Partidul Social Democrat va organiza, pe 20 februarie, un
Congres extraordinar la care îşi va alege preşedintele. Va fi – se deduce din
anunţul liderului en-titre, Mircea Geoană – o competiţie în urma căreia va
rezulta alternativa puternică, limpezită ideologic şi strategic, la actuala
putere de dreapta. Geoană, amorul de-o noapte al românilor, s-a lansat într-o
altă cursă cu final aşteptat, cea pentru recîştigarea PSD, cu refrenul
solidarităţii sociale. El a cerut Guvernului să dezgheţe salariile bugetarilor
şi pensiile, dar să îngheţe, în schimb, preţurile la utilităţi. Aşadar, vîna
social-democrată n-a dispărut, iar justiţia socială nu e literă moartă în PSD.
Pe de altă parte, Mircea Geoană a denunţat – a cîta oară? – derapajele
antidemocratice ale partidului de guvernămînt şi a reluat tema fraudării
alegerilor.
Convalescenţa postelectorală a liderului PSD se prelungeşte.
Este un avantaj pentru posibilii viitori adversari din partid. Mitrea şi
Năstase nu au suferit traumatisme după coliziunea cu PDL şi Traian Băsescu de
la alegerile prezidenţiale, dar sînt suspecţi de o boală gravă, corupţia. Valid
pe de-a-ntregul pare doar Cristian Diaconescu, dar duetul clujean care-l
sprijină e anemic politic şi insignifiant într-un partid ce-şi trage seva din
vechiul Regat. În plus, Rus şi Dâncu au comis păcatul imprescriptibil de a
terfeli brandul „Ion Iliescu“. Care Ion Iliescu suferă, la rîndu-i, de maladia
la modă, alergia la Băsescu. Liderul simbolic al stîngii a evocat posibilitatea
unei noi suspendări a preşedintelui, ceea ce ar echivala cu a doua – poate
decisivă – tentativă de suicid politic a PSD.
În România primilor 15 ani postdictatură, PSD a fost cel mai
puternic partid. Exasperant şi periculos de puternic din perspectiva dreptei
politice şi a unei democraţii sănătoase. În vremea lui Adrian Năstase ajunsese
atît de puternic, încît i se spunea partidul-stat. Mai mult decît un supranume,
era o etichetă ideologică. Justificată, date fiind rădăcinile comuniste,
racolările prin şantaj şi presiune, apetitul pentru controlul cvasimonopolist
al resurselor şi instituţiilor sau pentru înăbuşirea vocilor critice din presă,
precum şi incapacitatea de a funcţiona normal în opoziţie.
Acel PSD a dispărut încă din 2004, graţie nu efortului
propriu, ci votului popular şi ingeniozităţii la limita Constituţiei a lui
Băsescu, ambele soldate cu plecarea de la putere a social-democraţilor. A urmat
un şir neîntrerupt de erori, pornind de la celebra suspendare a preşedintelui
şi culminînd cu intrarea la guvernare alături de PDL. Cinci ani de zile,
social-democraţii lui Geoană şi-au canalizat energiile spre atacuri asupra
Cotroceniului, în ideea că de acolo ar veni tot răul, inclusiv încercarea de
demantelare, bucată cu bucată, a partidului, cu ajutorul procuraturii. DNA nu a
contribuit în nici un fel la reforma PSD, iar presupuşii corupţi din partid
joacă, dezinvolt, pe două terenuri – justiţie şi politică.
Cu Geoană la timonă, PSD a confirmat teza că este o
formaţiune nereformabilă. Candid, actualul lider se arată, acum, mirat de
persistenţa stereotipurilor negative care conturează imaginea partidului. Anul
electoral 2009 – în principal scrutinul prezidenţial – a demonstrat că memoria
acelui PSD-stat a rezistat. Teama de o revenire a sa la guvernare i-a netezit
lui Traian Băsescu drumul spre al doilea mandat. În cinci ani,
social-democraţii nu au pierdut doar puterea, ci şi poziţia dominantă. Practic,
ei au făcut rocada cu democrat-liberalii. Dar nu au înţeles mare lucru din ceea
ce li se întîmplă. Retorica găunoasă nu poate acoperi prăpastia uriaşă dintre
partid şi propriul electorat.
