OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iliescu vs. Antonescu
Cu prilejul unei vizite la Iasi la 22 iunie 2001 – ziua in care se comemora cea de-a 60-a aniversare a izbucnirii razboiului impotriva Uniunii Sovietice –, presedintele Ion Iliescu a declarat ca Antonescu a fost si este considerat „criminal de razboi pentru raspunderea politica, pe care si-a asumat-o, de a fi aliat cu Hitler“1. Depunind o coroana de flori in fata Sinagogii din Iasi, Iliescu a mai spus ca in istoria tarii au fost momente tragice. In acest context el a amintit ca intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial a fost insotita, la Iasi, de acte criminale. Referindu-se la pogromul de la Iasi, Iliescu a declarat ca cei care aveau raspunderea politica in tara nu pot fi considerati nevinovati. Respingind descrierea lui Antonescu drept o „figura tragica“, presedintele a spus ca acesta poarta raspunderea politica pentru „actele barbare“, cum au fost si cele de la Iasi. „Asa ca, nu nemotivat, a fost si este considerat si astazi criminal de razboi pentru raspunderea politica pe care si-a asumat-o de a fi aliat cu Hitler. Motivatia intrarii Romaniei in razboi a fost unilaterala, intr-o singura directie, si nu a fost facuta, la fel, in cazul unor teritorii romanesti ocupate abuziv. Daca nu era actul reparatoriu de la 23 august 1944, ar trebui sa fim constienti care ar fi fost soarta Romaniei astazi“, a spus Iliescu, care a participat la Iasi si la un Simpozion cu tema 60 de ani de la intrarea Romaniei in cel de-al doilea razboi mondial.

Senatorul PSD Adrian Paunescu (impreuna cu fostul taranist George Pruteanu, reprezentant al fractiunii nationaliste dure a partidului de guvernamint) a calificat afirmatia lui Iliescu drept „imprudenta si neinspirata“, tocmai in ziua in care Romania aniversa declararea razboiului impotriva URSS pentru „pretentiile teritorialiste“ ale acestui stat. „Nu e destul sa spui ca Antonescu a fost si ramine un criminal de razboi, pentru ca lucrurile nu stau chiar asa“, a afirmat senatorul in Parlament, precizind ca nu il idealizeaza pe Antonescu si ca nu este solidar cu „erorile si crimele“ din acea perioada. Ion Iliescu nu avea dreptul sa faca afirmatii atit de „simpliste“, a spus Paunescu in plenul Senatului, adaugind ca oamenii politici au obligatia „de a livra“ adevaruri cit mai exacte despre istoria tarii2.
Cu prilejul ceremoniei de comemorare a victimelor pogromului legionar din 21-23 ianuarie 1941, Iliescu a condamnat la 21 ianuarie 2001 „acel delir al intolerantei si antisemitismului“ si a afirmat ca „nimic nu poate si nu trebuie sa justifice, sa falsifice sau sa nege o realitate tragica traita de compatrioti ai nostri“. Apoi si-a exprimat convingerea ca intre Romania si Israel trebuie dezvoltate in viitor relatii privilegiate, subliniind faptul ca tragedii precum cea din ianuarie 1941 nu trebuie banalizate. Dar tot el a spus ca „nici punerea pe seama romanilor a unui numar de victime umflat artificial, tocmai pentru a impresiona si a stirni un mare impact mediatic, nu este un mod de a servi adevarul si prietenii“3.

