OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Termenul de rinascimento, propus de Giorgio Vasari pentru a desemna global fenomenele culturale si artistice inregistrate cu precadere in Italia secolelor XV-XVI si prin care contemporanii circumscriau redescoperirea epocii clasice, are de fapt un sens cu mult mai larg si mai profund. Renasterea, pe linga reinnoirea si revigorarea totala a procesului artistic, este o stare de spirit, un summum de idei novatoare, o noua filozofie de viata, ce plaseaza Omul in centrul preocuparilor sale.

La aceasta reinnoire au conlucrat eruditi, filozofi, scriitori, oameni politici, nu numai artisti. Ginditorii Renasterii au prelucrat ceea ce era pozitiv in umanismul medieval si bizantin si, printr-o alchimie spirituala, au creat sinteze superioare.
Toata aceasta noua reflectie despre lume si Om se dezvolta in atmosfera stimulatoare a prosperelor orase italiene si, intre toate, Florenta, leaganul civilizatiei renascentiste. Adaugam rolul determinant pe care l-a avut in emulatia artistica a vremii, generosul mecenat al unor mari familii, ca Medici si Strazzi, Sforza si Visconti, Gonzaga sau Malatesta, pentru a numi doar citeva dintre ele, alaturi de care se cuvine a aminti protectoratul cu care papii au inconjurat ilustrii artisti.

Asadar, timp de 250 de ani, Italia si, mai cu seama, Florenta au dat cea mai spectaculoasa pleiada de oameni exceptionali, stiintele si artele fiind inconjurate si protejate ca in vechea Atena. Dominata de scheme logice, de regularitate si simetrie, arhitectura, fie ea urbana (bisericeasca si civila) sau peisagista, este protagonista Renasterii.
Ea antreneaza insa si exigente estetice si functionale privind decorul interior, aceasta insemnind implicit si o noua viziune a mobilarii acestuia. Relatia dintre arhitectura si mobilier devine mai evidenta. Acesta din urma preia in structura sa o serie de elemente arhitectonice, dominate de linia simpla, de rigoarea si armonia ei, la fel ca si detaliile decorative, marcate de coerenta si sinteza, evocatoare ale antichitatii.
Cu timpul, insa, formele evolueaza, decoratia va deveni din ce in ce mai miscata, ceea ce va conduce, in epoca manierismului tirziu, la o tendinta barochizanta.

Simplitatea clasica si deliberat solemna a incaperilor epocii Renasterii italiene se acorda mai ales cu un mobilier adosat peretilor, dispus intr-o ordine care se armoniza perfect cu planul si volumul camerelor, mobilierul fiind conceput in conexiune directa cu divizarea spatiala a interioarelor.
Una dintre piesele cele mai reprezentative, dar si decorative era lada, cassone. Impozanta prin forma si dimensiuni, asezata de obicei pe labe de leu, piesa era plasata fie la capatul patului, fie adosata peretilor. Ea continea dota nuptiala si in multe cazuri erau lazi pereche, una decorata cu armorialul familiei fetei, cealalta cu armorialul familiei sotului. Alte cassoni nu aveau un mesaj simbolic, erau pur si simplu lazi de interior pentru pastrarea vesmintelor, servind si ca mobilier de sezut.

La inceput, decoratia se concentra numai pe partea frontala a chesonului, ulterior se extinde si pe laterale, suprafetele fiind acoperite cu basoreliefuri din lemn sau stuc aurit si pictat. Aceasta tehnica, cu un efect decorativ foarte rafinat, s-a prelungit mult timp, mai ales la Venetia. Alte cassoni erau decorate cu sculpturi viguroase in altorelief, ce creau un clar-obscur profund si sugestiv, asa cum intilnim pe piesele florentine, milaneze sau bologneze. Vocabularul decorativ apeleaza acum la scene istorice, legende sau evenimente ale antichitatii, ce se desfasoara pe planurile largi ale lazilor, dar si la reprezentari de personaje din recuzita antica, plasate la colturi pentru a sublinia alura arhitectonica a piesei: cariatide, telamoni, herme.

Alte motive agreate, preluate tot din repertoriul greco-roman sint acanturile, ovele, godroanele, festoanele de frunze cordiforme sau lanceolate, dar si grifoni, mascheroni sau labe de leu.
Lemnul de nuc, brun si dur, preferat mai ales catre sfirsitul Renasterii, se preta cel mai bine acestui gen de sculptura, minutios si cu acuratete elaborata.
O alta tehnica ornamentala, draga Renasterii italiene, este marchetaria, cunoscuta deja in secolul al XIV-lea, dar perfectionata dupa 1450, cind devine o adevarata arta. La inceput mai simpla, o alternare de esente mai deschise si mai inchise la culoare, ce compuneau motive geometrizate (en damier, de exemplu), treptat marchetaria reproduce motive vegetale, cornuri ale abundentei, rubane, vase, masti, pentru ca apoi, noile descoperiri ale perspectivei sa diversifice si sa rafineze posibilitatile artistice ale marchetariei. Apar istorii ilustrate din Vechiul si Noul Testament, scene mitologice, dar si perspective de piete si strazi, figurate cu personaje in straie de epoca, toate creind tablouri cu o mare forta de exprimare.