Nr. 753 din 19.12.2014

On-line - actualitate
Remember
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Eseu
Memorii
Interviu
Arte
Dialog
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Iulie   |   Numarul 75   |   Sacrificarea lui Antonescu pe altarul diplomatiei (II)

Sacrificarea lui Antonescu pe altarul diplomatiei (II)

Autor: William TOTOK | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Daca politicieni ca Adrian Nastase sau ziaristi ca Tudor Popescu se pronunta cu fermitate pentru ceea ce s-ar putea numi jertfirea lui Antonescu pe altarul diplomatiei – desi in trecut atit PDSR-ul, cit si ziarul Adevarul s-au situat pe o pozitie exact opusa –, mai multi istorici romani intervievati de Mediafax1 continua sa-l priveasca cu ingaduinta pe fostul dictator. Potrivit mai multor ziare care au citat din aceste interviuri, istoricii Dinu C. Giurescu, Alexandru Stoenescu, Dan Berindei si Adrian Cioroianu au sustinut, la unison, ca Antonescu ramine o personalitate „controversata“. Termenul in sine nu spune mare lucru si exprima, mai degraba, o atitudine difuza si renitenta care de-a lungul ultimului deceniu s-a manifestat in cursul unor dezbateri si in nenumarate articole si carti, creind impresia falsa ca Antonescu a fost „un martir al neamului“, „un mare erou“ si o „victima a comunismului“, si nu un criminal de razboi, responsabil de moartea a 410.000 de evrei, precum demonstreaza istoricul Jean Ancel in lucrarea sa de referinta: Transnistria (1998)2.

Istoricul Dinu C. Giurescu a incercat sa raspunda la o intrebare pe care o considera fundamentala: „A fost Ion Antonescu al treilea om al Axei?“. Esenta raspunsului profesorului este ca Antonescu „a fost, de fapt, omul tarii sale“.
In lucrarea sa Romania in al doilea razboi mondial, Giurescu scrie ca Ion Antonescu a luat conducerea intr-un moment cind nici unul din liderii politici ai Romaniei nu a dorit sa preia guvernul. La merite, istoricul enumera: pastrarea autonomiei in conditii de razboi, salvarea vietii a peste 300.000 de evrei din Romania.
In acelasi timp, istoricul scrie ca „imparte raspunderea deportarii evreilor basarabeni si bucovineni in Transnistria, din care cel putin 108.710 au pierit“. In aceeasi lucrare, Giurescu afirma ca maresalul Ion Antonescu a avut sprijinul covirsitoarei majoritati a opiniei publice pentru intrarea in razboi si eliberarea Basarabiei si a nordului Bucovinei, in iunie 1940. Antonescu a salvat aproximativ 300.000 de evrei din Romania, conchide istoricul, pentru ca maresalul a refuzat „solutia finala“ propusa de nazisti.

Referitor la pogromul de la Iasi, acelasi istoric este de parere ca „raspunderea este a autoritatilor romane, mai precis a celor locale“. „Antonescu nu a dat ordin direct, iar in ceea ce priveste cele doua Trenuri ale mortii, aici au pierit cel putin 2.521 de evrei.“ Giurescu mai relateaza in lucrarea sa ca, la 30 iunie 1941, Presedintia Consiliului de Ministri anunta executarea, la Iasi, a „500 iudeo-comunisti“ care trasesera focuri de arma din case asupra soldatilor germani si romani. La 28 si 29 iunie, doua unitati militare din Iasi sint atacate, Comandamentul german afirmind ca are 20 de morti si raniti. Mii de evrei sint arestati si dusi la politie, cei din curte fiind supusi tirului unei unitati germane. Marturia unui general roman vorbea de un atac efectuat de legionari si de „borfasi“ asupra celor doua unitati, in cartierul populat de „evrei instariti“. Evreii arestati sint evacuati din Iasi, la ordinul unui comandant roman. In drum spre Calarasi, cel putin 2.500 de evrei pier in cele doua „Trenuri ale mortii“, din lipsa de aer, apa si mincare.

