OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alain FINKIELKRAUT
In numele Celuilalt.
Reflectii asupra
antisemitismului care vine
Traducere de Georgeta Vieru,
Editura Hasefer, Bucuresti, 2004,
34 p.

De unde noul val de antisemitism, care a luat nastere in Franta, dar care risca sa se disemineze si in restul Europei? Este unul si acelasi cu antisemitismul „dezonorat“ de crimele nazismului? Sau este vorba de un demon mult mai tinar decit vrem sa credem? Alain Finkielkraut, intelectual evreu traitor in Franta (tara europeana cu cea mai numeroasa comunitate de evrei la ora actuala), propune in acest eseu scurt si circular un raspuns la intrebarile de mai sus. Antisemitismul care capata glas din ce in ce mai vivace nu se naste din dispretul fata de Celalalt, din teama ce prinde radacini in urma prezentei constante a acestuia in mediul tau.

Antisemitismul actual se revendica, paradoxal, in numele Celuilalt, de catre o Europa hipersensibila, dupa Auschwitz, la orice aparenta manifestare de negare a alteritatii. „Europa rupe cu o istorie singeroasa si nu-si asuma decit datoria de a pastra memoria raului radical.“
Tocmai in virtutea acestei memorii inducind o cainta permanenta si o anume autoflagelare morala intru mintuirea pacatelor unei mosteniri grele se ivesc noile atacuri antisemite.
Ele nu mai vin asadar dinspre dreapta, dinspre „tabara micilor burghezi marginiti, care nu-i iubesc decit pe Cei Identici“, ci sint acum apanajul celor care clameaza respectarea alteritatii si care privesc cu repulsie spre trecut: „Niciodata, de acum inainte!“ De origine arabo-musulmana, acest nou tip de antisemitism se inradacineaza la cei care se declara antinationalisti si progresisti, la cei ce nu vor sa uite trecutul, simplificind la maximum prezentul, unde nu mai vad decit doua arhetipuri: nazistul si victima.
Astfel, vina pe care o au de aceasta data evreii este ca reiau pacatele carora le-au cazut si ei victime in istorie.

Iudaismul autosuficient nu-si face niciodata mea culpa, bucurindu-se de o libertate extrema. Evreii au devenit persecutori si opresori, incapabili sa-i perceapa pe arabi ca pe niste fiinte umane.
In numele multiculturalismului si al respectului pentru Celalalt ia nastere o viziune incapabila sa fie cu adevarat fidela orizontului larg pe care il propune. Toata aceasta identificare cu suferinta, autentica sau fictiva, pe care Celalalt o resimte, se leaga cumva de o repudiere a propriei identitati, ce poate fi citita si in cheie psihanalitica (Finkielkraut sugereaza si el aceasta posibilitate la un moment dat, foarte subtil insa), dar care conduce catre o obturare a tabloului complet. Celalalt se situeaza astfel in afara oricarei culpe, totul ii este permis pentru ca el este victima nevinovata a unui instinct colonizator si rasist.

Dar toate aceste noi pozitionari antisemite nu le anuleaza deplin pe cele vechi, de sorginte religioasa si apoi fascista. In fond, poate ca si acum e vorba, intr-un substrat mai mult sau mai putin adinc,
„de aceeasi straveche condamnare a Evreului pentru originea sa, pentru particularitatea sa, pentru exclusivismul sau“. La finalul eseului, Finkielkraut da de inteles ca e posibil totusi ca Epistola catre Romani a Sfintului Pavel sa aiba rezonante si in acest nou antisemitism stingist.