OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Radu Pavel GHEO
DEX-ul si sexul
Editura Polirom, Iasi, 2005,
288 p.

In 2003, cind Radu Pavel Gheo a publicat Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a, succesul la cititorii obisnuiti a fost stimulat de un entuziasm nedisimulat al criticii. Cu acel prilej, Mircea Iorgulescu a publicat in revista 22 un elogios articol, cu o sintagma care, la vremea respectiva, a surprins pe multi observatori ai vietii culturale. Mircea Iorgulescu spunea despre Radu Pavel Gheo ca este „un scriitor stralucit, ce va marca o epoca“. Diagnosticul pus atunci de Mircea Iorgulescu s-a dovedit a fi unul inspirat, care sintetiza la modul profund sansa lui Radu Pavel Gheo in spatiul literelor romane.

- Partea spectaculoasa
In Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a, Radu Pavel Gheo isi povesteste plecarea in America prin Loteria vizelor si intoarcerea dupa numai un an. Ruptura de Romania, ruptura de America, ambele prinse in aceeasi carte, fara nici o urma de scirba de Romania, fara nici un antiamericanism funciar, care sa dea apa la moara si sa potenteze clisee ignare: „Daca acum un an am ales plecarea, acum alegem intoarcerea. Eu zic ca o facem in mai deplina cunostinta de cauza decit inainte de a pleca: am vazut ambele lumi, cu defectele si calitatile lor, le-am cintarit avantajele si dezavantajele si, dupa aproape un an petrecut aici, am inteles doua lucruri, ca am putea sa reusim in State, dar ca nu merita. La inceputul anului am primit atestatul de profesor de engleza, cu dreptul de a preda in statul Washington, iar la toamna as fi putut trece deja in categoria intelectualilor bine platiti si cu un statut social respectabil. Si apoi? Ma tem ca o sa ma trezesc din obositorul vis american abia pe la 80 de ani, plictisit de viata, stors de idealuri, eventual cu statisfactia timpa ca am muncit din greu ani in sir, ani in care am uitat sau n-am vrut sa ma bucur“, scrie Radu Pavel Gheo in finalul volumului amintit, cind inca era pe pamint american.

Decizia era luata, intoarcerea n-are nimic dintr-o sfirtecare launtrica, unde iti este greu sa optezi. Revenit acasa, Radu Pavel Gheo devine redactor al Editurii Polirom, pentru a avea o sursa sigura de venit, si se ocupa de traduceri din literatura engleza si americana, le finiseaza, le corecteaza, le da un contur firesc inaintea tiparului. Asta este poate partea conventionala, cu multe obligatii, cu lucru intins pina tirziu in noapte. Partea cu adevarat spectaculoasa este ca in Radu Pavel Gheo a crescut o dorinta de a face publicistica. A fost mai intii una cu numeroase referinte culturale, care sanctioneaza metehnele, metodele si verbiajul cultural, publicistica adunata in volumul din 2004, Romanii e destepti, un volum in care un pattern cultural al formarii (si deformarii intelectuale) este luat in raspar si pus intre oglinzi paralele.

- Cind am fost invidios pe Radu Pavel Gheo
Cu volumul DEX-ul si sexul, Radu Pavel Gheo se radicalizeaza, publicistica se infierbinta, devine una „de prima linie“, acolo unde te vad toti cit de precis si de bun esti. In Romanii e destepti autorul privea mai mult in lumea literelor, pe care o scutura de aberatii. In DEX-ul si sexul, Radu Pavel Gheo deschide fereastra pentru a mirosi pestilentialele „Romaniei reale“, iese in strada si adulmeca, se revolta si povesteste.
Prin primavara, dupa ce am pornit noua serie a Observatorului cultural, cumparam si citeam cam tot ce insemna presa culturala de la noi, dintr-un soi de nevoie de a cauta comparatii, de a vedea unde sintem in raport cu celelalte reviste, ce putem face mai bine si unde mai trebuie lucrat. Ei, bine, Radu Pavel Gheo publicase in revista 22 un text despre cum functioneaza bancile la noi, un text impecabil prin claritate si problematica, pe care (recunosc invidios) mi-ar fi placut sa-l publicam in Observator cultural. Acel text, Bancuri cu banci din Romania, este republicat in DEX-ul si sexul si poate e bine de reamintit concluzia: doar in Romania bancile iti percep comision la retrageri. Daca ai un cont in valuta si nu umbli la el sase luni, poti sa afli cu surprindere ca banca „percepe un comision de trei dolari lunar pentru administrarea contului“, care inseamna concret ca „banii omului stau in cont, iar banca baga in fiecare luna mina acolo si ia ceva, in buna traditie a gestionarului roman de alimentara comunista“.