In 1941, vicepremierul Mihai Antonescu cere, intr-o sedinta de guvern, deportarea evreilor din Basarabia si Bucovina. Giurescu scrie ca estimarile vorbesc de un numar de peste 100.000 de evrei deportati in lagarele din Transnistria. In 1930, in Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Hertei traiau 275.000 de evrei, iar la izbucnirea razboiului (iunie 1941) o parte a populatiei evreiesti a fost evacuata sau s-a retras in URSS din proprie initiativa. Cifra refugiatilor este estimata la 100.000. In septembrie 1941, recensamintul facut de Romania in teritoriile eliberate (pina la Nistru) inregistra 126.000 de evrei. Rezulta o diferenta de 50.000 de evrei disparuti pina la recensamintul din 1941. In lagarele din Transnistria s-au aflat, potrivit acelorasi autoritati romane, 110.000. La 1 septembrie 1943, mai erau in viata 50.000 de evrei. Cifra celor decedati in urma tratamentului la care au fost supusi este de 60.000. Cele doua cifre, 50.000 si 60.000, dau un total de aproape 110.000 de victime.
„Ramine o personalitate controversata“, concluzioneaza istoricul Dinu C. Giurescu. „Daca nu ar fi fost problema cu evreii, toate celelalte lucruri s-ar fi putut explica.“
Scriitorul si istoricul Alexandru Stoenescu, autorul lucrarii Maresalul, evreii si Armata, apreciaza, si el in interviul citat, ca Ion Antonescu a fost „o personalitate foarte controversata“ si ca fostul lider al Romaniei a avut, ca om politic, si aspecte pozitive, si aspecte negative: „Ca om politic, a facut greseli, dar si lucruri pe care numerosi evrei i le recunosc drept pozitive. Ca personalitate istorica, poate fi oricind pus in discutie si vor exista intotdeauna doua tabere care il vor judeca, unii pentru faptele sale bune, altii – pentru cele rele“.

Stoenescu spune in interviu ca, pentru a trece personajul istoric in contextul actualitatii, viata sa trebuie cunoscuta in detaliu, iar pericolul de a fi inghitit de propaganda trebuie evitat, sustinind ca Antonescu „nu a fost implicat in pogromul de la Iasi. El l-a oprit. Este o cadere in capcana propagandei comuniste facute dupa al doilea razboi mondial“. Istoricul admite totusi ca a ordonat deportarea „a mii de evrei“, in urma careia au murit 25.000 de oameni.
Si istoricul Dan Berindei apreciaza ca personalitatea maresalului Antonescu a avut o componenta negativa, dar si una pozitiva: „Daca despre latura negativa a personalitatii sale s-a tot vorbit, cred ca merita amintit si celalalt aspect, respectiv lucrurile bune pe care le-a facut Antonescu. De exemplu, in vremea lui nu exista nici un fel de coruptie“.
Din punct de vedere militar, crede Berindei, maresalul a reprezentat una dintre cele mai proeminente figuri ale epocii sale: „Era printre putinii generali (pe vremea cind avea acest grad) pe care Hitler ii aprecia, tocmai pentru ca Antonescu avea puterea sa-l contrazica. De aceea, nu-l putem acuza ca nu si-ar fi iubit tara. Este adevarat ca a jucat o carte pe care a pierdut, dar si-a iubit tara“.