Pentru a-şi menţine supremaţia şi după ieşirea din scenă a
lui Traian Băsescu, PDL ar trebui să procedeze simplu: să facă tot ce a omis
rivalul său de moarte. Fostul PD s-a născut din frondă faţă de aripa
iliesciană, nereformistă a FSN. A crescut politic îndurînd umilinţa opoziţiei
şi a posturii de vioara a doua între partidele româneşti membre ale
Internaţionalei Socialiste. Şi-a părăsit familia politică naturală şi a găsit o
alta dispusă să-l adopte. S-a raportat în permanenţă la un PSD perceput ca
nedemocratic şi corupt, pentru a se legitima ca principal oponent al acestuia
şi ca vîrf de lance al modernizării ţării.
Istoria căderii PSD coincide cu cea a ascensiunii PDL.
Traian Băsescu şi democrat-liberalii au vieţuit şi au evoluat perfect
hrănindu-se din adversitatea faţă de PSD. Autopsia cadavrului social-democrat
le-ar fi de folos. Iar aceasta nu poate fi făcută decît de cenzori ideologici
şi morali precum Cristian Preda, Monica Macovei sau Sever Voinescu. PDL a
ajuns, prin înregimentări de-a valma, un partid supraponderal. Acumulările
cantitative nu au generat, însă, în logica marxistă, un salt calitativ.
Cei trei evocaţi mai sus au simţit, de aceea, nevoia să
atragă atenţia că populismul, clientelismul şi amatorismul reprezintă un
pericol şi că partidul trebuie aşezat, rapid, pînă nu dezvoltă afecţiuni
cronice ca PSD, pe un culoar ideologic clar, cel popular, şi pe o relaţie
neviciată cu electoratul. Dacă PDL va reprima sau măcar va ţine sub control
tentaţiile oligarhice, acestaare şansa
să rămînă multă vreme numărul unu în politica românească. Altminteri, va avea
soarta PSD.
Oprişan ţine lecţii de înţelepciune antică
Liderul PSD Vrancea Marian Oprişan a cerut luni, 25
ianuarie, ca Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc să demisioneze de la conducerea
partidului, respectiv din funcţia de şef al campaniei prezidenţiale şi din cea
de lider al deputaţilor social-democraţi, discursul său fiind calificat drept
eseu de Geoană. În discursul remis Agenţiei Medifax de către Oprişan, acesta a
făcut de mai multe ori referire la onoare, la adevăr şi a apelat la maxime,
pentru a-şi argumenta atitudinea.
„Mircea, există o expresie veche de cînd lumea: mi-e prieten
Platon, dar mai prieten îmi este adevărul. Eu pot să-ţi spun, cu prietenia pe
care mi-o cunoşti şi pe care ţi-am dovedit-o, că îţi sînt în continuare
prieten, dar mai prieten îmi e adevărul, drept pentru care îţi spun să îţi
depui demisia de onoare astăzi, aici şi acum, pentru că adevărul este că, în
primul rînd, tu ai pierdut pe mîna ta aceste alegeri al căror cost este
destinul acestei ţări“. El s-a adresat preşedintelui de onoare Ion Iliescu,
spunîndu-i că ştie mai bine decît toţi „că onoarea este răsplata virtuţii în
care reuşeşte să îşi trăiască viaţa un om“.
„Latinii spuneau că este de preferat o moarte cinstită unei
vieţi ruşinoase, şi de la ei pînă la noi realitatea a demonstrat că aşa este“,
a declarat liderul PSD Vrancea, subliniind că sînt necesare gesturi de onoare
menite să salveze onoarea partidului. Oprişan a declarat Agenţiei Mediafax că
Mircea Geoană a calificat discursul său drept eseu. „Răspunderea,
responsabilitatea, onoarea, unitatea, adevărul, principiile şi valorile
reprezintă pentru Mircea Geoană un eseu, iar dacă el consideră că este un eseu,
atunci merită publicat“, a afirmat Marian Oprişan.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters