OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tema: Semnele Anului 2000
Pamint, foc, apa, aer
Organizatori: Uniunea Artistilor Plastici din Romania
Asociatia Uniunea Artistilor Plastici din Bucuresti
Primaria Capitalei – ARCUB
Autor, coordonator program: Rares Pantea
Perioada: 1-15 noiembrie 2000
Spatii de desfasurare: Galeriile UAP: Orizont, Apollo, Caminul Artei, Simeza, Eforie, Galeria GAMB, Holul Universitatii de Arhitectura
Vor fi expuse lucrari din domeniile: pictura, sculptura, grafica, arta decorativa, fotografie, arta religioasa, experiment, video, instalatii...

Sectiunea
Semn de Pamint

Coordonator: Aurelia Mocanu

In simetria cruciforma a elementelor fundamentale, mostenita de la Aristotel, pamintul este baza-josul-teluricul-matricea. Formal, codul grafic european ii atribuie pamintului patratul si, respectiv, cubul.
Cu un puternic focar de ambivalenta, materia terestra contine insa determinari antinomice, asa cum ne-a aratat-o Bachelard in Pamintul si reveriile vointei: atit moliciunea argilei, cit si duritatea pietrei. Directia sa primordiala descendenta, pasiva contine de fapt un anume fel de energie atunci cind, joc de cuvinte galic, „terra“ citit invers inseamna „oprire“, intreruperea unei caderi, adica exercitare a vointei.
Cea mai elementara asociere imaginativa a pamintului ca „materie prima“ este cultul Marei Mame, ocrotitoare de germinatii lente, vegetale si, in aceeasi masura, larvare. O mare acolada a simbolurilor care pot fi cuprinse in „elementul pamint“ este – provocator ca distanta ontica – cea intre cristal si cirtita.
In registrul afectivitatii, „pamint – argila materna“ („The matron Clay“, la Blake) coaguleaza cimpul imaginativ al fidelitatii: pintec, recipientul hranei, camin, asezare natala, patrie (mai bine zis „matrie“).
Pamintul are subspecii nominale extrem de disjuncte: noroiul (macularea), lutul (modelarea), nisipul (nimicul), stinca sau pietrele pretioase.
Verbele care-l proceseaza sint urmatoarele: a scormoni, a ara, a insaminta, a ingropa, a batuci, a inmuia, a coace etc. Iar focalizarile abstracte trimit notiunile de greutate, pasivitate, rezistenta, vointa. Finalmente, marile mituri aferente „pamintului“ sint cele agrare si cele cosmogonice (cer-pamint, principiul feminin, orizontal). Pulvis et umbra sumus!
Sectiunea
Semne de Foc
Coordonator: Gheorghe Vida

Focul, unul dintre cele patru elemente in sensul invataturii traditionale, sau una din cele patru calitati primordiale in filozofia aristotelica, a fascinat dintotdeauna artistii, atit ca mijloc, mediu si tehnologie care permite punerea in opera, metamorfozarea materiei, intru devenirea artistica, cit si ca simbol fecund, multiplu semnificativ.
Mai mentionam, de pilda, ca in tratatele ermetice, focul corespunde planetei Marte, anotimpului verii, temperamentului coleric si gustului amar. Dincolo de aceste echivalente interesante care isi au intelesul profund, incercam, ca acum, in prag de mileniu trei, sa propunem artistilor ca tema de meditatie aceste doua acceptii ale focului: tehnologie si/sau simbol al „pneumei“ vitale, al purificarii si renasterii. Se deschide aici un cimp larg de preocupari pentru toate tendintele, tehnicile, limbajele si genurile artistice, „focalizate“ pe aceasta problematica etern umana.
Sectiunea
Semne de Aer
Coordonator: Maria Magdalena Crisan

Intre cele patru elemente din cosmogoniile traditionale, AERUL este activ si energic. Sf. evanghelist Marcu il defineste ca un simbol sensibil al vietii invizibile, universale, purificatoare.
Pentru ezoterismul islamic el este principiul compozitiei si al fructificarii, al rodirii lumii, al perceptiei culorilor si formelor, este propriu luminii, zborului, parfumului, vibratiei interplanetare, este un mod de comunicare intre pamint si cer.
Intr-un cuvint, AERUL rezuma toate calitatile cathartice ale epitetelor elementare: transparenta, lumina, receptivitate, iar pentru Gaston Bachelard el reprezinta substanta schemei ascensionale. Toate acestea sint suficiente elemente stimulatoare, care ne fac sa gindim sectiunea Salonului de Arta Bucuresti aflate sub semnul AERULUI ca una deschisa:
– interferentelor lucrurilor de granita, aflate intr-un dialog direct cu timpul si spatiul, expresii revelatoare ale lumii in care traim;
– AERUL este corelat cu respiratia, cu unele stari inefabile ale operei, cu acel lucru misterios prin care sufletul si spiritul intra in dialog. Asadar, orice reverie convingatoare este binevenita.
Sectiunea
Semne de Apa
Coordonator: Dr. Adrian Silvan Ionescu

Aceasta sectiune va avea drept motto celebra axioma a lui Heraclid din Efes Totul curge (Panta-rhei).
Sectiunea este deschisa tuturor plasticienilor care vor urmari in creatiile lor urmatoarele traiecte:
– Apa: Mediu primordial de creare a celulelor vii, implicit a vietii
– Apa: Sorginte a frumosului – Venus s-a nascut din spuma marii
– Apa: sanatate si agrement (vezi litoralul romanesc – statiuni, distractie, festivaluri, competitii, modernitate, MODA)
– Apa: O oglinda inselatoare
– Prezenta apei = germinatie = recolta = abundenta
– Lipsa apei = sterilitate = seceta = foamete
– Viata de sub valuri – fauna si flora acvatica (monstruozitati si aberatii generate de ignoranta sau de imaginatie bogata)
– Viata de deasupra valurilor – ambarcatiuni; existenta pe punte; visul copilariei de a fi marinar si de a vizita tari indepartate, cu aura de mister
– Ciclul „viata-vinator-moarte-consum-viata“ (pestele mare maninca pe cel mic; rapitoarele patrupede si bipede consuma inotatoarele)
– Pescuitul miraculos
– Aprehensiunea suscitata de apa – mediu malefic, prevestitor de rele, imposibil de stapinit si de imblinzit.
Sint invitati si pictori si graficieni – autori de marine sau naturmortisti care valorifica produsele marii (cochilii, corali, resturi aruncate de valuri) – sculptori pentru care apa este un motiv de inspiratie (vezi La source de Ion Georgescu din 1879), artisti decoratori (textilisti, ceramisti, sticlari, metalisti) modisti, instalationisti si performisti.
Se propune organizarea unei lupte navale cu ambarcatiuni din materiale perisabile (hirtie) care sa comemoreze marile batalii de la Leparto (1571), Trafalgar (1805), Sinope (1853).