In ceea ce priveste latura negativa a personalitatii lui Antonescu, Dan Berindei afirma ca „vina lui nu este cu mult mai mare decit a altora, intrucit acesta a deportat multi evrei, dar a salvat si mai multi“. Tocmai din pricina aceasta, crede Dan Berindei, autoritatile romane ar trebui sa adopte „o atitudine proprie privind reabilitarea maresalului Antonescu“, iar „unii care nu au fost implicati in evenimentele respective“ ar trebui „sa nu judece“.
Destinul maresalului Ion Antonescu este vazut de catre istoricul Adrian Cioroianu ca fiind unul dramatic: „Fara indoiala, Antonescu a fost un patriot incontestabil, cu putere si spirit de sacrificiu, dar care, din pacate, a fost aliatul lui Adolf Hitler“.
Ca om politic il considera pe Antonescu drept submediocru, „pentru ca a bagat Romania in razboi doar pe vorbe, fara sa existe un tratat cu Hitler“. „In al doilea rind, Antonescu a oscilat, in timpul razboiului, pentru ca a inceput ca aliat al lui Hitler, deportind evrei si tigani, iar dupa iarna lui ’42-’43 a indulcit tratamentul aplicat evreilor si a permis unor personaje din Romania sa intre in contact cu anglo-americanii“, a mai spus Cioroianu. Istoricul mentioneaza ca Antonescu nu a fost „nici un calau al evreilor, dar nici un aparator al lor, teama lui mare fata de rusi determinindu-l sa ramina de partea lui Hitler“.

Referitor la modul in care este privita astazi personalitatea maresalului Antonescu, Cioroianu crede ca, pentru Romania de azi, Antonescu nu poate fi un model. „A fost un antiliberal, nu a fost dedicat democratiei in sensul ei modern si cred ca trebuie sa ramina un personaj dramatic al istoriei, ca aliat al lui Hitler, dar nu un model pentru Romania anului 2001“3.
Si Florin Constantiniu impartaseste opinia larg raspindita ca „in activitatea maresalului Ion Antonescu au existat aspecte pozitive si negative“, sintetizate in unele luari de pozitie, de regula, in sintagma eufemistica „figura controversata“. Avansind citeva explicatii discutabile pentru cauzele, care l-ar fi determinat pe Antonescu sa actioneze asa cum a actionat, Constantiniu emite parerea ciudata ca „dupa decembrie 1989, era de asteptat ca investigatia istoricilor sa fie libera de orice constringeri extrastiintifice. Dar, vorba lui Noica, «n-a fost sa fie». Mai intii, istoricii insisi au lasat ca partizanatele politice sa le umbreasca obiectivitatea, apoi nationalismul resurgent, «corectitudinea politica» si «gindirea unica», emotiile colective, imixtiunile strainatatii etc. s-au unit pentru a tulbura sau chiar bloca ancheta istorica“4.

Cea mai radicala pozitie pro-Antonescu a fost adoptata de revista Romania Mare, oficiosul partidului omonim, care, intr-un sir de articole, a rastalmacit actiunile patronate de fostul dictator, conferindu-le o aura de eroism national. Iata in acest context un singur exemplu citat la intimplare din Romania Mare: „Dupa evenimentele din decembrie 1989, Poporul Roman s-a trezit dintr-o data acuzat de antisemitism si de omorirea a 400.000 de evrei in timpul cit tara a fost condusa de Maresalul Ion Antonescu. Din salvatorul evreilor, Maresalul (pentru Moses Rosen) a devenit, peste noapte, un antisemit feroce. Cit timp a guvernat, Maresalul Antonescu a facut totul ca sa-i scape pe evrei din mina nemtilor si a reusit sa salveze zeci de mii de vieti. Dar, asa e lumea: pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti – zice un vechi proverb, de care Maresalul nu a tinut cont“. [...] „Ion Antonescu a dus in Transnistria o parte a populatiei evreiesti pentru a o pune la adapost. A existat un singur lagar in aceasta zona, dar acesta era unul de primire, si nu de exterminare. Actiunea Maresalului a fost salvatoare. De altfel, la Vapniarka, unde s-a organizat acest lagar, a functionat si un cinematograf. O mare parte dintre evreii evacuati in Transnistria au fost cartiruiti in casele oamenilor din satele transnistrene. Nu s-a organizat nici un pogrom impotriva acestor evrei“5.