Fostul ambasador al Israelului in Romania, dr. Iosef Govrin, a criticat in ziarul Viata Noastra discursul presedintelui Ion Iliescu la solemnitatea comemorarii anuale a pogromului impotriva evreilor din ianuarie 1941, fiind de parere ca Iliescu a manifestat in cuvintarea sa tendinta de a estompa particularitatile pogromului savirsit impotriva evreilor din Bucuresti si de a ascunde adevarul asupra marimii Holocaustului evreilor din Basarabia, Bucovina si Transnistria, evaluat la 350.000 de suflete. „Dupa cum e bine stiut“, afirma dr. Iosef Govrin, „jumatate din ei au fost macelariti de armata romana in cursul primei saptamini a intrarii ei in aceste regiuni, in iulie 1941. Restul au pierit pe drumurile exilului catre ghetouri si lagarele de exterminare din Transnistria (toamna 1941) si in Transnistria propriu-zisa (1941-1944)“.
Fostul ambasador ii reproseaza lui Iliescu ca „s-a abtinut de la a spune lucrurilor pe nume – neamintind cuvintul Holocaust in legatura cu Romania si intrebuintind, in locul lui, «nebunia», accentuind ca numarul martirilor Holocaustului «atribuiti executantilor romani a fost umflat artificial de catre istorici (referinta este la adresa cercetatorilor Holocaustului, a caror identitate nu o dezvaluie), numai ca sa impresioneze si sa atraga atentia presei, desi faptul nu serveste adevarul si prietenia»“.
Dr. Govrin considera ca trebuie luptat impotriva incercarii de a se face abstractie de dimensiunile Holocaustului evreiesc in teritoriile stapinite de fascistii romani si ca aceasta lupta trebuie dusa pe tarim politic, public si academic, ca parte integranta din lupta generala impotriva celor ce neaga Holocaustul4.

Dezbaterea declansata in Romania dupa declaratia lui Ion Iliescu de la Iasi a fost insotita de un sondaj electronic organizat la data de 24/25 iunie de cotidianul Ziua. La intrebarea „A fost Maresalul Antonescu un «criminal de razboi»?“, 24.55% au raspuns cu da, 75.45% cu nu.
Oferindu-le cititorilor un forum electronic de dezbatere, mai multi cititori au reluat interpretarile apologetice privind activitatea regimului Antonescu. Unul dintre participantii la aceasta dezbatere ad-hoc afirma: „A fost un patriot! O mare greseala a facut Antonescu ca s-a debarasat de legionari, platind cu viata mai tirziu. Criminali de razboi au fost Churchill, Roosvelt si Stalin. Primul individ pe o bucata de servetel de masa a impartit lumea, lasind-o prada comunismului. Rezultatele se cunosc, 200 milioane de morti in lume, tot ce a fost mai de valoare! Lor le e teama de procesul comunismului“. Alt participant, care semneaza „Misu“, noteaza: „Maresalul Antonescu a fost un erou al poporului roman! El si-a aparat tara si neamul asa cum a putut, in acele vremi potrivnice. Viitorul va arata ca el a avut dreptate. Dumnezeu sa-l odihneasca“. Lucian Dimitriu scrie: „Antonescu este si a ramas un adevarat militar roman. Cit despre evrei ar cam trebui sa se uite in curtea lor sa vada cita rautate poate sa existe in aceasta etnie oriunde in aceasta lume“.

„Maresalul Antonescu a fost un om a carui dragoste pentru Romania este mai presus de orice indoiala“, crede Ion Vasile, care ii ataca apoi pe cei care ii pomenesc numele, exprimindu-si speranta: „Daca am avea norocul ca Maresalul sa revina printre noi, ce canal frumos ar construi leprele din pdsr si pd!“. Un participant revoltat de calitatea suburbana a discutiei din care nu lipseau nici atacurile antisemite, semnind „Avertisment ziarului Ziua“, comenteaza ultimativ: „Daca inlesniti aici comentarii (de closet) antisemite, sinteti tot atit de criminal ca Antonescu. Hai, faceti un alt sondaj: citi criminali sint romani si citi evrei?“. „Majoritatea mesajelor de aici“, concluziona expeditorul mesajului care semneaza „Loco“, „sint pline de rautate si de un nationalism execrabil“.

Ziarul Romania libera este de parere ca din pricina faptului ca „Iliescu, aflat in mare ofensiva de captare atit a bunavointei occidentalilor, cit si a rusilor“, acesta „il considera pe Antonescu criminal de razboi“5. Privitor la capitolul Antonescu, acelasi ziar considera ca „aceasta pagina a istoriei noastre nu poate fi considerata definitiv inchisa“, exprimindu-si dezaprobarea fata de faptul ca dupa razboi „Romania a fost catalogata si tratata ca stat agresor“6. „Nici una din consecintele pactului Ribbentrop-Molotov vizind Romania“, conchide ziarul, „nu a fost inlaturata. Romanii continua sa fie divizati de o granita abuziva“. Apoi, Romania libera scrie in acelasi stil apologetic: „Pe fondul atitudinii indiferente a factorilor politici romani si a pasivitatii istoricilor nostri, istoriografia occidentala continua sa trateze aceste probleme operind cu tezele preluate integral de la istoricii sovietici – propagandisti ai ideologiei imperiului rosu. La relativ recenta hotarire a Dumei de Stat a Rusiei, prin care Romania este catalogata drept stat-agresor in cel de-al doilea razboi mondial, guvernantii nostri au raspuns cu... tacere, dind implicit de inteles ca accepta aceasta teza, desi este limpede ca ea este intr-o flagranta contradictie cu adevarul.

