OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In faza a doua a Renasterii franceze, incepind cu domnia lui Henric al II-lea, structura dressoir-ului se rupe de canoanele goticului, primeste un tot mai pronuntat caracter arhitectural, verticalitatea fiind acuzata de coloane canelate si geminate, de pilastri sau de reprezentarile figurative din binecunoscuta iconografie renascentista. Cariatidele sau telamonii, caneforele sau atlantii, cu figuri senine sau indurerate, harpiile sau animalele fantastice, intilnite pe modelele propuse de Du Cerceau si Hugues Sambin, vadesc clar o interpretare care le apropie de manierism, de gustul baroc al secolului al XVII-lea.
Tendinta manierista are repercusiuni si in elaborarea decorului vegetal. El este plin de seva, de exotism, este abundent pina la exces, dind un nou relief suprafetei, supraincarcind piesele, mai cu seama catre sfirsitul secolului al XVI-lea.
Intre ornamentele bogate si variate, infloreste acum un motiv, pe cit de suculent, pe atit de elaborat: fructele. In ghirlande, in ciorchini, insiruite in cadere, rotunde si carnoase, ele antreneaza efecte noi, naturale si savuroase, de un realism spontan.

Una dintre mobilele pe care sculptorul isi etala aceasta fantezie decorativa, era dulapul.
Ca piesa autonoma (nu inclusa in boaseria peretilor), dulapul cu denumirea de armoire, apare abia la sfirsitul secolului al XVI-lea. Ea desemna, in tot cazul, o piesa robusta, plina de demnitate, compusa din doua corpuri suprapuse, de largime egala, sau cu partea superioara mai restrinsa, mai supla. In acest din urma caz, dulapul era prevazut cu un fronton spart, in decupaj fiind plasata o sculptura autonoma.
Nu lipsesc la acest tip de mobilier nici „tablourile“, atit de dragi Renasterii franceze, fie sub forma unor basoreliefuri cu personaje mitologice (Mercur, Jupiter, Venus, Iunona) plasate pe ecranele usilor. Maiestuozitatea pieselor este sugerata si de hermele in altorelief care flancheaza aceste reprezentari.
Esentele de lemn folosite erau si ele nobile: nucul cu tenta calda era preferat in realizarea compozitiilor sculpturale, dar nu lipsesc nici esentele exotice, ca abanosul, sicomorul, trandafirul sau lemnul de Brazilia, utilizate in detalii de marchetarie. La acestea se adauga incrustatiile de marmura, jad, porfir, fildes si sidef, care creeaza efecte de mare pretiozitate, fie ca alcatuiau figuri geometrice pe piesele mari, fie mozaicuri pe tabliile meselor.
Evident, aceste materiale inca destul de timid folosite, serveau numai la confectionarea unui mobilier de aparat, destinat in exclusivitate unei Caterina de Medici sau conetabilului Montmorency, deci unor personaje de prim-rang al regatului francez.

Fara a epuiza subiectul, m-as mai opri asupra a doua tipuri de scaune, cu denumiri usor hilare, dar sugestive, dovada a spiritului spumos, imaginativ francez.
Caquetoire-ul este un scaun cu sezuta trapezoidala, cu spatar ingust si inalt, cu brate evazate si picioare strunjite. Este scaunul care ofera o pozitie confortabila, si pentru o „sueta“ in coltul semineului.
Celalalt, destinat mai degraba doamnelor, se numeste à vertugadin si este probabil o varianta a italienescului sgabello. Fara brate, acest scaun permitea etalarea unor toalete largi, pe cos, denumirea sugerind tocmai amplitudinea fustelor.
Din trecerea in revista a citorva piese de mobilier francez, as trage concluzia ca ceea ce-l caracterizeaza in Renastere este un spirit ezitant intre apelul la antichitatea clasica si gustul pentru abundenta decorativa, chiar in exces, dar si intre dorinta unui decor luxos, in resedinte somptuoase si necesitatile impuse de o viata care ramine preponderent nomada si, pe undeva, inculta, ca o prelungire a Evului Mediu.