OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Urmarim in continuare modalitatile de penetrare si asimilare a ideilor renascentiste italiene intr-o tara central-europeana, Germania, dar si sferele de influenta care se regasesc in Renasterea statelor germane.
Spre deosebire de Franta, unde Curtea regala era aceea care coagula o moda, pe care un manunchi de artisti o crea si o raspindea, Germania farimitata intr-o multime de state vasale, cu puteri mai mari decit cea a imparatului, va percepe Renasterea diferentiat.
Daca sudul Germaniei si Elvetia au dovedit mai multa receptivitate si imaginatie in preluarea noului curent, venit direct din Italia, dar si pe filiera franceza, prin plansele si gravurile lui Du Cerceau si Hugues Sambin, Germania nordica, mai conservatoare, ramine fidela traditiei ultimelor doua secole. Aici, Tarile de jos au o mare pondere in evolutia artistica, arta lui Cornelis Floris antrenind toata Germania de nord, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Exista si aici mecenati, curtile princiare, episcopale sau orasele libere, care vor incuraja difuzarea artei renascentiste, mai cu seama in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, perioada de calm politic si de bunastare (un respiro intre pacea de la Augsburg din 1555, care pune capat tulburarilor Reformei si 1618, inceputul razboiului de 30 de ani).
Durer, Burgkmair, Baldung sau Hans Holbein cel Tinar, umanist in cel mai profund inteles, atingind toate domeniile artei decorative (vitralii, arme, bijuterii, mobilier, broderii), au fost pionierii artei renascentiste in Germania. In cazul Renasterii germane, influentele straine amintite s-au suprapus peste o traditie solida, bine marcata, a unui infloritor artizanat gotic tirziu, ce poate fi considerat un veritabil precursor al mobilierului renascentist.

Ca si in Franta, mobilierul german este supus unor schimbari, mai ales sub aspect ornamental, structura este mai putin afectata, mostenirea gotica prelungindu-se mai ales in prima jumatate a secolului al XVI-lea. Forme cu adevarat noi se vor proiecta in a doua jumatate a acestui secol si in cel urmator.
Si in decoratia interioara se instaleaza, in aceeasi masura, un fast, o deschidere, o amploare pina acum necunoscuta. Spatiile devin mai generoase, plafoanele cu casetoane se compartimenteaza mai profund, peretii lambrisati, doar partial, sint ritmati de coloane, iar antablamentele ce inconjoara incaperile servesc la expunerea unor obiecte pretioase. Adaugam o soba de faianta, cu decoruri arhitecturale si figurative si avem tabloul complet al unei incaperi renascentiste germane, dominata de armonie, eleganta si confort.
In conexiune directa cu compartimentarea interioara, mobilierul vine sa adauge maiestuozitatea si demnitatea atmosferei renascentiste. Vom starui asupra unei piese cu mare impact in interiorul german, nu numai renascentist, dar si baroc, marele dulap, piesa care mult timp va constitui obiectul „capodoperelor“, a lucrarilor de maiestrie pe care trebuia sa le elaboreze calfele ce doreau sa acceada la statutul de mesteri breslasi.

In statele nordice ale Germaniei, dulapul si patul, lucrate in buna traditie a lemnului de stejar, erau incastrate si armonizate cu boaseria peretilor, panelati tot cu stejar.
In sud, dulapul este o piesa autonoma, masiva, alcatuita din doua lazi suprapuse, cu cite doua usi fiecare, unite printr-o centura, adesea prevazuta cu sertare. Plasat pe un postament plin, dulapul etala, in partea superioara, o cornisa bine detasata.
Ornamentatia, caci ea tine pasul innoirii, este, cel putin intr-o prima faza, concentrata pe o singura si somptuoasa fatada, lateralele fiind neglijate. Modalitatile decorative dovedesc fantezie. Unele dintre ele conduc la compozitii arhitecturale, printr-o asociere elaborata de elemente clasice, frontoane, porticuri, alveole, coloane cu capiteluri, la care se adauga si elemente figurate, herme sau cariatide.

Italia imprumuta Germaniei arabescul. Il intilnim, intr-un relief destul de plat, decorind casetoanele in care este divizata fatada dulapurilor, inconjurind cu gratie delicate medalioane cu busturi in profil, motiv atit de drag Renasterii italiene.
In a doua jumatate a secolului al XVI-lea, prinde contur un alt motiv ornamental, agreat mai ales la Nurenberg si Ulm si perpetuat in secolul al XVII-lea cu mai mare pondere si acuratete: fatada departajata in panouri mari, rectangulare, delimitate de planuri inclinate, abordare sculpturala care va duce ulterior la fatetarea in „punct de diamant“. Montantii, ca si traversele, sint decorati cu o sculptura densa de rensouri, vase antice, acanturi si volute, intr-o impletire plina de fantezie. Este posibil ca acest tip de dulap sa fie lucrarea lui Peter Flotner, elvetian care a activat si la Augsburg si Nurenberg, atit ca arhitect, cit si ca sculptor in lemn si ebenist.
O moda decorativa cu totul noua pentru Germania a fost marchetaria. Este adevarat ca, inca de la sfirsitul goticului, era cunoscuta decorarea suprafetelor prin incrustarea diferitelor esente de lemn, care creau motive geometrice de tipul asa-numitei certosina. Acum insa, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, patrunde marea arta a marchetariei, practicata cu suveranitate de maestrii italieni, care se va desavirsi in secolul al XVII-lea. Se creeaza astfel adevarate tablouri, imaginind aranjamente florale, dar si compozitii arhitecturale, perspective, scene de strada sau ruine sau, pur si simplu, bandouri de motive antice, revigorate de Renastere, ove, astragale, meandre, creste de val.

Aceasta tehnica, agreata in sudul Germaniei, necesita o alegere atenta a unei game variate de esente pentru a obtine efectele dorite. Pe linga tisa, platan sau nuc, pentru marchetarie lemnul este tratat artificial, innegrit cu acid sau vopsit in verde cu suc de spanac. Cum exigentele estetice si de calitate cresc, in secolul al XVII-lea se recurge la materiale mai nobile, ca abanosul, fildesul, emailul, aurul si argintul.