Intrarea noastra in razboi nu a fost o agresiune, ci un raspuns la agresiunea ce a fost comisa asupra Romaniei cu un an inainte, la 28 iunie 1940, cind URSS, dupa un ultimatum violent, a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei si tinutul Herta. Razboiul nostru a fost un razboi drept, pe care toti romanii l-au botezat la acea vreme RAZBOI AL DEZROBIRII. A fost un act de restabilire a dreptatii pe calea armelor, un act de legitima aparare, un act de demnitate si de afirmare a drepturilor si a suveranitatii Romaniei asupra teritoriului ei. Dupa un an de cumplite umilinte indurate, dupa caderea catastrofala a moralului natiunii in urma sfirtecarilor teritoriale prin care Romania a pierdut si o parte insemnata a populatiei, dupa o perioada de sfisietoare disperari, chemarea generalului Ion Antonescu: «Ostasi, va ordon: treceti Prutul!... Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vostri cotropiti!... Stergeti pata de dezonoare din cartea neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri!...» a fost intimpinat cu sentimente de satisfactie si de aprobare de intreaga societate romaneasca de atunci“.
Autorul articolului este de parere ca intrarea in razboi a Romaniei a fost „absolut necesara si pentru ca ea avea valoarea unui demers politic prin care Romania a aratat atit agresorului sovietic, cit si lumii intregi, ca nu intelege sa accepte rezultatele jafului teritorial si este ferm hotarita sa revendice drepturile sale si sa se bata pentru ele. A fost o politica demna si absolut fireasca, o atitudine pentru care Romania trebuie privita cu simpatie si respect, asa cum este privita Finlanda, care si ea a luptat alaturi de Hitler, deci a fost tara-inamica pentru aliatii occidentali“7.

„De ce aceasta vadita discriminare fata de Romania?“, se intreaba Romania libera, explicind imediat ca „Finlanda a avut sansa sa cada in sfera de influenta occidentala“, scapind astfel „de ocupatia sovietica, in timp ce Romania a fost sacrificata lui Stalin si abandonata la discretia imperiului sovietic“. In stilul binecunoscut al adeptilor ideilor conspirationiste, autorul articolului din Romania libera critica Occidentul pentru ceea ce el califica drept „o imensa ingratitudine aratata a occidentalilor fata de noi, daca avem in vedere contributia decisiva a Armatei Romane la scurtarea razboiului. Ne-a fost refuzat statutul de cobeligeranta, am fost inlaturati de la tratativele de pace, ni s-a impus o imensa povara de despagubiri de razboi, pe care le-am platit cu virf si indesat, in sfirsit, lucrul cel mai grav, ni s-a impus divizarea tarii si apoi comunizarea. Finlanda, in schimb, a fost lasata sa se dezvolte liber si a beneficiat din plin de tot sprijinul politic si financiar“.
In fine, autorul lanseaza un atac la adresa politicienilor romani care s-au distantat de pretentiile unor grupuri, partide si organizatii de a-l reabilita pe Antonescu, calificind aceasta atitudine drept „trista“, dar si „curioasa“, fiindca „pina si conducatorii de azi ai Romaniei si unii istorici «romani» sint de partea celor ce condamna Romania pentru politica ei din timpul razboiului. O exemplificare recenta a acestei stari este afisarea atitudinii oficialilor romani fata de memoria Maresalului Romaniei Ion Antonescu. Efigia Maresalului continua sa fie satanizata si dupa 55 de ani de la asasinarea sa. Si astazi sint persecutati acei romani care incearca sa-i cinsteasca memoria.