Daca s-ar lua in serios argumentele invocate de Romania Mare, ele ar putea fi extinse si asupra lagarelor naziste, unde existasera orchestre sau grupe de artisti amatori. Existenta acestora, invocata deseori si de alti revizionisti si negationisti ai holocaustului din tari occidentale, nu diminueaza cu nimic dimensiunea politicii de exterminare a fascistilor.
Privitor la cazul generalului Chelaru, Romania Mare vorbea despre o „vilva stupida si artificiala“, atacindu-i pe toti cei care au criticat dezvelirea bustului lui Antonescu drept niste „paduchi“ pentru ca au indraznit „sa judece o figura tragica a Istoriei nationale, un martir al romanilor, asasinat de ocupatia ruso-evreiasca instaurata la 23 august 1944“6.
Comentind acele „culpe scuzabile“ ale lui Antonescu (pentru national-comunisti „echivalentul perfect al lui Ceausescu“) invocate mereu de multi istorici romani, Romania literara respinge interpretarea voit relativizanta a „exterminarii salbatice a evreilor si a tiganilor“ ca simple „greseli ale armatei“, si nu ca o masura initiata si patronata de unul „dintre cei mai mari criminali din istoria Romaniei“. Concluzia Romaniei literare este mai mult decit limpede: „Revigorarea cultului antonescian raspunde radicalizarii tot mai primejdioase a politicienilor si partidelor al caror ideal e transformarea Romaniei intr-un tinut al tribalismelor violente si al urii interetnice“7.

Sanctificarea lui Antonescu
In cadrul manifestarilor dedicate aniversarii a 10 ani de la crearea Partidului Romania Mare, sub genericul Personalitati ale nationalismului romanesc, Clubul Scriitorilor „Romania Mare“ a organizat o sesiune de comunicari. Au fost abordate 3 teme: Maresalul Ion Antonescu – 55 de ani de la asasinare, Nicolae Iorga – 130 de ani de la nastere, Corneliu Vadim Tudor: poezie si politica. Angela Balan, senator PRM, a expus intr-o interventie intregul arsenal al cliseelor si mistificarilor legate de Antonescu, reliefind faptul ca: „Ion Antonescu a fost un bun roman si un bun crestin, dovada stau fondurile donate la diferite biserici sau scoli, copiii crestinati de Maresal, spitalele patronate de Maria Antonescu, sotia Maresalului“. A. Balan a cercetat si studiat multe documente referitoare la activitatea Maresalului Ion Antonescu, scrie revista PRM-ista, si n-a descoperit nici o consemnare despre vreun rau facut de Maresal conationalilor sai.

A. Balan a mai sustinut ca „Ion Antonescu a fost omul de care tara avea nevoie in acel timp“, iar „oficialitatile actuale din Romania savirsesc o crima, pentru ca se dezic de activitatea si lupta Maresalului Antonescu. In Spania, de pilda, exista strazi cu numele fostului dictator Franco“8. Deputatul PRM Florea Buga a sustinut in cadrul aceluiasi simpozion ca „Ion Antonescu a fost suflet din sufletul Neamului Romanesc“, de aceea „Ion Antonescu nici nu putea fi decit nationalist roman“. „Formarea si pregatirea lui in cadrul institutiilor militare de invatamint i-au insuflat dragostea de Patrie, iubirea de Neam, puterea de a lupta pentru readucerea tarii in fruntariile de la 1918“. Buga a evidentiat „preocuparea Maresalului pentru imbunatatirea traiului populatiei si dezvoltarea economica a Romaniei“, dind drept exemplu „rezerva de aur a tarii: 14 vagoane in anul 1940, 40 de vagoane in anul 1944“. Tot Buga l-a laudat ca pe „un exceptional comandant si strateg militar“ care a ordonat „trupelor trecerea Prutului numai pentru a intregi teritoriile Romaniei, sfirtecate prin diktate si ultimatumuri“. „De personalitatea sa militara au tinut seama aliatii – Hitler si Mussolini – incredintindu-i comanda Gruparii de Armate germano-romane, numind-o chiar Gruparea «Ion Antonescu»“, a spus acelasi referent, care a adaugat ca Antonescu a fost primul care si-ar fi dat seama de inevitabila infringere a Germaniei. De aceea el „a initiat, in secret, tratative cu partea engleza, pentru scoaterea Romaniei din razboi si debarcarea trupelor engleze in Dobrogea – incercare ramasa fara rezultat“. (Contactele secrete cu aliatii sint deseori invocate si de alti istorici, care incearca astfel sa diminueze responsabilitatea politica a regimului pentru genocidul initiat impotriva evreilor si romilor. Contacte similare au initiat si citiva apropiati ai lui Hitler, ceea ce nu i-a scutit sa fie condamnati pentru crime de razboi. Poate cel mai marcant exemplu este cel al lui Rudolf Hess, adjunctul Führer-ului, care a fugit in Anglia si care dupa razboi a fost condamnat la inchisoare pe viata. Pentru citeva organizatii neofasciste si revizioniste Hess a devenit astazi – asemenea lui Antonescu – un idol politic.)

