OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Incercind o determinare a vietii artistice engleze din secolele XVI-XVII, nu putem aborda miscarea renascentista fara acea perioada de tranzitie numita in mod conventional stilul Tudor, care mai mult de o jumatate de veac (14851558) va fi marcata de goticul international peste care se vor suprapune unele elemente renascentiste continentale.
Ca ultima descendenta a dinastiei Tudor, regina Elisabeta I (1558-1603) va amplifica programul renascentist, inaugurind o epoca ce ar putea fi considerata prima etapa a Renasterii engleze, cu asa-numitul stil elisabetan.
Cea de-a doua etapa a Renasterii engleze este marcata de primii ani ai domniei regelui Iacob I, precum si de cei ai domniei lui Carol I din dinastia Stuart, cind pe mostenirea elisabetana se grefeaza modelele continentale ale Renasterii tirzii si ale barocului.

Aceasta dezvoltare aparte a Renasterii engleze este in perfecta consonanta cu evolutia societatii insulare, diferita de cea de pe continent. Desi autoritatea Curtii regale se revigoreaza sub dinastia Tudorilor, care incearca sa promoveze anumite mode europene, doar un segment restrins al societatii londoneze, citiva initiati indrazneti si abili, se acomodeaza si preiau noile modele. Dar si acestea sint adoptate cu prudenta si selectiv. In fapt, cei care propun arhitectura exterioara si interioara, la fel ca si tipul de habitat, incluzind aici si mobilierul, sint mosierii de provincie sau burghezia prospera a oraselor. Resedinta lor, acel manor house (conac) al nobilului de tara, promoveaza gustul epocii in mai mare masura decit castelele aristocrate. Este o realitate care va marca evolutia vietii insulare pina tirziu, in secolul al XVIII-lea.

Configuratia temporala a Renasterii engleze este circumstantiata de prelungirea mentalitatii medievale in societatea britanica, impermeabila la spiritul umanist al Renasterii pina tirziu, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, ceea ce a si dus, implicit, la persistenta ei pina spre mijlocul veacului urmator.
Caracteristica pentru secolul al XVI-lea englez este lipsa unei personalitati puternice sau a unei scoli nationale care sa promoveze gustul artistic al noului curent. Acesta este adus si promovat de artisti si artizani straini veniti in Anglia: arhitecti si sculptori din Italia sau din Germania, precum pictorul Hans Holbein cel Tinar care, prin tablourile sale, va da viata epocii aspre a lui Henric al VIII-lea. Artele decorative stau sub semnul artistilor flamanzi si olandezi, in majoritatea lor fabricanti de mobila.
Insa nu atit mobilierul confera noblete interiorului englezesc, cit decorul acestuia: ansamblurile parietale lambrisate in casete sau arcaturi plincintrate, cu pilastri adosati si canelati, cu plafoanele din stuc, intr-un desen complex, in relief inalt. Totul participa la un gotic tirziu, international, pe care se aplica noile elemente clasice ca o prelungire a boaseriei. Mobilierul, greoi, dominat de forma cubica, structurat inca in maniera gotica, se va insirui de-a lungul peretilor. Elementul de convergenta intre decorul interior si mobilier este lemnul de stejar, de origine baltica, cu o granulatie fina, care este favorit in epoca.

Impresia de varianta provinciala a gustului german si flamand este indusa, in cazul mobilierului, de faptul ca acesta este inspirat de modelele si gravurile propuse de artisti din Germania si Tarile de Jos, in special de Hans Vredeman de Vries. Acesti modelisti apeleaza la ornamentele Renasterii italiene, care sint sursa de inspiratie esentiala, pe care le aplica sau, mai degraba, le placheaza pe structuri gotice demult stabilite. In multe cazuri, forma si dispozitia decorului sint distorsionate si nu din necunoastere, ci pentru ca au fost preluate in forma manierista, deoarece arta continentala a Renasterii atinsese deja faza finala, manierismul.

Sint de remarcat unele noutati privind evolutia independenta urmata de citeva piese ce mobilau interiorul elisabetan.
Cele mai semnificative transformari le sufera patul, care cistiga in monumentalitate, amplitudine si fast. Este ornat cu un bogat decor strunjit, mulurat si sculptat cu motive vegetale, zoomorfe si heraldice. Suportii masivi care sustin patul se continua cu pilastri strunjiti, bulbati si canelati, ce suporta greutatea cerului sau baldachinului, din care cad cortine sau draperii. Decoratia cu frize de ove, acanturi sau godroane raspunde canoanelor renascentiste, la fel ca si ornamentica arhitecturala de la capatiiul patului: arcade plincintrate sprijinite pe coloane, console, canefore, mascheroni, componente de cea mai pura factura clasicista. Uneori spatiul creat de deschiderea arcadelor este innobilat de o marchetarie deosebit de minutioasa, care creeaza tablouri cu imagini arhitectonice de perspectiva.

Aceeasi tehnica italiana sau germana a marchetariei, ce vizualizeaza perspective arhitecturale, decoreaza si lazile de la sfirsitul secolului al XVI-lea, cunoscute sub denumirea de nonesuch.
Din lada gotica a Evului Mediu va deriva o piesa de mobilier cu ascendenta franceza, dressoir-ul care in Anglia elisabetana se numeste court-cupboard. Alcatuit din doua corpuri suprapuse, dressoir-ul exista inca din stilul Tudor, dar fizionomia sa, chiar daca avea unele decoruri renascentiste, nu il recomanda ca pe o piesa de autentica Renastere.
In schimb, court-cupboard-ul din epoca tirzie elisabetana, cu rafturile deschise, etalind obiecte pretioase care sa puna in valoare rangul si bogatia stapinului casei, ilustreaza mai bine canoanele clasice. Rafturile sint decorate cu frize de motive geometrice, inovatie a epocii elisabetane, iar racordurile de la o polita la alta se fac prin elemente figurative de sorginte clasica: cariatide, lei sau grifoni.

Dressoir-ul pregateste aparitia unei alte piese, de mare fast, cabinetul, in decorarea caruia ebenistii isi vor da masura intregii lor maiestrii artistice, pe tot parcursul secolului al XVII-lea. Dar, despre acest mobilier aulic, intr-un articol viitor.
Tot pe filiera franceza trebuie sa fi venit si unele tipuri de scaune: caquetoire-ul va deveni conversational chair si va fi plasat in camerele de primire sau in dormitoare, pentru placerea conversatiei, la fel ca si o varianta engleza a scaunului a vertugadin, pentru confortul doamnelor. Acesta din urma este introdus in Anglia la inceputul secolului al XVII-lea, nu are brate, putea fi tapitat cu tapiserie manufacturata in Anglia, dupa modelele covoarelor turcesti, sau putea avea spatarul decorat cu balustri strunjiti.
Taburetele, cu picioarele strunjite, se multiplica, atit pentru comoditate, cit si pentru ca necesitatile receptiilor o cereau, in schimb tronurile, simbol al spiritului medieval care mai persista inca in stilul Tudor timpuriu, vor disparea treptat catre sfirsitul secolului. Exemplarele care s-au pastrat sint purtatoare ale unui decor gotic tirziu, acel plis de serviette numit in Anglia linenfold, acompaniat, este adevarat, si de motive mai recente, clasice, rensouri, masti sau ghirlande.