OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In secolul al XVI-lea, dupa ce un numar considerabil de artisti straini au vizitat Italia, difuzarea experientelor Renasterii italiene incepe sa cucereasca si celelalte tari europene. Se constata o deschidere catre o alta lume, care valorifica Italia, umanismul si descoperirea antichitatii pagine. Societatea franceza, marcata inca de spiritul medieval, intretinut de mentalitatea razboinica, aventuroasa si cavalereasca, incepe totusi sa se sensibilizeze si ea in raport de cultura italiana si, implicit, de arta antica.
Francisc I de Valois (1515-1547), desi adeptul unei vieti rabelaisiene si razboinice, a fost, in egala masura, atras de arta si de valorile umanismului. Stilul, care conventional ii poarta numele, este in fapt primul program coerent de tip renascentist din Franta.

El a intretinut, cu multa emulatie, la castelul sau de la Amboise, o viata de curte, intocmai ca un print florentin, inconjurat de artisti italieni pe care-i aduce in Franta, arhitecti, sculptori sau pictori: Leonardo da Vinci, Benvenuto Cellini, Della Robbia, Andrea Del Sarto si altii. Acestia vor crea o scoala puternic individualizata, cunoscuta astazi sub numele de Scoala de la Fontainbleau, care, inainte de mijlocul secolului al XVII-lea, va duce decorul de inspiratie antichizanta si rafaelesca la manierismul elegant si pretios, in voga in Italia cu ceva mai inainte.
Si urmasul lui Francisc I, regele Henric al II-lea (1547-1589) va avea propriul program renascentist, dar „bella maniera“, impusa de Francisc I, evident de nuanta italiana, incepe sa fie contestata de artistii francezi, ca Philibert Delorme, Pierre Lescot, A. du Cerceau, care propun un stil mai frantuzesc. Astfel ca a doua jumatate a secolului al XVI-lea reprezinta ceea ce am putea numi faza a doua a Renasterii, sau Renasterea „franceza“. In Franta, ca de altfel si in alte tari europene, care au receptat noutatile italiene, acestea vor fi preluate treptat, succesiv, va exista o anume fidelitate fata de structurile traditionale, noul stil fiind perceput mai ales la nivelul ornamenticii.

Renasterea din timpul lui Francisc I nu este o revolutie de fond, se prelungesc din gotic aceleasi tipuri de mobilier, cu osatura relativ identica, noutatile stilistice adresindu-se, mai ales, decorului suprafetelor.
Lazile de zestre, chesoanele (coffres) reprezinta si in Franta importante piese de mobilier, pastrind aceeasi formula structurala ca si in perioada anterioara, schema decorativa fiind insa alta.
Ceea ce este propriu compozitiilor ornamentale din Renasterea franceza este ca acestea, urmarind o linie logica, creeaza adevarate „tablouri“, care inlocuiesc elementele conventionale ale epocii gotice, fleuroanele, decupajele, pliurile.
Ancadramentele care departajeaza aceste „tablouri“ sculpturale, fac obiectul unei preocupari deosebit de elaborate, fie ca este vorba de o mulura, coloana sau pilastru, fie de conturarea unei cariatide sau canefore.
Un minunat exemplu ni-l ofera o lada aflata la Musée des Arts décoratifs din Paris, datind din 1546, pe a carei fatada, se deruleaza intr-o succesiune riguroasa, scene istoriate din ciclul clasic Muncile lui Hercule. Fiecare compozitie, al carei efect pitoresc este amplificat si de folosirea perspectivei, este plasata intre pilastri semiangajati, canelati, ce sustin arcaturi de cea mai pura factura renascentista italiana. Aceasta decoratie este inspirata de iconografia sarcofagului roman de la vila Torlonia din Roma, pe care sculptorul nu a cunoscut-o direct, ci prin intermediul unor plachete de bronz, modelate in Renasterea italiana.

Si tot influenta italiana este prezenta si in decorarea altui cheson, care pe trei fronturi este acoperit de arabescuri sculptate, create de rensouri, animale mitice si medalii ce incadreaza busturi in profil, cu capete acoperite de coifuri antice. Si fiecare unitate decorativa este bordata de balustri, care o potenteaza, ca un efect al predilectiei constante in arta franceza, pentru claritate si ordonare riguroasa.
Ca prima Renastere franceza este puternic marcata de moda italiana, ne-o dovedeste si ornamentica altor piese de mobilier din prima jumatate a secolului al XVI-lea.
Dressoir-ul, desi retine osatura mostenita din gotic si partial, intr-o pozitie secundara insa, decorul in pliuri (parchemin plié), are partea superioara, menita sa capteze interesul, decorata in cea mai buna traditie renascentista italiana. Busturi in medalioane circumscrise de roll-werk-uri isi fac aparitia din impletitura de rensouri, rozete si caserole, acuratetea exprimarii artistice fiind remarcabila.