OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Revista basarabeana SUD EST. Arta, cultura, civilizatie a ajuns la numarul 41 (3/2000). Apare din 1990. Redactor-sef: Valentina Tazlauanu. Redactia cuprinde scriitori basarabeni din mai toate generatiile literare: Mihai Cimpoi, Emilian Galaicu-Paun, Victor Gherman (secretar responsabil), Valeria Grosu, Eugen Lungu si Serafim Saka. Apare cu sprijinul Fundatiei Culturale Romane. Este o publicatie tip caiet (cca. 150 de pagini), de bun nivel intelectual pe ansamblu. Pe linga intelectuali basarabeni, colaboreaza si autori din Romania. Identitatea si dilemele intelectualului constituie preocupari constante ale revistei – in fapt, o adevarata obsesie care agita „intelighentia“ basarabeana (si nu numai basarabeana). Numeroase pagini de eseistica politico-culturala ii sint dedicate. „Argumentul“ Valentinei Tazlauanu (Naturi statice cu intelectuali) discuta cauzele degradarii, in ultimii ani, a reputatiei intelectualilor angajati politic de peste Prut („clacarea“, mai exact spus, majoritatea lor cazind prada unui nationalism vetust si suspect). De fapt, in „cestiune“ este compromiterea unui anume tip de intelectual, al profetului inainte-mergator. Amplul grupaj „tematic“ se intituleaza – fireste! – Intelectualul si dreptul la eroare si cuprinde opinii semnate de Eugen Lungu (Intelectualii), Emilian Galaicu-Paun (Cit face un intelectual?), Nicolae Negru (Plecarea batrinului intelectual), Leonid Cemortian (Drama intelectualilor basarabeni de stinga) etc. In cadrul „Anchetei «SUD-EST»“ raspund (tot la tema) Mihai Cimpoi, Vasile Vasilache, Maria Doni, Vladimir Besleaga, Vasile Garnet, Val Butnaru. Din sumar, mai amintim interviul acordat (la rubrica „Racurçi“) Eugeniei Guzun de catre istoricul iesean Alexandru Zub, „interogatiile“ critice ale Tamarei Caraus (Tzara mea) si eseul lui Oleg Serebrian Geopolitica si constiinta nationala a romanilor basarabeni. Nu lipsesc pagini de proza, evenimente, recenzii si o rubrica de „revista revistelor“. Incepind cu acest numar, SUD-EST poate fi citita si pe Internet, la adresa www.sud-est.dnt.md


de ici, de colo

Orizontul timisorean (nr. 11/2000) despre Laurentiu Ulici: „Senzatia ciudata ca moartea l-a cautat pe un altul si a dat, din intimplare, peste el. A dat peste el din prostie, din nepricepere, din graba prosteasca. Fiindca nici moartea nu mai e ce-a fost odinioara – e, si ea, un personaj stupid in legea timpului nostru.“ „Era cordial, deconectat, cald, intr-un univers in care ambitiile nemasurate erau la ordinea zilei. Armoniza contrariile si tinea echilibrul intr-un spatiu cultural asediat de rau.“
Pe prima pagina a revistei, Mircea Mihaies publica un percutant text „la aniversara“ celor 50 de ani ai lui Mircea Dinescu, in care ii „prinde“ pe unii dintre... asediatori: „Cu citeva zile inainte de a implini cincizeci de ani, Mircea Dinescu era cit pe ce sa fie linsat de un comando securisto-politienesc iesit din costumele albe ale lui Corneliu Vadim Tudor. E cel mai frumos omagiu pe care sluga de-antart a cuplului Ceausescu il putea aduce celui care, intr-un gest superb, a anuntat, la 22 decembrie 1989, ca stapinii lui Vadim au fugit! «Olé, olé, idolii lui Vadim nu mai e!» Iata dovada suprema ca Mircea Dinescu nu si-a risipit ultimii ani, renuntind la poezie in favoarea activismului civic. Pentru ca asta a facut dupa 1990 poetul: a scris impotriva prostiei, a mirlaniei, a minciunii, a ticalosiei si a lacomiei romanesti imbracate in blana de politician. [...] Mi s-a intimplat sa parcurg transcrierea unor emisiuni televizate ale lui Mircea Dinescu si am fost uluit de calmul si rationalitatea lor, de bunul simt esential al afirmatiilor sale. Asta explica, probabil, impactul colosal al poetului: prezenta sa fascinanta, gesticulatiile nu o data clovnesti, socantele asocieri de idei sint doar montura unui discurs al decentei, generozitatii si firescului. E normal, prin urmare, ca dezaxatii lumii noastre, pleava imunda si reziduurile comunisto-securiste sa vada in Mircea Dinescu un pericol mortal.“

