OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Charles Bukowski
Dragostea e un ciine venit din iad.
61 de poeme erotice
Traducere de Dan Sociu si ilustratii de Gorzo
Editura Polirom, Iasi, 2007, 224 p.

„dragoste cu vata-n nari/dragoste cu bani pe piept/vreau sa scriu despre tine/cum ar scrie un ciine./cu fata-n cearsaf/prizez linie dupa linie/din mirosul tau/in genunchi/te vad cum te duci/cu soarele-n stomac/prinsa-ntre masini/in mijlocul strazii/ca-n mijlocul iadului/simti gura mea/cum te sufoca“

Dan SOCIU, in Cintece excesive,
Cartea Romaneasca, 2005

Bukowski e cel mai mare poet al editurilor independente (a se citi mici) din lume. Numai unei edituri cu exces de imaginatie si deficit de spirit mercantil ii putea trece prin cap sa-i ofere unui postas betiv o suta de dolari pe luna, pe viata, ca sa-si lase slujba si sa se tina de scris. Ca, datorita faptului ca betivul in cauza se numea Charles Bukowski, Black Sparrow a ajuns celebra in lumea editoriala e doar o intimplare… Niciodata atit de celebru si influent in America (cu toate ca acum e, pe drept, considerat gurul generatiei Beat – cu care, personal, in ciuda afinitatilor artistice, nu avea nici o treaba) cum e in Europa, Bukowski e accidentul literar fericit al unei existente proprii marginale, imbibate de bautura, femei, futaiuri si cautarea fericirii.

El e cel care a curatat genul poetic (cel putin in Europa si America) de lirism, metafora si cautarea metafizicului dincolo de conditiile pamintesti, transformindu-l intr-o grefa vitala a trairii de zi cu zi.
Poet (poet, desi in Romania a ajuns mai intii, prin primele traduceri din literatura sa, ca romancier) cu alergie nativa la melodrama ori sentimentalism si un acut simt al autoironiei, Bukowski scrie despre intilniri amoroase, batai, agresivitate, despartiri, frustrari, cu o constiinta precisa a inevitabilului lor, a propriilor limite si a „lipsei de durabilitate a relatiilor omenesti“. Ca-n toata marea poezie a lumii, ca-n toata marea literatura, de fapt, laitmotivul care-i traverseaza scrierile e iubirea – in cazul lui, fizica, fara pudibonderii de vocabular.

Banal pina la plictiseala, dragostea – sexul – e o cale spre poezie, iar poezia e singurul drum pe care Bukowski il recunoaste catre adevar si singurul drog care-l tine in viata: „Daca ma opresc din scris mor. Si asta-i singurul mod in care ma voi opri: odata mort.“ (intr-un interviu din 1994). Propria existenta ii e marcata de experiente erotice (deloc excentrice, de altfel), insa nici pe departe nu asta e tema principala a scrisului sau; tristetea singuratatii (in doi, in trei, in citi doriti), mizeria interactiunilor umane, absurdul ajuns de-a dreptul plictisitor de previzibil, „serviciul special al coincidentelor“, decrepitudinea sint ceea ce reveleaza toate aceste sexe peste sexe intilnite. Ce izbuteste Bukowski sa faca e sa gaseasca detaliul cotidian care da dintr-odata consistenta abstractului, trairii, punctul de plecare pentru acea vocatie a narativului care, exploatata, face substanta si a poemele lui epice, si a prozei; ce-l deosebeste pe el de cohorta de poeti ai nefericirii care l-au precedat si urmat e distantarea fata de sine si de ceilalti, care-i permite sa se vada, pe sine si pe ceilalti, fara patetism si fara iluzii, cu empatie si umor.
Daca cineva ar cumpara Dragostea e un ciine… pentru termenul erotic din subtitlul ei, s-ar putea sa sfirseasca intr-o mare dezamagire: erotice in antologia lui Bukowski sint doar desenele lui Gorzo si e posibil ca intilnirea dintre ei doi sa nu fi fost cea mai fericita. Oricum, nu atit de fericita precum cea dintre Bukowski si traducatorul poeziei lui, cu care imparte (iar Dan Sociu isi recunoaste deschis, in propriile texte, atractia pentru autorul american) simtul fin al limbii vorbite si sensibila capacitate de a umple de sens detaliile marunte, scabroase, penibile ale vietii dimprejur.

