OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihaela MIROIU
Drumul catre autonomie.
Teorii politice feministe
Editura Polirom,
Colectia „Studii de gen“,
Iasi, 2004, 312 p.


Cea mai recenta carte a Mihaelei Miroiu, Drumul catre autonomie. Teorii politice feministe, realizeaza o stabilizare si o condensare a preocuparilor din volumele anterioare, al caror parcurs e reluat acum in ideile sale de forta, intr-o versiune concentrata. Temele care au consacrat-o pe Mihaela Miroiu in literatura de specialitate sint adunate in acest volum, lasind sa se vada logica si articulatiile lor interne.
Astfel, in partea intii ni se propune o introducere – cu accente inclusiv istorice – in teoriile feministe, dezvoltind atit conceptul de „experiente ale femeilor“, propus initial in Gindul umbrei. Abordari feministe in filozofia contemporana (1995), cit si periodizarile miscarii feministe, explicitate succint in Lexiconul feminist (2002). Partea a doua exploreaza principalele familii ideologice ale feminismelor – liberal, marxist, socialist, radical, cu o mentiune speciala pentru ecofeminism (abordat mai pe larg in Convenio. Despre natura, femei si morala – reed. 2002) si pentru feminismul comunitarian. Ultima parte – si, de altfel, cea mai originala – propune o analiza aplicata pe spatiul pre- si post-1989, cu referire speciala la cazul romanesc. Analiza sociologica si politologica completeaza investigatia istorica si conceptuala din capitolele precedente. Impresioneaza investigarea diferitelor patriarhate ale societatii romanesti (patriarhatul taranesc, patriarhatul „de stat“ si patriarhatul capitalist), care pina la un punct este convergenta celei propuse de Vladimir Pasti in Ultima inegalitate. Relatiile de gen in Romania (2003).
Pe parcursul volumului, analiza comparativa a situatiei romanesti fata de cea occidentala si/sau din tarile foste comuniste este practicata constant. Ea apare cu mai multa pregnanta fata de volumele anterioare, datorita consolidarii, in ultimii ani, a unei (putem sa o numim deja) traditii a cercetarii feministe autohtone – atit prin cercetarile initiate de Masteratul de Gen si Politici Publice de la SNSPA, Bucuresti, materializate in buna masura in volumele colectiilor de la Editurile Polirom si Paideia, cit si prin volumele Grupului Interdisciplinar de Studii de Gen de la Cluj, aparute la EFES si la Editura Fundatiei Desirée.
In cazul perioadei post-decembriste, atrage atentia semnalarea curajoasa a doua fenomene:
1. relativa inabilitate a feminismului romanesc de a se articula ca miscare sociala si politica, in comparatie cu situatia, mult mai avantajoasa din aceasta perspectiva, din perioada inceputului de secol XX, respectiv a perioadei interbelice;
2. aparitia asa-numitului feminism room-service – un soi de „forma fara fond“ atit de draga societatii noastre –, destinat sa raspunda docil cerintelor occidentale in materie de integrare, care monopolizeaza discursul dominant.

Daca ne raportam cu precadere la latura ideatica a lucrarii Mihaelei Miroiu, dorim sa subliniem citeva particularitati. In primul rind, consideram ca fiind salutara recuperarea dimensiunii ideologice a feminismului, in special pe latura pozitiva a termenului, semnalata peste ocean de Susan Moller Okin: „Ca ideologie, ca mod de a intelege si de a da sens lucrurilor, ne asteptam ca feminismul sa se raspindeasca pe intreg pamintul, imbracind forme care nu sint previzibile din interiorul experientei occidentale… Interactiunea dintre experientele femeilor, politicile feministe si o filozofie feminista care vede ceea ce este personal ca fiind politic va produce, in continua evolutie, feminismul ca ideologie“.

Acest lucru este important in special in contextul unei nemeritate „caderi in dizgratie“ a conceptului de ideologie, atit in Occident, cit si in spatiul ex-sovietic, evident, din ratiuni diferite. In Occident, neincrederea postmoderna in „marile naratiuni“ a contaminat si termenul de ideologie, receptat ca fiind o astfel de meta-naratiune intemeietoare. In spatiul ex-sovietic, excesiva politizare a termenului inainte de 1989 a dus la respingerea sa dupa 1989 sau la folosirea sa extrem de precauta (cu exceptii notabile, vezi, in spatiul sloven, Slavoj Zizek), in general cu corelatii negative.
Or, fara o asumare matura si constienta a dimensiunii sale inclusiv, dar nu exclusiv, ideologice, feminismul risca sa-si piarda specificitatea si sa se dizolve in post-feminismul edulcorat si corporatist propus de marile companii si promovat de mass-media. Acest lucru nu este insa dezirabil in viziunea autoarei, ea considerind, pe buna dreptate, ca feminismul si feminismele sint necesare pentru femei.

In aceeasi ordine de idei, ni se pare important de semnalat recuperarea importantei feminismului liberal – pe linga celelalte tipuri de feminisme. In contextul romanesc, acest lucru apare cu o si mai mare acuitate, deoarece, dintre toate tipurile de feminisme, cel liberal apare ca fiind cel mai slab reprezentat, lucru regretabil, datorita potentialului emancipator al acestuia. Insa observatiile autoarei nu isi pierd valabilitatea nici daca ridicam nivelul de generalitate. Astfel, daca istoria feminismului a inregistrat cu precadere conflictele si disputele dintre diferitele tipuri de feminisme, poate ca a sosit momentul mixarii si hibridizarii lor, cel putin in contextul unei asumari personale. Aceasta reprezinta si una din concluziile importante ale cartii: „Fara indoiala, indiferent daca admit sau nu, femeile au nevoie de feminism. Drumul lor catre siguranta trece prin feminismul socialist; drumul catre diferenta si dezvoltarea femeitatii trece prin cel radical; drumul catre autonomie are nevoie de amindoua, dar obligatoriu si de feminismul liberal“.