Este adevarat ca ei nu mai sint ucisi ca acum 45-50 de ani, ci «doar» trecuti in rezerva. Cum poate fi inteleasa utilizarea de catre presedintele de azi al Romaniei a calificativului de «criminal de razboi» la adresa Maresalului? Oare nu este limpede ca aceasta eticheta i-a fost aplicata de ocupantul sovietic intr-un mod cu totul abuziv, numai pentru faptul ca maresalul a indraznit sa se ridice impotriva colosului sovietic in apararea Romaniei? Da, Ion Antonescu nu a fost un inger, a fost soldat si a facut razboi, iar razboiul este fatalmente inrudit cu crima. Razboiul in sine este o crima. Oare ceilalti participanti la razboi nu au comis crime? Raderea de pe fata pamintului a Dresdei nu a fost o crima impotriva umanitatii? Dar bombardamentele atomice de la Hirosima si Nagasaki, care au facut sute de mii de victime printre civilii total nevinovati? Dar asocierea cu Stalin – cel mai mare criminal al tuturor timpurilor – nu a fost si ea o crima? Oare aceste crime sint mai putin monstruoase doar pentru faptul ca autorii lor au iesit invingatori in razboi, iar invingatorii nu sint judecati? «Daca as fi fost invingator, as fi avut statui in fiecare oras din Romania», a spus Maresalul la proces si avea dreptate. Maresalul Finlandei, Mannerheim, are statutul de erou national in tara sa si delegatiile oficiale straine depun coroane de flori la monumentul sau. Maresalul nostru continua sa fie asasinat si astazi de «cozile de topor»“.
Cu alte cuvinte, acele „cozi de topor“ de care vorbeste ziarul ar trebui reduse la tacere, asa cum prevede proiectul de lege al lui Ion Coja. Explicatia acestor atitudini antiromanesti – precum sint ele numite in alte publicatii – nu reprezinta altceva decit rezultatul a ceea ce Romania libera numeste „dihonia indusa de straini“ si care „a prins radacini adinci in societatea romaneasca“, reusind „si in prezent sa intretina invrajbirea si dezbinarea pe criteriul falsei contrapuneri Rege-Maresal. Este timpul sa ne debarasam de mrejele acestor rataciri si sa cinstim in egala masura si pe Rege si pe Maresal, care mina in mina au condus Romania intr-o perioada de situatii extreme si sa constientizam faptul ca momentul 23 August 1944 a fost o necesitate dramatica dictata de un concurs tragic de imprejurari istorice, cind Romania a nimerit, ca de atitea si atitea ori, intre ciocan si nicovala“.

Ziarul respinge apoi si criticile aduse politicii antisemite si de discriminare rasiala a regimului Antonescu, considerind interpretarile istorice drept „zgura ideologica“. „In ceea ce priveste masurile cu efecte antievreiesti ale guvernarii Antonescu trebuie sa plecam de la faptul ca aici este foarte multa confuzie si mai ales multa zgura ideologica. Exista date cu cifre mai mult sau mai putin veridice referitoare la numarul evreilor nevinovati morti in urma represaliilor, dar, in acelasi timp, exista marturii ale reprezentantilor autorizati ale evreilor care atesta ca, in acei ani de groaza generala, in Romania evreii au avut cel mai putin de suferit. Adevarul in aceasta problema nu este clar inca, asadar trebuie sa ne abtinem de a emite acuze“.
In final, Romania libera constata: „Este cert ca, pregatindu-ne sa intram in UE si in NATO, nimeni nu ne cere sa ne derobam de demnitatea nationala, sa ne autoflagelam, sa ne denigram inaintasii. Dimpotriva, aparindu-ne demnitatea, vom cistiga mai mult respect“8.

Berlin, 12 iulie 2001

Sfirsit

__________
1. Mediafax, 23 iunie 2001.
2. Mediafax, 25 iunie 2001.
3. Mediafax, 21 ianuarie 2001, Buna dimineata, Israel!, anul 3, nr. 112, Luni 22/Marti 23 ianuarie 2001.
4. Cf. Buna dimineata, Israel!, anul 3, nr. 157, vineri 15/duminica 17 iunie 2001.
5. Mihai Creanga, O judecata cu final comandat, in Aldine, nr. 272/2001, Romania libera, 30 iunie 2001.
6. Valeriu Graur, Razboiul dezrobirii, in Aldine, nr. 272/2001, Romania libera, 30 iunie 2001.
7. In acest context se uita a se mentiona faptul semnificativ ca Finlanda nu a dus o politica de exterminare a evreilor si romilor.
8. Valeriu Graur, op. cit.