Mai exista in DEX-ul si sexul un foarte bun text despre cum functioneaza scoala romaneasca, in care autorul, el insusi profesor citiva ani, reuseste performanta sa nu se piarda printre numeroase exemple, dar nici sa generalizeze pripit sau prea jucaus. Cred ca acest text, Scoala umilintei, este unul dintre cele mai bune care s-au scris in ultimii ani despre invatamint, fiind necrutator atit cu puterea politica (indiferenta, oricare i-a fost chipul in ultimii 15 ani), cit si cu profesorii, prea lipsiti de solidaritate si de inventivitate: „Inertia manifesta la nivel de inspectorat, liceu, scoala generala impiedica nu doar schimbarea de mentalitate (macar asta se va face oricum in timp), ci si imbunatatirea calitatii educatiei. Orice schimbare e riscanta si prost vazuta. In ciuda reformelor haotice prin care a trecut invatamintul romanesc in ultimii ani, de schimbat s-au schimbat prea putine“.
Textele la care am facut referire pina acum fac parte din ultima sectiune a cartii intitulate Plexul (portia de umplutura), care mai contine si alte citeva foarte bune articole pe teme, ca sa le numim asa, sociale. Nu stim cit este de constient Radu Pavel Gheo de posibilul impact al acestor articole publicate initial in Suplimentul de cultura, Timpul, Dilema veche, 22. Daca ar fi fost publicate de presa cotidiana, acestea ar fi putut rivaliza si s-ar fi luat „la trinta“ cu editorialele „monstrilor sacri“, ba chiar ar fi fost mai gustate, si asta dintr-un motiv foarte simplu.

Nefiind calate pe disputa dintre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni, nefiind scrise in urma ultimei declaratii scapate printre dinti, a ultimei rasuflari, textele sint dincolo de politica romaneasca, deja previzibila, cu osteni uzati si tensiuni rasuflate. Au insa un farmec al prospetimii, al lucrurilor nespuse, al unei noi perspective. Va rog sa cititi Teste de tupeu si veti descoperi (si va veti amuza) de tipurile „oamenilor noi“, cei care lanseaza noi obiceiuri. Insiruirea de tupeisti este incintatoare, aceste personaje vin dintr-o „menajerie“ tot mai plina de exponate: Prezentatori radio-TV, Reprezentanti multi-level marketing, Psihologi media (va amintiti inflatia acestei specii in timpul crizei ostaticilor din Irak), Printi africani de E-mail (acele spam-uri venite prin posta electronica, prin care nepoatele regelui din Buci-Buci „au nevoie de niste bani de la tine“), Latrai de partid, Artisti boemi, Candidati la presedintie, Horoscopisti, Agenti publicitari stradali („Slabeste acum!“).

- „In p... mea!“ sau „In pula mea!“?
Sigur ca multi cititori se vor napusti spre textul care da titlul volumului. Strategia de marketing va functiona si de data aceasta. Din acest motiv, in acest spatiu, ne-am referit si la textele din a treia sectiune, cele care il aduc pe Radu Pavel Gheo in postura de cronicar acid de moravuri publice. Primele doua capitole sint un „spectacol de sunet si lumina“, iar textul care da titlul volumului are ceva din frenezia celui care rivneste dar si obtine „fructul interzis“. Demonstratia porneste mocaneste cu urmatorul paradox: desi spatiul romanesc „colcaie de expresii in care substantivele pula, pizda, muie, precum si verbul a fute sint omniprezente“ – acestea ar face parte din „fondul principal lexical“ – DEX-ul nu le ia in seama. Mai mult, nici dictionarele englez-roman, roman-englez nu includ aceste cuvinte sau nu le explica, echivalarile se fac doar prin utilizarea unor variante eufemistice. Dupa ce face o demonstratie de Doctor in Litere, unde umorul spilcuit face casa buna cu rigoarea terminologica, Radu Pavel Gheo ajunge la o concluzie surprinzatoare: cuvinte asa-zis „porcoase“, care in Concise Oxford Dictionary sau in American Heritage Dictionary le gasim cu o multitudine de sensuri si in numeroase expresii exemplificatoare, la noi, „oralitatea ne este mai familiara decit scripturalul.