Numarul 11/2000 al revistei Cuvintul a aparut putin inaintea alegerilor, dar comentatorii sai politici au intuit just (nici nu era asa de greu) cauzele care au dus la succesul, fie el si relativ, al fortelor extremiste. Cronica unei catastrofe anuntate... Altfel, din sumarul acestui numar nu ne-au retinut atentia in mod special prea multe lucruri. Cu citeva exceptii: micul epistolar intre Ion Simut si regretatul Radu G. Teposu, articolul evocator al lui Adrian Marino despre fostul director al Cuvintului si, mai ales, „tema“ lui Nicolae Manolescu, Cind eram mai tinar. Pe coarda memorialisticii, criticul evoca farmecul unei adolescente de altadata, cu ritmuri (si bioritmuri) mult mai lente decit cele de azi. O fina proza confesiva, dublata de un senin sentiment al relativitatii: „E o prostie sa crezi ca tinerii de astazi sint mai rai sau mai buni decit cei de ieri. Sint pur si simplu altfel. Lumea in care cresc si traiesc e altfel decit aceea de dinainte de revolutie. Ca sa nu mai vorbesc de lumea de imediat dupa razboi, in care am copilarit si m-am format eu. Primul lucru la care ma gindesc, evocindu-mi copilaria si adolescenta, este intirzierea (nu neaparat constienta) de a ne desparti de o virsta si de a intra in alta. In pofida greutatilor foarte mari de dupa 1944 (pina atunci nu simtisem lipsurile, desi era razboi), am continuat sa ne bucuram de copilarie, cu toate ale ei. Nu ne-am dorit nici o clipa sa devenim «mari». [...] Conflictele dintre noi erau minore. Nu eram «rai». Poate, nici buni. In orice caz, nu eram deloc tentati sa ne jignim sau sa ne lovim, sa ne facem unii altora rau. Pe parinti abia daca-i vedeam. Isi aveau treburile lor. Noi mergeam la scoala si apoi ne jucam. Doamne, ce ne mai jucam! [...] Ceea ce ma uimeste la copiii de azi este graba cu care vor sa fie considerati oameni mari. Pubertatea le pune probleme cu citiva ani inainte decit ne punea noua. Nu-mi aduc aminte de nici o criza de adolescenta. Acum crizele sint la moda. s....t Imi placea sa ma cred un adolescent normal s....t, un adolescent care citea, invata, se plimba, se juca (da, m-am jucat pina tirziu), se intilnea cu fete si discuta cu ele lucruri extrem de serioase. Si care scria poezii, sa nu uit. Nu de dragoste, fireste. Atita naivitate poate parea nitel comica in ochii unor adolescenti contemporani. Dar ii asigur ca adolescenta mea a fost foarte frumoasa si nu simt absolut nici o frustrare din cauza ca am ratat toate «experientele» de care tinerii din zilele noastre au parte cu asupra de masura.“

Foarte „pe faza“ analiza Rodicai Zafiu din Romania literara, nr. 48/2000 (la rubrica „Pacatele limbii“) despre „paradoxurile limbajului agresiv“ la romani – recte, despre spatiul acordat prin traditie limbajului violent in societatea romaneasca. Autoarea identifica drept „caracteristic“ „raportul paradoxal dintre o frecventa mare a actului agresiv in uzul vorbit (insulte, imprecatii, termeni vulgari) si o cenzura puternica care ii impiedica aparitia in spatii «oficiale». Exista un contrast evident intre multimea banalizata a injuraturilor si a cuvintelor grele din experienta cotidiana si sistematica lor omitere din pagina scrisa, pina si din dictionare“. Faptul traduce o „traditie“ a ipocriziei oficiale, a ascunderii gunoiului sub pres, manifestata prin existenta unor mijloace complexe, de o mare diversitate, ale politetii, dar cu frecventa redusa in uz: „Am intilnit de mai multe ori reactia unor studenti straini care, parcurgind primele pagini dintr-un manual comunicativ sau dintr-un ghid de conversatie, pusi in fata lungilor liste de formule ceremonioase, intreaba, cu un amestec de respect si de neincredere, daca romanii vorbesc intr-adevar atit de frumos.“ Un mod de a arata cum am vrea sa fim la modul ideal, nu cum sintem in realitate. Dupa ce discuta citeva „reflexe literare“ ale acestei „dedublari naturale si sistematice“ (exemple clasice: Marin Preda si Eugen Barbu), Rodica Zafiu revine in planul politic, investigind dublul discurs al pupilului lui Eugen Barbu, C.V. Tudor: „strategia periculoasa e cea a dublului discurs: violente inimaginabile – insulte, injurii, atacuri la persoana – sint limitate la anumite canale si puse sub semnul polemicii, sub scuza pamfletului si sub protectia pseudonimului. E un limbaj a carui responsabilitate este atribuita celuilalt, un limbaj savurat de cititorii sai fideli, care isi ofera scuza estetica sau justitiara; pentru ocazii solemne se alege in schimb stilul inalt, discursul patriotic, cliseele sentimentale si cuvintele cu initiale majuscule. Agresivitatea limbajului ca instrument politic atinge si problema umorului: limbajul vulgar si atacul la persoana sint apreciate mai ales cind li se asociaza efecte comice. Un aparent paradox implica, de altfel, si raportul dintre scris si oralitate: ceea ce apare scris in reviste precum Romania Mare, Politica si Atac la persoana este evitat in discursul oral public al reprezentantilor extremismului xenofob: „raportul intre scrisul (care ramine) si vorba (care zboara) pare a fi perceput intr-un mod inedit. De fapt, cuvintul jurnalistic e efemer, de circulatie restrinsa – in vreme ce aparitiile televizate au efect imediat si public larg“.
Deloc intimplator, in paginile alaturate (10-11) este publicat un cutremurator studiu-eseu al Ruxandrei Cesereanu despre „limbajele durerii“: limbajele suferintei celor torturati in lagarele de exterminare fasciste si comuniste. In fapt, limbajul plin de spume al urii si agresivitatii, „camuflat“ de pavezele mai sus-amintite, produce inevitabil tortionari si mai ales victime inocente.

