ajuns un personaj detestabil... Dar nu Goma, omul, are importanta in istoria asta, ci faptul ca Securitatea se arata triumfatoare, isi ingaduia prin vorbele lui Plesita adresate celui care, cum-necum, simbolizeaza impotrivirea la regimul de dictatura din Romania sa ne jigneasca pe toti. Sa ne umileasca. N-am fost multi cei care ne-am opus acestui regim. Sintem putini cei care ne mai aflam in viata. Foarte putini care nu putem fi minjiti de dosarele scoase treptat la iveala de CNSAS.
-
in ochii multora, Paleologu a devenit un erou! Toata lumea ii admira curajul de-a fi recunoscut ca a dat informatii la Securitate. E aici pretuirea raritatii, bineinteles. Ma intreb atunci de ce n-a fost admirat si Virgil Tanase, care, in Ma Roumanie, recunoaste negru pe alb ca, in timpul studentiei, a dat informatii Securitatii. Pentru ca a fost de la inceput de partea lui Iliescu, pe cind Paleologu s-a declarat monarhist? Paleologu s-a declarat monarhist cind inca era ambasador al lui Iliescu si imediat dupa „Sotronul“ meu in care vorbeam de „marturisirea“ sa publicata in Contrapunct. Atunci a prins curaj, cind i-au vazut toti tinicheaua legata de coada si nu mai avea nimic de ascuns. Lumea a uitat, bineinteles!

Contrapunctul era condus pe vremea aceea de Liviu Ioan Stoiciu si de Ioan Grosan. Asa am aflat cum a fost cu marturisirea. Paleologu publica in foileton dialogul sau cu Stelian Tanase. Se pare ca a fost facut inca de pe vremea lui Ceausescu. Scrierea acelui dialog a fost un gest de curaj! Dupa rasturnarea regimului, s-au gindit sa publice macar o parte din el. (A fost oare vreodata publicat in intregime?) Pagini din acest dialog trenau in redactia acestui ziar al „optzecistilor“, care, din pacate, a disparut dupa citiva ani. O dactilografa a incurcat paginile, a batut ce nu trebuia, cenzura disparuse, ramasese numai dezordinea. Asa a aparut „marturisirea“, asa mi s-a spus, mi s-a explicat. Cred ca mai exista si altii care sa-si aminteasca de toate cite le spun...