Fata de scris pastram o tacere respectuoasa si chiar tematoare“ si, mai mult, „o ciudata sacralitate“. Finalul textului merita si el citat in extenso: „Si, atita timp cit in discutiile ce ar trebui sa ramina stiintifice isi impun autoritatea – galagiosi si cu aplomb – pseudosavanti cu titluri universitare, educati in sistemul comunist, insi carora duplicitatea le-a devenit o a doua natura, astfel incit in particular isi fut studentele ca sa le treaca la examene, iar in public vorbesc de spiritualitatea crestina, de pudoarea si bunul-simt specifice poporrrului rrroman, ei bine, cita vreme astfel de oameni comanda muzica, n-o sa rezolvam nimic. Si, fiindca DEX-ul e perceput ca norma, desi o norma schioapa, o sa continuam sa scriem cu trei puncte: «In p... mea!» si «Ma f...!» si, ca sa fim siguri ca sintem curati si decenti, chiar «Ma doare-n c...!»“.

- „Noua publicistica“ ride sanatos si reactioneaza ferm
Radu Pavel Gheo nu se ia foarte in serios, asta inseamna ca nu paseste cu pieptul bombat in arena, sa infrunte taurul cu un insipid si inflationist discurs filozofic, asteptind ca „animalul“ sa mai si freamate din copite. La el exista un firesc al expresiei, care se converteste intr-un umor la care multi vor ride in hohote. Necrisparea ii este fecunda, absenta umorilor ii refuza imaginea de „dascal“, de „arheu“, de „spirit sacrosanct“. Aceasta este si intentia autorului, marturisita in finalul volumului: „Recunosc, cred in ideea ca moravurile se pot indrepta prin ris. Si, chiar daca ma insel, n-o fi tocmai un dezastru: macar ne ramine risul. Iar daca volumul va stirni mai multe zimbete decit incruntaturi inseamna ca jocul mi-a iesit. Chiar si jocul de-a malitia“.

Dar mai este un lucru pentru care salutam aparitia acestei carti. Radu Pavel Gheo face parte din „noua publicistica“, una care ride sanatos si reactioneaza ferm ori de cite ori este provocata. Este o generatie de publicisti care nu bate apa in piua, care nu circoteste, care nu se inregimenteaza si care (trebuie spus si asta) a inceput sa aiba si un firicel de coloana vertebrala (la Gheo mult mai accentuata). Multa vreme am crezut ca „noua generatie“ se adapteaza usor, face compromisuri si isi ingina maestrii. Numai ca, acum, Radu Pavel Gheo depune marturie despre cum poti sa rezisti aplatizarii morale. In final, numai pentru spiritele pentru care accepta ironia si autoironia, sa spunem ca Radu Pavel Gheo alcatuieste un spumos ghid al temelor care „dau bine“ in comunitatea rafinata a intelighentiei romanesti. Aceste coduri de acces ar fi urmatoarele, in viziunea lui Radu Pavel Gheo: 1) Nichita (da, poetul Nichita Stanescu); 2) Andrei Plesu – Despre ingeri, Gabriel Liiceanu – Despre limita; 3) Ultima carte (sau ultima conferinta sau ultima emisiune TV) a lui Horia-Roman Patapievici; 4) Nicky (da, criticul literar Nicolae Manolescu); 5) Mircea Cartarescu; 6) Blow-up; 7) Postmodern, postmodernitate; 8) Lautarii din Clejani si/sau Fanfara de la Zece Prajini; 9) Lupta intre generatii; 10) Vama Veche; 11) Perioada interbelica roz; 12) Frantuzismele; 13) Conditia intelectualului roman. Restul nu stim cit conteaza. Dar stim ca din acel „rest“ face parte si publicistica lui Radu Pavel Gheo, care vorbeste despre sex si despre tara cu aceeasi dezinvoltura: e o dovada ca autorul are talent si nu se teme de subiecte.