Cuvintele sint usor de tradus in poemele bukowskiene, dar nu la indemina oricui e transpunerea intr-o alta limba a ritmului, sunetului, poeziei lor, a intensitatii surprinzatoare si emotionante (printre altele, Bukowski are o extrem de teatrala tehnica a contrapunctului final – cum se intimpla intr-unul dintre poemele lui cu structura narativa, o idila literara, care curge altminteri lent printr-o intilnire cu o poeta proasta si virgina la maturitate, catre: „cred ca daca o femeie nu si-a desfacut picioarele/niciodata in 35 de ani,/e prea tirziu si pentru/dragoste si/pentru poezie.“). Dan Sociu regaseste, pentru aceste texte, sunetul si idiomul direct al concretului din propria literatura, avantaj pe care putine traduceri de poezie se poate spune ca-l au, in romaneste. Sigur ca e datat, daca nu chiar comic, sa-l citesti abia acum pe Bukowski tradus, ca sa nu mai vorbim despre a scrie „intimpinator“ despre poezia lui. Din ratiunea ca, daca „Geniu inseamna sa poti spune ceva profund intr-o forma simpla“, cum zise Bukowski in alt interviu (din 1981), pe planeta asta, in care sint „multi poeti/dar prea putina/poezie“, mai aproape de geniu e greu de ajuns.

cearsafuri
cearsafurile alea
mi-a spus o tipa batrina
de la raionul de textile.
sint pentru paturi matrimoniale.
ai pat matrimonial
sau pat de-o persoana?
cum sa-ti zic, i-am raspuns,
patul meu e unul mai deosebit,
e un fel de pat de-o-persoana-si-jumatate.
descrie-mi-l, a spus.
poftim?
descrie-mi patul.
nu, prefer sa nu.
trebuie sa stii, a continuat
tipa aia batrina, ca astea-s cearsafuri
pentru paturi matrimoniale,
si daca tu ai unul de-o persoana,
e impotriva legii.
ce?, am sarit eu,
mai zi o data.
am zis ca e impotriva legii.
adica?
adica nu poti sa returnezi cearsafurile
dupa ce le-ai scos din ambalaj.
ok, da-mi atunci doua
de-o persoana.
si exact din clipa aia
a-nceput sa ma trateze cu dispret.
batrina probabil c-a vindut cearsafuri
toata viata. cred c-ar trebui sa puna
numai femei tinere
la departamentul asta. pina la urma,
cearsafurile nu ma fac sa ma gindesc la somn
deloc
ci la cu totul altceva. in special
cearsafurile proaspat apretate.
ar trebui sa le puna pe batrine sa vinda
mincare pentru ciini. sau unelte de
gradinarit.
si cind mi le-a dat pe cele de-o persoana
am stiut ca stie ca dorm singur.
ca si ea.
scapat din bratele
scapat din bratele unei iubiri
cazut in bratele alteia

m-a salvat de la rastignire
o femeie care fumeaza marijuana
compune cintece si povesti
si mult mai blinda decit cealalta,
mult mult mai blinda
si sexul cu ea e aproape la fel de bun
ba chiar mai bun.

nu e placut sa fii pus pe cruce si uitat acolo,
e mult mai placut sa uiti o iubire
infirma
asa cum toate iubirile
pina la urma-si
rup cite ceva

e mult mai placut sa faci dragoste
linga malul marii in Del Mar
in camera 42 si-apoi sa stai in pat
sa bei vin bun sa palavragesti si
sa fii mingiiat
sa fumezi iarba
sa asculti valurile
am murit de prea multe ori
asteptind, increzator,
intr-o camera
privind in gol, la tavanul crapat,
asteptind sa sune telefonul,
sa vina de undeva o scrisoare,
asteptind un ciocanit in usa, un sunet
oricit de vag,
innebunit de-atita asteptare
in timp ce ea dansa cu straini in cluburi

scapat din bratele unei iubiri
cazut in bratele alteia

nu e placut sa mori pe cruce
e mult mai placut sa-ti auzi numele
soptit in intuneric