Geo Stroe (presedintele Academiei Dacoromane care a organizat primul simpozion national consacrat lui Antonescu, dupa 1989, de INPROROM, azi Academia Dacoromana, in iunie 1993, la Muzeul Militar National) a vorbit „despre asa-zisul antisemitism al generalului“, sustinind contrariul, si anume: „Antonescu a salvat mii de evrei din Romania, neexecutind ordinul lui Hitler, de a-i deporta“. „Motivul real al acestor acuzatii pare a fi – conform unor voci autorizate – faptul ca Romania urmeaza sa devina o tara de rezerva pentru evrei, in caz ca Israelul nu mai poate fi locuit de acestia, datorita razboiului cu arabii“, afirma Geo Stroe, care a lansat cu aceasta ocazie si niste propuneri. Astfel el a propus crearea unei „institutii de invatamint militar, care sa poarte numele Maresalului Ion Anonescu“, „sanctificarea Maresalului de catre Biserica Nationala“, „reanalizarea dosarelor asa-zisului «proces Antonescu» si reabilitarea bravului ostean si a colaboratorilor sai“, „inhumarea simbolica a Maresalului in Pantheonul eroilor martiri“ si „retrocedarea proprietatilor familiei Antonescu si crearea unui Muzeu memorial «Ion Antonescu»“.

Petre Turlea, doctor in istorie si colaborator al revistei Romania Mare, s-a oprit asupra „similitudinilor legitime“ „dintre atitudinea nationalista a Maresalului Ion Antonescu si cea a lui Nicolae Iorga“, reliefind faptul ca PRM-ul, „prin nationalismul sau luminat, pur romanesc, imprimat de presedintele partidului, domnul Corneliu Vadim Tudor, se constituie intr-un liant al acestor personalitati de vaza ale Neamului Romanesc, [...] Nicolae Iorga si Ion Antonescu“.
Interesant de remarcat este faptul ca pentru prima data se propune sanctificarea lui Antonescu. Propuneri similare au fost lansate in anii trecuti si de catre unii legionari care cereau canonizarea lui Corneliu Zelea Codreanu9. In acest context merita a fi amintita si cererea unui alt colaborator al Romaniei Mari10, romano-americanul Constantin Burlacu (autoproclamatul presedinte al Ligii Apararii Nationale si autorul unei pagini pe Internet – unde se poate vedea, pe linga zvastica nazista, si lupul dacic – intitulata Garda de Fier). Acesta „propune numirea unor artere principale, in marele (!) orase ale tarii, in cinstea lui Corneliu Zelea Codreanu“, „canonizarea Eroului national Ion Mota“ si a lui Vasile Marin11.