Ca si cel precedent, numarul 49/2000 al revistei 22 apare cu un coloncifru indoliat si supratitlul Impotriva extremismului si a dictaturii. Majoritatea articolelor si discutiilor incearca sa analizeze cauzele care au stat la baza ascensiunii alarmante a extremismului politic reprezentat de Corneliu Vadim Tudor si a PRM. Potrivit analizei sociologice a Alinei Mungiu-Pippidi, „Vadim Tudor a fost candidatul barbatilor frustrati, saraci din zone mai dezvoltate, al absolventilor de scoala profesionala si al somerilor din Transilvania, Banat, Dobrogea, Muntenia, al adeptilor teoriilor conspirationiste si paranoice care atribuie Vestului sau minoritatilor problemele noastre“. Iar „studentii au votat semnificativ anti-Iliescu si – desi nu e semnificativ – si anti-Vadim, deci opinia potrivit careia votul studentesc l-a ridicat pe Vadim e o prostie“. Cristian Preda crede ca „fragilul consens dintre partidele coalitiei si PDSR pe tema interventiei minerilor nu a fost urmat nici de izolarea politica a PRM, nici – cu atit mai putin – de scoaterea in afara legii a acestui partid extremist. Consecintele se vad astazi“. Poate ca, in cele din urma, aceasta scoatere in afara legii va avea loc. Dar cu ce pret? Unii analisti justifica optiunea electoratului prin prabusirea autoritatii statului si a justitiei sau prin cauze de ordin economic („prea multa hotie, prea multa saracie“ – Ilie Serbanescu) si prin iresponsabilitatea sociala a liderilor de opinie civica (Mihaela Miroiu). Ascensiunea tribunului este explicata de catre Emil Hurezeanu prin invocarea unui „spirit rebel-terminator, familiar periferiilor pauperizate si violente ale aglomeratiilor urbane, dar si unul de haiduc milostiv si integrism justitiar, prizat de populatia rurala“. Din discutia Democratia – intre libertate si raspundere am retinut concluzia exprimata de analistul politic Cristian Parvulescu: „Aici am discutat despre fricile elitei si fricile comune, ale omului obisnuit. Cred ca cele doua frici nu se intilnesc. [...] Politica este un limbaj simbolic, se intretine din mituri si trebuie sa regasim acele mituri care sa construiasca o politica democratica in Romania. Nu ajunge doar sa demontam mitul eroului salvator, al conspiratiei strainilor, al haiducului. Trebuie sa punem in locul lor niste mituri in care oamenii sa creda de asemenea. Va fi foarte greu, dar cred ca, daca am constientizat frica pe care o simtim, vom gasi si caile pe care sa construim o societate normala“.

The Business Review. Bucharest, revista a oamenilor de afaceri din Romania, editata de Business Media Group, este un periodic ajuns la numarul 44. Apare in limba engleza. 24 de pagini cu o tinuta grafica „occidentala“ si, fireste, asezonate cu numeroase reclame (alb-negru si color). Director: Bill Avery. Director executiv: Anca Ionita. Revista contine numeroase informatii din domeniul afacerilor, economiei, financiar-bancar si politic, evaluari ale principalelor tendinte. Un spatiu destul de amplu al acestui numar este ocupat de prezentarea principalilor actori ai alegerilor generale din Romania (sint listate inclusiv site-urile de internet ale acestora). Nu lipsesc informatiile din media si din zona „mondena“ a lumii afacerilor. Merita, de asemenea, mentionat „calendarul cultural“, agenda politica, pagina de informatii privind agentiile de modelling, datele privind principalele centre de afaceri din Romania, precum si bogatele oferte imobiliare. O revista care ia, cu profesionalism nedezmintit, pulsul lumii afacerilor de la noi.