OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Exista macar o republica in care regimul autoritar se vadeste a fi cea mai indicata forma de guvernamint: Republica literelor (si a artelor, in general).
Stie oricine ca scriitorii nu sint egali din nastere, precum cetatenii. Unii se nasc doar cu talent mimetic, altii cu talent, altii cu geniu. Nici cind e orbitoare, valoarea nu se impune de la sine sau fara ezitari: sa ne amintim ca Proust a fost respins de editorul Gide, ca Bacovia e anemic receptat in Istoria… lui Calinescu sau ca Emily Dickinson abia de a fost bagata in seama in timpul vietii. Daca si specialistii se mai pot insela, cu atit mai riscant e sa lasi lucrurile legate de literatura in voia principiului selectiei naturale – desi, zice Darwin, acesta a dus la evolutia speciilor si… genereaza liberalismul. Seful autoritar de drept – criticul profesionist, adica acela dotat cu pasiune, lecturi, spirit critic si apt de un exercitiu obiectiv si responsabil – e indispensabil in mentinerea „ordinii“ in Republica literelor, mai cu seama ca legile ei sint diafane: niste frumoase fara corp.
In lipsa autoritatii de drept, fara de care scriitorul-scriitor se simte jalnic, nu se instaureaza democratia, ci anarhia care are drept rezultat crearea unor structuri paralele de tip mafiotic. Mafiotii – recte veleitarii – ies cu „mitralierele“ in strada: ocupa posturi de radio si de televiziune, redactii de reviste si edituri pentru a-si impune, direct si indirect, mesajul, frust si monomaniac: „sint mare, dom’le!“.

Ce mai fac mafiotii-teroristi? Instituie premii si si le dau unul altuia cu deplina constiinta ca asa e normal. Racoleaza personaje din high life-ul literar, profitind de naivitatea sau de interesele lor „omenesti“, pentru a-i transforma in lobby-isti sau macar in pilonii, in structura de rezistenta a actiunilor lor (semi)culturale: crearea de noi reviste, edituri, comemorari, aniversari, colocvii etc., puse in opera nu din intentii altruiste, ci pentru impunerea lor ca scriitori. Racoleaza chiar critici, pe acei a caror fibra, nefiind suficient de puternica pentru a rezista la saracie, eventuala marginalizare sau singuratate, se vadeste vulnerabila la linguseala, lauda desantata, cadouri sau lobby. Ce nu stiu aceste personalitati si acesti critici e cit de ordinar vorbesc, cu cita lipsa de respect ii trateaza in secret „finii“ lor de joasa conditie care, oricit de semidocti si de vulgari ar fi, ii dispretuiesc pe cei care sucomba la… „micile lor atentii“: de la diminutivarea bascalioasa a numelui („Georgica, Misulica al nostru“ etc.), pina la manipularea cea mai josnica a imaginii, cuvintelor, numelor „nasilor“ lor in propriul beneficiu teroristic – nici o metoda nu e lasata deoparte. Si e drept sa li se intimple asa acestor obrazuri subtiri: doar se stie ca cine se baga in troaca va fi mincat de porci…

In Romania, la ora actuala, incredibil, dar adevarat – si ca sa fie amarul si mai amar –, nu doar in economie sau politica functioneaza structurile paralele, ci si in literatura. Teroristii au luat un avint fara precedent. Sa fie tot urmarea supravietuirii fara frontiera a vechilor structuri ale Securitatii comuniste? E o intrebare la care nu stiu raspunsul. Mai la indemina mi se pare explicatia, deja clasicizata, cu fibra dintotdeauna slaba a romanului „blind si tolerant“: teroristii umbla nestinjeniti pentru ca sint tratati cu aceeasi lene si duplicitate cu care erau tratati protagonistii comunismului: „lasa-i, dom’le, ca oricum nu conteaza, nu-i ia nimeni in serios, toata lumea stie ca sint prosti“. Prosti, dar multi si virulenti…

Nu stiu cum va fi fiind prin alte parti ale tarii, dar teroristii din Iasi nu prea fac distinctie intre „evaziv“ si „evazat“; pun virgula intre verb si complementul direct (s-au mai stilat si ei, au aflat ca virgula intre subiect si predicat nu da bine), lucru care nu-i impiedica sa fie prieteni cu Uniunea, cu personaje din high life-ul literar si cu unii critici; poarta sacouri portocalii importate din Turcia, ghiuluri pe degete, mapa cu obligatoriu o carte personala in ea la vedere, vorba unsa cu miere pe buze si matracul (ma rog „mitraliera“) in buzunar; adora toba mincata direct de pe foaia de ziar in care o cumpara, „protectia de fuste“, berea si citatele; ii dau in judecata pe cei care-i contesta prin pamflete; isi creeaza o biografie falsa, cu ascendenti ilustri ori eroice drame personale si, finis coronat opus, defileaza in rinduri strinse la zile mari, cintindu-si, in aplauzele gospodinelor si ale pensionarilor literari, imnul:

Imnul teroristilor literari ieseni
Valoarea nu-i un lucru foarti marí –
e doar o cocoratie pi chiept,
un mic ceferticat pi carí
pot si-l obtin si eu, ci sint distept

Mai dau un pumn in stinga
si in dreapta,
mai pun de-o cumatrie, un bairam:
p’aia mici c-o sticli di tarií
in buzunarul di la chiept ii am.

Cu ai mai barosani mai greu ii, da’
fiinca vremile sint greli foarti
si finca oameni sint si ii
si dau pi brazdi daca-i ieu cu artí

li merg in soapti, li vorbesc tiptil
si, daci trebií, cumpar mamelucii;
ei, cind primesc ci vreu,
schimb iuti foaia:
„neni, sazi ghinisor, ci nu dau turcii!“