In ultima instanta, Corneliu Vadim Tudor revine intr-un articol asupra cazului Mircea Chelaru, sintetizind in acest text, din care nu lipsesc accentele antisemite si antiamericane, ideile pe care in ultimul deceniu le-a enuntat de nenumarate ori: „Decenii de-a rindul, tot felul de agitatori de profesie ne-au trimis, de peste Ocean, «rachetele balistice» ale unor proteste si amenintari, ca nu care cumva generatiile tinere de romani sa redescopere tezaurul cultural si etic al Poporului lor. In Topul romanilor pusi la stilpul infamiei s-a aflat si Maresalul Antonescu. Nu sint absurd si n-am nici un fel de fixatie cu privire la oameni si evenimente care au inceput sa se piarda in negura Istoriei, dar am dreptul sa stiu daca libertatea de expresie e valabila si pentru noi, romanii, sau numai pentru cei care ar vrea sa gindeasca in locul nostru si care ne trateaza doar ca pe niste simple repere statistice. In Istorie, cel putin in Secolul XX, numai Hitler si Stalin s-au rafuit cu statuile. Acei congresmeni americani, Cristopher Smith si D’Amato, care ne tot ameninta cu Apocalipsa daca vom indrazni sa dezvelim vreo statuie a aceluia care, totusi, a fost Conducatorul Statului Roman si a contribuit la intregirea tarii, si in I-ul, si in cel de-al II-lea razboi mondial, ar face mai bine sa-si vada de incultura si de mizeriile lor. Au America si Israelul «sensibilitati» fata de reconsiderarea personalitatii Maresalului Antonescu? Le priveste, si noi avem sensibilitatile noastre si asteptam vremea cind va fi recunoscut, oficial, si holocaustul impotriva romanilor, cu nimic mai prejos decit holocaustul impotriva evreilor.“ s…t „Asa-zisul meu antisemitism este o inventie ridicola a acelora care nu suporta sa existe si oameni demni pe lumea asta si care isi apara, cu o furie oarba, «privilegiul» de a fura si de a batjocori Poporul Roman. In Romania post-decembrista aproape ca nu exista jaf de proportii in care sa nu fie implicati si evrei, sau indivizi care au fugit in Israel si n-au fost extradati“12.

_________

1. Mediafax, 5 iunie 2001.
2. Jean Ancel, Transnistria, vol. 3, Bucuresti, 1998, p. 303.
3. Vezi si cele doua articole ale lui Adrian Cioroianu, Antonescu – drama si bustul, in Dilema, nr. 432/8-14 iunie 2001 si nr. 433/15-21 iunie 2001.
4. Cf. Florin Constantiniu, 22 iunie 1941. Intrarea Romaniei in razboi. Zece intrebari si raspunsuri, in Adevarul literar si artistic, nr. 527/19 iunie 2001.
5. Tudor Voicu, Maresalul Antonescu si atrocitatile comise de evreii sangvinari in Romania Mare, nr. 527, anul XI, 18 august 2000.
6. Saptamina pe scurt, in Romania Mare, nr. 570/15 iunie 2001.
7. Cf. Mircea Mihaies, Antonescu, rezerva lui Ceausescu, in Romania literara, nr. 26/4 iulie 2001.
8. Cf. Geo Ciolcan, Trei personalitati ale Nationalismului Romanesc, in Romania Mare, nr. 572/23 iunie 2001.
9. Cf., de exemplu, O fundatie clujeana cere sanctificarea lui Corneliu Zelea Codreanu, in Evenimentul zilei, 24 septembrie 1998. Este vorba despre Fundatia „Sarmizegetusa“ din Cluj-Napoca, membra a Clubului Nationalist-Crestin – de extrema dreapta.

