Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2007   |   Iulie   |   Numarul 379   |   Sa dam Bach la tot cartierul

Sa dam Bach la tot cartierul

Autor: Liviu ORNEA | Categoria: Arte | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Nu stiu daca ideea de acum exact un an (iunie 2006) a unor tineri din Timisoara: „Romani, sa dam Mozart la tot cartierul“, a fost pusa in aplicare, dar ideea lui Mazilu+Dabija de a tese citeva povesti din viata unui bloc pe muzica de Bach si a le da inclusiv rapperilor a fost, ba chiar cu brio.

Spectacolul e foarte frumos, dar respecta, oarecum, o reteta (de mare succes) pe care cei doi autori, carora li se adauga acum si coregraful israelian Amir Kolben, o stapinesc perfect, au experimentat-o deja cu Un tango mas.
Sint, totusi, citeva lucruri noi. in primul rind, momentele Cocai Bloos, care adincesc si motiveaza ideea de teatru-dans. Coca Bloos construieste cu discretie, cu negraita modestie, si, mai ales, cu talentul ei urias, un personaj straniu, care se misca mecanic, alternind expresia de animal haituit cu aceea a omului resemnat, redus la gesturile elementare (tulburatoare este mai cu seama scena in care isi maninca, aproape, cu devotiune religioasa, oul), si aduce caldura, umorul tandru care sa echilibreze celelalte personaje construite mai degraba din convulsii. Ce noroc are teatrul romanesc cu asemenea actori!

Al doilea element de noutate este aducerea in spectacol a unui celebru (in alta lume decit cea in care ne invirtim de obicei) dansator de break-dance, sef de trupa hip-hop: CRBL (cerebel, pentru neinitiati). V-ati imaginat ca se poate dansa break-dance pe muzica de Bach? Ei bine, se poate, si e chiar foarte bine. Sigur, e un loc comun sa spui ca Bach e atit de cuprinzator incit in el orice isi gaseste locul, cu el orice se poate armoniza etc.; dar nu stiu citi altii au mai incercat pina acum (a facut-o Pasolini, in Accatone, primul sau film, cind a pus prostituatele si proxenetii de la marginea Romei sa evolueze si sa se bata in colb pe Mathäus Passion). Or, CRBL e uluitor de expresiv, iar miscarile care pareau sa fie dictate numai de expectoratiile hip-hop devin acum aproape suave.

in fine, scenografia lui Alexandru Dabija si Laura Paraschiv, esentializata, de mare puritate, ca de obicei, reusind sa creeze acea stare magica din spectacolele lui Dabija, si efectele video (Casa Gontz). Cele patru cuburi plasate la inaltimi diferite si legate intre ele prin scari metalice inchipuie (apartamentele) blocul(ui). Pe fundal, si chiar pe un cearsaf care inchide la un moment dat unul dintre apartamente, se proiecteaza fatada unui bloc sau imagini din interioare. Totul se misca, avem in fata un fel de bloc Rubik, cu apartamente intersanjabile. Socul pe care ti-l da fatada aceea apasatoare, gri, strivitoare, de bloc ceausist (parc-ar fi scene dintr-un Kieslowski) rimeaza perfect cu personajul Cocai Bloos si e compensat doar de intilnirea fortuita a cuplului Razvan Mazilu-Monica Petrica si de bonomia relaxata a lui CRBL.
Si astfel ajungem la centrul de greutate al spectacolului: evolutiile celor doi excelenti dansatori/balerini. Impresia mea, de nespecialist, amator doar in ale dansului (de aceea nici nu ma hazardez la o analiza „de text coregrafic“: a facut-o, cred, foarte bine, Gina Serbanescu in cronica din Observator cultural), este ca, desi cei doi se misca foarte bine, de data asta limbajul e cam sarac, pedalind excesiv pe registrul spasmodic si inclestare.

Am avut impresia ca se repeta, mai ales Mazilu in solouri, ca foloseste doar citeva scheme/miscari verificate si exprima cam putin, nu ajunge la intensitatea pe care i-o stiam. As zice ca m-au impresionat mult mai mult in Un tango mas, unde poate ca expresivitatea lor se nutrea si din forta „figurilor impuse“ (desi, acolo, momentul cel mai puternic mi s-a parut cel de pe masa, in care nu se dansa). Ar fi mare pacat ca Razvan Mazilu sa ajunga deja la un manierism autosuficient; e prea devreme. Pe de alta parte, duetul lor, dansul inlantuit, sarutul nesfirsit creat de Amir Kolben, e de o mare frumusete.
Cum spuneam, un spectacol care va face, cu siguranta, sali pline, care poate fi usor exportat (splendidul caiet-program bilingv, romano-englez, cu motivatii/explicatii din Kandinski, Cioran, Goetz etc., arata ca totul a fost deja pregatit) si care face o excelenta propaganda unui gen, teatrul-dans, inca nu destul cultivat la noi.

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
CAPITALA şi SCULPTURA CAPITALĂ
Normalizare
Un om inteligent, sensibil fata de oameni, sensibil la argumente
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire