OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Epoca a marilor spirite provenite din clasa de mijloc, Goethe, Schiller, Bach, Mozart, Haydn, secolul al XVIII-lea reprezinta, totodata, pentru spatiul german, si epoca in care aristocratia, in tot ceea ce avea ea mai reprezentativ, tinde spre un lux si un rafinament fara precedent.
Cei peste 1800 de suverani, care imparteau un areal ce nu depasea 2000 km2, doreau, fiecare, sa dea propriilor curti splendoare si fast, renume si pompa, inconjurindu-se de un anturaj cosmopolit, vorbitor de limba franceza. Cu siguranta, la un moment dat, cea mai somptuoasa curte, era cea de la Postdam, a regelui Prusiei, Frederic al II-lea, iar peste toate, trona resedinta imperiala de la Viena.
Influenta franceza nu se regaseste numai in limba inaltei societati germane, ci si in arta. Intocmai ca si la sfirsitul epocii baroce, Parisul serveste drept model. Printii germani isi comanda aici mobilierul decorat cu bronzuri, pentru salile de aparat, dar fondeaza si ateliere, la curtile proprii, unele sub conducerea unor maestri francezi.

Curtea electorului de Bavaria, de la München, era reprezentativa pentru gustul Germaniei sudice. „Primul-arhitect“ a fost numit Joseph Effner in 1724, care era puternic influentat de scoala franceza a lui Boulle si Cressent. El introduce marchetaria reprezentind scene cu personaje, dar lucreaza si splendide console in stil rococo. Lui Effner ii urmeaza valonul François Cuvilliés la Casa de Bavaria, de unde este chemat la Curtea arhiepiscopului de Köln, fratele electorului de Bavaria. Prin suitele sale de gravuri, referitoare la picioarele mobilelor, la comode sau la lambrisarea peretilor, Cuvilliés va avea o influenta profunda si durabila in elaborarea mobilierului rococo german.
Nu este de neglijat nici influenta italiana a unor modele inspirate de Guarini, mai cu seama in Germania sudica si Austria, regiuni din care ebenistii au calatorit in Italia pentru a cunoaste mai aprofundat stilul rococo italian. Iar Maria Tereza l-a adus la Viena pe Niccolo Paccassi pentru redecorarea palatului Schönbrunn.
Si pentru prima data in istoria ebenisteriei germane, Anglia va constitui o sursa de inspiratie pentru mobilierul rococo, ba mai mult, piese Chippendale vor mobila castelele germane. Acesta este abia inceputul transferului de modele englezesti spre continent, accentuat mai cu seama in perioada clasicismului.
Marele ebenist german Abraham Roentgen, dupa ce si-a facut ucenicia in Anglia, s-a autointitulat cu mindrie „Englischer Kabinettmacher“, iar mobilierul pe care l-a creat continea un mare numar de caracteristici englezesti, mergind pina la cele mai fine detalii.

Din interferenta acestor modele, care au impulsionat stilul rococoul de aici, ebenisteria germana creeaza prototipuri proprii, adaugind exprimari cu totul particulare, ca urmare a persistentei unei solide traditii locale.
Se creaza, astfel, piese de o virtuozitate si o sofisticare sculpturala atit de provocatoare, incit este anulata chiar functionalitatea lor. Este cazul multor sofale ce mobileaza resedinte princiare din Würzburg (fig. 1), Sans-Souci sau Bayreuth.
Comoda, preluata de germani din repetoriul francez, careia ii pastreaza chiar numele original, kommode, sau consola (konsolitsch) (fig. 2) este conceputa si decorata chiar cu un plus de indrazneala si fantezie, intr-o bogatie de esente scumpe, bronzuri aurite si marchetarie, care se deruleaza intr-o libertate nelimitata de interpretari: ghirlande, acanturi si foliaje sinuoase, pasari cu aripile desfacute sau putti cu chipurile amuzate de aceasta lume stranie si fabuloasa. La acestea se adauga rocaille-uri, care evolueaza, in ebenistica germana, spre forme dantelate si moi sau rulate, care par sa curga precum niste picaturi de apa aruncate de natura la intimplare.

M-am oprit insa si am ilustrat o comoda-secreter (fig. 3), care mi s-a parut chiar mai interesanta, tocmai prin insolitul sau. Pare, intr-adevar, surprinzator ca in plina epoca rococo o piesa de mobilier sa abordeze, cu agresivitate, linia dreapta in structura ei, in contur. Tinind seama, insa, ca autorul ei, Martin Schuhmacher din Ansbach, si-a petrecut citiva ani in Anglia si a urmat linia engleza a momentului pentru piesele pe care le-a creat (in Anglia stilul rococo se instaleaza abia peste citiva ani) si, mai mult decit atit, ca a placat comoda cu furnir de mahon, esenta specifica ebenisteriei engleze in aproape tot secolul al XVIII-lea, se poate explica aceasta nota particulara a mobilei. Si totusi, stilul rococo este prezent tocmai prin elementul sau definitoriu, motivul rocaille. Si nu sculptat sau cizelat in bronz, ca la majoritatea pieselor, ci ebenistul german il marcheteaza, dind astfel mobilei o individualitate aparte.

Din cabinetul baroc ia nastere, tot sub influenta engleza, un tip special de secreter, alcatuit din trei elemente superpozate: o comoda inferioara, cu profilatura sinuoasa si monturi de bronz aurit, o parte mediana, neteda sau convexa, care se rabata devenind tablie de scris, si un etaj superior, alcatuit din sertare si nise, disimulate de vantouri. In majoritatea cazurilor sint doua.
Atunci cind corpul superior are in centru o usa, care inchide o nisa, si ea anturata de sertarase, piesa ca atare este denumita, in limbajul negustorilor de arta, cu numele de tabernacol (fig. 4). Probabil, nisa este comparabila cu cea practicata in peretele nordic al unei biserici catolice, in care se pastra Sfintul Sacrament, numita tabernacol. Atit piesa, cit si denumirea ei, era agreata in Transilvania, care, pe parcursul dezvoltarii ei artistice, s-a integrat arealului de cultura germana.