10. Cf. de exemplu: Constantin Burlacu (Directorul revistei New Right din New York), Un slugoi debil mintal: Cornel Dumitrescu, in Romania Mare, nr. 449/19 februarie 1999. Constantin Burlacu, Legionarii din SUA au pus pleoapa pe Mos Manivela (text reprodus din revista The New Right, care apare la New-York), in Romania Mare, nr. 483/15 octombrie 1999. Intr-o scrisoare adresata de Constantin Burlacu lui Vadim Tudor, aparuta in Romania Mare, nr. 500/11. februarie 2000, sub titlul Presedintele PRM, criticat ca este... filosemit!, acesta scrie ca pe newsgroup-ul SCR (Soc. Culture Romanian) s-ar fi dat publicitatii o stire potrivit careia liderul PRM-ului ar intentiona sa faureasca „in Romania un nationalism pe placul globalismului jidanesc si al fortelor oculte“, incheind cu aceasta propozitie: „Domnule Corneliu Vadim Tudor, va rog sa-mi comunicati daca dvs. aveti cunostinta de aceste acte provocatoare si rauvoitoare contra nationalistilor romani si, indeosebi, contra adeptilor Garzii de Fier, sau dvs. habar n-aveti de toate acestea, iar in spatele tuturor actiunilor huliganice, teroriste si criminale se ascund jidanii si agentii lor, care urmaresc sa bage intriga intre legionari si partidul dvs., ca sa se dusmaneasca, macelareasca si ucida intre ei?! Cele mai bune urari de bine. Cu deosebita stima“. Legionarii de toate culorile (inclusiv simistii si codrenistii) s-au distantat de actiunile lui Burlacu si de incercarile acestuia de a crea o alianta cu PRM-ul. Intr-un Comunicat semnat de Mircea Dimitriu la 3 iunie 2001 si publicat pe pagina de Internet – intitulata Miscarea Legionara –, urmasul lui Horia Sima, care traieste la Stuttgart, in Germania, se distanteaza de Burlacu. „In virtutea functiei pe care o detin si cu acordul expres al Miscarii din tara, dezmint categoric existenta oricarei legaturi intre Miscarea Legionara si pagina de Internet cu denumirea Garda de Fier – Gazeta de Exil. Ea este una din numeroasele diversiuni, create cu misiunea de a produce confuzie pe de-o parte si de a declansa lovituri impotriva Miscarii prin actiuni de provocare, pe de alta parte. In ce priveste persoana D-lui Burlacu, pot afirma cu toata certitudinea ca Miscarea Legionara nu are cunostinta de existenta vreunui legionar cu acest nume“, scrie Dimitriu (comandant legionar, Secretar General al ML-Exterior). Redactia revistei electronice pro-simiste, Sfarma Piatra adauga, pe aceeasi pagina, un citat dintr-o fisa a Securitatii – preluata din presa romaneasca – privindu-l pe Burlacu: „O pregatire submediocra: absolvent de opt clase primare si al unui curs de ospatari“, „nu s-a putut realiza in viata primara, fiind marcat de tulburari psihice cu impact asupra comportamentului sau“, sufera de „un sindrom de ratare“, „manifesta tendinte psihotice reactive de tip paranoic“. Si mai departe: este „acompaniat de un delir al grandorii care il face sa se considere continuator direct al «Capitanului» Corneliu Zelea Codreanu“. (Textul se intituleaza: O clarificare necesara.) Comunicatul semnat de Dimitriu a fost publicat, de asemenea, si in revista Permanente, nr. 6/2001, si se incheie cu salutul „Traiasca Legiunea si Capitanul!“.
11. Garda de fier – Gazeta de Exil, versiune Internet, iunie 2001.
12. Corneliu Vadim Tudor: In timp ce alte partide fac istorie, PRM face politica, in Romania Mare, nr. 572/23 iunie 2001.

 
 
 
Cele mai citite articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Ion Iliescu şi împărăţia celor de duh săraci
România şi Bulgaria, întîlniri culturale
Cele mai comentate articole
Regele şi nepoţii lui Vîşinski
Cercetarea, între concurenţă şi creativitate
BIFURCAŢII. Nevoia de stînga. Care anume?
Ion Iliescu şi împărăţia celor de duh săraci
SOFTUL ROMÂN. Şi aşa mai aproape
Cele mai recente comentarii
@Ilinca
tuturor
@moses
autorului
..............
 
Parteneri observator cultural
Aletheea